ARTICOLE PSIHOLOGIE · REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Psih. Mihai Copăceanu: Cred că în cazul familiei Bodnariu se vor ivi informații noi, surprinzătoare

Drama familiei Bodnariu, stabilită în Norvegia, căreia autoritățile le-au luat cei 5 copii, considerând că părinții au fost abuzivi cu ei, a născut un val de indignare în rândul opiniei publice. Astfel, atât în orașe din România, cât și din alte țări europene, oamenii au ieșit în stradă, considerând nedreaptă decizia autoriăților norvegiene. Cum este văzut acest caz prin ochii unui psiholog român, aflăm dintr-un interviu acordat Sibiu 100% de Mihai Copăceanu.

articol publicat de Odeta Veştemean în Sibiu 100%  la 15.01.2016

Mihai-Copaceanu-800x589

Care este opinia dumneavoastră cu privire la ceea ce i s-a întâmplat familiei Bodnariu în Norvegia? Este vorba despre un abuz al autorităților sau un abuz al părinților asupra copiilor?

Cazul este extrem de sensibil. Eu, ca psiholog din Sibiu nu am nicio abilitate sau competenţă de a mă pronunţa dacă autorităţile au produs un abuz sau nu. Orice extremă este greşită. Nu privesc situaţia în alb-negru şi nici nu mă situez în niciuna dintre tabere. Din păcate, multe informaţii ne lipsesc, iar a da verdicte de la distanţă, a emite păreri, dintr-o altă ţară, doar pe baza unor ştiri şi mărturii neclare, fără a avea acces la poziţii oficiale este riscant şi incorect. Personal, am observat ezitarea constantă şi repetată a tatălui în a oferi unele răspunsuri. Semn că ne ascunde ceva. Ca psiholog, sunt obligat să fiu neutru, obiectiv, imparţial şi onest şi pot face doar afirmaţii cu sens general. Cred că informaţii noi, surprinzătoare, se vor ivi.

În calitate de psiholog, cum considerați că îi afectează acum pe copii scoaterea din familie, având în vedere că cei 5 au vârste cuprinse între 4 luni și 9 ani?

Despărţirea copiilor de părinţi reprezintă o traumă în sine indiferent de durata acestei perioade. Cu cât perioada este mai îndelungată, cu atât suferinţa este mai profundă. Dar a face predicţii despre modul în care copiii vor fi afectaţi îmi este imposibil şi oricine se exprimă în acest sens greşeşte. Modul în care fiecare copil va procesa despărţirea rămâne încă necunoscut nouă acum. Orice specialist ar trebui să fie atent în declaraţii, să nu răspundă bazat pe furie şi subiectivism. Mai mult, eu din România, nu pot evalua copiii pe care nu-i văd, nu-i primesc în cabinet şi nu desfăşor câteva şedinte de evaluare. În acest caz cum mi-aş permite să-mi dau cu părerea. Mă întristează că până şi Ezekiel, de doar 4 luni, a fost deprivat de siguranţa, ataşamentul şi iubirea părinţilor. În psihologie, ştim cât de esenţială este mai ales relaţia afectivă mama-bebeluş în primele luni de viaţă. În ce sens a însemnat familia pentru el un pericol încă îmi scapă. Stabilitatea şi sentimentul de siguranţă psihoafectivă a acestei legături mamă-bebeluş determină dezvoltarea unui sine sănătos al copilului.

Ce consecințe are pe termen lung pentru copii separarea de părinți?

Psihologic, nu avem studii care să evalueaze efectele directe doar ale separării de părinţi. Este deprivat de părintele abuzator dar trăieşte într-un mediu sigur, sănătos, pozitiv nu are aceleaşi efecte cu o altă deprivare a unui copil care acum trăieşte într-un mediu disfuncţional şi nociv sau cu un orfan adoptat. Avem studii experimentale pe animale (şoareci), ce studiază hormonii responsabili de modificările biochimice, endocrinologice şi comportamentale în legătură cu stresul. Deprivarea de îngrijirea paternală e observabilă la stadiul de adult prin măsurarea hormonilor responsabili de stres şi anxietate cronică. Un răspuns ar fi că deprivarea duce la anxietate cronică şi stres (la animale) şi la nivele scăzute de interacţiune socială, inclusiv în cazul deprivării doar de tată.
La oameni, avem studii retrospective, la adulţi cu anumite tulburări ( de exemplu, adenom de glandă pituitară) şi s-au constatat cazuri de deprivare paternală în copilărie. UNICEF are un studiu calitativ în Republica Moldova, cu 160 de copii deprivaţi de părinţi prin imigrarea acestora. Copiii prezentau dificultăţi în depăşirea separării de părinţi, tulburări în dezvoltarea psihoemoţională, sentimente de vinovăţie şi izolare de prieteni. Copiii mici şi-au externalizat mai uşor emoţiile cauzate de separarea de părinţi decât cei mai mari.

