Evaluarea Naţională 2015

august 8, 2015 mihaicopaceanuLasă un comentariu

interviu oferit publicatiei Adevarul publicat de Ioana Nicolescu şi Claudia Spridon la 25 iunie 2015

Rezultate Evaluare Naţională 2015. Ministerul Educaţiei anunţă care sunt rezultatele la Evaluarea Naţională 2015, astăzi la 14:30. Experţii vor dezbate procentele comunicate de minister şi subiectele primite de elevi, cât şi ce va urma la admiterea de la liceu, la Adevărul Live de la 15:00.

Concurenţa pentru un loc la liceul Tudor Vianu va fi acerbă, subiectele au fost uşoare. Anticipez că ultima medie de intrare va creşte. Subiectele au fost foarte uşoare, problema este că nu se mai departajează elevii buni de cei foarte buni. În ultimii ani lipseşte la matematică acel subiect care să facă diferenţa pentru nota 10”, a explicat George Trifan, profesor de Matematică la Adevărul Live. Acesta susţine că practic examenul care face diferenţa între elevi este cel de Limba Română. „Este aberant ca departajarea să fie făcută de subiectul de Limba Română”, a explicat Trifan.

Şi psihologul Mihai Copăceanu spune că au scăzut standardele prin subiectele date la Evaluarea Naţională. „Pierd foarte mult liceele foarte bune. Un elev care a luat 9,80 în 2015 este mai slab pregătit decât unul care a luat 9,50 acum doi ani. Nu ştiu dacă acesta este obiectivul Ministerului Educaţiei”, a explicat Copăceanu, adăugând că diferenţa de 10 procente este una forţată. „Cele care pierd sunt şcolile de top, liceele de prestigiu, care vor avea elevi cu note mari dar care nu atestă cu adevărat că ei sunt foarte buni”, a completat Copăceanu.

Rezultate Evaluare Naţională 2015

George Trifan mai spune că altfel se lucrează la o clasă în care colectivul este omogen şi nu doar patru vârfuri, cum s-a întâmplat în ultimii ani. „În liceele de top ajung copii care nu fac faţă. Ca profesor, eşti nevoit să cobori ştacheta, să te adaptezi la ce ai. Nu poţi la o clasă la care dacă nu ai cu cine să faci performanţă”, a precizat Trifan, adăugând că au fost 409 medii de zece. „Îi minţin pe elevi, îi minţim pe părinţi” Proximitatea ar trebui să fie ultimul criteriu de luat în calcul atunci când un părinte alege liceul pentru copilul său.

În opinia lui Adrian Troie, directorul adjunct de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, susţine că vor creşte mediile la admiterea la liceu. „Nu există generaţie formată din oameni mai proşti sau din oameni mai deştepţi. Când rezultatele sunt cu 10-15% mai mari, nu plecăm de la premisa că anul acesta sunt copii mai deştepţi, ci trebuie să ne gândim la nivelul subiectelor, care au fost mult prea uşoare. Grav este că ele nu încurajează creativitatea copiilor deloc”, a explicat Troie. Conform acestuia, copiii sunt pregătiţi nu să înveţe ci să ia note mai mari la aceste examene. „Eu cred că notele sunt prea mare şi cred că subiectele sunt prea uşoare. Nu facem nimic dacă tot coborâm nivelul de dificultate şi ne vom minţi singuri”, a precizat Troie. Acesta a subliniat că ultimele medii de admitere din 2014 au fost în jurul a 9,70. „Îi minţin pe elevi, îi minţim pe părinţi”, a explicat Troie.

Sfaturi pentru elevi

„Aş fi foarte curios să aflu un punct de vedere al celui de la centrul de evaluare, la ce indicatori din sistem a avut acces de a fost determinată să conceapă un astfel de subiect de dificultate redusă”, a mai spus şi profesorul de informatică George Trifan.

Potrivit lui Mihai Copăceanu, raţiunea Ministerului Educaţiei, care a scăzut gradul de dificultate la examen, a fost aceea de a avea rata de promovare mare.

„Nu cred că mai putem vorbi de un nivel mediu. Nu ştim exact la ce nivel sunt copiii, pentru că subiectele nu evaluează corect modul în care au fost ei pregătiţi. Cunosc locuri unde notele reflectă realitatea, dar sunt şi şcoli unde notele sunt umflate”, a punctat Trifan.

„Viaţa nu se sfârşeşte cu acest examen. Dacă au intrat la un liceu unde nu se regăsesc, se pot transfera. Sfatul meu este pentru părinţi care pot pune o presiune foarte mare pe cei mici.

Părinţii ar trebui să inveţe că elevii îşi aleg liceul”, a spus şi Copăceanu. UPDATE: Rata de promovare a Evaluării Naţionale 2015 este de 79,3%, cu 10 procente mai mare ca anul trecut, a anunţat Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. 158.568 candidati, 409 medii de 10, în condiţiile în care anul trecut au fost 225 medii de 10. Procentul notelor peste 5 s-a mărit în toate judeţele mai puţin în Teleorman, care a scăzut de la 74% anul trecut la 67%.

