Etichetă: crima

ARTICOLE PSIHOLOGIE

Crăciun alb: de ce cocaina este peste tot în decembrie de Max Daly

mihaicopaceanuLasă un comentariu

Crăciunul în Marea Britanie: poate că nu ninge prea mult, dar e destulă pulbere albă în aer. Pentru dealerii de droguri recreaționale, perioada sărbătorilor este vârful de activitate. „În fiecare decembrie, vânzările de cocaină cresc cu 50%”, îmi spune un dealer experimentat de droguri de petrecere, care nu dorește să fie numit. „Perioada de dinainte de Crăciun este cea mai aglomerată din an.” De ce? „Pentru că cocaina merge cu băutura așa cum merg cartofii copți cu curcanul. Au fost inventate una pentru cealaltă.”

Unde este alcool, de obicei este și cocaină. Iar în mijlocul freneziei alcoolice a petrecerilor consecutive de la serviciu și de acasă, a diverselor evenimente sociale și nopților de club din decembrie, consumul acestui „ingredient” ascuns explodează, nu doar în Marea Britanie, ci în toată Europa. La Atena, anul trecut, oamenii de știință au constatat că utilizarea cocainei s-a dublat în perioada sărbătorilor, de la 1 kg la aproape 2 kg pe zi. Între timp, o petrecere de Crăciun organizată de Liverpool Football Club în celebra catedrală a orașului a fost întreruptă anul trecut după ce au fost găsite pliculețe goale de cocaină în toalete.

Datorită ușurinței de utilizare și efectului energizant, de scurtă durată, este un drog care s-a integrat perfect în cultura modernă a băutului, menținând oamenii vorbind și bând mai mult timp fără senzația de a fi prea „duși”, așa cum se întâmplă pentru unii cu ecstasy, canabisul sau psihedelicele. Pub-urile, barurile și cluburile de noapte pot avea arhitectură anti-consum de cocaină în toalete, dar milioanele de băuturi suplimentare consumate datorită cocainei au crescut fără îndoială profiturile economiei de noapte. Deși, fiind un inhibitor al apetitului, probabil a afectat vânzările de mâncare ale localurilor.

De Crăciun, pentru dealeri, vânzările de cocaină încep să se adune de la sfârșitul lui noiembrie, în jurul Black Friday. În timp ce unii încă operează exclusiv din vorbă în vorbă, mulți își fac reclamă prin mesaje drăgălașe, pline de emoji, pe WhatsApp și Telegram. Ca mult marketing din zilele noastre, tonul este șugubăț și prietenos. Este și foarte ancorat în actualitate. De exemplu, la câteva ore după moartea Reginei Elisabeta a II-a, în septembrie 2022, dealerii trimiteau mesaje oferind reduceri, în onoarea ei, la grame de „King Charlie”. Luna aceasta, desigur, mesajele sunt toate despre a avea un „Crăciun alb”.

Potrivit dealerului de droguri de petrecere, care deservește o clientelă londoneză înstărită din „înalta societate”, ce include modele de top, actori și rapperi de prim rang — „dar niciodată politicieni, dacă nu-l punem la socoteală pe gigoloul care urma să viziteze unul” — decembrie este luna ofertelor la cantități mari. Prețul lui obișnuit este unul piperat, 110 lire sterline — dublu față de media din Marea Britanie pentru un gram de cocaină — din cauza, spune el, „calității foarte înalte” a produsului său. Dar în ultima lună, majoritatea clienților au cumpărat „cinciuri” [cinci grame], pe care le vinde cu 370 de lire.

Cei aflați în prima linie a eforturilor Europei de a opri fluxul de cocaină care ajunge pe continent pentru a alimenta dealerii de stradă sunt foarte conștienți de creșterea sezonieră a pulberii albe.

„Crăciun alb — aceasta este perioada în care pulberea albă cade în masă din cer”, a remarcat Kristian Vanderwaeren, șeful departamentului belgian de vamă și accize, în decembrie 2022, după ce ofițerii au confiscat zece tone de drog destinate sezonului festiv de petreceri din Europa, de pe o navă cargo în portul Anvers.

