Simona o nouă minune a României !

iunie 21, 2014 mihaicopaceanuLasă un comentariu

articol publicat pe Blogurile Adevarul.ro la 8 iunie 2014

Dacă România se mândreşte cu minunile ei, una dintre minunile României este Simona Halep. Simona a atins o performanţă demnă de întreaga noastră preţuire în prezent şi în viitor. Este numărul 3 în lume!

Presa românească şi cea din străinătate au elogiat ascensiunea rapidă şi prestaţia de ieri: New York Times, The Telegraph („niciodată nu a jucat la un asemenea nivel”), The Guardian („o atletă foarte bine pregătită). Halep a eliminat 34 de ani de nonperfomanţă românescă atinsă de Virgina Ruzici, actualul manager al Simonei.

Am urmărit cu mare atenţie de două ori meciul de la Roland Garros pana noaptea tarziu, un eveniment aşteptat cu mari emoţii şi susţinut de milioane de oameni, un meci în care am recunoscut vocea domnului Cristian Ţopescu, un meci care ne-a făcut să tresărim la fiecare lovitură puternică a Simonei. Psihologia campionului Psihologia sportivului de performanţă, psihologia campionului nu este aceeaşi cu psihologia sportivului obişnuit. Simona nu este un sportiv obisnuit. Dincolo de pregătirea fizică excepţională condiţie necesară oricărui sportiv de top şi exerciţiul şi munca enormă depusă ani şi ani, pentru a lupta set cu set, Simona a dovedit că prezintă o pregătire psihologică deosebită şi că psihicul ei are resurse necunoscute dar atât de esenţiale şi extrem de utile.

Capacitatea ei de a face faţă stresului devine remarcabilă. În meciul de ei şi-a gestionat foarte bine emoţiile şi a jucat excelent cu tărie şi pricepere. O urmăream cum aleargă rapid în ambele laturi ale terenului. Simona, a evoluat uimitor gândindu-ne doar la meciul cu Cibulkova din ianuarie când a recunoscut că înfrângerea s-a datorat emoţiilor foarte mari pe care nu le-a putut stăpâni „am fost foarte nervoasă şi înainte de meci si nu am putut sa simt mingea aproape deloc”. Psihicul Simonei supus la solicitări şi eforturi repetate ne-a arătat potenţialul acestei tinere. A avut o puternică şi experimentată adversară. Cu alte înzestrări fizice (înălţimea, mai mare cu 20 de cm), vârsta (mai mare cu 5 ani) Maria Sharapova s-a impus şi prin experienţa ei din ultimii ani. Nu e de ignorat. Şi totuşi Simona a cucerit inimile celor din tribune deopotrivă români şi străini. Turneele Simonei şi inclusiv meciul de trei ore şi două minute la acest nivel impune o solicitare incredibilă. Motivaţia interioară constantă, puterea maximă de concentrare, gestionarea proprilor emoţii şi cunoaşterea emoţiilor adversarului este încă un argument de susţinere a importanţei inteligenţei emoţionale în cadrul sportivilor. Să te cunoşti atât de bine, să-ţi cunoşti calităţile şi defectele, punctele tari pe care să le dezvolţi şi să le maximizezi şi să–ţi cunoşti aspectele care te dezavantajează (emotivitatea, agresivitatea, frica,etc), pe care să le lucrezi, să le reduci influenţa sau să scapi de ele nu reprezintă o activitate uşoară şi de scurtă durată. Să ai încredere în tine în ciuda unor rezultate slabe repetate, să ai încredere că poţi ajunge cât mai sus şi să ajungi sus, fără să ratezi nicio oportunitate sunt calităţi necesare campionilor. Pregătirea înainte de competiţie, cunoaşterea tuturor aspectelor legate de competiţie (de la tehnica proprie la cunoaşterea personalităţii şi tehnicii adversarului) este una dar eficientizarea jocului şi aplicarea a ceea ce ai deprins în pregătire este adevărata provocare.

În orice carieră nu există doar succese, dar înţelegerea şi gestionarea înfrângerilor e un pas important pentru succes. Model pentru tineri Prin succesul româncei nostre, Simona, devine model tinerilor din România şi cred că şi tinerilor din întreaga lume, model nu doar pentru jucătorii de tenis sau pentru alte categorii de sportivi, ci consider că Simona este un model pentru orice tânăr, adolescent sau copil care îşi creează propriul vis şi munceşte pentru îndeplinirea lui. Şi chiar un model pentru orice adult. Fie că este un tânăr matematician, fizician, un tânăr cu abilităţi artistice, sau un antreprenor la nivel local, un tanar dintr-un sat de munte, fiecare ar putea fi inspirat de parcursul, perseverenţa şi puterea psihică a Simonei Halep. Simona însăşi mărturiseşte că ea a avut un model, pe Gheorghe Hagi, care nu este un jucător de tenis. Tăria încrederii şi determinarea personală ia forme care duc la depăşirea limitelor noastre şi odată cu această depăşire ne stabilim alte şi alte ţinte. Pentru orice tânăr profesionist valorile pe care Simona le dovedeşte pot deveni valorile fiecăruia. La doar 22 de ani ea face pentru România ceea ce, din păcate, nu a făcut până acum nicio strategie de promovare a sportului în România. Cred astăzi în misiunea şi obiectivele Ministerului Sportului tocmai pentru că eu cred în calităţile, viziunea şi demnitatea Gabrielei Szabo, ea însăşi o minune a României, olimpică la nivel mondial. Domnia sa, a susţinut-o pe Simona Halep, a fost prezentă la Paris şi a recunoscut că ne este „un exemplu de tenacitate şi voinţă, dând dovadă de cele mai nobile virtuţi ale unui sportiv, ea fiind învingătoarea noastră”.

Aşa cum bine cunoaştem, tenisul este un sport unde în mare parte meritele sunt ale sportivului însuşi. Dar să nu uităm de costurile ridicate pentru pregătirea personală, de plătirea antrenorilor şi a călătoriilor în străinătate unde Statul român ar putea să ofere o mai mare atenţie şi susţinere financiară. Pentru a avea mai mulţi sportivi de succes, în cât mai multe sporturi, caci orice am zice, EI ne reprezintă ţara, ei pot fi ambasadori ai Romaniei in lume, este imperios necesară o politică a sportului eficientă din toate punctele de vedere. Că ne convine sau nu, Simona, este fiica părinţilor ei, Halep din Constanta,aromana, dar este şi fiica României şi mândria României. Avem nevoie de mai multe Simone pentru Romania! Simona a căştigat Simona, aşa cum Cristian Tudor Popescu, declara după finală, a căştigat. A căştigat la nivel personal pentru că şi-a depăşit performanţa sa anterioară, a urcat, a luptat nu cu orice sportiv şi mai mult a câştigat onoarea şi respectul a milioane de români. „Tactica a fost mai mare decât tehnica”, continuă CTP, ceea ce tehnic ar însemna că mai are de învâţat şi muncit. Şi va munci si va avea succes peste succes, căci cred(em) în ea. Nu mi-a plăcut însă cum unele personaje publice au încercat să se folosească de imaginea unui campion, fotografiindu-se cu ea, altii afirmând cât de mult a costat difuzarea meciului şi că trustul îşi va recupera banii prin publicitate, accentând că Simona a plâns după meci şi altele. A inscripţiona un tricou e un fapt banal care trădează adevăratele motive ale personajelor. Aceeaşi superficialitate şi dorinţa de audienţă. Afirmaţia care m-a şocat, şi a trecut în treacăt la tv a fost următoarea „Simona a avut nevoie de ajutor, iar eu din tribuna oficială, am strigat, am încurajat-o”. Moderatorul ce se crede Mesia….Dar e prea frumoasă reuşita Simonei Halep pentru a continua cele neplăcute. Ce-i drept, Simona Halep, atingând o nouă performanţă primeşte de acum un nou statut social. Şi îl merită. Aştept întoarcerea ei acasă, declaraţia de la Otopeni şi multe alte succese profesionale! Felicitări!