În Bucureşti, procentul notelor peste 5 este de 89% faţă de faţă de 82% anul trecut. La nivel naţional, procentul notelor peste 5 la Limba Română este de 85,4%, iar la matematică este de 73,5%. Rezultate Evaluare Naţională 2015. Invitat în platou este profesorul George Trifan de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu”, unul dintre cele mai bune licee din ţară. George Trifan este unul dintre profesorii care pregăteşte olimpicii României la Informatică. De asemenea, prin Skype ni se va alătura psihologul Mihai Copăceanu, blogger adevarul.ro, iar prin telefon va interveni directorul-adjunct de la Colegiul Naţional „Sf. Sava”, profesorul Adrian Troie. Adevarul.ro vă ţine la curent cu ultimele informaţii despre rezultatele de la Evaluarea Naţională 2015. Subiecte Evaluare Naţională 2015 Subiectele de la Evaluarea Naţională din acest an au fost accesibile, atât la Limba Română, cât şi la Matematică, susţin elevii şi profesorii, care au fost surprinşi de variantele care au fost trase la sorţi. La Limba Română, elevii au avut de scris despre basm, în timp ce la Matematică, cea mai temută probă de la evaluare, nivelul subiectelor a fost uşor spre mediu. Singura probă care i-a pus în dificultate pe elevi a fost examenul de la Limba Maternă, în special cel de germană, unde gramatica le-a dat bătăi de cap candidaţilor.

CALENDAR ADMITERE LICEU 2015 3 iulie 2015 – Afişarea, în fiecare şcoală gimnazială, a listei candidaţilor la liceu, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere 6 iulie 2015 – Eliberarea fişelor de înscriere pentru elevii care solicită să participe la admitere în alt judeţ 6 – 8 iulie 2015 – Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi 3 – 7 iulie 2015 – Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a 3 – 7 iulie 2015 – Introducerea în baza de date computerizata a datelor din fişele de înscriere 4 – 8 iulie 2015 – Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor editate de calculator, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator 14 iulie 2015 – Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015 – 2016 15 iulie 2015 – Afişarea în şcolile gimnaziale a rezultatelor/a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în liceele din judeţ 15 iulie 2015 – Afişarea de către liceu a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate 16 iulie – 24 iulie 2015 – Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi

Peste 70% din candidaţi au luat note peste 5 la Evaluarea Naţională din 2014 La rezultatele parţiale de anul trecut de la Evaluarea Naţională, din cei aproape 160.000 de elevi care au dat examenul de Capacitate 2014, 113.250 (70,8%) au obţinut medii peste 5, iar alţi 46.703 (29,2%), medii sub 5. După soluţionarea contestaţiilor, procentul mediilor peste 5 luate de elevi a fost de 71,12%, potrivit Edu.ro. La nivel naţional, au fost 88 de medii de 10, cele mai multe înregistrându-se în judeţul Olt, unde nouă elevi au intrat la liceu cu media 10.

Citeste mai mult: adev.ro/nqjwxy

Blogul Adevarul

Sistemul educaţional românesc îşi îngroapă elevii. Dacă aveţi şansa, studiaţi în străinătate!

iulie 14, 2015iulie 14, 2015 mihaicopaceanuLasă un comentariu

articol publicat pe Blogurile Adevărul in prag de examene nationale şi BAC

Mai rămăseseră puţine minute până la ora 8. Mă îndreptam cu paşi apăsaţi spre şcoala din colţul străzii când deja zăream părinţii agitaţi ce îşi însoţiseră copiii până la intrare. Murmurau neliniştiţi de ce va fi şi se încurajau reciproc cu expresia specifică românului „lasă, că va fi bine“. Pe holuri era încă tăcere. Directorul aştepta ora potrivită pentru a ridica subiectele.
Cei câţiva profesori şi învăţători din comisie citeau regulamente, verificau şi afişau listele cu elevii pe uşile claselor de examinare. „Oooo, ce bine că ai venit! Chiar aveam nevoie de tine! Du-te te rog vezi cum sunt elevii”, îmi zice o dirigintă. Alta profesoară zâmbitoare exclamă „ce faci, Mihai, nu ai somn de dimineaţă?! E vacanţă, ce naiba!”

Am urcat la etaj fiind convins că trebuia să-i regăsesc repede pe cei din clasa a VIII-a şi să-i încurajez, acum, cu doar câteva minute înainte de primul lor mare examen din viaţă. Copilaşii aceştia, ştiţi că au doar 14 ani? Le-am repetat mereu în întâlnirile noastre anterioare „dragii mei, cele mai mari examene în viaţă nu se dau la şcoală, dar asta nu ne scuteşte de note mari şi performanţă” (şi ei au înţeles asta), i-am motivat oferindu-le întâi încrederea mea to tală în capacităţile lor şi i-am învăţat tehnici de managment al timpului, de lecturare eficientă şi de gestionare a emoţiilor distructive. Le-am răspuns la zeci de întrebări şi i-am primit la cabinet fără ezitare. La sugestia mea, unii elevi şi-au închis contul de facebook tocmai pentru a învăţa „fără stres”. Cu câteva luni în urmă m-au rugat să-i ajut să-şi descopere interesele şi aptitudinile. Acum ştiau deja ce-şi doresc şi se visau la licee.

E atât de confortabil psihic să ştii ce vrei în viaţă şi atât de confuz şi stresant când nu ştii încotro… Am deschis prima uşă şi reacţia lor a fost de fapt un strigăt de bucurie. Am vorbit cu fiecare încercând să le evaluez starea emoţională. O elevă mi-a întins mâna dreaptă. Îi tremura parcă cu tot corpul. Mi-a răspuns scuzându-se „aşa îmi tremură mie, nu e prima oară, nu e de la examen”. Ei, da…Ca o ultimă reevaluare m-au întrebat despre poeţii contemporani români (Cărtărescu n-a lipsit, nici Dinescu pe care îl întâlnisem cu o zi înainte) şi în discuţia noastră mai în glumă, o elevă (ştiind că am publicat două cărţi) m-a asigurat că îmi va scrie numele pe foaia de răspuns. Altă elevă mi-a zis că va insera o poză: „o poză e cât o mie de cuvinte domnu’ psiholog” şi în final au vrut să-şi dea un check in pe facebook.