Dar cocaina nu este doar pentru Crăciun. Este și pentru sport – sau, mai precis, pentru a fi prizată în timp ce te îmbeți și te uiți la sport. Acest lucru nu este surprinzător pentru un drog care a devenit ceva obișnuit în Marea Britanie, de la puburile muncitorești până la petrecerile fastuoase ale școlilor private. Cocaina face parte din cultura tribunelor de fotbal încă din anii 1980, dar acum este o componentă normalizată a mersului la meciuri, de la ligile inferioare până la locurile luxoase de la Chelsea. Și nu este vorba doar de fotbal; se prizează și în lumea curselor de cai – inclusiv de către unii dintre jockeyi – precum și la marile evenimente de rugby, darts și cricket.

„Am stat de nenumărate ori în afara stadionelor Oval și Lord’s”, spune dealerul. „Un lucru la cricket este că e o sesiune de băut care durează toată ziua. Așa că telefoanele încep să sune pe la 2–3 după-amiaza, când sunt deja bine amețiți, pentru că beau de la ora 10 dimineața.”

Nici explozia de cocaină de Crăciun, nici creșterea vânzărilor generate de marile evenimente sportive nu ar fi posibile fără implicarea grupărilor de crimă organizată responsabile de transportul drogului în cantități mari din America de Sud către porturile Europei. Însă problema este că profiturile uriașe obținute de bandele de traficanți din circulația acestei cantități de cocaină ajung să destabilizeze țări întregi, nu doar în America de Sud, ci și în Europa, prin răspândirea corupției și a violenței. Nu tocmai în spiritul Crăciunului, până la urmă.

articol publicat in Newstatesman.com in 28 decembrie 2025

ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

Evaluare: pedepsele violatorilor de la Vaslui, benefice, dar indulgente

mihaicopaceanuLasă un comentariu

articol publicat de Sorin Ghica la 17 august 2015 în Adevărul cu referire la condamnarile cazului de viol de la Vaslui

A 646x404

Specialiştii în drept, dar şi psihologii şi sociologii admit că pedepsele primite de cei şapte violatori în primă instanţă, dincolo de cuantumul lor discutabil, au un efect benefic. Nu atât pentru autorii faptei, cât pentru comunitatea care i-a protejat şi le-a încurajat atitudinea ulterioară.

Sociologul Alfred Bulai apreciază viteza cu care s-au mişcat judecătorii, la presiunea opiniei publice, chiar dacă pedepsele nu au fost exemplare. ”E de apreciat celeritatea cu care s-a judecat acest caz. De multă vreme nu am mai văzut pedepse care să se dea atât de repede. Să nu uităm că trăim într-o ţară în care procesele durează ani de zile. Presiunea publică a făcut să urgenteze situaţia uşor aberantă în care violatorii erau liberi.

Noi am văzut doar gesturile cretine al respectivilor, care nu au făcut decât să-şi maximizeze vina în spaţiul public. Comportamentul lor ulterior cu siguranţă a contribuit în mod negativ la calcularea pedepselor.  Pe de altă parte, pedepsele nu au fost cele mai mari”, arată sociologul. Acesta pune accent pe rolul preventiv al pedepselor dictate de judecători. „Ce este mai important este efectul public şi social pe care-l au astfel de sancţiuni, chiar dacă par mici la prima vedere. Pedepsele lovesc serios în acest gen de comportament, nu atât al autorilor violului, cât al comunităţii, care nu vedea nimic grav în ceea ce au făcut. Deci, efectul benefic cu adevărat nu va fi cât vor sta ei în închisoare, ci la nivelul comunităţii. Este un şoc pentru comunitate şi aşa şi trebuie”, explică Bulai. Alfred Bulai subliniază însă că deşi violatorii au primit pedepse relativ mici, aceştia nu vor avea viaţă prea uşoară după gratii.