Cât de credibile pot fi spusele copiilor referitor la abuzurile fizice, pe baza cărora autoritățile s-au autosesizat, ținând cont de faptul că micuții îmbină realitatea cu ficțiunea, au prieteni imaginari etc.?

E o falsă problemă. Noi, ca psihologi, obţinem informaţii de la copii prin diferite metode şi tehnici specifice, prin interviuri repetate, evaluări, analize, dar nu ne bazăm exclusiv pe aceste declaraţii. Afirmaţiile copiilor sunt întotdeauna coroborate cu alte tipuri de dovezi, cu mărturii suplimentare, informaţii din partea părinţilor, rudelor, aparţinătorilor, autorităţilor, anchete etc. Nicio decizie nu se ia de o singură persoană şi desigur nici în urma declaraţiilor ad litteram ale copiilor. Copiii, cu toate că interpretează diferit sau eronat, denaturează, exagerează, minimalizează sau de la o anumită vârstă oferă informaţii ireale, adică ne spun minciuni, specialiştii au metode specifice de deosebire a adevărului de fals. În acest caz, afirmaţiile copiilor care amintesc de violenţă vor fi probate.
Procedural înţeleg că izolarea copiilor, văzută ca măsură extremă, ar avea rolul de a proteja copiii de eventualele influenţe ale părinţilor. Evaluarea trebuie să fie obiectivă şi prin acest proces de evaluare se elimină orice fel de influenţă în sensul schimbării declaraţiilor. Ştim ce se întâmplă în România când o declaraţie ulterioară contrazice prima declaraţie, când inclusiv minorii abuzaţi fizic sau sexual îşi retrag declaraţiile.

În urma mediatizării acestui caz, cu care s-au solidarizat părinți din întreaga Europă, au început să iasă la iveală mai multe demersuri abuzive ale societății norvegiene. Dumneavoastră ce informații aveți, cum vi se pare legislația norvegiană, încalcă drepturile cetățenilor unui stat de drept?

Am citit regulamentul instituţiei în engleză. Instituţia funcţionează sub Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale, adică nu este una privată, cu scopuri meschine. Orice regiune, judeţ are un astfel de serviciu. Principiul care primează este „binele copilului”, iar scopul este să ofere asistenţă, aşa cum apare în 80% dintre acţiunile lor, nu să ia copii. Ce mai face acest serviciu? Oferă consiliere, grupuri de sprijin pentru părinţi, suport financiar pentru frecventarea grădiniţei şi şcolii şi alte activităţi şi cheltuieli, vizite la domiciliu, odihnă în weekenduri, cazare la cerere în regim de urgenţă sau pe termen lung. Aceeaşi instituţie ne informează că imigranţii cunosc foarte puţin despre modul de funcţionare a protecţiei copilului. Comparativ cu alte ţări, Norvegia are un număr mic de copii ce trăiesc în plasament, iar din unele date se pare că doar 39 de copii au fost daţi spre adopţie. În regulament e scris „Deprivarea copilului de părinte întotdeauna este ultima opţiune.” Şi are loc doar dacă se îndeplinesc concomitent două condiţii: e necesară şi în beneficiul copiilor. Odinul de plasament este emis de către Consiliul regional de Protecţie Socială sau de către Tribunalul Districtual numai atunci când copilul a fost supus unei neglijenţe grave, maltratare sau abuz. Credeţi că dacă nu ar fi fost în beneficiul copiilor şi-ar fi permis acestea autorităţile străine? Ca urmare a discuţiilor cu autorităţile române, Norvegia a declarat că dacă este în interesul copiilor şi nu lezează cu nimic, permite inclusiv vizitarea copiilor de către consulul român. Exemplele de neglijare gravă din legea norvegiană sunt: violenţă, abuz grav, consumul de substanţe al părinţilor şi afectarea sănătăţii prin incapacitate sau neglijare. Părintele are dreptul de a angaja proprii experţi care să evalueze şi să raporteze despre situaţia copiilor. Părinţii au dreptul la asistenţă legală gratuită, să fie ascultaţi şi să conteste decizia la Tribunal. Legislaţia norvegiană respectă drepturile copilului pentru că se obligă să respecte convenţiile internaţionale pe care le-a semnat, precum Convenţia ONU privind Drepturile Copilului adoptată încă din 1989 şi semnată de 194 de ţări şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului unde principiul interesul superior al copilului este aspru subliniat. Dar vreau să subliniez – dacă nu avem informaţii de la instituţie, nu cunoaştem, nu o putem acuza de abuz. Dar tot legea norvegiană ne explică rolul confidenţialităţii: pentru a proteja familia şi copilul. În România este extrem de diferit, când totul apare în presă, adevăr şi fals, în defavoarea copiilor, când inclusiv unei minore violate de 7 tineri i se ia un interviu televizat live. De nepermis.