Evident că am diferenţiat cele serioase şi urgente de cele glumeţe şi nepotrivite. Evident că răspunsuri mulţumitoare nu au primit la întrebări de genul „ce mă ajută în viaţă să ştiu diferenţa dintre o cauzală şi o completivă directă? Şi asta mă stresează pe mine acum!”. Am intrat pe urmă şi în cealaltă clasă şi i-am încurajat mergând pe holuri până când o profesoară justiţiară (culmea, profă de religie) a strigat din toţi rărunchii să părăsesc şcoala că începe examenul şi sunt camere video şi nu avem nevoie de probleme… (Eram sigur că Ceauşescu avea să intre în urma mea). Emoţiile sunt parte din funcţionarea noastră psihică, ele ne pot motiva un comportament şi pot desigur să ne fie distructive, să ratăm. Ce m-a impresionat în această scenă sunt câteva aspecte. Întâi trăirile acestor copii. La 14 ani eşti încă copil: te joci, cânţi, dansezi, te distrezi şi probabil te îndrăgosteşti. Nu ai gânduri concrete de viitor pentru că viitorul nu e în lumea ta. Lumea ta e alta. Ori, aceşti elevi se îmbrăţişau unii cu alţii şi îşi făceau cruci creştineşti ca în faţa unei mari despărţiri sau a unei iminente catastrofe, un pericol de neconceput.

Emoţiile sunt parte din funcţionarea noastră psihică, ele ne pot motiva un comportament şi pot desigur să ne fie distructive, să ratăm. Am observat emoţiile profesorilor din şcoală; şi ei erau rugaţi să fie îmbrăţişaţi şi apoi am urmărit reacţiile emoţionale ale părinţilor din timpul şi în urma examenului. A doua zi, alt examen la limba maternă şi a treia zi binecunoscuta şi neiubita matematică.

E primul examen al unor copii, primul dintr-o serie de 100, 200 sau câteva vor mai urma la liceu şi în facultate sau master. Şi e primul tratat cu un maximum de importanţă încât pentru unii copii poate fi catastrofal. Cum să nu fii alături de ei? Nu e doar emoţia lor proprie, să ne fie lămurit. Este emoţia lor covârşită de emoţia părinţilor, bunicilor, mătuşilor şi a întregului neam, este soarta lor şi viitorul lor, este mândria lor şi a familiei în joc. „Nu ne poţi face de râs”. Cum??

Exigenţele părinţilor şi obsesia lor de a fi admişi doar la unele licee în contradicţie cu dorinţa sinceră a elevului care militează în zadar pentru alt liceu şi eşecul admiterii cauzează adevărate traume şi constante reproşuri: „Nu eşti bun de nimic, m-ai dezamăgit, aveam speranţă în tine, acum ce mă fac cu tine. Soră-ta e mai deşteaptă şi muncitoare, tu – un prăpădit. Şi am băgat atâtea meditaţii şi atâţia bani. Nu se va alege nimic de tine în viaţă” – sunt doar câteva „uşoare” sentinţe din cele pe care urechile mele le-au auzit. Viaţa parcă începe sau se sfârşeşte cu acest examen de evaluare naţională.

Stresul din aceste zile şi din ultimele luni, interdicţiile, supărările, certurile, epuizarea fizică şi psihică, miile de ore de meditaţii, toate vin în contrast cu viaţa reală. Viaţa reală chiar nu se termină cu un examen, nici cu un eşec, oricare ar fi. Urmaţi-vă şansa, tineri! Pe de altă parte, societatea românească le arată o altă viziune asupra vieţii. De fapt în întâlnirile mele cu elevii de multe ori mi-au contraargumentat că în România nu trebuie să ai şcoală ca să ai bani şi baftă în viaţă, că trebuie să ştii să te descurci, să fii băiat deştept, că hoţii sunt mai fericiţi decât tocilarii şi nu fac închisoare, că medicii care salvează vieţi sunt la limita supravieţuirii şi că profesorii lor care le predau zi de zi trăiesc din împrumuturi financiare şi se îmbracă cu aceleaşi haine sărăcăcioase. Societatea românescă le arată contramodele. Şi mai grav este că statul român nu dă doi bani pe şcoală. Guvernul României nu face o prioritate de grad zero din învăţământ. De fapt, nici nu-i pasă. A schimbat vreo 20 de miniştri după 1990 şi a modificat zeci de legi ale educaţiei bătându-şi joc şi experimentând fantezii personele pe spinarea elevilor.