Blogul Adevarul

Un tanar de exceptie: Principele Nicolae

iunie 21, 2014iunie 21, 2014 mihaicopaceanu2 comentarii

articol publicat pe Blogurile Adevarul.ro la 8 mai 2014

În România datorită unor tineri de excepţie au loc schimbări frumoase însă prea puţin sunt apreciate şi luate ca model. Am întâlnit în aceste zile un tânăr distins, care a sosit în România precum Regele Carol I la 27 de ani fără să cunoască prea multe despre ţara noastră, dar care a dat mult României de la Independenţă la instituţii trainice de stat.

„În 1947, un rege tânăr şi brav era alungat din ţara lui. (După 65 de ani), în 2012, un tânăr principe plin de curaj şi de generozitate, nepotul regelui izgnonit revine acasă. Pentru a ne demonstra că niciodată răul nu învinge pentru totdeauna”. Născut în Elveţia, educat în Marea Britanie şi muncind în statele Africii, principele Nicolae, căci despre el doresc să scriu, este nepotul Regelui Mihai şi primul dintre cei doi copii ai principesei Elena şi al lui Robin Medforth-Mills. A răspuns afirmativ dorinţei Regelui Mihai de a sosi acasă pentru a-şi asuma sarcini publice deloc facile. Ca orice acţiune pozitivă şi nouă în România de îndată au apărut şi cârcotaşii de serviciu. Ei nu merită pomeniţi.

România Ajungând în România încă din 2010 a insistat să cunoască fiecare colţ al ţării de la nord la sud şi de la est la vest vizitând peste 80 de oraşe şi sute de sate inclusiv oraşe mici precum Calafat sau Pecica. A străbătut ţara tocmai pentru a cunoşte cât mai bine realitatea cotidiană a românului nedorind să se mulţumească cu ceea ce a citit în cărţi sau a auzit la Palatul Elisabeta. Principele Nicolae este un tânăr de o modestie unică, în ciuda statusului social şi a prestanţei familiei aparţinătoare. Nu are niciu strop de orgoliu ori aroganţă, este deschis şi prietenos. Mi-a fost dat să-l întâlnesc şi să purtăm discuţii în diverse împrejurări şi am simţit puritatea unui om de reală valoare, mai mare cu trei zile decât mine. Luni a participat la dezvelirea primului bust al Regelui Mihai din judeţul Sibiu, din păcate nu în capitala culturală europeană, ci într-o localitate anonimă cu vreo 5.000 de locuitori, Copşa Mică. Nu aţi auzit de ea, dar acolo au fost prezenţi oameni de rând, nu politicieni din capitală cu bărci şi zeci de televiziuni, acolo au sosit ţărani în straiele lor şi veterani de război, iubitori de pace şi adevăr, unii dintre aceştia, la 90 de ani, având bucuria de a-l cunoaşte pe Rege. O mărturie ca undeva acolo în provincie trăiesc oameni cu demnitate, simţ al datoriei şi respect pentru memorie. Uităm prea des că veteranii au luptat pentru România de astăzi nu oportuniştii zilelor noastre. Principele Nicolae (foto dreapta) nu face apel la autoritatea poziţiei, a titlului, nu se impune de la sine şi nici nu tratează cu superioritate precum ne-au învăţat politrucii efemeri, beneficiari ai unor poziţii superioare, propulsaţi de partide sau de sistemul intervenţii-pile-relaţii. Este o persoană cu calităţi personale, interpersonale, sociale şi profesionale. Se adaptează fiecărui cetăţean copil sau bătrân, simplu sau intelectual, este plin de umor şi simpatie. El este tânărul model de care România are mare nevoie. Este o prezenţă optimistă, sinceră, devotată, muncitoare şi iubitoare de ţară. Munceşte nu pentru meritele sale ci pentru binele românului. Având model pe însuşi Regele Mihai şi îndrumători pe mătuşa sa, Principesa Moştenitoare Margareta şi pe Principele Radu şi pasionat de personalitatea Regelui Carol I, Nicolae, şi-a propus să contribuie la dezvoltarea României aşa cum fiecare tânăr român ar trebui să urmeze acest deziderat. Militează pentru recuperarea acelor valori fundamentale ale individului pe care istoria ni le-a răpit. Apropiat de oameni, se cunoaşte că este o persoană sensibilă şi empatică la necazurile altora. Îşi doreşte să contribuie şi mai mult la schimbarea României, să aibe propria fundaţie, să fie în cât mai mult implicat în proiecte de mediu, sociale şi culturale, voluntariat, lucrul cu copiii cu dizabilităţi sau cu tinerii români din străinătate. Motivat de noutate şi sedus de frumos şi adevăr, este dornic să cunoscă şi să se perfecţioneze.

Acum, la cei 29 de ani ai săi are o cultură vastă, a cutreierat şi cunoscând lumea, vizitând 41 de ţări, iar înainte de absolvi Colegiul Royal Holloway la Universitatea din Londra cu o diplomă în managment, a fost interesat de repetate expediţii în Africa de Sud, Namibia, Botswana, Zimbabwe, Madagascar, experienţe ce l-a făcut ascultător la suferinţa umană. Şi-a dedicat timp şi sprijin locuind şi muncind în Kenya. Drumul spre casă Zilele trecute a făcut un adevărat tur de forţă prin România, mergând din oraş în oraş (Bucureşti, Târgu-Mureş, Sibiu, Sebeş, Alba Iulia şi Cluj) conversând cu sute de oameni cu prilejul lansării primei sale cărţi, „Drumul spre casă” (editura Curtea Veche). Deşi a trăit până la 25 de ani în Marea Britanie a învăţat repede limba română şi la fiecare întâlnire a comunicat în limba poporului. Cartea reprezintă „o poveste despre speranţele şi despre victoriile noastre”. Şi începe cu o primă amintire de puternică emoţie despre România, la Paştele din 1992, când a sosit în ţară alături de Rege. De acolo a început povestea principelui, din zilele acelui balcon al hotelului Continental când flutura steagul României şi privea uimit cum 1 milion de români au strâns laolaltă iubire şi respect pentru o mare personalitate care nu putea fi alta decât Regele Mihai. Cartea cuprinde răspunsuri la întrebările istoricului Filip-Lucian Iorga, mărturii ale apropiaţilor principelui Nicolae şi o colecţie frumoasă de fotografii.