Partea română, inclusiv prim-ministrul Dacian Cioloș, au anunțat public că statul român se implică activ și urmăresc desfășurarea anchetei. În acest caz ar fi eficientă o plângere a Guvernului României împotriva Norvegiei la CEDO, având în vedere că după numai o lună de la preluarea copiilor acest stat a deschis proceduri pentru ca ei să fie adoptați ?

Guvernul, preşedintele, Ministerul de Externe au contact cu autorităţile norvegiene la nivel înalt, sprijină familia, însă subliniază două aspecte: respectă legea norvegiană şi nu pot interveni în desfăşurarea anchetei. De aceea, nu cred în varianta plângerii la CEDO, pentru că ar fi incorect politic şi ar denatura relaţiile diplomatice dintre cele două state. Nu se va întâmpla.

Credeți că până la urmă familia Bodnariu va avea câștig de cauză?

Cred că da. Copiii se vor întoarce la familie. Noi greșim când judecăm şi interpretăm româneşte practici şi legi ale Occidentului pe care nu le cunoaştem sau deţinem informaţii parţiale. Dacă la noi o palmă este tolerată, fie din partea părinţilor sau profesorilor, acolo nu sunt permise. De exemplu, cazurile de abuz emoţional sunt extrem de aspru sancţionate. Am simţit asprimea legii când am trăit în Marea Britanie. Inclusiv bancurile cu conţinut sexist, misogin, nu erau permise. Odată, am realizat o prezentare pentru o întâlnire cu psihologi despre efectele alcoolului şi am adăugat câteva fotografii cu fete ce zăceau noaptea pe străzi sub influenţa alcoolului, însă colegii înainte de a o susţine mi-au sugerat să şterg aceste imagini pentru că sunt discriminatorii. Imaginile erau reale, prezentau realităţi şi cu toate acestea, altfel sunt percepute respectul şi demnitatea umană. Şi am renunţat. Personal, aş profita de acest caz să mă uit în ograda proprie la miile de copii abuzaţi zilnic. Şi în România, potrivit Legii 272/2004 (art. 52, art 89 şi art 96), cadrele didactice sunt obligate şi orice angajat al unei instituţii publice sau private care intră în contact cu copilul este obligat să anunţe de urgenţă cazurile reale sau chiar vreo suspiciune de abuz şi neglijare către protecţia copilului. Eu, personal, în şcolile în care am lucrat, am sesizat în repetate rânduri Protecţia Copilului. Îmi spuneţi câte alte cadre didactice sau funcţionari au făcut acest lucru în Sibiu? Aceeaşi lege obligă Direcţia să verifice o sesizare, iar dacă constată că un copil este în pericol iminent, se ia măsura plasamentului în regim de urgenţă: pe loc, dacă nu există opoziţie sau prin instanţă, dacă persoanele se opun. În astfel de cazuri, declaraţia copilului este necesară și pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti (art. 68 alin.5).

Jurnal de Rumânia

Iulia MOTOC: triumful profesionalismului şi al moralităţii!

În sfârşit astăzi o veste bună pentru România prin alegerea judecătoarei Iulia Motoc la CEDO pentru o perioadă de 9 ani, alegere prin care se confirmă corectitudinea, acurateţea şi profesionalismul deciziilor la nivelul Consiliului Europei, acolo unde interesele meschine şi favorurile politice sunt excluse, acolo unde primează calitatea umană şi profesională.

Citeste mai mult: adev.ro/mu08s7

articol publicat initial pe Bloguri Adevarul la 1 oct 2013

În sfârşit astăzi o veste bună pentru România prin alegerea judecătoarei Iulia Motoc la CEDO pentru o perioadă de 9 ani, alegere prin care se confirmă corectitudinea, acurateţea şi profesionalismul deciziilor la nivelul Consiliului Europei, acolo unde interesele meschine şi favorurile politice sunt excluse, acolo unde primează calitatea umană şi profesională.

646x404

Numărul mari de voturi primite (132) în comparaţie cu cele 10 pentru judecătorul Panţîru şi 7 pentru judecătorul Streteanu, această delimitare precisă, ne dovedeşte extrem de limpede că nu a fost niciun dubiu în alegerea doamnei Motoc de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg. Spre onoarea nostră candidatura domniei sale s-a bucurat de o poziţie valoroasă cu desăvârşire. S-a distanţat în mod evident prin pregătirea profesională şi experienţa de judecător la instituţiile de prestigiu din Europa şi America.