”Nu ştiu în ce penitenciar vor ajunge, dar în general violatorii nu au o viaţă prea uşoară în puşcărie. Deci, sancţiunea ar putea fi mult mai dură decât ne gândim acum. Există un anumit cod în închisori, iar violatorii sau pedofilii nu sunt prea bine văzuţi. S-ar putea să experimenteze senzaţii noi…”, a arătat expertul. Antonescu: S-a făcut parţial dreptate

La rândul lui, specialistul criminolog Dan Antonescu, fost şef al Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, arată că pedepsele primite de violatori vor avea efect doar parţial, din cauza indulgenţei judecătorilor. ”S-a făcut parţial dreptate. Dacă în privinţa celor trei care au recunoscut de la începutul anchetei comiterea faptei, se explică aplicarea circumstanţelor atenuante, aşa cum prevede legea, pentru ceilalţi patru, care fie au refuzat să dea declaraţii, fie au dat declaraţii mincinoase sau nu au vrut să colaboreze în niciun fel cu anchetatorii, nu înţeleg de ce s-a manifestat indulgenţă”, a declarat expertul. Potrivit acestuia, autorii aveau de partea lor doar circumstanţe agravante, care ar fi trebuit taxate de instanţă. ”Comportamentul autorilor, ulterior comiterii faptei, ar fi trebuit să fie un semnal pentru instanţă că oamenii ăştia nu au înţeles gravitatea faptei lor.

Atitudinea celor şapte tineri pe tot parcursul anchetei, încurajaţi de comunitate, a arătat opiniei publice că ei se mândresc cu ceea ce au făcut. Instanţa avea posibilitatea să dea nişte pedepse mai mari, pentru că a fost vorba de un concurs de infracţiuni – viol în formă agravantă cu lipsire de libertate în mod ilegal. Nu ştiu de ce judecătorul s-a oprit aici. Dar judecătorul este suveran şi noi trebuie să-i respectăm decizia”, a spus Dan Antonescu. Expertul consideră că pedepsele, dincolo de rolul punitiv, trebuie să transmită ”un mesaj”.  ”Suntem şocaţi de acest fenomen, în ultima vreme cazurile de viol s-au înmulţit. De aceea, ar fi fost nevoie de un mesaj de descurajare pentru potenţialii infractori. Or, acest mesaj nu a venit. Aceştia oameni care au fost condamnaţi deja calculează că vor fi liberi după ce vor face două treimi din pedeapsă. Lucrul cu adevărat bun este trecerea autorilor în arest preventiv. Este o măsură absolut firească, protectoare pentru populaţie, descurajantă pentru potenţialii violatori”, a mai precizat Antonescu.

Copăceanu: Autorităţile ar trebui să înveţe din acest caz

Psihologul Mihai Copăceanu priveşte pedeapsa primită de violatori din perspectiva victimei. Indiferent de anii primiţi de cei care i-au făcut rău, aceasta va trăi în continuare un coşmar. ”Indiferent de numărul de ani pe care îl primeşte un violator, asta nu schimbă foarte mult starea psihică a victimei. Opinia publică va fi satisfăcută de faptul că violatorii sunt în puşcărie. Victima rămâne însă cu trauma. Trăind într-o comunitate mică, alături de familiile violatorilor, fata va fi considerată vinovată de aceste condamnări. Presiunea ar putea fi chiar mai mare acum. Ce se schimbă este percepţia şi nivelul de emoţie al comunităţii de acolo, dar şi la nivel naţional. Starea victimei nu se va schimba”, a declarat psihologul. Ce se poate face?