Şi, de fapt, mari schimbări nu sunt. Am răsfoit programele disciplinelor şi caietele elevilor şi am testat atitudinea profesorilor. Comunistă. M-am aşezat la ore în bănci. Am asistat la evaluări. Mă pot jura că la fel m-am simţit şi în urmă cu 20 de ani când eu însumi eram pe băncile şcolii. Niciun progres. Am constatat învechitul şi retincenţa făţă de orice nou şi util (metodă, tehnică, mentalitate, abordare, disciplină) mai ales educaţia sanitară, sau sexuală. Recent, cu greu şi cu multe voturi împotrivă, s-a decis mărirea alocaţiei la: atenţie 84 de lei (nu euro). Bani pe care un elev din Occident îi lasă într-o zi la un fast-food. Reacţia prim-ministrului a fost la fel de jalnică ca propriul său mandat: că nu ştie dacă la anul vor mai fi bani pentru alocaţii. Evident că pe aleşi nu-i interesează învăţământul de stat când proprile odrasle studiază în instituţii private extrem de scumpe din ţară sau străinătate. Cum aş fi putut să le spun să rămână într-un oraş de provincie şi să-şi îngroape talantul doar pentru că „aici e neamul meu cel românesc”. Şi atunci mă întreb cu ce drept aş putea eu să încurajez tinerii care îmi cer sfatul în alegerea carierei în România versus Occident? Cum aş putea eu să-i influenţez sau să le transmit iluzii, când ştiu preabine cum se face şcoală în ţară? Am întâlnit tineri geniali în cabinet cu scoruri de inteligenţă superioară care erau deja curtaţi de universităţi de top din lume. Cum aş fi putut să le spun să rămână într-un oraş de provincie şi să-şi îngroape talantul doar pentru că „aici e neamul meu cel românesc”. Sentimentalisme ieftine şi dăunătoare.

NU, îi îndemn pe toţi cei care îşi doresc mult să studieze în Occident, să facă acest pas, să nu rateze nicio şansă, să aibă parte de educaţie la cel mai înalt nivel, îî îndemn să se formeze intelectual şi moral în instituţii de prestigiu din Marea Britanie şi din America şi în societăţi civilizate, oneste şi meritocrate cu profesionişti şi specialişti în demoniile lor, pentru ca mai apoi, dacă-şi doresc, să se întoarcă în România. România are nevoie mai mult ca oricând de tinere talente, de minţi luminate, dar pentru ca orice sămânţă bună să aducă roadă trebuie să cadă pe pământ bun, nu în buruieni şi nici să fie călcată în picioare, şi din păcate, o repet, România încă nu este un pământ rodnic la capacităţi maxime şi încă eşti călcat în picioare. Urmaţi-vă şansa, tineri! PS Pe 20 iunie, Elena Kuji (foto) a primit titlul de Valedictorian, adică şefă de promoţie la Universitatea Internaţională din Monaco, şi a fost felicitată de însuşi Prinţul Albert II de Monaco. Bistriţeanca Elena Kuji a fluturat apoi cu mândrie steagul României. In Romania cum ar fi fost ?

Citeste mai mult: adev.ro/nqg2tg

Blogul Adevarul

Sistemul educaţional românesc îşi îngroapă elevii. Dacă aveţi şansa, studiaţi în străinătate!

iulie 3, 2015iulie 3, 2015 mihaicopaceanuLasă un comentariu

articol scris pe Blogurile Adevărul publicat la 24 iunie 2015

Cei câţiva profesori şi învăţători din comisie citeau regulamente, verificau şi afişau listele cu elevii pe uşile claselor de examinare. „Oooo, ce bine că ai venit! Chiar aveam nevoie de tine! Du-te te rog vezi cum sunt elevii”, îmi zice o dirigintă. Alta profesoară zâmbitoare exclamă „ce faci, Mihai, nu ai somn de dimineaţă?! E vacanţă, ce naiba!” Am urcat la etaj fiind convins că trebuia să-i regăsesc repede pe cei din clasa a VIII-a şi să-i încurajez, acum, cu doar câteva minute înainte de primul lor mare examen din viaţă. Copilaşii aceştia, ştiţi că au doar 14 ani?

Le-am repetat mereu în întâlnirile noastre anterioare „dragii mei, cele mai mari examene în viaţă nu se dau la şcoală, dar asta nu ne scuteşte de note mari şi performanţă” (şi ei au înţeles asta), i-am motivat oferindu-le întâi încrederea mea to tală în capacităţile lor şi i-am învăţat tehnici de managment al timpului, de lecturare eficientă şi de gestionare a emoţiilor distructive. Le-am răspuns la zeci de întrebări şi i-am primit la cabinet fără ezitare. La sugestia mea, unii elevi şi-au închis contul de facebook tocmai pentru a învăţa „fără stres”. Cu câteva luni în urmă m-au rugat să-i ajut să-şi descopere interesele şi aptitudinile. Acum ştiau deja ce-şi doresc şi se visau la licee. E atât de confortabil psihic să ştii ce vrei în viaţă şi atât de confuz şi stresant când nu ştii încotro… Am deschis prima uşă şi reacţia lor a fost de fapt un strigăt de bucurie. Am vorbit cu fiecare încercând să le evaluez starea emoţională. O elevă mi-a întins mâna dreaptă. Îi tremura parcă cu tot corpul. Mi-a răspuns scuzându-se „aşa îmi tremură mie, nu e prima oară, nu e de la examen”. Ei, da…Ca o ultimă reevaluare m-au întrebat despre poeţii contemporani români (Cărtărescu n-a lipsit, nici Dinescu pe care îl întâlnisem cu o zi înainte) şi în discuţia noastră mai în glumă, o elevă (ştiind că am publicat două cărţi) m-a asigurat că îmi va scrie numele pe foaia de răspuns. Altă elevă mi-a zis că va insera o poză: „o poză e cât o mie de cuvinte domnu’ psiholog” şi în final au vrut să-şi dea un check in pe facebook. Evident că am diferenţiat cele serioase şi urgente de cele glumeţe şi nepotrivite. Evident că răspunsuri mulţumitoare nu au primit la întrebări de genul „ce mă ajută în viaţă să ştiu diferenţa dintre o cauzală şi o completivă directă? Şi asta mă stresează pe mine acum!”. Am intrat pe urmă şi în cealaltă clasă şi i-am încurajat mergând pe holuri până când o profesoară justiţiară (culmea, profă de religie) a strigat din toţi rărunchii să părăsesc şcoala că începe examenul şi sunt camere video şi nu avem nevoie de probleme… (Eram sigur că Ceauşescu avea să intre în urma mea).