Descoperindu-ne pentru prima oară viaţa principelui este încărcată de un mesaj motivaţional şi determinant atât de necesar zilelor nostre. Aş vrea să văd o schimbare la nivelul încrederii şi a moralului populaţiei. (p.140) Regăsim un tânăr energic şi activ cu o experienţă de viaţă importantă pentru vârsta sa. A muncit de la 19 ani, a muncit în Africa, în America la fermă, în Marea Britanie la supermarketul Tesco sau punând mochete prin casele britanicilor. Nu s-a născut şi nici nu a trăit în palate de lux. în România a făcut voluntariat ajutând copiii străzilor, adică a cunoscut atât munca de jos cât şi viaţa oamenil nevoiaşi, ceea ce nu este lucru deloc puţin. Dar tot el a stat la masă şi cu Regina Marii Britanii. Câţi dintre cei din ministere au vreo experienţă personală sau vreo cunoaştere a traiului cetăţeanului simplu? Câţi dintre noi ar munci pentru alţii fără să primească ceva bănesc în schimb? Cei mai mulţi occidentali nu cunosc în detaliu România, iar informaţiile pe care le au sunt mai degrabă clisee şi bârfe. România este o ţară cu un potenţial extraordinar, foarte frumoasă, cu o cultură în plină efervescenţă şi un stil de viaţă din ce în ce mai dinamic, pe măsură ce tinerii devin tot mai deschişi şi mai dornici de a experimenta lucruri noi. (p.65) În carte o să aflăm detalii despre viaţa privată a principelui Nicolae. A practicat ca orice englez sporturi obişnuite precum rugby, crichet, fotbal, hochei însă nu s-a abţinut nici de la sporturile extreme, săritul cu parapanta, căţăratul, rafting sau scufundările în Maldive unele sortite cu răni serioase şi sânge. Tot în carte vom afla de învăţăturile primite de la bunicul său, Regele Mihai şi cum i se aseamănă Regelui inclusiv prin pasiunea pentru maşini. Urcându-se în maşni de la 6 ani a ajuns să conducă vreo 102 vehicule diferite pe lângă bărci şi avioane. Cartea pe care am citit-o repede în câteva ceasuri şi pe care o recomand se încheie aşa: Îmi doresc să duc mai departe munca dificilă pe care au început-o membrii Familiei Regale şi sper ca, alături de tinerii din generaţia mea, să construim ţară mai puternică şi să ne putem găsi cu toţii locul acasă, în Româini. (p.146). Regele Mihai, alături de Principele Nicolae, în noiembrie 2013 FOTO Eduard Enea

Blogul Adevarul

Criza femeii la 40 de ani: bărbaţi mai tineri, decolteuri adânci sau delăsare

februarie 4, 2014iulie 18, 2014 mihaicopaceanu3 comentarii

publicat de Sinziana Boaru pe Adevarul la 03.02.2014

Decolteu adânc, care dezvăluie mai mult ca oricând, tatuaj într-o zonă greu accesibilă, slăbit brusc şi schimbat culoarea părului, haine extrem de mulate şi activităţi sportive extreme – ar fi doar câteva dintre detaliile care anunţă criza de la 40 de ani a unei femei. Exemplele sunt numeroase, printre noi, la televizor şi în reviste. Cum arată criza? Detaliile şi felul în care criza se manifestă sunt diferite, dar motivele rămân aceleaşi, indiferent de sex. Cu cât femeile, dar şi bărbaţii, înaintează în vârstă, cu atât creşte teama că viaţa a fost trăită greşit şi că tinereţea s-a dus. Vârsta se transformă într-o luptă pentru recâştigarea unor calităţi şi detalii care aparţin, de fapt, perioadei de la 20 şi ceva de ani. Termenul de criză a vârstei mijlocii a fost folosit prima dată în 1965, când se susţinea că poate avea loc oricând între 40 şi 60 de ani. Astăzi, criza se manifestă mai devreme de atât şi, potrivit studiilor recente, poate dura între doi şi cinci ani. Simptomele se regăsesc la majoritatea reprezentantelor sexului frumos, indiferent de statut social sau carieră. Dacă la 30 de ani, întrebările şi dilemele existenţiale se concentrează în jurul carierei, un deceniu mai târziu interesul se mută pe scopul vieţii. A fost sau nu viaţa trăită cum s-ar fi dorit sau este momentul unei schimbări radicale? „Femeia crede că riscă să nu mai fie iubită” Psihologul Mihai Copăceanu, blogger adevarul.ro, confirmă existenţa practică şi teoretică a unei crize care se manifestă în jurul vârstei de 37-43 de ani. Specialistul menţionează că nu este vorba de o manifestare clinică, de multe ori intervenţia psihologului nefiind necesară. „Sunt doamne ce traversează schimbări evidente la nivel personal, familial şi social, dar nu îngrijorătoare”, spune acesta. Mihai Copăceanu explică cum femeia, „prin excelenţă fiinţa iubită şi apreciată, respectată şi elogiată”, atinge vârsta de 40 de ani printr-un declin, de cele mai multe ori. Avântul adolescenţei şi al adultului tânăr a trecut, domnişoara a devenit soţie şi imediat mamă. În centrul vieţii de familie au fost pentru câţiva ani copilaşii, iar acum aceştia au crescut şi nu mai au nevoie de o atenţie exclusivă. Atunci, ea doreşte să redevină în prim-plan (pentru soţ, prieteni şi colegi), explică psihologul. Aspectul fizic este primul semn de îngrijorare, menţionează Copăceanu, femeia începe să-şi dea seama de frumuseţea fizică nu mai este aceeaşi ca la 22 de ani, frecventează mai des saloanele de cosmetică şi nu acceptă glume pe seama vârstei, pe care nici nu o recunoşte. Cele mai uşoare schimbări se fac la acest nivel, de aceea sunt şi primele semne care o dau de gol. Alegerile vestimentare au tendinţa să nu fie pe seama vârstei, dimpotrivă, iar accesorii mai mult sau mai puţin radicale sunt luate în calcul. De ce preferă bărbaţii mult mai tineri? „Sentimentul şi convingerea că tinereţea în adevăratul sens al cuvântului a trecut, că de fapt a depăşit jumătatea vieţii la care se pot adăuga oboseala, rutina, serviciul dificil, conflictele, renunţarea la vechiul job, dispariţia celor dragi sau chiar afecţiuni medicale sunt câteva semne de luat în seamă. Apare dorinţa de a face o schimbare, una vizibilă, cu impact. Plictiseala datorată unui stil de viaţă fără satisfacţie şi entuziasm, unei rutini, o confuzie existenţială (ivirea unor întrebări asupra a ceea ce am făcut până acum şi ceea ce voi face cu viaţa mea). Şi în sens negativ iritabilitatea, supărarea, impulsivitatea sau tristeţea repetată şi până la abuz de alcool şi depresie sunt alte semne de îngrijorare”, enumeră Mihai Copăceanu indiciile care anunţă o astfel de criză. „Cariera încă joacă un rol important şi totuşi constatăm o distanţare între soţi caracterizată prin episoade repetate de infidelitate. Divorţurile în jurul vârstei de 40 de ani sunt foarte dese şi în creştere. Ce-i drept, disfuncţiile familiale nu apar de pe o zi pe alta însă doar acum, ajunse la o anume gravitate, sunt sesizabile şi înspăimântătoare. Femeia crede că riscă să nu mai fie iubită”, este de părere acesta. Mihai Copăceanu crede că pentru unele femei poate fi vorba de un regres la stadiul adolescentin, la acele experienţe pe care nu le-au avut sau le-au avut prea puţin, a căror amintire încă le cauzează bucurie.Citeste mai mult: adev.ro/n0er8v

Exemplele sunt numeroase, printre noi, la televizor şi în reviste. Cum arată criza? Detaliile şi felul în care criza se manifestă sunt diferite, dar motivele rămân aceleaşi, indiferent de sex. Cu cât femeile, dar şi bărbaţii, înaintează în vârstă, cu atât creşte teama că viaţa a fost trăită greşit şi că tinereţea s-a dus. Vârsta se transformă într-o luptă pentru recâştigarea unor calităţi şi detalii care aparţin, de fapt, perioadei de la 20 şi ceva de ani.

