Alteta Sa Regală Principele Radu la ceas aniversar. Despre onoare, diplomatie și dragoste fata de țară

iunie 8, 2021iunie 8, 2021 mihaicopaceanuLasă un comentariu

Alteța Sa Regală Principele Radu al României s-a născut pe 7 iunie. Cu acest prilej de sărbătorire să îi transmitem cele mai sincere gânduri de sănătate și să precizăm câteva aspecte prețuire din activitatea neobosită și din personalitatea sa.

Sunt devotat valorilor regalității, admir încă din copilărie și urmăresc săptămânal activitatea Familiei Regale a României, sunt curios, entuziasmat și încântat de fiecare acțiune publică. Ca roman sunt onorat de fiecare întâlnire oficială privată a reprezentanților Familiei Regale în țară sau în străinătate. Îmi dau seama că nu este deloc ușor, la nivel general, prin costurile implicate, relațiile care trebuie menținute sau dezvoltate cu o serie de instituții publice, lideri mondiali, dar și la nivel personal prin tot ce înseamnă disponibilitate, confort sau oboseală.

O simplă privire la agenda oricărei familii regale îți dă sentimentul că nu este o misiune ușoară. Noi, ca cetățeni obișnuiți putem fi liberi profesioniști, putem fi angajați în orice sector de activitate și dacă simțim oboseală sau disconfort psihic, dacă ne dorim concediu, chiar de la o zi la alta, putem avea acest drept ”mâine nu mă duc la lucru”.

Însă, ca reprezentant al Familii Regale totul este planificat cu luni înainte, organizat, atent structurat, sunt implicații financiare, politice sau chiar culturale care nu pot amana sau anula o acțiune publică. Zeci și sute de oameni așteaptă. Înțelegi acum de ce din Familia Regală Britanică, prințul Harry și soția sa Meghan s-au retras, deși prințul a fost crescut de mic sub aceste reguli, rigori și interdicții. Întreaga ta viață este dedicată binelui public, națiunii și cetățeanului obișnuit. Nu te mai reprezinți pe tine personal, nu te mai poți exprima în nume personal, pe scurt pierzi libertatea pe care ceilalți o au.

În perioada pandemiei activitățile nu s-au oprit. Unele s-au desfășurat online. La fiecare final de an citesc despre sutele de angajamente publice, de vizite oficiale în străinătate, de întâlnirile cu șefi de state și guverne, cu reprezentanți ai familiilor regale din Europa sau din întreaga lume și de fiecare vizită în localitățile țării noastre fie că sunt în marile orașe precum Iași, Cluj sau Timișoara sau în sate mici cu nici 300 de locuitori.

În mod special în ultimii 10 ani am avut bucuria și onoarea de a fi prezent la multe acțiuni publice (lansări de carte, concerte, conferințe) în București, în Transilvania sau în minunata zi de 10 Mai la Garden Party-ul de la Palatul Elisabeta. Am avut bucuria de a colinda Familia Regală la Săvârșin și de a participa la evenimente religioase în prezența Majestății Sale Regelui Mihai la Londra în capela Savoy a Reginei (2012).

În câteva rânduri am scris articole despre personalitatea Regelui Mihai și despre profilul uman și moral al Reginei Ana în cărțile armonios publicate de Editura Curtea Veche. Mai mult, în desele vizite ale Alteței Sale Regale la Sibiu am fost onorat să fiu gazdă bine primind pe Alteța Sa în școlile din Sibiu și am avut onoarea și privilegiul de a prezenta cărțile regale (Regalitatea astăzi (2015) și Crăciunul Regal (2017).

Născut la Iași într-o familie de medici, Principele Radu, a studiat teatrul la clasa marelui Dem Rădulescu și avut o carieră deosebită în domeniul artistic, teatru sau film, în țară sau în străinătate. A fost directorul artistic al primului proiect din România de art-terapie pentru copiii abandonați din orfelinate. Ce am uitat prea repede că timp de 7 ani, începând cu septembrie 2002 a fost numit Reprezentant Special al Guvernului Român pentru Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă. L-a însoțit pe Regele Mihai în vizitele oficiale la nivel mondial (1997 și 2002) din Spania pana în America cu scopul de sprijini aderarea României în NATO. A scris promovând mult monarhia și familia regală a României făcându-le cunoscute prin cărți remarcabile, dialoguri și conferințe milioanelor de romani. Odată cu popularitatea blogului, a scris foarte mult pe blog.