Autorităţile ar trebui să înveţe ceva din acest caz, pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete, arată specialistul.  ”Pe mine, ca psiholog mă interesează, plecând de la acest caz, ce schimbări vor face autorităţile pentru ca victimele să fie protejate. Cea mai mare eficienţă în astfel de cazuri o au ONG-urile, care compensează neputinţa statului. De multe ori, acestea oferă victimelor asistenţă psihologică sau juridică. Este important ca, plecând de la acest caz, justiţia să ia act de cum trebuie îmbunătăţită procedura de protecţie a victimei şi cum trebuie să fie asigurată asistenţa juridică şi psihologică a acesteia. Aici avem lacune foarte mari. Acest caz a arătat cât suntem de ineficienţi”, a declarat Mihai Copăceanu.

Citeste mai mult: adev.ro/nt8mv6

GANDURI DE LA OXFORD...

Încă un elev a fost ucis! Ce facem noi, oamenii, ce faceţi voi, instituţiile? Cum prevenim?

mihaicopaceanu4 comentarii

 

 

Imaginea

Articol scris pentru Blog Adevarul la 18 februarie 2013 ca urmare a cazului elevului ucis in drum spre şcoală la Târgoviste in aceeaşi zi (photo:www.bebelu.ro)

Astfel de ştiri tragice apar foarte des în presa din ţara noastră, semn că fenomenul criminalităţii în şcoli este unul de maximă importanţă ce necesită măsuri urgente. Azi la Târgovişte un elev a fost ucis!

Violenţa în şcoli nu este datorată unor factori individuali, personali, situaţionali, ea are cauze complexe şi deci implică actori şi acţiuni multiple (familia, şcoală, poliţia, comunitatea, Guvernul etc). Cercetările ne arată că în mare parte din cazuri există nişte semne de avertizare ale acestor acţiuni grave.

Ce măsuri pot fi luate? S-au elaborat studii, cercetări şi s-au gândit programe naţionale (unele eficiente) susţinute de guverne cu costuri de milioane de dolari pentru a preveni violenţa în şcoli (din păcate nu în România) pentru reducerea fenomenului. Şi evidenţele sunt grăitoare!

FAMILIA: Deseori familia tratează cu iresponsabilitate, indiferenţă şi erori aceste situaţii. Îmi amintesc de un caz al unui elev violent în şcoală la care lucram că psiholog. După o bătaie cu sânge în şcoală au fost anunţaţi părinţii şi s-au prezentat (cu greu) la şcoală. Am avut întâlniri repetate individuale şi de grup la care au participat şi dirigintele, direcţiunea, elevii în cauză, psihologul şi prima reacţie a tatălui a fost: ”A!€œ Da, eu i-am spus să îl bată pe ăla”. În repetate cazuri, părinţii acestor mici infractori sunt lipsiţi de orice grijă şi acţiune şi nu adoptă nicio măsură, ba chiar încurajează şi ameninţă. Câte sancţiuni sunt aplicate în România părinţiilor iresponsabili ?

Programe de prevenire din timp care să adreseze pe de o parte comportamentul violent, dar şi problemele emoţionale, sociale şi comportamentale. Însă cine le creează, derulează şi susţine? Sunt ele o prioritate a şcolii, Inspectoratului Şcolar, Poliţiei, Primăriei, Guvernului? Mă tem că nu.

Monitorizarea elevilor cu risc crescut, a elevilor agresivi, impulsivi, instabili, cei care au în antecedent acte cu scop şi conţinut agresiv, cei ce frecventează sau aparţin unor găşti de delincvenţi, cei cu multe absenţe şi cu note slabe. Şi deseori ei sunt binecunoscuţi de către elevi şi şcoală.

Psihologii. Numărul de psihologi în şcoli este foarte mic. Psihologul se ocupă de la elevii de grădiniţă până la cei de clasă a 12-a, fiecare cu solicitări multiple, diferite. Ce poate face un psiholog la 600 sau 800 de elevi? Ba, am mai întâlnit printre colegii mei psihologi ce aveau două şcoli plus o grădiniţă în responsabilitatea locului de muncă.

