
Mihai Copăceanu este psiholog, doctor în medicină, autor, specialist în adicții, consultant în sănătatea mintală.
Este încantat să întalnească si să lucreze în mod individual cu adulții, adolescenții, părinții și cu orice cuplu interesat de depășirea unor momente dificile din relația lor.
Interesele sale vizează domeniul larg al sănătății mintale, cu accent pe cercetare și consultanță în adicții, psihologie clinică și politici de sănătate publică.
A aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Universitatea din Bologna, la Colegiul Balliol (Universitatea Oxford) şi la Universitatea din Londra.
A absolvit un program masteral în adicţii la Institutul de Psihiatrie din cadrul King’s College din Londra.
Servicii Psihologice (online)
1.consiliere psihologică individuală
2. consiliere psihologică și psihoterapie de cuplu
3. intervenție psihologică în situații de criză
4. evaluarea psihologică
5. orientare și consiliere în carieră
6. parenting
7. consiliere psihologică adolescenți (consum de substanțe, dependență de jocuri video, social media, tulburări de comportament, motivare școlară, agresivitate)
8. consiliere psihologică divorț
A realizat o cercetare doctorală avînd ca temă starea de sănătate şi consumul de substanţe psihoactive în rîndul tinerilor, sub coordonarea academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici, în cadrul Institutului de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române, reuşind, în final, să analizeze răspunsurile a peste 10.000 de tineri şi 1.230 de părinţi din toate judeţele ţării.
Este lector universitar asociat al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
În cariera sa Mihai s-a axat pe coordonarea de grupuri de suport în mediul penitenciar, promovarea sănătății mintale, consilierea adolescenților, terapia suportivă pentru bolnavii din spitale și organizarea de workshopuri pentru prevenirea burnout-ului în rândul cadrelor medicale, sub egida WHO (World Health Organisation) România.
Mihai este coautorul unei radiografii a sănătății mintale a copiilor și adolescenților din România, publicata de UNICEF Romania.
Preocupat de proiecte pentru regîndirea României, scrie constant pe blogurile Adevărul şi colaborează cu presa scrisă, posturi de televiziune şi de radio pe teme de educaţie, psihologie şi cultură.
A publicat 8 carti, printre care:
Ghid de supraviețuire în pandemie. 500 de sfaturi de la adolescenţi pentru adolescenţi şi părinţi (Ed. Polirom, 2020)
Sex, alcool, marijuana şi depresie în rîndul tinerilor din România. Studiu naţional cu participarea a peste 10.000 de tineri şi 1.200 de părinţi (Editura Universitară, 2020).
Dependenţa sexuală (Editura Medicală, 2018),
Drogurile. O carte obligatorie (Editura Eikon, 2018)
Freud sau religia. Totem. Iluzie. Critică (Editura Agnos, 2008),
A lucrat ca psiholog în practică privată, în mediul penitenciar, în școli și licee în România și cu părinții copiilor cu autism.
Pasionat de domeniul drogurilor și dornic să ajute tinerii am ales să-și desăvârșească pregătirea academică printr-o cercetare doctorală privind starea de sănătate și consumul de substanțe psihoactive în rândul tinerilor.
Dornic de regândirea Românie, scrie constant pe blogurile Adevărul și colaborează cu presa pe teme de educație, psihologie și cultură.
raspunde rapid la email:
mihai.copaceanu8@gmail.com

http://www.librarie.net/carti/90041/Freud-sau-Religia-Mihai-Copaceanu

http://www.edituradeisis.ro/index.php?controller=product&product_id=134
RECENZII:
1. Bogdan Gheorghita in blog sau decembrie 2012 scrie:
O carte cu un parfum linistitor a unui autor atent la subtilitati, care te duce pe drumuri intelectuale batatorite dar care are curajul de a atinge si piscuri mai putin cunoscute…
2. Oxfordoxie de Elena BĂLTUTĂ in Convorbiri Literare, iunie, 2010:
volumul pică, nu de putine ori, testul tolerantei religioase. E drept, există si personaje de mare tinută intelectuală care nu neagă trăsăturile celorlalte religii…
3. Maria Curtean in Revista Teologica nr 2/ 2010:
Ortodoxie la Oxford este rodul întâlnirii autorului cu o comunitate ortodoxă vie, apropiată de modelul comunităţii creştine primare, într-o ţară în care ne-am fi aşteptat cel mai puţin, datorită secularizării şi aspectului multicultural: Marea Britanie…
4. Mircea Gheorghe Abrudan, PhD, in Revista Tabor, 2010, Cluj-Napoca:
la convertirile prezentate de Mihai Copaceanu, observam ca o trasatura generala a ideilor, ce se desprind din toate cele 12 dialoguri înregistrate de autor, setea dupa Dumnezeu, cautarea deplinatatii revelatiei, a rugaciunii adevarate, a spiritualitatii reale si de fapt a sensului vietii ..
Alte comentarii:
Silvia: Pentru un crestin marturiile altora despre propria lor viata crestina usor zbuciumata intr-un spatiu secularizat si despre credinta neclintita poate insemna o intarire a credintei, o reinvigorare si o certitudine a adevarului. Mitropolitul Kallistos nu inceteaza a ilumina credinta si celor ce nu l-au cunoscut niciodata intr-un mod personal, adica tete a tete.
Tudor: Mihai Copaceanu este un suflet ales, care spune pe nume anumitor trairi, pe care majoritatea le simtim, dar nu le acordam importanta cuvenita. Autorul face parte din “mana” de oameni de pe acest glob, care pun accent pe spiritualitate, iar noi, cei care simtim la fel, trebuie sa ne deschidem si sa ne alaturam. Abia astept sa citesc gandurile asternute in aceasta carte.
Cristian: 12 povesti diferite si speciale in sensul lor despre cautarea lui Dumnezeu acolo, in Anglia, o cautare cu emotii si lovituri cu incredere si cu suspans. merita citita si de catre un neortodox.