Termenul de criză a vârstei mijlocii a fost folosit prima dată în 1965, când se susţinea că poate avea loc oricând între 40 şi 60 de ani. Astăzi, criza se manifestă mai devreme de atât şi, potrivit studiilor recente, poate dura între doi şi cinci ani.

Simptomele se regăsesc la majoritatea reprezentantelor sexului frumos, indiferent de statut social sau carieră. Dacă la 30 de ani, întrebările şi dilemele existenţiale se concentrează în jurul carierei, un deceniu mai târziu interesul se mută pe scopul vieţii. A fost sau nu viaţa trăită cum s-ar fi dorit sau este momentul unei schimbări radicale? „Femeia crede că riscă să nu mai fie iubită”

Psihologul Mihai Copăceanu, blogger adevarul.ro, confirmă existenţa practică şi teoretică a unei crize care se manifestă în jurul vârstei de 37-43 de ani. Specialistul menţionează că nu este vorba de o manifestare clinică, de multe ori intervenţia psihologului nefiind necesară. „Sunt doamne ce traversează schimbări evidente la nivel personal, familial şi social, dar nu îngrijorătoare”, spune acesta.

Mihai Copăceanu explică cum femeia, „prin excelenţă fiinţa iubită şi apreciată, respectată şi elogiată”, atinge vârsta de 40 de ani printr-un declin, de cele mai multe ori. Avântul adolescenţei şi al adultului tânăr a trecut, domnişoara a devenit soţie şi imediat mamă. În centrul vieţii de familie au fost pentru câţiva ani copilaşii, iar acum aceştia au crescut şi nu mai au nevoie de o atenţie exclusivă. Atunci, ea doreşte să redevină în prim-plan (pentru soţ, prieteni şi colegi), explică psihologul. Aspectul fizic este primul semn de îngrijorare, menţionează Copăceanu, femeia începe să-şi dea seama de frumuseţea fizică nu mai este aceeaşi ca la 22 de ani, frecventează mai des saloanele de cosmetică şi nu acceptă glume pe seama vârstei, pe care nici nu o recunoşte. Cele mai uşoare schimbări se fac la acest nivel, de aceea sunt şi primele semne care o dau de gol. Alegerile vestimentare au tendinţa să nu fie pe seama vârstei, dimpotrivă, iar accesorii mai mult sau mai puţin radicale sunt luate în calcul.

De ce preferă bărbaţii mult mai tineri? „Sentimentul şi convingerea că tinereţea în adevăratul sens al cuvântului a trecut, că de fapt a depăşit jumătatea vieţii la care se pot adăuga oboseala, rutina, serviciul dificil, conflictele, renunţarea la vechiul job, dispariţia celor dragi sau chiar afecţiuni medicale sunt câteva semne de luat în seamă. Apare dorinţa de a face o schimbare, una vizibilă, cu impact. Plictiseala datorată unui stil de viaţă fără satisfacţie şi entuziasm, unei rutini, o confuzie existenţială (ivirea unor întrebări asupra a ceea ce am făcut până acum şi ceea ce voi face cu viaţa mea). Şi în sens negativ iritabilitatea, supărarea, impulsivitatea sau tristeţea repetată şi până la abuz de alcool şi depresie sunt alte semne de îngrijorare”, enumeră Mihai Copăceanu indiciile care anunţă o astfel de criză. „Cariera încă joacă un rol important şi totuşi constatăm o distanţare între soţi caracterizată prin episoade repetate de infidelitate. Divorţurile în jurul vârstei de 40 de ani sunt foarte dese şi în creştere. Ce-i drept, disfuncţiile familiale nu apar de pe o zi pe alta însă doar acum, ajunse la o anume gravitate, sunt sesizabile şi înspăimântătoare. Femeia crede că riscă să nu mai fie iubită”, este de părere acesta. Mihai Copăceanu crede că pentru unele femei poate fi vorba de un regres la stadiul adolescentin, la acele experienţe pe care nu le-au avut sau le-au avut prea puţin, a căror amintire încă le cauzează bucurie.

De aceea flirtul sau episoadele de infidelitate, a doua căsătorie, au loc cu bărbaţi (sau băieţi) mult mai tineri. Ea 40, el 24. Avem şi exemple celebre: Angela Gheorghiu sau Andreea Marin. Tocmai pentru reconfigurarea unei feminităţi, pentru redobândirea unui status de frumuseţe şi apreciere, spune psihologul Mihai Copăceanu.

Femeile care renunţă la ele Ajută, atunci, schimbarea culorii părului? Sau a întregii garderobe? Sau doar întreţine iluzia unei tinereţi neterminate? „Permite-mi să amintesc o altă categorie de femei din România: cea care se neglijează. Constat că odată ce femeia a ajuns la 40 de ani, a dat naştere la unul sau doi, trei copii, începe să nu se mai îngrijească de propria persoană, de modul în care arată, de îmbrăcămintea sau de preocupările sale personale. Există aceste principii sociale precum «acum nu mai e vremea ta, gata, a trecut tinereţea». Şi da, în acest caz, o schimbare de păr, un mers la sală, o ieşire în oraş cu prietenele, poate crea o nebănuită bucurie. Această categorie de femei care nu au mai primit cadouri sau cuvinte de dragoste de la partenerii lor de ani şi ani”, explică psihologul. Schimbările de ordin fizic oferă un confort temporar, mai ales că modifică modul în care femeile sunt percepute. „Dar nu va rezolva problemele de mâine”, spune Mihai Copăceanu.Citeste mai mult: adev.ro/n0er8v

Angela Gheorgiu (48 de ani), alături de fostul iubit, Cezar Oatu (33 de ani) FOTO FacebookCiteste mai mult: adev.ro/n0er8v

Blogul Adevarul

Cum ne-am ratat destinul ?

ianuarie 25, 2014 mihaicopaceanuLasă un comentariu

Am avut un regret amintindu-mi şi trăind prin Peleş ceea ce am fost noi ca naţiune cândva, nu demult, şi am pierdut. Dar am avut o alinare căci pentru câteva ceasuri România noastră mi se arăta ca un Paradis.