Măsuri de securitate crescută. Paznici, gardieni şi poliţişti. Întâlneşti în România situaţii când gardianul şcolii este prieten bun cu elevii delincvenţi. Unii dintre aceştia firavi prin statură şi temperament nu sunt pregătiţi şi nici abili pentru funcţia şi rolul lor important.

Măsuri pentru elevii agresivi. Ce păţeşte un elev? Care sunt procedurile de intervenţie? Care sunt soluţiile? Este pedepsit cu o mustrare scrisă sau cu o notă scăzută la purtare? Când acestuia chiar nu-i păsa. Ce alte măsuri are şcoală, nu de pedepsire, ci de prevenire, de tratare a delincvenţei, de reabilitate a elevului în cauză, a îmbunătăţirii situaţiei lui în şcoală şi societate?

ŞCOALA: climatul de la scoala, educatia, suportul si intervenţiile concrete sunt esenţiale. Se impun ore şi programe de prevenire eficiente constante, repetate, pe termen lung (unele cu începere chiar din clasele mici sau gradiniţă) a violenţei în şcoli, consumului de alcool şi altor droguri, nu simple prezentări sau proiecte sporadice. Poliţia se justifică că susţine programe în şcoli când de fapt sunt doar nişte prezentări plicticoase la care participă un agent cu siguranţa în şcoli, plictisit şi el repetând acelaşi instrucţiuni şi ameninţări pe la n şcoli şi licee, prezentări făcute la grămadă, în sala de sport, care realmente NU au niciun efect in prevenirea violentei. Nici afişele, nici pliantele sau alte campanii în presă se pare că nu îşi ating scopul. Directorii de şcoli trebuie să prezinte o poziţie fermă şi intransigentă.

COMUNITATEA: Aici stam foarte prost. Prost de tot! Colegii elevilor sunt cei care ştiu prea bine relaţiile şi conflictele între tineri şi sunt pasivi şi indiferenţi (nu reacţionează, nu anunţă, nu se bagă, sau le e frică sau le e ruşine,etc), paznicii şcolii, profesorii, diriginţii, trecătorii, părinţii şi familia. Nu poţi asista cu indiferenţă sau chiar cu umor sau nu poţi trece pe stradă nepăsător la scene groaznice de violenţă!

Multiple Instituţii

Colaborare eficientă, repet eficientă tovarăşi şi tovarăşe, nu doar €œparteneriate pe hârtii ”bifate” între Inspectoratele Şcolare, Poliţie, Protecţia Copilului, Agenţiile Antidrog şi, de ce nu, ONG-uri şi instituţii religioase (e.g Biserici).

Modificarea legislaţiei nu rezolvă criminalitatea din şcoli. Dar Guvernul? Guvernul ce face? Poate oferi 450.000 de euro precum în alte ţări europene pentru un program de câţiva ani de prevenire nu doar a violenţei, dar şi a abuzurilor sexuale, agresivităţii, rasismului, etc?

Până când !!!

GANDURI DE LA OXFORD...

Filicidul. Omorul comis de părinţi asupra copiilor

mihaicopaceanu4 comentarii

articol scris pentru contributors.ro luni 15 oct 2012

Joi, 11 octombrie, o mamă îşi aruncă copilul dintr-o maşină pe Podul Grant din Bucureşti. O tentativă de omor. Pruncul trăieşte. Însă în România aflăm deseori de cazuri care s-au sfârşit tragic când părinţii şi-au ucis odraslele. Nu toate în presă şi nu toate cunoscute.