Aşa cum se arată în decizie, candidatura judecătoarei Motoc a fost pe drept cuvânt „cea mai calificată candidatură”. Este o lecţie pentru România şi un semn de avertizare pentru instituţiile esenţiale ale ţării nostre şi mai ales pentru politicieni. Constat pe zi ce trece că din păcate România încă ar trăi într-o epocă uitată a Evului Mediu. Drept dovadă stă ruşinosul aviz negativ dat de comisiile juridice ale Parlamentului României în 26 iunie, aviz ce a venit pe aceeaşi traiectorie cu campania murdară desfăşurată în mod repetat şi nedrept de diverse publicaţii şi televiziuni de-a lungul ultimilor doi ani.

Într-un mod lipsit de orice etică jurnalistică diverse personaje comentau vulgar, atacau şi batjocoreau în platourile unor televiziuni de la aspecte personale din viaţa distinsei judecătoare până la ţinută la evenimente sau pasiunea pentru literatură.

A fost condamnabilă şi sper să nu se mai repete acea denigrare adusă persoanei Iulia Motoc care a ocupat încă din 2010 funcţia de judecător la Curtea Constituţională în zilele în care se vota suspendarea preşedintelui. Ori, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei iar jignirile şi atacurile aduse unui judecător al acestei instituţii de maximă importanţă pentru statul democratic sunt de fapt atacuri asupra instituţiei însăşi. De o ruşine fără margini pentru noi a fost intervenţia instituţiilor europene print apelul lor la actorii politici din România de a respecta deciziile Curţii Constituţionale. Adică alţii să ne poarte de grijă?

Aşa cum se defineşte, Curtea Constituţională, „este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România, independentă faţă de orice altă autoritate publică” iar ponegrirea judecătoarei Iulia Motoc a însemnat de fapt ponegrirea Constituţiei României, a democraţiei şi a statului de drept. Sper ca răufăcătorii să nu scape basma curată!

Să luăm seama că doamna Motoc, a început ca judecător în ţară (Bucureşti) şi a continuat pe plan internaţional, să amintesc aici doar funcţia de Vice-Preşedinte al Comitetului pentru Drepturile Omului, reprezentant al României la Organizaţia Naţiunilor Unite (2010-2012) sau cea de Raportor Special al ONU pentru drepturile omului, s-a remarcat şi printr-o pregătire şi activitate academică de înaltă ţinută, întâi prin studiile serioase de drept şi filosofie, în România şi în Franţa, obţinând titlul de doctor în drept internaţional (Universitatea „Paul Cézanne” Aix – Marseille III, 1996) şi doctor în etică (Universitatea din Bucureşti, 1999) iar în prezent este profesor universitar şi conducător de doctorat la Facultatea de Ştiinţe Politice (Universitatea din Bucureşti) şi totodată director al masterului european în drepturile omului de la Veneţia. Domnia sa, o însemnată profesionistă în ale Dreptului a dobândit şi excelenţa în cercetarea ştiinţifică fiind autoare a unor publicaţii (cărţi şi studii) importante de drept internaţional, drept european, drept constituţional, drepturile omului, democraţie şi a zeci de articole publicate de edituri de înalt prestigiu precum Oxford University Press.

Este omul de care România şi fiecare român ar trebui să fie mândru. Este dovada că onoarea şi demnitatea, moralitatea, integritatea şi profesionalismul pot triumfa. Este lecţia la care trebuie să medităm. 132 de demnitari ai Consiliului Europei nu pot fi corupţi şi nici acuzaţi de vreun păcat. Am certitudinea că numirea domniei sale la CEDO înseamnă un punct în plus pentru România, pentru că a trimis unul dintre cei mai importanţi experţi la nivel mondial să ne reprezinte şi este încă o bilă albă pentru Justiţia din România, un model pentru toţi tinerii ce doresc o carieră în Justiţie şi pentru toţi avocaţii şi judecătorii români. Personal sunt extrem de onorat şi încântat şi-mi întăresc credinţa în viitorul ţării noastre !

PACE elects Iulia Antoanella Motoc judge of the ECHR with respect to Romania

The Council of Europe Parliamentary Assembly (PACE) meeting this week in plenary session in Strasbourg, today elected Iulia Antoanella Motoc as judge to the European Court of Human Rights (ECHR) with respect to Romania.

Ms Motoc, having obtained an absolute majority of votes cast, is elected a judge of the ECHR for a term of office of 9 years which shall commence as from 17 December 2013, or in any event no later than three months after her election.