Sunt multe activități publice complexe în care este implicat și sunt multe calități pe care le apreciez la Principele Radu.

În plan diplomatic sunt remarcabile toate discursurile cu greutate susținute în zeci de țări din întreaga lume fie vorba de țări îndepărtate precum Japonia, Egipt, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Senegal sau Azerbaijan, ceea ce nu e deloc ușor, la nivelul cel mai înalt. În cadrul conferințelor Alteței Sale sunt abordate cu seriozitate și profesionalism teme precum apărarea și securitatea, geopolitica și diplomația, cultura, istoria, economia și educația. Anual participa la intalni la nivel inalt raspunzand la invitatia unor monarhi, sefi de stat, ambasadori, reprezentanti ai Guvernelor, etc.
În plan editorial anual câteva cărți sunt semnate personal de Principele Radu prezentând nu doar activitățile Familiei Regale cat și aspecte mai puțin cunoscut.
În plan economic, la fiecare deplasare externă Principele Radu se întâlnește cu zeci de investitori sau potențial investitori pentru Romania. Vizitele au un profund impact economic pentru țară. Credibilitatea și verticalitatea Principelui sunt garanții unice, mult mai puternice decât orice alt reprezentant al vreunului Guvern atât de trecător.
În plan educațional, îmi amintesc de vizitele externe recente la care au fost invitați rectori din Romania și chiar ministrul educației. Componenta educațională este nelipsită din activitatea Principelui. Vizitează Universități, școli și grădinițe. În ultimii ani, în Romania, o serie de școli au primit numele unor reprezentanți ai monarhiei. Cat de frumos din școala numărul 5, să spui că elev că studiezi la Școala Regina Maria. Tineri din Republica Moldova sunt premiați și sprijiniți de către Principele Radu.
În plan social, sportiv și cultural, Principele Radu nu doar că patronează o serie de fundații și asociații dar este implicat în promovarea istorie și culturii, în proiecte cu impact social pentru comunitățile din Romania.
In domeniul istoriei, Principele Radu, ca ofiter al Armatei Romane este prezent la evenimente de insemnatate istorică pentru țara noastră fie că vorbim de o dezvelire a unui lider militar, de vizitarea unui cimitir al eroilor (de pretutindeni) sau de acțiuni militare cu reprezentanti ai NATO sau ai oricaror lideri militari.

Vreau să închei amintind că în relațiile cu publicul, în relațiile de prietenie, în primele clipe ale întâlnirii cu Principele Radu ești tratat cu atenție, respect și răbdare. Te simți bine în prezența Alteței Sale. Simți bunătatea persoanei și întotdeauna este atent la interlocutor. Simți căldura din salut, grația din răspuns și umanitatea deosebită prin atitudine și gesturi. Simți că ești valoros ca persoană. Că întâlnește o persoană vârstnică sau un copil, că participă la o întâlniri de protocol cu șefi de stat sau monarhi, Principele Radu prezintă o eleganță care se întrezărește din primele clipe. Sunt convins că multe dintre calități le-a dezvoltat în urma conviețuirii cu Regele Mihai, Regina Ana, Majestatea Sa Margareta.

La Mulți Ani cu sănătate, fericire și bucurie !

Un sibian la căpătâiul Regelui Mihai: „Aparținea inimii noastre”

decembrie 11, 2017 mihaicopaceanuLasă un comentariu

publicat de CRISTINA BĂLĂU – 11 DECEMBRIE 2017, 14:23 in Turnul Sfatului

O viață întreagă a urmărit parcursul Regelui Mihai cu pasiune, iar atunci când l-a cunoscut a profitat de fiecare moment pentru a purta cu acesta conversații revelatorii la Londra, București și Săvârșin. Atunci când a văzut sicriul celui care i-a fost model, psihologul sibian Mihai Copăceanu a fost copleșit de un val de emoții.