Emoţiile sunt parte din funcţionarea noastră psihică, ele ne pot motiva un comportament şi pot desigur să ne fie distructive, să ratăm. Ce m-a impresionat în această scenă sunt câteva aspecte. Întâi trăirile acestor copii.

La 14 ani eşti încă copil: te joci, cânţi, dansezi, te distrezi şi probabil te îndrăgosteşti. Nu ai gânduri concrete de viitor pentru că viitorul nu e în lumea ta. Lumea ta e alta. Ori, aceşti elevi se îmbrăţişau unii cu alţii şi îşi făceau cruci creştineşti ca în faţa unei mari despărţiri sau a unei iminente catastrofe, un pericol de neconceput. Emoţiile sunt parte din funcţionarea noastră psihică, ele ne pot motiva un comportament şi pot desigur să ne fie distructive, să ratăm. Am observat emoţiile profesorilor din şcoală; şi ei erau rugaţi să fie îmbrăţişaţi şi apoi am urmărit reacţiile emoţionale ale părinţilor din timpul şi în urma examenului. A doua zi, alt examen la limba maternă şi a treia zi binecunoscuta şi neiubita matematică. E primul examen al unor copii, primul dintr-o serie de 100, 200 sau câteva vor mai urma la liceu şi în facultate sau master. Şi e primul tratat cu un maximum de importanţă încât pentru unii copii poate fi catastrofal. Cum să nu fii alături de ei? Nu e doar emoţia lor proprie, să ne fie lămurit. Este emoţia lor covârşită de emoţia părinţilor, bunicilor, mătuşilor şi a întregului neam, este soarta lor şi viitorul lor, este mândria lor şi a familiei în joc. „Nu ne poţi face de râs”.

Cum?? Exigenţele părinţilor şi obsesia lor de a fi admişi doar la unele licee în contradicţie cu dorinţa sinceră a elevului care militează în zadar pentru alt liceu şi eşecul admiterii cauzează adevărate traume şi constante reproşuri: „Nu eşti bun de nimic, m-ai dezamăgit, aveam speranţă în tine, acum ce mă fac cu tine. Soră-ta e mai deşteaptă şi muncitoare, tu – un prăpădit. Şi am băgat atâtea meditaţii şi atâţia bani. Nu se va alege nimic de tine în viaţă” – sunt doar câteva „uşoare” sentinţe din cele pe care urechile mele le-au auzit. Viaţa parcă începe sau se sfârşeşte cu acest examen de evaluare naţională. Stresul din aceste zile şi din ultimele luni, interdicţiile, supărările, certurile, epuizarea fizică şi psihică, miile de ore de meditaţii, toate vin în contrast cu viaţa reală. Viaţa reală chiar nu se termină cu un examen, nici cu un eşec, oricare ar fi. Urmaţi-vă şansa, tineri! Pe de altă parte, societatea românească le arată o altă viziune asupra vieţii. De fapt în întâlnirile mele cu elevii de multe ori mi-au contraargumentat că în România nu trebuie să ai şcoală ca să ai bani şi baftă în viaţă, că trebuie să ştii să te descurci, să fii băiat deştept, că hoţii sunt mai fericiţi decât tocilarii şi nu fac închisoare, că medicii care salvează vieţi sunt la limita supravieţuirii şi că profesorii lor care le predau zi de zi trăiesc din împrumuturi financiare şi se îmbracă cu aceleaşi haine sărăcăcioase. Societatea românescă le arată contramodele. Şi mai grav este că statul român nu dă doi bani pe şcoală.

Guvernul României nu face o prioritate de grad zero din învăţământ.

De fapt, nici nu-i pasă. A schimbat vreo 20 de miniştri după 1990 şi a modificat zeci de legi ale educaţiei bătându-şi joc şi experimentând fantezii personele pe spinarea elevilor. Şi, de fapt, mari schimbări nu sunt. Am răsfoit programele disciplinelor şi caietele elevilor şi am testat atitudinea profesorilor. Comunistă. M-am aşezat la ore în bănci. Am asistat la evaluări. Mă pot jura că la fel m-am simţit şi în urmă cu 20 de ani când eu însumi eram pe băncile şcolii. Niciun progres. Am constatat învechitul şi retincenţa făţă de orice nou şi util (metodă, tehnică, mentalitate, abordare, disciplină) mai ales educaţia sanitară, sau sexuală. Recent, cu greu şi cu multe voturi împotrivă, s-a decis mărirea alocaţiei la: atenţie 84 de lei (nu euro). Bani pe care un elev din Occident îi lasă într-o zi la un fast-food.

