ARTICOLE PSIHOLOGIE

Conferința Internațională Autism București

646x404

Conferința Internațională Autism București IACB2017 
 1 copil din 61 este diagnosticat cu o tulburare de spectru autist in toata lumea! 
în România se cunosc aprox. 30.000 de persoane cu o tulburare din acest spectru!
În sprijinul lor, al copiilor, adulților, părinților, specialiștilor , în perioada 27 – 29 octombrie Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism organizează  Conferința Internațională Autism București (IACB 2017), la Rin Grand Hotel București.
Sunt așteptați peste 500 de specialiști și părinți din toată țara, care vor discuta despre autism și terapiile validate știintific, cu rezultate recunoscute în recuperarea copiilor cu autism.
Evenimentul se adresează atât specialiștilor din domeniu, cât și familiilor copiilor cu autism aducând în discuție terapiile validate știintific în terapia și recuperarea copiilor cu autism, teme ce au la bază atât cercetare științifică, cât și experiențe din practica terapeutică.
De asemenea, aducerea în prim plan a unor situații reale de familie reprezintă un plus pentru părinții prezenți, pentru aflarea unor moduri noi de gestionare a dificultăților cu care se întâlnesc în viața de familie.
De ce să participi la IACB 2017 ?
La acest eveniment va participa o gamă variată de specialiști: terapeuți, educatori,
medici, sociologi, dar și reprezentanți din cadrul Ministerului Educației și Sănătății.

Dintre invitați amintim pe: Gina Davies, logoped și specialist în autism, a lucrat în domeniul nevoilor educaționale speciale ca logoped de peste 20 de ani, atât în mediul clinic, cât și în cel educațional și familial; Petter Myhrer-Naess, Consultant de Intervenție Comportamentală Timpurie din Norvegia;   Daniela Gavankar, psiholog specialist, analist comportamental, consultant ABA, președinte Asociația pentru Interevenție Terapeutică în Autism; Gabriela Vilhelmsen (Negoescu), psihopedagog și consilier la Centrul Pedagogic Arstad, sub egida serviciului Psihologic și Pedagogic din Bergen, Norvegia; Dominica Petrovai, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, fondatoarea Mind Education Health; Dana Horodețchi, părinte, cadru didactic, fondator Învățăm cu pictograme; Mădălina Potoroacă, medic primar psihiatrie pediatrică.

Image may contain: one or more people, people sitting, child and indoor
Noutatea adusă de acest eveniment va consta în paneluri de discuții directe între specialiști și participanții din sală. Aceștia din urmă vor putea pune întrebări și vor putea să discute diferite aspecte ale temelor prezentate.
Cei prezenți vor afla informații despre ceea ce înseamnă autism, afecțiuni conexe, intergrarea copilului în societate, despre terapiile validate științific, viața de familie când copilul are autism, dar și despre viața de cuplu a părinților și cum își pot găsi resurse pentru a trăi o viață plină, frumoasă și împlinită.
În prezent, în România, există centre importante unde se oferă terapie de calitate copiilor cu autism. Rezultatele îmbucurătoare, dobândite de-a lungul timpului cu ajutorul abordării comportamentale ABA, au dus la o cerere foarte mare, fiecare familie încercând din răsputeri să ofere copilului ABA, cât mai mult și pe termen cât mai lung. Experiența practică a dovedit însă faptul că această abordare nu rezolvă toate problemele, că nu toți copiii se recuperează cu ABA, că ABA nu este un panaceu universal aplicabil în orice situație, cu oricine. În acest context, IACB 2017 vine să aducă în discuție autismul, abordările care și-au dovedit eficiența alături de ABA, dar și poveștile de viață ale familiilor cu copii cu autism, aducând în prim plan lectori importanți cu experiență practică vastă în domeniu. Dacă am face cu toții doar ABA ar fi la fel de rău ca și în cazul în care nu ar exista ABA” – psiholog Daniela Gavankar, președinte AITA, coordonator științific IACB 2017.
Conferința Internațională Autism București 2017 este organizată de Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism, AITA, organizație înființată în decembrie 2008 cu scopul de a oferi servicii complete copiilor cu tulburări din spectrul autist și famiilor acestora.
Pentru mai multe informații legate de IACB 2017 vă invităm să vizitați iacb.ro.
Image result for autism aita
ARTICOLE PSIHOLOGIE

Jocul PokemonGo

articol de Ioana Nicolescu publicat in Mediafax la 22 iulie 2016

Pokemon Go, cel mai popular joc la ora actuală, a ajuns şi în România, iar pokemania a pus deja stăpânire pe amatorii de jocuri video, însă psihologii atrag atenţia asupra efectelor negative, pornind de la dependenţă şi până la un comportament autist.