Încă de mic copil, Mihai asculta poveștile bunicului său despre un rege care a fost silit să părăsească România și pe care, mai târziu în viață avea chiar să îl cunoască. Psihologul simte și acum o legătură strânsă cu Regele Mihai și chiar a fost la Aubonne să îl vadă înainte ca Regele Mihai să fie adus în România.

„Am purtat o prețuire aparte față de Regele Mihai încă din copilărie, când bunicul, tot Mihai, îmi povestea de un Rege care a fost silit să plece din țară. În școală și liceu am citit pasionat tot ce era scris despre Rege. Apoi am avut bucuria de a-l întâlni și de a purta conversații înțelepte și călduroase la Londra, la București și de două ori la Săvârșin. Îmi amintesc emoția din 2007 când Regele Mihai a sosit la Festivalul de Teatru”, spune Mihai.

mihai copaceanu regele mihai 1

Sibianul își amintește cu drag mici momente în care a avut ocazia să îl întâlnească pe Rege chiar la Sibiu.

„Ne-am propus să-l colindăm pe Rege în iarna anului 2012. Regele Mihai și Principele Nicolae au fost cei care ne-au primit. M-am gândit înainte ce dar muzical unic și excepțional ar putea oferi mai bun Sibiul, Regelui? Trupele de colindători, dubașii, călușarii, corurile veneau din toate părțile. Așa mi-a părut obligatoriu naistul talentat Radu Nechifor, alături de trupa sa, care a impresionat extraordinar, iar în partea a doua a programului nostru am invitat un grup de tineri de la teologie, cu voci puternice și sensibile, care să reprezinte Sibiul. Nu am cuvinte să descriu reacția Regelui Mihai și cuvintele pe care ni le-a adresat fiecăruia individual. La un moment dat pe muzica ritmată a lui Radu, am observat cum Regele Mihai își sălta piciorul semn că trăiește muzica sibianului”, spune Mihai Copăceanu.

Ultima întâlnire a sibianului cu Regele

2014 a fost ultimul an în care Mihai Copăceanu a avut ocazia să îl întâlnească pe Regele Mihai.

„Pe Regele Mihai l-am văzut ultima dată în noiembrie 2014, la câteva zile după 8 noiembrie când la Palatul Elisabeta s-a organizat evenimentul Porțile Deschise (peste 1.000 de români), în onoarea Majestății Sale, ceea ce însemnat de fapt și ultima apariție publică a Regelui”, spune psihologul.

Vestea morții Regelui Mihai a adus în sufletul său un amalgam de emoții. „Din păcate, moartea nu are revers, nici logică, nici milă”, spune Mihai Copăceanu.

„Există decese pe care le aștepți pentru că diverse coordonate ale vieții îți indică un sfârșit imediat, cum ar fi boala sau vârsta înaintată. În cazul Regelui Mihai ambele au fost prezente. Și cu toate acestea psihicul nostru nu vrea să accepte ceea ce ne provoacă suferință. Mă refer și la decesele apropiate, cele din familia noastră. Pentru unii dintre noi, Regele Mihai aparținea inimii noastre. Eram la birou când un prieten care cunoștea devotamentul meu față de Rege mi-a telefonat exprimându-și regretele și nu înțelegeam ce vrea să-mi spună. Cât încă era în Elveția aveam speranță, citeam comunicate, ne întrebam, priveam vești. Din păcate, moartea nu are revers, nici logică, nici milă”, arată Mihai.

A ales totuși să facă un efort și să îl revadă pentru ultima dată pe Regele său, chiar dacă era într-un sicriu.