La începutul anului în februarie la Braşov o femeie de 27 de ani îşi ucide copilul de 6 luni. Este anchetată pentru omor deosebit de grav dar medicii constată că nu a avut discernământ în momentul crimei. Tot în februarie în comuna Cârlibaba din Suceava o mamă de 29 de ani este trimisă în judecată pentru uciderea prin sufocare a copilului născut de doar câteva zile. În martie un tată (48 de ani) îşi ucide cei doi copii în lacul Tarnita de lângă Cluj. În aprilie la Sibiu o tânără de 25 de ani îşi ucide copilul de 4 ani prin sufocare cu o pernă. Apoi aruncă trupul copilului pe un teren de unde va fi identificat două săptămâni mai târziu. Este acuzată pentru omor calificat. La proces invocă neacceptarea copilului de către concubin. În iulie la Cenad (jud. Timiş) o femeie de 34 de ani îşi ucide fetiţa aruncând-o în fântână, fetiţa pe care tocmai a născut-o în casă. Ea a mai ucis un prunc de 2 ani în 2001. În septembrie o tânără de 20 de ani din Botiza (Maramureş) este acuzată că şi-a ucis bebeluşul la naştere. În România media anuală de omoruri asupra copiilor este de 40.[1] Motivele sunt diferite şi uneori tainice chiar pentru specialişti. Ce e în mintea unor fiinţe care poartă în pântece 9 luni un copil iar apoi îl ucid. O boală, un gest iraţional, spontan şi necugetat? Doar atât? E suficientă această explicaţie? Ce spun specialiştii despre motivele omorurilor?

În cazurile de mai sus nu toate femeile aveau un diagnostic psihiatric. Dacă actul criminal este legat de o tulburare psihică putem avea cel puţin trei ipoteze:

a)     autorul suferea deja de o tulburare psihică dar nediagnosticată (statistica medicală susţine că numărul real al persoanelor cu tulburări psihice este mult mai mare)

b)     evenimentul în sine reprezintă debutul tulburării psihice

c)     autorul avea discernământ. Cercetările arată că nu toate persoanele care omoară au un diagnostic psihiatric. Într-un studiu din America doar 52.7% dintre femei au avut simptome de psihoză în momentul comiterii crimei (Lewis et col, 2003).[2]

Şi totuşi de ce părinţii îşi omoară propriul copil? Filicidul este omorul comis de părinţi asupra copiilor lor indiferent de vârstă (Marleau et al, 1999)[3]. În SUA filicidul este a treia cauză de moarte a copiilor cu vârsta între 5 şi 14 ani. Dr. Phillip Resnick, expert internaţional, cu o activitate profesională de 40 de ani în psihiatria forensică a clasificat filicidul încă din 1969 în funcţie de motivaţia faptei în cinci tipuri:

1)     Tipul „altruist” când mama prezintă o tulburare psihiatrică severă (de ex depresie) şi îşi explică actul printr-un motiv ne-egoist, adică „copilul a fost omorât pentru a-i preveni suferinţa ulterioară”. Acesta este şi motivul invocat în cazul de la Braşov din primăvară. Mama plănuieşte să-şi ucidă copilul având credinţa iraţională că îi va fi mai bine în cer. Ea crede că încă este „o bună mamă” însă în realitate ea nu ştie ce să facă, afirmă psihiatrul.

2)     Al doilea tip este filicidul psihotic acut când autorul a pierdut contactul cu realitatea.

3)     Filicidul accidental. 80% dintre omorurile asupra copiilor sub 1 an intră în această categorie. Sunt gesturile impulsive declanşate de plânsul copiilor cu scop de pedeapsă (Balica, 2010).[4]

4)     Un alt tip este când mama „nu-şi doreşte copilul” şi se simte incapabilă să-l îngrijească şi să-l crească. Unii părinţi sunt nepregătiţi şi depăşiţi în faţa nevoilor bebeluşului.

5)     Şi în final „răzbunare”. Mama se răzbună prin uciderea copilului pe soţ şi în majoritatea cazurilor se acuză infidelitatea partenerului. Ea doreşte prin acest act să-l rănească şi să-i facă rău. Deseori disputele privind custodia copilului au ca rezultat omorul (Resnick, 1969).[5]

Din nefericire, bebeluşii sub 1 an au cel mai mare risc de a cădea victima unui omor (Brookman, 2006).[6] În studiul din 2005, Dr Resnick, descoperă că 61% dintre copiii sub 4 ani au fost omorâţi de părinţii lor. În cele mai multe cazuri, mamele criminale sunt spitalizate şi nu condamnate la puşcărie. Dr Resnick însuşi a pledat în multe cazuri în apărarea pacientelor. Tot studiile psihologilor criminalişti au identificat ca factori de risc: vârsta tânără a mamei, statusul marital de femeile necăsătorită sau care trăieşte în concubinaj, negarea sau ascunderea sarcinii, lipsa îngrijirilor prenatale şi istoricul unei tulburări psihice (în pricipal depresia severă şi psihoză) (Friedman, et al, 2005)[7].