Pokemania pune stăpânire pe România, iar efectele nu întârzie să apară. Psihologii spun că aplicaţia Pokemon Go afectează, la fel ca orice joc video, modul în care jucătorii interacţionează cu lumea reală, ajungând, în timp, să aibă un comportament autist. Însă, există şi aspecte pozitive pentru persoanele care suferă de anxietate socială şi se izolează stând în casă. Psihologii spun că aceste persoane pot fi determinate să-şi depăşească frica de a ieşi în public cu ajutorul acestui joc care presupune vânătoarea de pokemoni prin mişcare.

Contactat de MEDIAFAX, psihologul Mihai Copăceanu, care a studiat psihologia la Oxford şi care lucrează de ani de zile în domeniu, în România, inclusiv cu adolescenţi, spune că e prea devreme să putem măsura efectele jocului, însă putem deduce, din experienţa jocurilor video, că va avea un efect similar asupra psihicului jucătorilor. „Astfel de jocuri sunt foarte atrăgătoare, îţi captează atenţia, „captivant” este cel mai potrivit cuvânt pentru Pokemon Go. Practic, este un joc atât de captivant încât ajungi să ignori realitatea din jurul tău, nu este ca o carte, spre exemplu, care este un obiect static, îţi pune mintea în mişcare dar nu interacţionează cu tine. Jocul, în schimb, prin asta atrage, prin interacţiune, prin feedback şi stimulează dorinţa naturală de a explora, de a cerceta, şi curiozitatea. Este util pentru persoanele care suferă de anxietate, care se izolează social stând numai în casă. Ceea ce face un astfel de joc este să-ţi schimbe dispoziţia mentală pe moment”, a explicat Copăceanu.

La rândul său, psihologul Diana Ioaneş, care lucrează cu elevi la Colegiul Naţional Biligv „George Coşbuc”, spune că jocul stimulează un comportament autist. „Este vorba de o înstrăinare faţă de lumea din jur, tinerii care petrec prea mult timp în lumea virtuală nu mai ştiu să comunice cu lumea reală şi nu-şi dezvoltă abilităţile de comunicare în grup, în cuplu, în societate”, a explicat Ioaneş.

Profesorul de informatică George Trifan de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” a explicat pentru MEDIAFAX că jocul are un succes fenomenal în rândul adolescenţilor. „Toţi copiii de 12-19 ani se joacă Pokemon Go. E „addictive” (dependent), însă nu dezvoltă nicio competenţă sau abilitate unui copil, e o pierdere de timp la o vârstă la care tinerii ar trebui să facă altceva. Sunt copii care merg la psiholog ca să scape de dependenţa de jocuri video”, a spus profesorul.

Cât despre părerea copiilor, Tudor, olimpic naţional la Informatică, spune că joacă Pokemon Go de trei zile. „Ce pot să zic, merg prin parc şi caut pokemoni, cam două-trei ore pe zi, dar nu cred că va crea dependenţă, eu deja am început să mă plictisesc. E un stil nou de joc, de aceea e foarte popular, rămâne de văzut dacă va mai fi peste câteva luni”, a spus Tudor.

Pe scurt, jocul, realizat de compania Niantic, se poate downloada pe telefon (iOs sau Android), iar jucătorul îşi crează un avatar pe care îl stilizează după bunul plac şi porneşte fizic în căutare de pokemoni, nişte creaturi mici care apar în diverse locuri pe o hartă. Jocul se foloseşte de locaţia telefonului şi de o hartă viziuală pentru a-i arăta jucătorului unde se află pokemonii. Aplicaţia a creat deja o mulţime de controverse în lume. Spre exemplu, jocul a fost criticat pentru că pokemonii apar şi în locuri nepotrivite cum ar fi cimitire sau monumente memoriale ca Muzeul de la Auschwitz sau Memorialul Holocaustului din SUA.

O companie de căi ferate din Danemarca, ProRail, a depus plângere că jucătorii vânează pokemoni pe căile ferate, iar jucătorii din Bosnia au fost avertizaţi să aibă grijă să nu se joace Pokemon Go în câmpurile minate rămase în urma războilui din anii ’90.