Image may contain: one or more people

„Duminică, 10 decembrie, era ziua când Regele părăsea casa din Aubonne pentru totdeauna și în drumul spre România, țara pe care a iubit-o atât de mult, dar din care a fost alungat. Așa că pentru două ore mi-am propus și am reușit să ajung la Aubonne. M-au impresionat oamenii din fața casei Regelui, deopotrivă români și elvețieni, unii sosiți din întreaga Elveție, alții din Italia sau Franța. Am avut sentimentul că mă aflu într-un sat când toată ulița se îndreaptă spre mort. Exista o tristețe comună dar și o solidaritate comună în fața unei personalități istorice. Și atunci când ești trist, să nu fii singur te ajută enorm. Într-o decență și cu o răbdare nedescrisă intram invitați câte două, trei persoane în camera în care era așezat sicriul și în tăcere ne exprimam regretele. Apoi iscăleam câte un gând în cartea de condoleanțe”, spune psihologul.

Sentimentul copleșitor că Regele său este într-adevăr dus pe ultimul drum a apărut atunci Mihai Copăceanu a pășit în camera în care era ținut sicriul.

„Primul impact a fost când am văzut sicriul îmbrăcat în stindardul României monarhice, pentru că nu vezi simbolurile naționale atât de des. Atunci mi-am dat seama de importanța celui decedat. De fapt întreaga cameră era îmbogățită de istorie națională, tablouri cu Regii României, însemne, decorații. Era ca o catedrală. Orice ar fi intrat acolo, cunoscător sau nu, român sau străin ar fi fost emoționat și impresionat. Și faptul că Familia Regală a permis oricui să intre pentru un rămas bun este un fapt deosebit. Am fost întâmpinat de una dintre fiicele Regelui Mihai, Principesa Sofia, care deși își pierduse tatăl îmbătrânit, la 96 de ani, deși cunoștea iminența sfârșitului, era cuprinsă de o tristețe impresionantă și cu ochii plini de lacrimi mi-a povestit despre măreția acestui Rege, tatăl ei. Mi-a spus că Regele nu a suferit în ultimele clipe, după cum credeam cunoscând diagnosticul, <<că s-a stins liniștit>>, încă un semn pentru mine că a avut un suflet bun”, relatează psihologul.

„O ceremonie simplă și modestă, ca și viața Regelui…”

Despre ceremonia de la Aubonne, Mihai spune că a fost foarte simplă, dar cu o încărcătură emoțională extraordinară.

„Erau trei călugărițe care citeau din Psaltire și erau icoane și candele aprinse. Mitropolitul Iosif de la Paris a săvârșit slujba religioasă și la orele 16:00 Regele și-a părăsit casa pentru totodeauna. Practic a fost o ceremonie extrem de simplă și modestă, ca și viața Regelui… Mai vreau să subliniez ceva. În acel timp, zeci de familii cu copii mici au trecut prin fața sicriului și am apreciat gestul acesta al părinților de a-și aduce copiii de la sute de km depărtare și de a le arăta pe ultimul Rege al României. O lecție unică, esențială de istorie. Când strigăm în fiecare zi că societatea nu are modele, am trecut prea ușor pe lângă persoana Regelui, un model încă din anii tinereții Sale. Sper ca sibienii să fie prezenți la București și la Curtea de Argeș în aceste zile ultime și să-l descopere autentic pe Rege”, spune Mihai Copăceanu

mihai copaceanu regele mihai

Blogul Adevarul

Cum ne-am ratat destinul ?

ianuarie 25, 2014 mihaicopaceanuLasă un comentariu

Am avut un regret amintindu-mi şi trăind prin Peleş ceea ce am fost noi ca naţiune cândva, nu demult, şi am pierdut. Dar am avut o alinare căci pentru câteva ceasuri România noastră mi se arăta ca un Paradis.

