Etichetă: dependenta

ARTICOLE PSIHOLOGIE

Adolescentul tău a apelat la AI în loc să vorbească cu tine.Ce spun experții că pot face părinții

mihaicopaceanuLasă un comentariu

Tot mai mulți adolescenți se destăinuie chatboților AI. 7 recomandări bazate pe cercetare, formulate de experții APA pentru ca părinții să rămână aproape de ei.

Pentru un părinte, poate fi tulburător să descopere că adolescentul preferă să ceară sfaturi unui chatbot AI în loc să vină la el.

Asociația Americana de Psihologie avertizează că, deși aceste instrumente sunt ușor de accesat și relativ ieftine, ele nu au încă suficiente dovezi științifice și nici reglementări clare care să garanteze siguranța utilizatorilor. Adolescenții sunt deosebit de vulnerabili la riscurile potențiale ale AI-ului, deoarece tind să accepte răspunsurile oferite fără a le verifica și pot ajunge să se bazeze excesiv pe aceste instrumente, în detrimentul relațiilor reale, sănătoase.

Psihologii subliniază un mesaj esențial: rolul părinților în dezvoltarea adolescenților nu poate fi înlocuit. Deși AI-ul poate părea un interlocutor sigur, privat și lipsit de judecată, conexiunea umană și îndrumarea parentală rămân fundamentale.

  1. Respectați intimitatea și autonomia — dar stabiliți limite

Nevoia de intimitate, mai ales atunci când adolescenții își explorează identitatea, relațiile și emoțiile, este o parte normală și sănătoasă a dezvoltării.

Totuși, faptul că adolescenții își doresc independență nu înseamnă că părinții ar trebui să se retragă, mai ales din mediul digital. „AI-ul poate părea o soluție sigură atunci când adolescenții abordează subiecte sensibile. Însă ceea ce pare sigur nu este întotdeauna sigur în realitate.”

Părinții pot explica, de exemplu, că informațiile personale împărtășite cu un chatbot pot fi stocate și folosite de companiile care dezvoltă aceste sisteme. Spre deosebire de o discuție cu un prieten apropiat sau cu un terapeut, conversațiile cu AI-ul pot fi analizate și utilizate în scopuri comerciale. Detalii legate de sănătatea mintală, relații sau identitate pot rămâne stocate pe termen nedefinit, adesea fără ca utilizatorii să știe exact cine are acces la ele. Discuțiile deschise despre aceste riscuri îi pot ajuta pe adolescenți să fie mai prudenți.

2.Consolidați relația înainte de a corecta comportamente

Unul dintre punctele slabe ale chatboților AI este faptul că oferă validare constantă. „Un chatbot va răspunde mereu într-un mod politicos și încurajator. Nu te ceartă, nu te pedepsește și nu te contrazice.” În plus, este disponibil non-stop.

Deși acest tip de reacție este plăcut pe moment, el nu îi ajută pe tineri să se maturizeze emoțional și să-și dezvolte gândirea critică pe termen lung.

De aceea, specialiștii recomandă părinților să cultive relații solide și calde cu adolescenții lor. „Atunci când părinții se apropie de copii cu deschidere, respect și curiozitate, ei creează un climat în care adolescenții se pot dezvolta armonios”, A fi un părinte sprijinitor nu înseamnă să fii de acord cu tot sau să eviți consecințele, ci să transmiți copilului că poate veni la tine cu întrebări dificile și că va fi ascultat și susținut.

De exemplu, dacă un adolescent este supărat din cauza unui conflict cu un prieten, un părinte poate valida emoțiile copilului, dar și să-l ajute să vadă situația din mai multe perspective — lucru pe care un chatbot nu îl face. Scopul este dezvoltarea rezilienței emoționale, nu doar oferirea unei alinări de moment.

3.Descoperiți AI-ul împreună

Utilizarea AI-ului poate deveni o oportunitate de a dezvolta gândirea critică și competențele media, dacă adulții aleg să se implice activ, nu doar să controleze. Părinții nu trebuie să fie experți. Tehnologia este nouă pentru toată lumea, iar explorarea ei împreună poate fi benefică pentru ambele părți.

Începe prin a-l întreba pe adolescent cum folosește AI-ul sau cum îl folosesc prietenii lui. Ca model, poți arăta cum verifici informațiile primite și cum pui la îndoială răspunsurile care „sună bine”, dar pot fi greșite.