Reacţia prim-ministrului a fost la fel de jalnică ca propriul său mandat: că nu ştie dacă la anul vor mai fi bani pentru alocaţii. Evident că pe aleşi nu-i interesează învăţământul de stat când proprile odrasle studiază în instituţii private extrem de scumpe din ţară sau străinătate. Cum aş fi putut să le spun să rămână într-un oraş de provincie şi să-şi îngroape talantul doar pentru că „aici e neamul meu cel românesc”. Şi atunci mă întreb cu ce drept aş putea eu să încurajez tinerii care îmi cer sfatul în alegerea carierei în România versus Occident? Cum aş putea eu să-i influenţez sau să le transmit iluzii, când ştiu preabine cum se face şcoală în ţară? Am întâlnit tineri geniali în cabinet cu scoruri de inteligenţă superioară care erau deja curtaţi de universităţi de top din lume. Cum aş fi putut să le spun să rămână într-un oraş de provincie şi să-şi îngroape talantul doar pentru că „aici e neamul meu cel românesc”. Sentimentalisme ieftine şi dăunătoare. NU, îi îndemn pe toţi cei care îşi doresc mult să studieze în Occident, să facă acest pas, să nu rateze nicio şansă, să aibă parte de educaţie la cel mai înalt nivel, îî îndemn să se formeze intelectual şi moral în instituţii de prestigiu din Marea Britanie şi din America şi în societăţi civilizate, oneste şi meritocrate cu profesionişti şi specialişti în demoniile lor, pentru ca mai apoi, dacă-şi doresc, să se întoarcă în România.

România are nevoie mai mult ca oricând de tinere talente, de minţi luminate, dar pentru ca orice sămânţă bună să aducă roadă trebuie să cadă pe pământ bun, nu în buruieni şi nici să fie călcată în picioare, şi din păcate, o repet, România încă nu este un pământ rodnic la capacităţi maxime şi încă eşti călcat în picioare.

Urmaţi-vă şansa, tineri!

PS Pe 20 iunie, Elena Kuji (foto) a primit titlul de Valedictorian, adică şefă de promoţie la Universitatea Internaţională din Monaco, şi a fost felicitată de însuşi Prinţul Albert II de Monaco. Bistriţeanca Elena Kuji a fluturat apoi cu mândrie steagul României. In Romania cum ar fi fost ?

Blogul Adevarul

Acelaşi examen, alţi elevi!

iulie 15, 2014iulie 18, 2014 mihaicopaceanuLasă un comentariu

articol publicat pe Blogurile Adevarul la 3 iulie 2014

Auzind că s-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională dau să intru în holul şcolii şi deodată aud strigătele a doi băieţi cunoscuţi: „Domnu’ psiholog, am luat 10 la mate!”. S-au apropiat în grabă şi i-am felicitat cu bucurie, apoi o altă elevă mai ruşinoasă, din aceeaşi clasă, a adăugat: „Şi eu am luat 10 la mate!”.

Îl întreb pe cel de-al treilea băiat din grup, inteligent şi el, Alex, şi-mi răspunde că dintr-o mică şi banală scăpare, a luat doar 9.90 (tot) la mate! Am citit listele avizierului şi, printre rândurile cu caractere mici, am mai observat un 10 la mate: Antonia. Numele acestor elevi adunaţi în jurul meu le-am auzit repetându-se în urmă cu câteva zile de şcoală urmate de cuvintele „premiu la naţională la fizică, la naţională la matematică, diploma de excelenţă” şi altele. Unul dintre ei, Vlad, publicase în iarnă primul său volum de proză.

A doua zi aştept prânzul pe o terasă din Centrul Vechi şi cer ziarul local. Răbdător, îl deschid şi ochii mi se opresc asupra unei alte pagini pe care scria îngroşat: „Victor Bucuţă, micul mare fizician”. Victor are 13 ani şi a absolvit clasa a VII-a cu media 10. Mai mult, băieţelul acesta este de două ori olimpic pe ţară la fizică şi a primit premiul special pentru cea mai bună lucrare experimentală dintr-un total de 600 de lucrări prezentate la olimpiadă. Victor se mândreşte pe drept cuvânt şi cu alte premii la lingvistică, gândire analitică, germană, poezie şi matematică. De aceşti tineri şi de prea puţini alţii ca ei se aminteşte doar în treacăt. Sunt elevii care nu critică sistemul şi nu se lamentează, dar înţeleg că şcoala este preocuparea esenţială pentru vârsta lor şi fac tot posibilul să-şi împlinească aceste roluri şi obligaţii.

Contrar opiniilor răutăcioase ale românilor de rând ori a forumiştilor, nu, ei nu sunt băieţi de bani gata, de fiţe şi nici părinţii nu bagă cu de-a sila meditaţii în ei. Sunt copii care ştiu cum să-şi împartă timpul de învăţat cu timpul liber, ştiu să-şi selecteze prietenii şi care nu au deprins obiceiul fumatului, al înjurăturilor sau al vieţii de noapte prin cluburi.

Unii duc o viaţă mai grea, cu diverse nevoi, dar când îi întâlneşti observi din primele semne nonverbale că au o conduită exemplară şi vorbesc respectuos. Părinţii lor nu blesteamă sistemul de educaţie, nici nu se ceartă cu profesorii şi directorii de şcoală, nu depun contestaţii peste contestaţii pentru că singura lor datorie este să-şi îngrijească şi să-şi sprijine cum pot ei mai bine proprile odrasle. Că există astfel de elevi buni la învăţătură şi mare parte dintre ei, îndrăznesc să zic, buni la suflet e o dovadă clară şi directă că dacă eşti motivat să înveţi şi dacă chiar înveţi şi nu-ţi umblă gândul la fapte iresponsabile şi pierzătoare de timp, poţi avea rezultate frumoase la învăţătură. La aceeaşi terasă citesc în „Weekend Adevărul” despre Alexandra care, deşi poartă un diagnostic de tetrapareză spastică şi se deplasează într-un cărucior cu rotile, a reuşit prin eforturi supraomeneşti să înveţe, să-şi facă temele şi să termine clasa a VIII-a cu media 9.80. Tastează la laptop cu un singur deget de la mâna stângă şi este sprijinită în permanenţă de familia ei adoptivă.