Citeste mai mult: adev.ro/mznnr2

articol publicat pe Blogurile Adevărul la 19 ian 2014

M-am reîntors la Peleş după câţiva ani buni, o absenţă neînţeleasă şi neiertabilă. M-a trecut un fior de sfiiciune şi remuşcare. Privind de departe am urcat dealul deloc grăbindu-mi paşii printre puţinii turişti de sâmbătă şi am aşteptat ora fixă, precum un prunc neastâmpărat, pentru a intra în palatul primului rege al României. Prin faţa Peleşului admirând pădurea şi edificiul fără seamăn m-am crezut într-un alt secol, altă lume, o lume civilizată, europeană, modernă, elegantă şi onorabilă care nu semăna deloc cu Bucureştiul postcomunist ori cu ţara lu’ Băsescu şi Ponta. Aici parcă şi oamenii aveau o altă calitate, bine îmbrăcaţi, zâmbeau, erau politicoşi, amabili, răbdători şi generoşi. Nu am auzit o înjurătură. Ce-i drept mulţi erau turişti din Republica Moldova. Când grupul s-a format, ne-am luat încălţările protectoare şi am înaintat tiptil spre holul central. De pe scări ne-a izbit impozanţa şi graţia barocului şi ca atunci când urci treptele unui templu gestul minţii şi al trupului se transformă în plecăciune. Peleşul ni se înfăţişa ca un templu sacru. Mi-a fost dat să intru în sute de biserici creştine şi temple necreştine din întreaga Europă şi până în India, în unele, nu toate, Zeii îşi facuseră simţită prezenţa. Dacă la Peleş, Carol a făurit istorie prin domnia sa de 48 de ani, „totul pentru ţară, nimic pentru sine”, cu adevărat a însemnat o domnie sub pronia Cerului, iar Peleşul e azi un loc sacru. Acolo a şi murit, acolo trupul a fost depus. Mă aflam în reşedinţa unui om excepţional de bine pregătit, onorabil, disciplinat, bun politician, distins militar, un adevărat conducător, cu o cultură aleasă, cunoştea patru limbi şi totodată un om cu valori, principii şi virtuţi morale. În bibliotecă erau 700 de cărţi. Alte mii au ajuns la Bucureşti. M-am întrebat ironic dacă conducătorii actuali au o bibliotecă şi se cultivă măcar săptămânal?!

Am văzut cabinetul de lucru, sala consiliilor de coroană din Primul Război Mondial, apartamentul prim- ministrului, sala de spectacole, teatrul, adică locuri atinse de personalităţi istorice ale României. Am vizualizat mental întreaga istorie a ţării noastre sub ocârmuirea monarhiei, fiind atent la indicaţiile ghidului. În Sala Armelor am văzut copia coroanei regelui făcută din oţelul unui tun otoman capturat la Plevna în 1877. Tânărul neamţ ce devenise principe la 27 de ani, ne-a dezrobit de turci şi ne-a adus Independenţa, ne-a creat o primă Constituţie, un stat modern, o economie prosperă, căi ferate, poduri, bănci, universităţi, licee, spitale şi altele.

Fără Carol şi cei 48 de ani de domnie ai săi poate şi acum intrigile boierilor corupţi nu ar fi luat sfârşit şi n-am fi scăpat de paşalâc. „România, constituită în Regat, completează şi încoronează opera regenerării sale. Ea îşi dă un nume, care este în acord cu poziţiunea ce a dobândit ca stat independent”. Azi care este numele României? Dar regenerarea ei? A urmat Ferdinand, germanul care a luptat contra Germaniei, contra propriei familii regale ceea ce a adus la excluderea din Casa Regală de Hohenzolern. N-a contat, pentru el voinţa şi interesele poporului erau mai presus decât propria-i origine. Neamuţul a iubit România mai mult decât românii de astăzi. Şi tot el ne-a întregit, realizând România Mare.Tot lângă Peleş la Foişor se naşte şi nepotul său, Mihai care la 19 ani, în 1940, a fost nevoit să preia „destinele unei Românii ciuntite de provinciile istorice, Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Reginele noastre Toate reginele ţării noastre s-au remarcat pe lângă regi. Elisabeta cu o educaţie imperială, studiază filosofia, învaţă 8 limbi străine (inclusiv latina şi greaca veche), îşi dedică viaţa artelor şi scrisului şi în alt plan sprijină tinerelor talente (în mod special pe Enescu), dar se impune şi printr-o filantropie generoasă, prin îngrijirea răniţilor în război, înfiinţarea de spitale, ocrotirea orfanilor, orbilor şi văduvelor. Dorinţa ei de alinare a durerilor ce le vedea în jur împingea sufletul ei nobil să nu cunoască nici hotare, nici măsură. Era în stare să dea tot ce avea şi ce nu avea.