Ce  e de făcut pentru prevenirea acestor tragedii?

 1 Specialiştii recomandă ca fiecare caz să fie studiat cu maximă atenţie şi în mod individual pentru înţelegerea şi identificarea factorilor de risc şi a dinamicii familiale (Bourgent et col, 2007)[8]

  1. Cei din prima linie, primul contact adică medicul de familie sau medicul psihiatru să nu evite să evalueze cu grijă starea mentală inclusiv orice gând de sinucidere sau omucidere a unui pacient depresiv sau psihotic sau cu o altă tulburare psihică. Gândurile rele şi ameninţările asupra copilului trebuie tratate cu seriozitate (Guileyardo et col, 1999).[9]
  2. Medicii ginecologi, pediatrii şi medicii de familie să evalueze pe durata sarcinii şi postsarcină starea mentală şi atitudinea părintelui faţă de sarcină fără să incrimineze. Avem chestionare de depresie validate şi în România. Considerând riscul ridicat în primul an de viaţă iată ei sunt poate singurul contact medical cu o mamă ce poate suferi de depresie. Tot studiile ne arată că dintre autorii actelor criminale marea majoritate au avut gânduri criminale cu câteva luni şi chiar ani înainte de comitere (Schalekamp, 2005).[10]
  3. Şi în final suportul şi intervenţia psihoterapeutică pentru cazurile de risc (Friedman şi Resnick, 2007)[11]

_______________________________________________

[1] Sinteza datelor statistice privind starea infracţională juvenilă şi violenţa în familie în perioada 1989-2007 şi respectiv 2002-2007, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Accesat la www. mpublic.ro/minori_2008/minori_5_9.pdf  în 12.10.2012

[2] Lewis, C.F, Bunce, S.C., (2003), Filicidal mothers, and the impact of psychosis on maternal filicide, J Am Acad Psychiatry Law: 31: 459-470

[3] Marleau J.D. et al. (1999), Les parents qui tuent leurs enfants, în J.Proulx, M.Cusson, M. Oument, Les violences criminelles, Les Presses de L’Universite Laval.

[4] Balica (2010), Filicidul maternal şi paternal în România : tendinţe şi factori de risc, Sociologie Românească, vol VIII, nr 3, 98-107

[5] Resnick P.J. (1969), Child Murderer by parents : a psychiatric review of filicide, American Journal of Psychiatry, 327-328

[6] Brookman F. Nolan J. (2006) The dark figure of infanticide in England and Wales: complexities of diagnosis. J Interpers Violence.;21:869–889

[7] Friedman SH. Hrouda DR. Holden CE, et al. (2005) Filicide-suicide: common factors among parents who kill their children and themselves. J Am Acad Psychiatry Law.;33:496–504

[8] Dominique Bourget, MD, Jennifer Grace, MA ,Laurie Whitehurst (2007), A Review of Maternal and Paternal Filicide, J Am Acad Psychiatry Law 35:1:74–82

[9] Guileyardo JM. Prahlow JA. Barnard JJ. Familial filicide and filicide classification. Am J Forensic Med Pathol. 1999;20:286–292

[10] Schalekamp, R (2005): Risk factors for maternal filicidal‐suicidal ideation. http://www.filicide‐suicide.com .

[11] Friedman, S.H, Resnick, P.J (2007), Child murder by mothers: patterns and prevention, World Psychiatry. October; 6(3): 137–141.