În aprilie 28, 2010 pe când încă trăiam la Londra am avut prilejul unic de a participa la unul din concertele lui Whitney din Marea Britanie. Mi-am cumpărat cu trei luni înainte un bilet chiar dacă atunci mi-am permis să plătesc 90 de lire pentru locurile din faţă. Eram convins ca ar fi meritat oricat! Într-o seara de miercuri m-am trezit la 10m de divă. A intrat ca o zeiţă. A cântat cu multă pasiune până la transpiraţie. Cu toate că a făcut multe pauze, a vorbit publicului, a cerut să fie oprit aerul condiţionat (care-i dăuna vocii), nu a reuşit să cânte notele cele mai înalte din superbul „I will always love you” O2 Arena a fost arhiplină. Era o sală uriaşă. Peste 20.000 de oameni au ascultat-o, au fredonat, au strigat şi au aplaudat-o îndelung. A cântat cu multă pasiune „I look to you” şi la final încăodată şi încăodată şi încăodată . A fost cel mai mare şi mai minunat concert la care am participat vreodată. Memoriabil! Mi-a plăcut apropierea ei de public, a fost prietenoasă, şi-a prezentat echipa, fratele, solistul de pe scenă, şi poate cea mai frumoasă remarcă şi gestul ce ne-a înduioşat, ne-a povestit de mama ei, care se afla în sală şi pe care o purta mereu la concertele ei. A fost o dulce şi o sensibilă!

Astăzi mi-am amintit de acea seară unică şi de maximă emoţie. Am urmărit parte din ceremonia religioasă de aproape 4 ore dedicată lui Whitney Houston live pe internet. În primele zece minute peste 160.000 de vizitatori erau înscrişi pe saitul Associated Press asistând din depărtare la ritualul din biserica baptistă New Hope din Newark New Jersey. Alte sute de mii pe alte saituri. Unul dintre vorbitori, primarul oraşului, mărturisea că “deşi astăzi suntem întristaţi de pierderea ei, celebrăm viaţa ei. Dumnezeu este în cer şi cu El este unul din îngerii noştri, Whitney.“ Printre rude şi prieteni s-a aflat Kevin Costner, Stevie Wonder şi Alicia Keys. Lacrimile milioanelor de fani au arătat că Whitney Houston a câştigat nu în zadar şase premii Grammy, 30 Billboard Awards şi 22 American Music Awards, cele mai multe premii din toate timpurile. Le-a merit! S-a bucurat de un succes unic şi a fost apreciată pentru vocea ei puternică de-a lungul carierei sale şi acum în zilele de pe urmă când milioane de oameni şi-au exprimat întristarea.

Şi noi, uităm sau nu ştiim că viaţa unui star, din spatele fotografiilor şi premiilor, necesită enorm de multă muncă, şi devotament, jertfă şi stres. Din incultură nu ne dăm seama, cel mai grav, că dependenţa de droguri, este recunoscută de specialişti, de medici şi psihologi, ca o boală, o boală cronică. Nu consumul ci dependenţa. Dependentul de droguri ca orice bolnav trebuie înţeles, sprijinit şi îndrumat spre recuperare, nu blamat, acuzat şi înjosit. E nedrept! E ca şi cum am arunca hule împotriva unui bolnav suferind de diabet sau de inimă. Nu este vinovat! Dependentul suferă neputincios şi slab, este condus de impulsuri independent de propria-i voinţă. El nu mai este stăpânul propriei fiinţe. Toleranţa instalată, nevoia de un consum şi mai mare şi mai nociv îl duce la pierzare. Greşim enorm când acuzăm dependenţii de lângă noi, prietenii şi cunoscuţii nostri şi nu le întindem o mână de ajutor. Whitney a făcut parte din acei bolnavi, a căzut pradă substanţelor toxice şi plecat nainte de vreme dintre noi.

Dar vei rămâne mereu printre noi, prin muzica ta ce a liniştit şi a înălţat milioane de spirite! RIP, Whitney !

We look to YOU!

Mihai Copăceanu, Sibiu, 19 februarie 2012

publicat pe Ora de Sibiu