Citeste mai mult: adev.ro/mznnr2

articol publicat pe Blogurile Adevărul la 19 ian 2014

M-am reîntors la Peleş după câţiva ani buni, o absenţă neînţeleasă şi neiertabilă. M-a trecut un fior de sfiiciune şi remuşcare. Privind de departe am urcat dealul deloc grăbindu-mi paşii printre puţinii turişti de sâmbătă şi am aşteptat ora fixă, precum un prunc neastâmpărat, pentru a intra în palatul primului rege al României. Prin faţa Peleşului admirând pădurea şi edificiul fără seamăn m-am crezut într-un alt secol, altă lume, o lume civilizată, europeană, modernă, elegantă şi onorabilă care nu semăna deloc cu Bucureştiul postcomunist ori cu ţara lu’ Băsescu şi Ponta. Aici parcă şi oamenii aveau o altă calitate, bine îmbrăcaţi, zâmbeau, erau politicoşi, amabili, răbdători şi generoşi. Nu am auzit o înjurătură. Ce-i drept mulţi erau turişti din Republica Moldova. Când grupul s-a format, ne-am luat încălţările protectoare şi am înaintat tiptil spre holul central. De pe scări ne-a izbit impozanţa şi graţia barocului şi ca atunci când urci treptele unui templu gestul minţii şi al trupului se transformă în plecăciune. Peleşul ni se înfăţişa ca un templu sacru. Mi-a fost dat să intru în sute de biserici creştine şi temple necreştine din întreaga Europă şi până în India, în unele, nu toate, Zeii îşi facuseră simţită prezenţa. Dacă la Peleş, Carol a făurit istorie prin domnia sa de 48 de ani, „totul pentru ţară, nimic pentru sine”, cu adevărat a însemnat o domnie sub pronia Cerului, iar Peleşul e azi un loc sacru. Acolo a şi murit, acolo trupul a fost depus. Mă aflam în reşedinţa unui om excepţional de bine pregătit, onorabil, disciplinat, bun politician, distins militar, un adevărat conducător, cu o cultură aleasă, cunoştea patru limbi şi totodată un om cu valori, principii şi virtuţi morale. În bibliotecă erau 700 de cărţi. Alte mii au ajuns la Bucureşti. M-am întrebat ironic dacă conducătorii actuali au o bibliotecă şi se cultivă măcar săptămânal?!

Am văzut cabinetul de lucru, sala consiliilor de coroană din Primul Război Mondial, apartamentul prim- ministrului, sala de spectacole, teatrul, adică locuri atinse de personalităţi istorice ale României. Am vizualizat mental întreaga istorie a ţării noastre sub ocârmuirea monarhiei, fiind atent la indicaţiile ghidului. În Sala Armelor am văzut copia coroanei regelui făcută din oţelul unui tun otoman capturat la Plevna în 1877. Tânărul neamţ ce devenise principe la 27 de ani, ne-a dezrobit de turci şi ne-a adus Independenţa, ne-a creat o primă Constituţie, un stat modern, o economie prosperă, căi ferate, poduri, bănci, universităţi, licee, spitale şi altele.

Fără Carol şi cei 48 de ani de domnie ai săi poate şi acum intrigile boierilor corupţi nu ar fi luat sfârşit şi n-am fi scăpat de paşalâc. „România, constituită în Regat, completează şi încoronează opera regenerării sale. Ea îşi dă un nume, care este în acord cu poziţiunea ce a dobândit ca stat independent”. Azi care este numele României? Dar regenerarea ei? A urmat Ferdinand, germanul care a luptat contra Germaniei, contra propriei familii regale ceea ce a adus la excluderea din Casa Regală de Hohenzolern. N-a contat, pentru el voinţa şi interesele poporului erau mai presus decât propria-i origine. Neamuţul a iubit România mai mult decât românii de astăzi. Şi tot el ne-a întregit, realizând România Mare.Tot lângă Peleş la Foişor se naşte şi nepotul său, Mihai care la 19 ani, în 1940, a fost nevoit să preia „destinele unei Românii ciuntite de provinciile istorice, Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Reginele noastre Toate reginele ţării noastre s-au remarcat pe lângă regi. Elisabeta cu o educaţie imperială, studiază filosofia, învaţă 8 limbi străine (inclusiv latina şi greaca veche), îşi dedică viaţa artelor şi scrisului şi în alt plan sprijină tinerelor talente (în mod special pe Enescu), dar se impune şi printr-o filantropie generoasă, prin îngrijirea răniţilor în război, înfiinţarea de spitale, ocrotirea orfanilor, orbilor şi văduvelor. Dorinţa ei de alinare a durerilor ce le vedea în jur împingea sufletul ei nobil să nu cunoască nici hotare, nici măsură. Era în stare să dea tot ce avea şi ce nu avea.

Spre deosebire de Elisabeta, Regina Maria, a făcut politică la înalt nivel şi cu impact şi a militat constant pentru interesele României pe plan internaţional mai ales prin vizitele şi turneele diplomatice culminând cu succesul celui în America din 1925. A fost primită ca o adevărată Regină. A fost supraumită Mama Răniţilor: ,,multe zile am ramas in mijlocul soldatilor mei si Dumnezeu mi-a ingaduit sa pot fi de vreun ajutor; zile de strasnica truda, zile de intuneric, cand ce vedeam erau lucruri pe care niciodata nu voi mai putea sa le uit”. /(Memorii)

Regina Elena, „o fire adorabilă, prezentabilă, cu un farmec discret şi cu spirit critic pe măsură” a avut un destin tragic alături de Regele Mihai, dar prin curajul ei s-a opus persecuţiei evreilor din România, salvând sute sau poate mii de evrei chiar în palatul regal din Bucureşti fapt ce i-a adus în 1993 recunoaşterea statului Israel pentru aceste fapte prin distincţia « drept între popoare » Când turul de aproape o oră s-a încheiat nu am ieşit din Peleş şi am cerut să mi se permită să mai râmân în Palat şi să ascult alte poveşti de la ceilalţi ghizi. Şi aşa a fost. Fiecare avea o altă poveste cu alte detalii şi era păcat să părăsesc minunea după doar o oră de vizitare. Peleşul, din 1990 până astăzi a fost vizitat de peste 7 milioane de persoane dar oare câţi s-au gândit la istoria şi destinul României? Am avut un regret amintindu-mi şi trăind prin Peleş ceea ce am fost noi ca naţiune cândva, nu demult, şi am pierdut…. un regret că ţara nu mai este condusă de oameni patrioţi, culţi, cu un adânc simţ al datoriei, oneşti şi morali. Dar am avut o alinare căci pentru câteva ceasuri România noastră mi se arăta ca un Paradis.

Citeste mai mult: adev.ro/mznnr2

Oricine zăboveşte câteva zile prin Valea Prahovei, acum sau în vară, de s-ar îndrepta spre Sinaia şi-ar pricinui o aleasă armonie sufletească. Sunt cel puţin două obiective obligatorii pentru orice român şi străin: Casa Enescu şi Castelul Peleş. M-am reîntors la Peleş după câţiva ani buni, o absenţă neînţeleasă şi neiertabilă. M-a trecut un fior de sfiiciune şi remuşcare. Privind de departe am urcat dealul deloc grăbindu-mi paşii printre puţinii turişti de sâmbătă şi am aşteptat ora fixă, precum un prunc neastâmpărat, pentru a intra în palatul primului rege al României. Prin faţa Peleşului admirând pădurea şi edificiul fără seamăn m-am crezut într-un alt secol, altă lume, o lume civilizată, europeană, modernă, elegantă şi onorabilă care nu semăna deloc cu Bucureştiul postcomunist ori cu ţara lu’ Băsescu şi Ponta. Aici parcă şi oamenii aveau o altă calitate, bine îmbrăcaţi, zâmbeau, erau politicoşi, amabili, răbdători şi generoşi. Nu am auzit o înjurătură. Ce-i drept mulţi erau turişti din Republica Moldova. Când grupul s-a format, ne-am luat încălţările protectoare şi am înaintat tiptil spre holul central. De pe scări ne-a izbit impozanţa şi graţia barocului şi ca atunci când urci treptele unui templu gestul minţii şi al trupului se transformă în plecăciune. Peleşul ni se înfăţişa ca un templu sacru. Mi-a fost dat să intru în sute de biserici creştine şi temple necreştine din întreaga Europă şi până în India, în unele, nu toate, Zeii îşi facuseră simţită prezenţa. Dacă la Peleş, Carol a făurit istorie prin domnia sa de 48 de ani, „totul pentru ţară, nimic pentru sine”, cu adevărat a însemnat o domnie sub pronia Cerului, iar Peleşul e azi un loc sacru. Acolo a şi murit, acolo trupul a fost depus. Mă aflam în reşedinţa unui om excepţional de bine pregătit, onorabil, disciplinat, bun politician, distins militar, un adevărat conducător, cu o cultură aleasă, cunoştea patru limbi şi totodată un om cu valori, principii şi virtuţi morale. În bibliotecă erau 700 de cărţi. Alte mii au ajuns la Bucureşti. M-am întrebat ironic dacă conducătorii actuali au o bibliotecă şi se cultivă măcar săptămânal?! Am văzut cabinetul de lucru, sala consiliilor de coroană din Primul Război Mondial, apartamentul prim- ministrului, sala de spectacole, teatrul, adică locuri atinse de personalităţi istorice ale României. Am vizualizat mental întreaga istorie a ţării noastre sub ocârmuirea monarhiei, fiind atent la indicaţiile ghidului. În Sala Armelor am văzut copia coroanei regelui făcută din oţelul unui tun otoman capturat la Plevna în 1877. Tânărul neamţ ce devenise principe la 27 de ani, ne-a dezrobit de turci şi ne-a adus Independenţa, ne-a creat o primă Constituţie, un stat modern, o economie prosperă, căi ferate, poduri, bănci, universităţi, licee, spitale şi altele.