Atenţie, nu scriu despre o categorie de excepţie, nu sunt olimpicii pe care nu-i cunoaştem, nu scriu despre elevii care potrivit unor mituri nu ştiu decât şcoală şi stau închişi în casă, acei tocilari, consideraţi ciudaţi de colegi şi neînţeleşi nici măcar de profesori. NU! Scriu despre elevii obişnuiţi care sunt conştienţi de atribuţiile şcolare şi le împlinesc cum se cuvine astfel că se bucură de rezultatul eforturilor lor, elevi care ştiu să îmbine învăţătura cu hobiurile, ştiu să facă un sport, să se plimbe în parcuri sau să meargă la film. Când citesc ştirile despre declaraţiile elevilor la ieşirea din examen „dacă iau 5 e bine” sau despre reacţia părinţilor „facem contestaţie, a fost nedrept” mi se pare că România încă nu e într-o schimbare pozitivă. Când văd că tendinţa preponderentă în şcoli este de a copia cu orice preţ prin orice metodă năstruşnică, că elevii nu mai poartă respect profesorilor şi părinţii îşi apără copii în mod nedrept, mâ gândesc la realitatea din alte ţări pe care am trăit-o.

Am susţinut zeci de examene orale şi scrise pe când studiam la Bologna, Oxford sau Londra şi sincer niciunul dintre noi nu a avut vreo idee de copiat. Discuţia aceasta nu se putea ivi în niciun gând al nostru, niciodată. Nu au fost camere de supraveghere în sali, căci propria conştiinţă ne era supraveghetor. La un examen de final de an, extrem de dur, în sală a venit doar bibliotecarul ce se plimba lejer, iar noi am scris preţ de 3 ore fără oprire. Când am ridicat privirea de pe hârtie am constatat că ceilalţi colegi plecaseră deja din sală. Respectul şi preţuirea pe care o purtam profesorilor din acele instituţii de top nu am găsit-o nici măcar în reprezentările vreunui elev din România.

Noi ne facem că învăţăm, ei se fac că ne onorează cu diplome. Şi avem saci întregi de diplome şi atât. La ce folos?

GANDURI DE LA OXFORD...

După BAC: sau cum te poţi rata de la 18 ani!

iulie 19, 2013iulie 19, 2013 mihaicopaceanu1 comentariu

articol publicat pentru blogurile Adevarul la 16 iulie 2013

photo:www.finantistii.ro

După întreaga agitaţie psiho-emoţională-juridico-politică cu BAC-ul urmează pentru miile de adolescenţi înscrierea la facultate. Ori marea problemă s-a văzut că nu este BAC-ul (se ia oricum). Şi poliţiştii l-au luat: cu duba. Problema este ce faci după? Ce facultate vei urma? Cu câteva excepţii (ex.olimpicii) şi alţi elevi ce s-au pregătit temeinic din timp mânaţi de idealurilor lor ori de dorinţele exclusive ale părinţilor, majoritatea nu ştiu încotro s-o apuce. Nici ei, nici profesorii şi nici familia. Şi nici nu-i prea interesează.

Părinţii sunt mai nepăsători decât elevul încă copil, ce trăieşte pe banii tatălui. Pe când participam în repetate rânduri la „târgurile de universităţi” (ce urât sună târg) sute de părinţi au venit să mă întrebe unde să-şi dea copilul la facultate. De unde era să ştiu?! Copilul, mai înalt decât mama lui, era alături, la un pas în spate dar nu era lăsat să zică nimic. „Păi să facă şi el o facultate, să aibă o diplomă” era unul dintre cele mai dese răspunsuri dezamăgitoare pe care l-am auzit. Citesc acum când a început deja înscrierea, mesaje ale absolvenţilor care te întreabă ce să aleagă „Inginerie sau Drept”? „Medicină sau Arhitectură”. Facultăţi extrem de diferite.

Moda cu depunem dosare la mai multe facultăţi şi vedem unde intrăm sau varianta „dacă am intrat la buget rămân acolo” este complet eronată şi în defavoarea tinerilor.

Iată câteva exemple:

1.Bună! Aş dori şi eu câteva informaţii despre facultatea de jurnalistică. Se merită să faci această facultate? Şi dacă se găseşte de lucru în acest domeniu? Vă rog, am nevoie de câteva păreri. 😀 (am terminat a 12-a şi mi-ar place să merg mai departe pe jurnalism … 😉 )

2.Cât e de serioasă facultatea? şi cât de greu e. am auzit in general f multe lucruri bune despre ing economică. sunt foarte indecisă şi nu stiu pe care să o aleg.. dacă ştie cineva şi ce materii se fac ar fi super. multumesc ! 🙂

3.Inginerie Electrică la IF? eu locuiesc si muncesc in Rm. Valcea, m-ar interesa cât de indulgenţi sunt cu prezenţa, dacă se fac ore în weekend, să stiu dacă merită să plătesc 3000 pe an:)

4.Bună. Aş vrea să aflu şi eu câteva opinii despre facultatea de psihologie: cum sunt profesorii, oportunităţi de angajare. Redau şi câteva răspunsuri. R: Dacă te hotărăşti să dai acolo, asigură-te inainte că vei avea chef să mergi la toate seminariile şi la majoritatea cursurilor. profi sunt şi ok, şi naşpa, depinde pe cine prinzi. dar aşa e la orice facultate…cât despre oportunităţi de angajare… peste tot e la fel. ai noroc/pile ai job… nu, n-aii -nu da la aceasta facultate, -nuuuuuuuuuuu, orice altceva… -categoric nu da la aceasta facultate. Fă altceva care să te ajute.

