REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

REGANDIM SIBIUL. DESPRE FRUMUSETEA UITATA A PIETEI MICI!

REGANDIM SIBIUL. DESPRE FRUMUSETEA UITATA A PIETEI MICI!

articol publicat in saptamanalul SIBIU 100 % an IV, nr 184- 21-27 aprilie 2012
Am văzut Roma, Parisul, Viena, Praga, Atena, Oslo, Berlinul, Basel, Budapesta, New Delhi şi alte oraşe europene. Am locuit în Bologna, Londra şi Oxford. În niciunul dintre toate aceste mari oraşe nu mi-a fost dat să remarc un loc public, un centru istoric, o piaţetă care să aibă altă destinaţie decât cea turistică, păstrând cu sfinţenie autenticul şi preţiosul istoric. Adevărat, terase regăseai, însă acestea nu ocupau mai mult de 10-15% din întreaga privelişte.

Cetăţenii urbei sau turiştii se plimbau cu bucurie, fotografiau, zâmbeau, admirau, dansau, erau încântaţi, însă cu mare regret nu pot afirma la fel şi despre Piaţa Mică a Sibiului. Este plină cu maşini. Nu ai ce admira. Trec zilnic de câteva ori şi sunt îndignat de puzderia de maşini parcate aici. Mă feresc când cele luxoase, mamuturile, mă claxonează gonind alarmant prin piaţă. Stau la terasă, la o pizza cu prietenii şi-mi sar în ochi nu casele vechi, clădirile frumoase, monumentele istorice, ci expoziţia unor diferite mărci de automobile. O imagine grotescă. Turiştii nici nu pot fotografia. Nu-ţi mai sare în ochi primul pod de fier forjat din România, Podul Mincinoşilor.

Piaţa Mică nu mai poate fi un obiectiv turistic tocmai din pricina zecilor de automobile plasate aici. Turiştii se amărăsc când trec pe sub Hermannstädter Ratsturm şi zăresc grozăvia. Clădirile medievale, atenţie!, toate monumente istorice, sunt umbrite de parcare. Prima farmacie din România, clădirea din 1568, cine ştie de ea? Casa Artelor, Muzeul de Etnografie ,,Franz Binder”, Casa Aurarilor, Casa Luxemburg, cine dintre turişti le (re)cunoaşte, le observă în treacăt de n-ar avea un pliant în mâini? Clădirile din secolele XIV-XV, în stil gotic, cu faţade în arcade sunt sufocate. Nu te poţi plimba frumos. Şi da, şi terase..prea multe!

Esteticul nu ne interesează. Nici istoricul. Nici bunul-simţ. Nimic. Totul comercial, autorizaţie şi profit. Şi sutele de mese şi scaune printre maşini creează o imagine de apocalipsă. Pizza şi ţeavă de eşapament. O piaţă istorică devenită depozit de maşini şi de mâncare. Cum ziceam mai sus, şi celelalte pieţe ale marilor oraşe au terase, dar acestea nu asfixiază istoria, sunt pe margine subtil, una câte una. La noi totul e compromis şi transformat în urât. Denigrând acest patrimoniu în favoarea fierului şi a câtorva bănuţi. Răspunsul că parcarea serveşte riveranilor nu este valid, nici că aşa creşte bugetul primăriei. Cultura se poate manifesta doar într-un spaţiu al ei. Lăsaţi-o!

 

 

 

REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Muzicieni mari, preţuire mică

REGANDIM SIBIUL.Muzicieni mari, preţuire mică

articol publicat in saptamanalul SIBIU 100 % an IV, nr 183- 7-20 aprilie 2012

În 29 martie, la filarmonică au concertat invitaţi de seamă: pianistul român Peter Szaunig şi dirijorul Ilarion Ionescu-Galaţi, ambii trecuţi de 74 de ani. A intrat pe scenă vestitul dirijor, înalt, puternic, bătrân şi modern, cu o cămaşă de asiatic, glumeţ prezentându-şi prietenul de-o viaţă…

Văcean Alin scurt, Wagner-Régeny cu Orchestermusik mit Klavier şi Brahms. Uluitor, dirijorul n-avea partituri. „Are totul în cap”, mi-a dezvăluit maestrul Szaunig într-o discuţie ulterioară. Excepţional! Să dirijezi fără note în faţă.

Wagner-Régeny, născut la Reghin în 1903, are un stil dramatic, introvertit, ce îmbină folclorul cu neoclasicul. Şi el a plecat în Germania, devenind profesor şi membru al Academiei de Artă din Berlin. Puţin cunoscut, în compoziţiile sale polifonice şi politonale a fost inspirat de Satie şi Milhaud, iar concertul cu pricina l-a finalizat unde? La Sibiu, în anul 1935, când invitat de saşi a participat la inaugurarea stagiunii de vară a „teatrului natural” din Sub Arini. Ritmic şi riguros, sonată şi lied, apoi lent, concertul a stârnit aplauze lungi.

Szaunig a sosit din Germania (unde emigrase în ’73), deşi pe afiş nu scria (halal marketing!). A fost profesor de pian la Liceul de Artă şi solist la Filarmonica din Sibiu. Deci e de-al nostru. Pasionat de Wagner-Régeny, l-a studiat intens, a scris şi a obţinut de la văduva acestuia piese necunoscute pe care le-a imprimat în Italia. Se întoarce anual cu mult drag la Sibiu pentru că este legat de acest orăşel şi de concursul de interpretare pianistică şi compoziţie al tinerilor „Carl Filtsch”, pe care l-a iniţiat. Un artist spiritual, practicant al budismului Zen de 40 de ani, mi-a povestit de experienţele sale din mănăstirile din Himalaya, la peste 4.800 de metri şi de viziunea sa asupra vieţii. Am discutat despre inferioritatea pianului într-o orchestră, despre Sibiu, Germania şi Europa, facebook şi lipsa suportului financiar pentru artişti.

Thalia nu a fost umplută. Publicul majoritar de vârsta a doua şi a treia. Puţini tineri. Dacă am fi scăzut saşii şi cei cu abonamente numărul spectatorilor s-ar fi înjumătăţit. Să fie o lipsă de interes pentru spectacolele ordinare de joi seara? Dar o sală micuţă precum Thalia într-un oraş ce se vrea cultural nu ar trebui să sufere locuri goale. Ceea ce mă duce cu gândul şi la un marketing deficitar. Într-o lume a internetului, biletele nu se pot achiziţiona online şi nici multe afişe pe străzi ori anunţuri în presă nu vezi. De ce?