În Guatemala, un tânăr de 18 ani, Jerson Lopez de Leon, a fost împuşcat mortal în timp ce juca Pokemon Go, fiind prima victimă de care se ştie în legătură cu acest joc. Poliţia locală a speculat că victima a fost găsită de către atacatori cu ajutorul GPS-ului de care se foloseşte aplicaţia, potrivit ziarului britanic The Independent. Nu în ultimul rând, Arabia Saudită ia în considerare interzicerea jocului, având în vedere că la ei sunt interzise deja cărţile de joc cu pokemoni.maxresdefault

 

ARTICOLE PSIHOLOGIE · GANDURI DE LA OXFORD...

2 Aprilie: Între absenţa legii şi răutatea românilor

articol publicat pe Blogurile Adevărul la 02 Aprilie 2013 

photo: http://www.sibiu100.ro

4 149

În 1997 Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat rezoluţia nr. 62/139 prin care declara ziua de 2 aprilie: World Autism Awareness Day.

Din acel an în marile oraşe ale lumii au loc acţiuni publice, campanii, flashmob-uri, conferinţe şi noaptea instituţiile importante sunt iluminate în albastru, toate cu scopul de a atrage atenţia asupra acestei tulburări de dezvoltare, a ratei alarmante a autismului, pentru a “sensibiliza” cetăţenii şi instituţiile statului şi de a afirma şi pentru a promova drepturile acestor copii speciali. Orice cuplu, orice familie, oricare dintre viitorii părinţi pot avea un copil cu autism pentru că încă nu cunoaştem cauzele autismului. Ştiim doar cum se manifestă (nu relaţionează social, nu comunică, are mişcări repetitive,etc) şi că poate fi diagnosticat în jurul vârstei de 3 ani. Şi mai ştiim că un diagnostic timpuriu duce la o recuperare de succes.

Ca psiholog la Fundaţia Un Copil O Speranţă din Sibiu am avut prilejul şi bucuria de a fi alături de părinţii acestor copii, părinţi care îşi dedică întreaga viaţă, motivaţie şi dragoste. Părinţi care zi şi noapte îşi îngrijesc copilul cu autism. Ziua, odată diagnosticat, copilul urmează un program intens de terapie şi recuperare începând de dimineaţă în instituţiile de specialitate trecând prin sedinţele de terapie de la psiholog, pedagog de recuperare, kinetoterapeut, ergoterapeut sau logoped şi continuând acasă prin structurarea spaţiului, stabilirea de reguri, organizarea activităţiilor, continuarea sarcinilor, exerciţii sau frecventarea altor centre de interactiune socială. O muncă enormă, constantă, ce necesită multă motivare şi perseverentă. Pentru un singur cuvânt luni întregi de efort. Dar aceşti copii sunt cei mai frumoşi pe care i-am întâlnit, cei mai puri şi sinceri şi părinţii lor îi iubesc enorm. Mulţi dintre ei talenţaţi.

 În România

Din păcate părinţii şi copiii lor cu autism încă sunt de neînţeles şi de neacceptat. Reticenţa, jignirea, prejudecăţile şi miturile sunt frecvente. Cuvântul „autism” este abuzat şi folosind pe nedrept de politicieni în comentariile injurioase unii către alţii.

Pe când trăiam în Sibiu am încercat să arătăm celor din jur, cetăţenilor, acelei comunităţi mult prea lăudată în ţară ca fiind civilizată, europeană şi culturală (aiurea!), că autismul nu este o boală care se molipseşte şi nici nu trebuie să-ţi fie teamă sau să-i jigneşti pe stradă. Am organizat dezbateri publice, emisiuni televizate şi am scris articole în presa locală. Ba chiar am ieşit în repetate rânduri cu copilaşii jucându-ne în Piaţa Mare. Dacă ceilalţi copii din jur ni se alăturau în jocuri, deschişi şi prietenoşi, părinţii copiilor numiţi “tipici” erau reticenţi şi defensivi. Îmi amintesc că nici nu acceptau să primească ori să citească un pliant despre autism.

Zilnic în drumul spre centrul de terapie UCOS, pe autobuze sau pe străzi, când un copil devenea agitat cetăţenii europeni ai Sibiului aruncau cuvinte urâte „dă-i două palme, cum l-ai crescut aşa, să stea în picioare”. Povara părinţilor era povara suferinţei la care se adăuga povara stigmei sociale şi a blamului public. Suntem un popor de needucaţi şi răi.