Spre deosebire de Elisabeta, Regina Maria, a făcut politică la înalt nivel şi cu impact şi a militat constant pentru interesele României pe plan internaţional mai ales prin vizitele şi turneele diplomatice culminând cu succesul celui în America din 1925. A fost primită ca o adevărată Regină. A fost supraumită Mama Răniţilor: ,,multe zile am ramas in mijlocul soldatilor mei si Dumnezeu mi-a ingaduit sa pot fi de vreun ajutor; zile de strasnica truda, zile de intuneric, cand ce vedeam erau lucruri pe care niciodata nu voi mai putea sa le uit”. /(Memorii)

Regina Elena, „o fire adorabilă, prezentabilă, cu un farmec discret şi cu spirit critic pe măsură” a avut un destin tragic alături de Regele Mihai, dar prin curajul ei s-a opus persecuţiei evreilor din România, salvând sute sau poate mii de evrei chiar în palatul regal din Bucureşti fapt ce i-a adus în 1993 recunoaşterea statului Israel pentru aceste fapte prin distincţia « drept între popoare » Când turul de aproape o oră s-a încheiat nu am ieşit din Peleş şi am cerut să mi se permită să mai râmân în Palat şi să ascult alte poveşti de la ceilalţi ghizi. Şi aşa a fost. Fiecare avea o altă poveste cu alte detalii şi era păcat să părăsesc minunea după doar o oră de vizitare. Peleşul, din 1990 până astăzi a fost vizitat de peste 7 milioane de persoane dar oare câţi s-au gândit la istoria şi destinul României? Am avut un regret amintindu-mi şi trăind prin Peleş ceea ce am fost noi ca naţiune cândva, nu demult, şi am pierdut…. un regret că ţara nu mai este condusă de oameni patrioţi, culţi, cu un adânc simţ al datoriei, oneşti şi morali. Dar am avut o alinare căci pentru câteva ceasuri România noastră mi se arăta ca un Paradis.

Citeste mai mult: adev.ro/mznnr2

Oricine zăboveşte câteva zile prin Valea Prahovei, acum sau în vară, de s-ar îndrepta spre Sinaia şi-ar pricinui o aleasă armonie sufletească. Sunt cel puţin două obiective obligatorii pentru orice român şi străin: Casa Enescu şi Castelul Peleş. M-am reîntors la Peleş după câţiva ani buni, o absenţă neînţeleasă şi neiertabilă. M-a trecut un fior de sfiiciune şi remuşcare. Privind de departe am urcat dealul deloc grăbindu-mi paşii printre puţinii turişti de sâmbătă şi am aşteptat ora fixă, precum un prunc neastâmpărat, pentru a intra în palatul primului rege al României. Prin faţa Peleşului admirând pădurea şi edificiul fără seamăn m-am crezut într-un alt secol, altă lume, o lume civilizată, europeană, modernă, elegantă şi onorabilă care nu semăna deloc cu Bucureştiul postcomunist ori cu ţara lu’ Băsescu şi Ponta. Aici parcă şi oamenii aveau o altă calitate, bine îmbrăcaţi, zâmbeau, erau politicoşi, amabili, răbdători şi generoşi. Nu am auzit o înjurătură. Ce-i drept mulţi erau turişti din Republica Moldova. Când grupul s-a format, ne-am luat încălţările protectoare şi am înaintat tiptil spre holul central. De pe scări ne-a izbit impozanţa şi graţia barocului şi ca atunci când urci treptele unui templu gestul minţii şi al trupului se transformă în plecăciune. Peleşul ni se înfăţişa ca un templu sacru. Mi-a fost dat să intru în sute de biserici creştine şi temple necreştine din întreaga Europă şi până în India, în unele, nu toate, Zeii îşi facuseră simţită prezenţa. Dacă la Peleş, Carol a făurit istorie prin domnia sa de 48 de ani, „totul pentru ţară, nimic pentru sine”, cu adevărat a însemnat o domnie sub pronia Cerului, iar Peleşul e azi un loc sacru. Acolo a şi murit, acolo trupul a fost depus. Mă aflam în reşedinţa unui om excepţional de bine pregătit, onorabil, disciplinat, bun politician, distins militar, un adevărat conducător, cu o cultură aleasă, cunoştea patru limbi şi totodată un om cu valori, principii şi virtuţi morale. În bibliotecă erau 700 de cărţi. Alte mii au ajuns la Bucureşti. M-am întrebat ironic dacă conducătorii actuali au o bibliotecă şi se cultivă măcar săptămânal?! Am văzut cabinetul de lucru, sala consiliilor de coroană din Primul Război Mondial, apartamentul prim- ministrului, sala de spectacole, teatrul, adică locuri atinse de personalităţi istorice ale României. Am vizualizat mental întreaga istorie a ţării noastre sub ocârmuirea monarhiei, fiind atent la indicaţiile ghidului. În Sala Armelor am văzut copia coroanei regelui făcută din oţelul unui tun otoman capturat la Plevna în 1877. Tânărul neamţ ce devenise principe la 27 de ani, ne-a dezrobit de turci şi ne-a adus Independenţa, ne-a creat o primă Constituţie, un stat modern, o economie prosperă, căi ferate, poduri, bănci, universităţi, licee, spitale şi altele.