Citeste mai mult: adev.ro/mznnr2

Blogul Adevarul

De ce a mintit Băsescu ?

ianuarie 15, 2014ianuarie 15, 2014 mihaicopaceanuLasă un comentariu

articol scris pentru Blogurile Adevărul publicat la 15 ianuarie 2014

De ce a minţit Băsescu tinerii? Zilele trecute s-au împlinit doi ani de când preşedintele României a declarat în public, în prezenţa a unor înalţi demnitari români şi străini şi a peste 600 de ascultători, că sprijină proiectele tinerilor şi întoarcerea celor din străinătate acasă. Ba mai mult, după vreo 40 de minute de discurs, s-a reîntors la microfon şi a declarat în mod explicit următoarele: „Sunt gata să angajez fără concurs doar în baza diplomei de absolvent de facultate din străinătate trei tineri pe funcţii de consilier de stat“. Preşedintele a subliniat „Să ştiţi că nu e o glumă, e un lucru foarte serios“.

N-a fost. Minciună. Declaraţia domniei sale, făcută la cea de-a treia gală a tinerilor români din străinătate, desfăşurată la Palatul Parlamentului, în 8 ianuarie 2012, s-a dovedit a fi falsă. Au trecut doi ani de zile şi nimic. Pe 8 ianuarie 2014 a avut loc o alta gală, a cincea. Niciunul dintre absolvenţii români din străinătate şcoliţi la instituţii de top din lume precum Harvard ori Oxford nu a avut măcar o întrevedere cu preşedintele ţării noastre. Declaraţia a fost imediat preluată şi difuzată de televiziuni şi presa scrisă. Desigur că pentru mulţi dintre tinerii inteligenţi ai României afirmaţia reprezenta o provocare mai ales că venea din partea celui mai important om al Statului Român şi evident era „serioasă“ şi de crezare, căci era făcută nu la o bere într-un bar, ci într-un cadru de excelenţă unde erau prezenţi preşedintele Senatului (Vasile Blaga), Ministrul Afacerilor Externe (Teodor Baconschi), preşedinte Academiei Române (Ionel Haiduc), ambasadorul Chinei în România (Huo Yuzhen), prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (Florin Georgescu), preşedintele TVR, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi alte personalităţi din domeniile politic, diplomatic, economic, academic, mediatic şi al societăţii civile. Toţi au fost minţiţi.

Fiind o gală la care s-au recunoscut şi premiat meritele studenţilor şi absolvenţilor români din străinătate de către Liga studenţilor (LSRS), în sală se regăseau sute de studenţi şi părinţi care au rămas încrezători în cuvintele şi promisiunile preşedintelui României. Părea o schimbare pentru România, o rază de optimism şi speranţă! Cum este admis?!! În zadar. Ideea acestui articol nu se rezumă la promisiunea nerespectată a celor trei posturi de consilieri prezidenţiali, ci la ceea ce ar fi putut face şi nu a făcut Preşedintele României în ultimii doi ani de la acest eveniment.

Mesajul domnului Băsescu prin discursul său era că „România vă aşteaptă acasă!“, însă a rămas fără efecte reale. Preşedintele României nu a întins mâna unor minţi luminate şi suflete oneste, unor tineri, ce realmente reprezintă viitorul României. Printr-o acţiune a sa, printr-un proiect pentru tinerii români, ar fi putut trage un semnal bun şi încuraja celelalte instituţii ale statului să îi urmeze exemplul. Ar fi dat credit unor intelectuali si buni profesionisti validaţi în străinătate. Dar aşa a girat acelaşi sistem de pile şi nepotism.

Ce pierdea România dacă în urmă cu doi ani preşedintele şi-ar fi ţinut promisiunea? În schimb, au rămas aceeaşi mentalitate comunistă şi aceleaşi reguli de acces şi promovare în sistem, precum gradul de rudenie, şpaga, minciuna, corupţia şi înjosirea. Într-un studiu al ligii, unul din trei studenţi români s-ar reîntoarce acasă şi ar accepta un salariu uşor peste medie, căci principalele motive nu ar fi banii.

Oricum, Liga Studenţilor Români din Străinătate şi-a văzut de treabă. Nu a dorit să stea, să aştepte împlinirea promisiunilor, a decis să acţioneze. A făcut mereu un apel la unitate şi la fapte. Aceşti tineri s-au adunat într-o asociaţie şi numai în timp de cinci ani de la înfiinţare au devenit o comunitate puternică ce joacă un rol strategic prin cele 32 de filiale din 32 de ţări, din America până în Japonia. În doar cinci ani a adunat peste 8.200 de membri, 1.000 de alumni, cărora s-au alăturat 300 de voluntari activi cu peste 660.000 de ore de voluntariat. Câţi dintre noi dedică săptămânal măcar două ore de voluntariat României şi semenului nostru făcând altceva pentru ţara noastră? De proiectele ligii în colaborare cu 350 de instituţii şi companii au beneficiat în mod direct peste 2.000 persoane.