Dacă alegerea între o facultate şi alta constă doar într-o decizie luată la repezeală, în urma citirii unor păreri subiective, a unor zvonuri, fără preocupare şi habar, EŞECUL este GARANTAT! Ce ne lipseşte? În mod clar un interes constant, din timp, al elevului şi al familiei pentru viitor, pentru cariera de urmat prin discuţii pregătitoare, o educaţie pentru carieră care se face şi în familie. La care se adaugă o orientare şcolară şi profesională. Altfel, repet, faci facultatea degeaba, iroseşte ani din viaţă şi resurse şi chiar dacă vei profesa nu vei fi mulţumit şi nici clienţii, nici şeful tău. Lehamite.

Decizia de a urma o facultate nu este una deloc uşoară şi nici nu se ia peste noapte. E un proces îndelungat de deliberare la care concură mulţi factori precum interesele şi aptitudinile personale (deseori nedefinite şi necunoscute elevului), tipul de personalitate şi raţionament, notele la unele discipline, dorinţa de a practica o anume profesie, cunoaşterea profesiei (avantaje şi riscuri) etc. Mai este o practică: alegem facultatea şi profesia văzând exemple supra-pozitive. Mătuşă-mea lucrează în bancă şi are bani mulţi sau naşul este IT-ist şi o duce bine. Amândoi au peste 50 de ani. Poveşti de succes. Acestea sunt de fapt erori cognitive. Când ne lăsăm influenţaţi de excepţii, când nu privim întreaga imagine a profesiei, întregul parcurs cu piedici şi mult efort, când ignorăm că marea majoritate a medicilor, a celor din bancă sau a IT-iştilor nu sunt bogaţi.

Doreşti să fii medic de succes doar pentru că „vrei să ajuţi oamenii”. Insuficient. Nu-ţi place să înveţi, să fii tocilar şi uiţi că trebuie să studiezi minim 11 ani (6 facultate şi încă 5 rezidenţiat) pentru a deveni medic plătit cu nici 300 de euro (dacă găseşti un post). Succesul este încă departe. Sau cealaltă extremă. Te întrebi câte cursuri, câte examene, dacă prezenţa e obligatorie şi atunci decizi că merită. Superficial. Avem facultate. Avem doctorate. Ca Ponta.

Un sprijin îl poate oferi consilierul din şcoală. El are un rol de a evalua aceşti elevi şi de a elabora o fişă psiho-educaţională pe care o prezintă elevului şi familiei. Însă decizia este a elevului. Altfel se trezeşte în primul an de facultate că nu face ceea ce şi-a dorit sau a crezut că va face sau îşi dă seama înainte de absolvire şi zice „am făcut-o degeaba, oricum nu mi-a plăcut.” Reorientarea este posibilă însă costisitoare. Nu mai discut ce se întâmplă în cei trei ani de licenţă şi doi ani de masterat, ce cursuri, ce pregătire şi ce cunoştinţe în domeniu au tinerii, sau cât de transferabile sunt competenţele obţinute. Adică dacă am absolvit facultatea X să pot uşor lucra şi în domeniul Y. Regrete! Şomeri cu diplome. Numai decanii şi profesorii au luat banii. Desigur admiterea pe dosar este cea mai proastă metodă. Nu mediile, nu rezultatul la unele discipline sau la BAC îmi dovedeşte că elevei i se potriveşte geografia sau elevului economia.

Dar Remus, ministrul educaţiei n-are treabă. Un pui de socialist crescut la umbra lui Năstase şi Andronescu preocupat doar de imagine, să dea bine, să nu fie probleme. Declara la finalul Bac-ului ”au fost şi probleme, nu mai multe ca anul trecut (din punct de vedere statistic au fost 0,16% cazuri), dar ele au fost rezolvate prompt”. Ce-i aia 0,16%? Şi de ce te compari cu anul trecut? Asta e referinţa ta? Pe el l-a interesat doar să iasă el însuşi bine. Apoi a anunţat că notele la BAC sunt mai mari anul acesta „pentru că subiectele au fost diferenţiate”. Prin „diferenţiat” din mărturia sinceră a profesorilor şi a elevilor înţelegem „mult mai uşoare.” Păi prin scăderea dificultăţii testelor creşti promovabilitatea dar nu şi calitatea şi exigenţa din educaţie. Ba am mai auzit-o şi pe Cati „Abramburica” cu o idee idioată de a născoci un BAC profesional, adică pentru cei cei nu învaţă. Păi dacă nu învaţă de ce să aibe BAC? Treziţi-vă! Ce-i drept pe Remus, ca şi pe şeful său, Ponta, îi înteresează procentele. Ori cifrele sunt înşelătoare domnilor. Cifrele nu corespund realităţii. Nu vă ascundeţi după cifre şi nu vă lăudaţi cu ele. Ponta declara că 99% dintre profesori au fost corecţi. De unde ştie această cifră exactă? Cum a calculat-o? În fine, văd că Ponta îl laudă pe Pricopie şi Pricopie îi mulţumeşte lui Ponta. Fără cuvinte…

Tinerii aceştia au nevoie de un sistem de educaţie performant care să le permită accesul la o profesie satisfăcătoare. Nu e de glumă.