Citeste mai mult: adev.ro/mznnr2

GANDURI DE LA OXFORD...

În apărarea Regelui Mihai şi a Familiei Regale!

august 21, 2013 mihaicopaceanuLasă un comentariu

Puţin după 6 dimineţa în avionul spre Bucureşti mi-a fost dat să aud povestirile de vacanţă interminabile şi auto-laudative ale unui ministru arogant. De-ar fi fost un scaun liber mai în spate m-aş fi mutat repede. La Bucureşti, după aterizare, îl văd pe acelaşi ministru cum îşi grăbeşte paşii şi privirile în căutarea şoferului slugarnic care-i sări să-l ajute cu bagajul.

articol scris şi publicat pe Blogurile Adevărul la 21August 2013

Indignat de cele văzute şi auzite, urc în avionul spre Londra luând la repezeală vreo patru ziare româneşti, când o altă îndignare mă cuprinde pe măsură ce răsfoiesc gazetele. Găsesc un prim articol publicat în Evenimentul Zilei semnat de Florian Bichir cu titlul „Găinarii Majestăţii Sale”.

Deja titlul îmi deconspirase continuţul şi stilul autorului. Corect. Citesc un editorial plin de inepţii, atac şi maliţiozitate. Doctor în teologie la o universitate celebră din România, apud Ovidius din Constanţa, Bichir declara în urmă cu câteva zile: „ca să arat că nu sunt prost m-am înscris la al doilea doctorat la SNSPA”. Nu ştiam că facultatea de teologie de la malul mării, cu o existenţă de nici 9 ani, are dreptul de a oferi doctorate, dar fiind condusă de controversatul episcop filopesedist Teodosie Şpagoveanu m-am cam lămurit.

Cu toate acestea, jurnalistul nu ezită să scrie urât despre Regele Mihai, principele Radu şi principesa Irina. De fapt, preotul stilist îşi arogă pe nedrept titlul de teolog, folosind în scris şi verbal un limbaj de cartier, flegmatic şi de joasă speţă. Fostul editorialist de la minunata publicaţie pornografică „Libertatea” nu face apel la istoria bisericească şi la sacralitatea regalităţii în editorialele sale. Uită de pildă că în Vechiul Testament trei mari personalităţi au fost regi: Saul, David şi Solomon şi că Regii sunt „Unşii lui Dumnezeu”. Uită – sau poate nici nu ştie – că însuşi Regele Mihai a fost uns de patriarhul Nicodim în catedrala Bucureştilor la 6 septembrie 1940. Ori unsul lui Dumnezeu, Regele Mihai, şi urmaşii Majestăţii Sale nu pot fi judecaţi de orice scrib.