Unul dintre cel mai important proiect al Ligii este SMART Diaspora o strategie de importanţă naţională de atragere în România a Tinerilor din Străinătate (document ce a fost înaintat tuturor instituţiilor importante ale Statului Român şi ce poate fi descărcat gratuit aici). Un alt proiect de succes este CAESAR, „think-tank-ul tinerei elite intelectuale şi profesionale a României, ce creează o punte de legătură dintre noua generaţie de experţi români din ţară şi din străinătate şi experţii români consacraţi, în prezent aproximativ 1.000. Proiectul are ca scop direct implicarea experţilor în procesul de dezvoltare şi modernizare a României. Eforturile lor nu sunt datorate vreunui sprijin de undeva sus, ci doar datorită motivaţiei şi muncii fiecărei persoane. Integritatea, competenţa şi profesionalismul lor să ne fie pildă. Deviza lor a fost de la început „Împreună. Înainte!“

La final, vă îndemn la un exerciţiu de imaginaţie redând câteva nume de tineri premiaţi şi întrebându-vă cum ar arăta România dacă aceşti profesionişti de încredere din diverse domenii şi alţii ca ei ar fi primiţi acasă şi-ar putea contribui pentru dezvoltarea României? Mircea Cimpoi (doctorand, inginerie, Oxford), Andrei Ilie (cercetător neuroştiinţe, Oxford), Cosmina Dorobanţu (doctorand economie, Oxford), Sergiu Paşca (medic cercetător, Stanford), Sabina Alistar (cercetător medicină şi matematică, Stanford), Ruxandra Paul (doctorand, şţiinţe politice, Harvard), Patricia Florescu (arhitectură, Harvard), Alexandra Grigore (doctorand, biotehnologie şi sănătate, Cambdrige), Irina Armean (doctorand bioinformatică, Cambdrige), Diana Danciu (bioştiinţe, Cambridge), Theodor Braşoveanu (doctorand fizică, Princeton), Mihai Cucuringu şi Horia Mania (matematicieni, Princeton) sau Alexandra Balahur-Dobrescu (cercetător la centrul Comisiei Europene) sunt, repet, doar câţiva dintre cei buni ai noştri.

Preşedintele de onoare al ligii, Sebastian, are studii la Harvard şi Stanford, actualul preşedinte, Dan, doctorand în securitate naţională şi arme nucleare la George Washington, iar vicepreşedintele, Dragoş, cu studii de relaţii internaţionale la Paris. Păi, s-ar putea altfel?

Şi sunt doar câţiva (prea puţini cunoscuţi) dintre cei peste 50.000 de tineri români ce fac onoare României dincolo de graniţele ţării noastre ceea ce nu a reuşit să facă niciun politician din 1989 încoace, vorba unei colege.

Citeste mai mult: adev.ro/mzezyt

Preşedintele României nu a întins mâna unor minţi luminate şi suflete oneste, unor tineri, ce realmente reprezintă viitorul României. Dar a girat acelaşi sistem de pile şi nepotism. Ce pierdea România dacă în urmă cu doi ani Preşedintele şi-ar fi ţinut promisiunea?Citeste mai mult: adev.ro/mzezyt

Blogul Adevarul

Poveste de Craciun

decembrie 27, 2013decembrie 27, 2013 mihaicopaceanuLasă un comentariu

articolul publicat pe Blog Adevarul la 26 decembrie 2013

Mă gândeam oare unde sunt ceilalţi din sat, feciori şi fete, tineri, adulţi? Nu mai trecură multe clipe şi îndată, om cu om, biserica deveni plină. Câţiva copilaşi îmbrăcaţi în straie din popor fugiră în faţa altarului sfânt. Pe când preotul citea pastorala trimisă de episcopul locului din dreapta mea se auzi o şoaptă: „Maiestatea!”. Ne-am ridicat drepţi. Se aşternu liniştea în întreaga biserică. Preotul se opri din citit iar eu ridicându-mi privirea am observat cum o persoană înaltă şi dreaptă, îmbrăcată modest, păşea încet pe locul sacru. Era Regele nostru, Regele Mihai, urmat de familia Sa. Regele a urcat în scaunul ce i se cuvenea iar în dreapta naosului s-au aşezat pe rând Principesa Margareta, Principele Radu, Principesa Elena şi tânărul Principe Nicolae. Emoţionat şi cu vocea tremurândă, preotul şi-a continuat lectura. Un prim detaliu mi-a atras atenţia. Când Regele a intrat în biserică preotul tocmai încheiase fraza „s-au închinat, ca unui mare-mpărat”.

În învăţătura creştină nu se admite folosirea unor concepte precum coincidenţă ori întâmplare în schimb se afirmă că totul este proniator. Tot în această zi a fost pentru prima oară când am auzit un preot în România rugându-se pentru Regele Mihai, Regina Ana şi Familia Regală. Majestatea Sa s-a închinat la icoane, a sărutat Sfânta Evanghelie, a ascultat cuvântul preotului, continuarea ecteniilor şi colindul copiilor iar la final a mângâiat un prunc mic (de nici un an) aflat în braţele preotului. A primit pâinea şi vinul şi cu aceiaşi paşi s-a îndreptat spre ieşire. S-a oprit când o femeie venită tocmai din Deva i-a adresat cu sfială urările de sfinte sărbători. Regele a fost apropriat şi prietenos cu fiecare om oricât de simplu părea. Deschiderea faţă de români a Familiei Regale s-a văzut şi prin primirea colindătorilor an de an cu nedescrisă căldură şi dragoste. Câţi alţi lideri de astăzi îşi dedică timpul deschizând porţile şi sufletele cetăţenilor de rând ?

Regele Mihai a avut parte de o educaţie şi cultură aleasă încă din primii ani de viaţă astfel că la doar 18 ani a fost nevoit să consacre cele dobândite şi să facă faţă unor situaţii extrem de dificile pentru ţară de care niciun alt om de stat nu a avut parte vreodată. Să ne amintim doar de legionari, regimul antonescian, Al Doilea Război Mondial cu gravele pierderi omeneşti şi teritoriale, abuzurile şi fraudele comuniştilor, abdicarea forţată şi din păcate exilul vreme de aproape 50 de ani. A cârti acum, a emite păreri jignitoare este nedrept şi imoral. Regele Mihai, urmaş al ţarului Rusiei şi a reginei Marii Britanii şi-a iubit mai mult ca orice propria ţară pentru care a luptat o viaţă întreagă. Astăzi la 92 de ani susţine viitorul României cu încredere, fericire şi speranţă participând la evenimente publice în ţară şi în străinătate.

Mesajul Majestăţii Sale de Crăciun reprezintă un îndemn preţios şi sincer pentru români căci foloseşte cuvinte fundamentale precum munca, cinste, pricepere, democraţie, libertate, inspiraţie, familie, respect, demnitate, curaj, pacea şi credinţă încheindu-se cu „Aşa să ne ajute Dumnezeu” !

Este îndemnul viu al unui conducător adevărat pe care o bună parte din românii noştri, din păcate, continuă să-l ignore. Aceiaşi români se lamentează învinuind absenţa unor modele în societate şi existenţa unor practici corupte. Ori, făcând apel la memorie, privind la faptele lui Carol I sau Ferdinand, la independenţa, naşterea, creşterea şi dezvoltarea noastră în acele epoci şi recunoscând rolul monarhiei pentru ţară vom putea privi spre un viitor demn în anii ce urmează. La Multi Ani, Majestate! La Multi Ani, România!