Privesc aici în Marea Britanie şi întâlnesc zilnic persoane cu dizabilităţi în public, li se oferă o prioritate în autobuz ori la ghişee, o mână întinsă la urcarea unor scări, un ajutor sau un zâmbet. Văd oameni ca noi. Văd oameni utili sociali muncind şi bucurându-se de viaţă. Societatea i-a primit şi serviciile sunt adaptate. Sunt egali în drepturi. Văd la petreceri un tânăr în scaun cu rotile sau văd în restaurant un adult cu Down. Văd un nevăzător mergând pe străzi şi trecătorii oferindu-i atenţia lor. Mai ieri îmi spunea o prietenă sănătoasă din Timişoara că a căzut cu bicicleta iar românii au trecut pe lângă ea fără să o întrebe ceva sau să o ridice de jos. Ba unii aveau o expresie de indignare pentru că au trebuit să evite „obstacolul”. Ce oameni suntem ?

În România încă folosim cu neruşinare termeni precum „handicapat”, „bolnav” ”nebun”, sau „schizofrenic”. Facem haz de o realitate şi luăm în derâdere o dizabilitate. Oamenii de rând sunt intoleranţi, neînţelegători şi nedrepţi. Ceilalţi, cei de prin parlament, îi cunoaşteţi prea bine, n-am niciun cuvânt. Au alte priorităţi.

La doi ani după gestul extrem al lui Adrian Sobaru, tatăl unui copil cu autism, după ce s-a aruncat de la balconul Parlamentului în timp ce primul ministru ţinea un discurs nu s-a schimbat ceva. Recent, se pare că dl Sobaru a decis să părăsească România. Şi ca el mulţi alţi părinţi, unii pe care îi cunosc, luptând prea mult cu „sistemul” au decis să plece din ţară. Atâta nedreptate în Romania încât lui Fabian, tot cu un diagnostic de autism, i s-a tăiat indemnizaţia de câteva sute pe care o primea de la stat. Mama, tatăl şi fratele lui şi-au luat putere şi au plecat în Germania începând de la zero într-o ţară străină dar dreaptă care i-au oferit de îndată servicii de terapie pentru copilul lor.

În acelaşi oraş multicultural, Sibiu, persoanelor cu reale dizabilităţi li s-au tăiat pensiile de la stat numite urât „de handicap” dar au fost găsite peste 500 de certificate ilegale de „handicap” şi niciun vinovat. Doar un scandal şi tipic românesc: autorităţiile au dorit să pună la tăcere acest „scandal care nu dă bine”. Ruşine!

În aceeaşi ţară România nu doar parlamentarii sunt nesimţiti, adică fără simţ civic şi moral, dar părinţii copiilor cu autism au întâlnit medici (de familie sau psihiatrii) fără cultură, respect, răbdare şi abuzivi, educatori de şcoală ce nu doreau în clasa lor un copil „bolnav” cu autism şi alţi părinţi ce discriminau. În aceeaşi ţară legea nu este aplicată şi pentru persoanele cu dizabilităţi în general nu sunt drepturi şi nici prevederi legale.

Cei care luptă sunt tot părinţii, ei afectaţi în mod direct, şi-au format asociaţii cerându-şi nimic altceva decât ceea ce li se cuvinte. Iată mama Andreea Sorescu scrie pe blogul Adevărul. Câteva fundaţii le vin în ajutor. Este cazul Fundaţiei Un Copil O Speranţă din Sibiu ce din 1998 luptă pentru drepturile copiilor şi părinţilor, pentru cei săraci şi defavorizaţi, pentru copiii cu autism şi copiii cu dizabilităţi. Peste 100 de persoane trec pragul zilnic. Resursele insuficiente. Cum poate lucra eficient un psiholog în România plătit de stat şi înjosit cu nici 200 de euro? O altă fundaţie este Romanian Angel Appeal care cu sprijinul unor instituţii de stat şi cu mare dificultate şi-a propus încă din 2012 să deschidă 40 de centre de consiliere şi asistenţă, să formeze peste 500 de specialişti, să elaboreze o Strategie Naţională şi să ofere o şansă persoanelor cu autism.

 Chiar dacă la noapte Guvernul, Parlamentul, Teatrul Naţional sau Arcul de Triumf vor fi iluminate în albastru şi baloanele albastre se vor urca spre ceruri viaţa acestor copilaşi nu se va schimba.

Dacă ne vrem o viaţă mai bună, dacă ne vrem o societate mai bună haideţi să o facem!

p.s. acest (tip de articol) NU va atrage nice like-uri,share-uri, nici comentarii, nici aprecieri, nici critici! De ce? Simplu: pentru că NU NE INTERESEAZĂ…