Încă una gravă

Spre surprinderea mea, bag de seamă că răspopitul Bichir este membru în Colegiul CNSAS votat de plenul Parlamentului în martie 2012 pentru un mandat de 6 ani. Cum aşa? Pe baza căror merite? Măi, să fie, unde am ajuns. Adică un secretar de stat, cercetător al istoriei, continuă gafa preşedintelui României şi îşi dă cu părerea despre monarhie, 23 august, abdicare şi demnitatea urmaşilor Regelui. Cum e permis? Cum permite instituţia statutului asemenea jigniri faţă de un Rege şi şef de stat? S-a sesizat oare? Nu aduce un prejudiciu însăşi instituţiei CNSAS?

Psihanalistul

O altă obrăznicie din acelaşi editorial este cu referire la psihanaliză: „Nu cumva, psihanalitic, aceasta este vreo frustare din tinereţe a Principesei Irina?”. Cum îşi permite oare acest gazetar de mâna a doua să facă astfel de afirmaţii apelând la psihanaliză, el neavând nicio competenţă în această disciplină? Dar în România oricine îşi permite orice. Păi află dumneata că nu este tolerabil.

În acelaşi avion într-un alt ziar subţirel, livrat gratuit, „Curentul”, Vasile Surcel semnează „Monarhia şi găinăria: Alteţa sa Irina, principesa cocoşilor smardoi”, un articol la prima vedere cu greşeli de scriere şi la fel de jignitor. Menţionez doar că evenimentul cu pricina nu este un „dezastru penal” şi nici nu poate „afecta grav imaginea publică” a Majestăţii Sale.

Totuşi, nu pot reda, nici comenta celelalte injurii din continuţul articolelor, sunt prea multe şi nu merită, însă e uimitor cum aceşti gazetari de joasă speţă (şi alţii alături de ei) care nu prezintă respect pentru adevărurile eterne şi valorile reale ale unui stat, prind o ştire din America şi o comentează cu răutate.

Este condamnabil domnilor.

Cât despre luptele de cocoşi şi justiţia americană, tot fără comentarii. Despre Monarhie şi Rege putem consulta alte surse demne de încredere, nu oamenii din presa de azi, precum cei amintiţi mai sus, care, pe zi ce trece, tot mai mult se autodiscreditează şi aduc prejudicii însăşi presei naţionale.

Iată câteva mărturii ale unor autori de seamă care merită a fi citiţi şi citaţi. Priviţi şi comparaţi calitatea scrisului:

„Monarhul este deţinătoturul unei puteri care vine de la Dumnezeu, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, două surse de legitimitate ale acestei instutuţii” (Alexandru Zub, academician)

„Tragedia de la 23 august a fost necesară. Eu îmi scot pălăria în faţa Regelui Mihai” (Neagu Djuvara, istoric)

„Unica legitimitate în România o deţine cel care a fost forţat să părăsească această ţară, Regele Mihai” (Alexandru Paleologu, diplomat)

„Mereu am admirat calităţile lui de om de stat, răbdarea şi înţelegerea lui faţă de oameni, rezistenţa şi tăria sa, dacă de gândim prin ce a trecut” (prinţul Charles al Marii Britanii)

Credinţa mea sinceră pe care o am de când eram mic şi cu care voi trece pe lumea cealaltă este că democraţia şi normalizarea în Ţara Românescă se va face numai odată cu restaurarea monarhiei (Corneliu Coposu, politician)

„România are nevoie de un regim nou care este cel mai vechi şi cel mai stabil şi mai convingător din toate timpurile. Trăiască Regele!” (Eugen Ionesco, academician francez)

„Regele Mihai a fost ca un idol, majoritatea tinerilor erau gata să moară pentru el. Monarhia este forma de stat care se potriveşte cel mai bine României.” (Doina Cornea, disidentă anticomunistă)

„Îl considerăm unul dintre cei mai mari Regi ai tuturor timpurilor. E un om cinstit, de mare caracter şi care a făcut mari sacrificii enorme pentru ţara Sa şi a suferit. A salvat viaţa a 100 de mii de evrei. Gestul este comemorat la Ierusalim. (Sir Arthur Gavin, Lordul Primar al Londrei)