Citeste mai mult: adev.ro/myen10

Dacă Naşterea lui Emanuel este sărbătoarea cea mare a creştinătăţii în prezenţa Regelui cu nume de înger ea capătă o însemnătate şi mai mare, fără seamăn. Aşa au mărturisit cei aflaţi în rugăciune. Regele Mihai de-a lungul anilor a biruit răul aşa cum şi arhanghelul a biruit diavolul. O personalitate ce înfăţişează adevărata cumpătare, demnitate, onoare şi preţuire. Am constatat în mod direct că în prezenţa unor oameni speciali reacţionăm diferit nu în funcţie de stările noastre ci de ceea ce ni se transmite. În mod excepţional de fiecare dată când l-am întâlnit pe regele nostru am simţit măreţie şi totodată modestie, bunăcuviinţă şi înaltă moralitate. Ţin să precizez că în raport cu diferite persoane publice care ne impun respect fie prin funcţia, poziţia, conduita publică, fie prin vestimentaţie şi ritual, contrar acestora, Regele Mihai, transmite sentimente ce vin din străfundul fiinţei umane fără a face apel la ceva exterior. Nu a sosit cu (a)larmă în convoi, nu a avut gărzi de corp sau poliţişti care să deschidă calea. Regele Mihai spre deosebire de episcopii ortodocşi nu poartă veşminte luxoase, toiaguri, mitre înalte ori alte accesorii de aur care să oblige oarecare respect şi nici nu-şi întinde mâinile pentru a fi sărutate. E demn şi demnitatea izvorăşte din interior cu o naturaleţe fermecătoare. Aşa se explică autenticul pur, unic şi trainic. Regele Mihai a avut parte de o educaţie şi cultură aleasă încă din primii ani de viaţă astfel că la doar 18 ani a fost nevoit să consacre cele dobândite şi să facă faţă unor situaţii extrem de dificile pentru ţară de care niciun alt om de stat nu a avut parte vreodată. Să ne amintim doar de legionari, regimul antonescian, Al Doilea Război Mondial cu gravele pierderi omeneşti şi teritoriale, abuzurile şi fraudele comuniştilor, abdicarea forţată şi din păcate exilul vreme de aproape 50 de ani. A cârti acum, a emite păreri jignitoare este nedrept şi imoral. Regele Mihai, urmaş al ţarului Rusiei şi a reginei Marii Britanii şi-a iubit mai mult ca orice propria ţară pentru care a luptat o viaţă întreagă. Astăzi la 92 de ani susţine viitorul României cu încredere, fericire şi speranţă participând la evenimente publice în ţară şi în străinătate. Mesajul Majestăţii Sale de Crăciun reprezintă un îndemn preţios şi sincer pentru români căci foloseşte cuvinte fundamentale precum munca, cinste, pricepere, democraţie, libertate, inspiraţie, familie, respect, demnitate, curaj, pacea şi credinţă încheindu-se cu „Aşa să ne ajute Dumnezeu” ! Este îndemnul viu al unui conducător adevărat pe care o bună parte din românii noştri, din păcate, continuă să-l ignore. Aceiaşi români se lamentează învinuind absenţa unor modele în societate şi existenţa unor practici corupte. Ori, făcând apel la memorie, privind la faptele lui Carol I sau Ferdinand, la independenţa, naşterea, creşterea şi dezvoltarea noastră în acele epoci şi recunoscând rolul monarhiei pentru ţară vom putea privi spre un viitor demn în anii ce urmează. La Multi Ani, Majestate! La Multi Ani, România!Citeste mai mult: adev.ro/myen10

Blogul Adevarul · Jurnal de Rumânia

Regele Mihai: O altă Românie!

octombrie 26, 2013octombrie 26, 2013 mihaicopaceanu3 comentarii

Regele Mihai a împlinit 92 de ani. O viaţă plină de evenimente istorice de maximă importanţă pentru destinul României. (text publicat pe Blogul Adevarul la 26 oct 2013 )

Am avut nepreţuita onoare de a-l întâlni pe Majestatea Sa la Londra, când a fost preţuit de oficialităţile Marii Britanii, la Bucureşti şi la Sâvărşin. Am simţit instant măreţia şi excelenţa unui mare om şi totodată modestia din cuvintele calde şi conduită.

În urmă cu câţiva ani Majestatea Sa îşi exprima dorinta pentru România: Aceasta este dorinţa mea cea mai fierbinte pentru poporul român: să fie unit şi să se gândească la viitor. Nu numai la cel personal, deşi si acela este important. Dacă eşti parte din ţara ta, trebuie să te pui in slujba ţării.

Regele Mihai s-a pus pe drept cuvânt în slujba ţării încă de la vârsta de 6 ani iar apoi în plin război mondial în 1940, la 19 ani, când tronul i-a revenit pentru a doua oară. 45 de ani în exil nu a încetat să-şi iubească ţară şi să o slujească.

În timpuri moderne Majestatea Sa „a militat pentru intrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană, a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piaţă, păstrarea culturii naţionale, respectarea adevărului istoric, respectarea şi garantarea proprietăţii private, consolidarea statului de drept şi a democraţiei în ţara noastră.”

O ALTĂ ROMÂNIE !

Am trăit două seri preafrumoase la Bucureşti când pentru câteva ceasuri emoţia apartenenţei la o altă Românie mi-a cuprins sufletul. Era o ţară depărtată de toate necazurile mediatice, o ţară în care domnea onoarea, demnitatea, respectul, politeţea, bunacuviinţa, iubirea de patrie, memoria, istoria şi datoria de a crea un viitor bun pentru generaţiile ce vor urma. Alteţa Sa Regală Principele Nicolae a găzduit joi seara în Sala Regilor a Palatului Elisabeta un prim eveniment pe care l-a dedicat studenţilor şi absolvenţilor români din străinătate. Pe drept cuvânt un eveniment de excepţie demn de toată cinstea.

În discursul Princepelui Nicolae s-au distins valorile pe care Monarhia le respectă şi le susţin, valori eterne ale umanităţii şi implicit ale României. Sebastian Burduja fondatorul LSRS a rostit adevăruri despre rolul tinerilor, numindu-i resursa strategică de care România are nevoie.

A doua seară, la Ateneul Român, Principesa Margareta a organizat pentru a cincea oară un concert de excelenţă, avându-l ca invitat pe violonistul Giuliano Carmignola şi sub bagheta maestrului Christian Badea, cu scopul strângerii de fonduri pentru sprijinirea tinerilor artişti talentaţi din familii cu venituri modeste. La finalul concertului tinerii bursieri ai fundaţiei pricipesei, şi-au expus operele în foaierului Ateneului şi au răspuns cu modestie la fiecare întrebare. Principesa Margareta împreună cu Regele Mihai au înfiinţat încă din 1990 fundaţia care îî poartă numele şi prin care a dezvoltat proiecte pentru copii, bătrâni, familii defavorizate sau tineri talentaţi.
Contrastul dintre cele două Românii părea fără explicaţie: într-o perioadă când urechile noastre aud doar furturi, corupţie şi minciună, în aceeaşi ţară cineva promovează reînnoirea socială a României, voluntariatul şi sprijină în mod real pe cei neputincioşi. Privind pictura interioară a sălii Ateneului am zărit 25 de scene reprezentative din istoria poporului nostru prima cu Împăratul Traian şi ultima cu Regele Carol I şi regele Ferdinand. Oare cum ar fi arătat ţările române dacă Dumnezeu nu ne-ar fi binecuvântat prin cei 48 de ani de domnie ai Regelui Carol? Cum am fi scăpat de turci, cum ne-am fi cucerit Independenţa, cum ne-am fi redobândit Dobrogea sau cine ne-ar fi scris prima Constituţie? O Românie fără zecile de drumuri şi poduri, căile ferate, industrie şi economie şi chiar fără Universitatea din Iaşi si Bucureşti. Nu am răspuns… Evenimente zilele următoare
Porţile Palatului Elisabeta vor fi deschise la 8 noiembrie şi Regele Mihai va fi prezent în acea zi de sărbătoare în mijlocul românilor. Alte evenimente speciale se vor desfăşura în zilele ce urmează la palat, la Sala Radio, la Muzeul Naţional de Istorie, Universitatea Naţională de Apărare Carol I şi în alte oraşe precum Cluj, Craiova sau Iaşi.
La Mulţi Ani, Majestate !