Mă uitam acum pe canalul meu de TikTok, din cele 80 de clipuri, cele mai multe vizualizări (peste 100.800) are cel despre DEPRESIE ! Să ne întrebăm de ce?
De Ziua Copilului am răspuns prietenilor de la Mediafax.ro într-un material alături de cuvintele copiilor ! Mersi frumos pentru intrebări. ! Please like and share! Nu vă fie rușine să distribuiți!
”Cred că mulţi copii cresc supăraţi pentru că au părinţi foarte nefericiţi. (…) Pentru profesori am un sfat: credeţi în copii, nu mai ţipaţi la ei şi nu vă mai faceţi „preferaţi”. Iar pentru poliţişti: luaţi în serios, vă rog, când aveţi cazuri de copii bătuţi de părinţi” (Laurențiu, 13)
Îmi place să fiu copilă. Vreau să devin poliţistă pentru că poliţiştii prind oamenii răi, care fură. Vreau ca părinţii şi învăţătorii să ne înţeleagă, să se comporte frumos cu cei mici şi să ne ofere atenţie. Vreau ca părinţii să îi asculte pe copii, să nu îi bată şi să-i facă fericiţi. Pentru politicieni: vreau să ne schimbe „Cornul şi laptele”, că nu gust şi mereu îl aruncăm, să ne dea alt pacheţel (Daniela-Elena, aproape 5 ani).
„Îmi place să pictez. Visez să ajung pictor cândva. Mă bucur că mami şi tati înţeleg pasiunea mea şi mă lasă să fac asta, în loc să mă chinuie cu alte lucruri. (…) Alte lucruri cum ar fi să merg în excursii sau la zile de naştere ale altor copii. (…) Îmi place să stau în curte şi să pictez. Singur, eu cu mine şi cu culorile” (Matei, 10 ani)
.„Ce înseamnă fericirea copilului meu? Cum îl pregătesc pentru viaţă? Ce contează cel mai mult: notele la şcoală sau sănătatea psiho-emoţională? Îmi iubesc cu adevărat necondiţionat copilul? Gesturile mele indică respect şi susţinere pentru copilul meu? Ştiu eu ce face copilul meu în fiecare oră? Cat de bine cunosc sufletul copilului meu? Dacă îl critic, îl cert, îl judec şi îl pedepsesc în fiecare zi, îi arăt că am încredere în el? De ce e trist şi abătut, de ce îmi vorbeşte dur? Îi spun zilnic: te iubesc, sunt mândru de tine, spune, te ascult, am încredere în tine, iartă-mă am fost supărat/obosit, cum pot să te ajut, ce vrei să fac pentru tine?”, recomandă specialistul. „Ca psihologi, cunoaştem că unii dintre cei mai puternici factorii protectivi pentru un copil este relaţia afectivă cu propriul părinte. Din fericire avem o serie de cărţi publicate şi traduse în limba romana şi o serie de psihologi care sunt implicaţi în educaţia părinţilor. Să dăm voie copiilor să se bucure de copilărie”, mai spune Copăceanu.
Cele mai mari probleme actuale sunt pe de o parte consumul de substanţe la adolescenţi şi copii, toate cu efectele pe termen mediu şi lung, mai spune specialistul. „Şi aici mă refer în primul rând la fumat. Suntem atât de ignoranţi, însă totodată suntem pe primele locuri în Europa la fumatul în rândul copiilor, de multe ori cu acordul părinţilor. Un copil care începe să fumeze de la 12 ani, la 18 ani este deja dependent şi 15 ţigări îi se pare puţin. Creierul său va solicita altă substanţă mult mai puternică”, explică psihologul.
„În virtutea unei educaţii democratice, astăzi tânărului îi se oferă dreptul nelimitat la alegeri, la libertate, cele mai dese greşeli sunt acelea care permit copilului să se manifeste ca un adult, să facă lucruri însă el, ca adolescent, este încă incapabil de responsabilitate şi de gândire matură prin care să prevină unele riscuri pentru sănătatea şi chiar viaţa sa. Uităm că ultima parte din creier care se dezvoltă târziu, după adolescenţă, uneori pana la 25 de ani este lobul frontal, cu rol în gestionarea funcţiilor executive de nivel superior.
E vorba de o sumă de abilităţi cognitive, care include capacitatea de a planifica, organiza, iniţia, auto-monitoriza şi controla răspunsurile pentru a atinge un obiectiv specific. Un adolescent nu are această parte dezvoltată, de aceea este influenţabil şi manipulabil. Concomitent cu libertatea copiilor din partea părinţilor constat o lipsă de monitorizarea şi supravegherea gravă. Sunt copii care umblă pe străzi ziua sau noaptea sau îşi petrec timpul cu gaşca fără ca părinţii să cunoască unde şi cu cine sunt.
Cum ajung copiii în detenţie
Absenţa emoţională şi implicarea părinţilor lasă răni emoţionale şi îi „îndeamnă” pe copii şi adolescenţi să caute asta la anturaje. „Majoritatea adolescenţilor şi tinerilor pe care i-am întâlnit în locurile de detenţie erau cei care acuzau anturajul pentru faptele comise, alături de inconştienţa şi teribilismul. În multe cazuri părinţii erau absenţi (nu fizic, ci emoţional) şi lipsea orice urmă de ataşament. Mulţi dintre ei nici au conştientizat riscurile la care se expun, părinţii nu au avut habar de preocupările lor (ziua şi noaptea) şi uşor au ajuns să comită delincvenţe sau infracţiuni”, punctează Copăceanu.
Psiholog Copăceanu: mihai.copaceanu8@gmail.com 