O idee practică este să folosiți AI-ul împreună: puneți o întrebare și discutați răspunsul. Cât de credibil pare? Ce informații lipsesc? Cum pot fi verificate? Acest exercițiu îi ajută pe adolescenți să învețe să folosească tehnologia responsabil și cu discernământ.

4.Stabiliți împreună reguli sănătoase

În locul regulilor impuse autoritar, experții recomandă stabilirea limitelor prin dialog. Atunci când adolescenții participă la stabilirea regulilor, înțeleg mai bine de ce sunt necesare și le respectă mai ușor.

Regulile pot include perioade fără ecrane (de exemplu, la masă sau înainte de culcare), clarificarea situațiilor în care este mai potrivit să discuți cu un om decât cu un chatbot sau transparență legată de modul în care este folosit AI-ul.

Scopul nu este interzicerea AI-ului, ci construirea unei relații echilibrate cu tehnologia, adaptată vârstei și nivelului de maturitate al adolescentului.

5.Rămâneți atenți la lumea digitală a adolescentului

Majoritatea utilizărilor AI-ului sunt inofensive, dar părinții ar trebui să fie atenți la semnele de exces: neglijarea școlii, a somnului sau a relațiilor reale, izolarea socială, atașamentul emoțional față de chatbot sau schimbări semnificative de comportament.

Dacă apar îngrijorări, abordați subiectul cu deschidere și curiozitate, nu cu reproșuri. Împreună, puteți ajusta obiceiurile — de exemplu, limitând utilizarea seara sau încurajând mai mult timp petrecut cu prietenii.

6.Puneți pe primul loc conexiunile reale

Mulți adolescenți apelează la AI din cauza singurătății. Deși AI-ul poate părea prietenos, nu poate înlocui profunzimea unei relații umane. Părinții pot încuraja conexiunile reale prin activități școlare, grupuri sociale sau timp de calitate petrecut în familie.

Relațiile apropiate se construiesc în gesturi simple: o masă împreună, o discuție în drum spre școală, o întrebare sinceră despre cum a fost ziua. Când adolescenții se simt văzuți și susținuți acasă, le este mai ușor să construiască relații sănătoase și în afara familiei.

7. Când este nevoie de ajutor de specialitate

Deși folosirea AI-ului face parte din realitatea actuală, există situații în care este esențial ajutorul unui specialist. Dacă un adolescent discută cu AI-ul despre autovătămare, suicid, depresie severă sau alte crize emoționale, părinții ar trebui să apeleze imediat la un profesionist în sănătate mintală.

Chatboții nu pot oferi intervenții terapeutice reale. Schimbările bruște de comportament, retragerea accentuată, scăderea performanței școlare sau dependența emoțională de AI sunt semnale de alarmă. Consilierii școlari, psihologii sau medicii pot oferi sprijinul necesar, iar intervenția timpurie poate avea un impact major.

ARTICOLE PSIHOLOGIE

8 motive pentru care bărbații nu merg la terapie – și de ce ar trebui să o facă

mihaicopaceanuLasă un comentariu


Dr. Stephen Blumenthal, psiholog clinician și psihanalist, explică de ce bărbații încă nu caută ajutor pentru sănătatea lor mintală (The Guardian, 30 ian 2026)

Când Jake, un om de afaceri în jur de 50 de ani, a venit prima dată la cabinetul meu, s-a vazut că avea rețineri. Căsătoria lui cu Louise nu mergea bine, iar ea a insistat să vină la terapie. „Dacă nu era Louise, nu ați fi venit aici, nu-i așa?” îl întreb eu timid. La început pare jenat; apoi, mai sigur pe el, răspunde hotărât: „Nu.” Ca aproape întotdeauna, soția lui a observat o problemă pe care el nici nu o vedea și asta l-a adus la cabinet.

În săptămânile care urmează, trecem împreună printr-un labirint de obstacole, iar la final Jake se deschide complet: „Mă simt singur în lume, toată lumea se sprijină pe mine, dar eu nu am pe nimeni. Nu am la cine să apelez.”

Este un tipar des întâlnit, pe care l-am văzut în cei 35 de ani de experiență ca psiholog specializat în sănătatea mintală a bărbaților. Bărbații reprezintă doar o treime dintre cei care merg la terapie prin NHS. Nu vin ușor, iar atunci când cer ajutor într-o criză, uneori dispar la fel de brusc cum au venit. Totuși, vulnerabilitatea lor este evidentă – bărbații raportează niveluri mai scăzute de satisfacție în viață decât femeile și reprezintă trei sferturi din cazurile de suicid și probleme cu dependențele.

Chiar dacă se vorbește mai mult despre sănătatea mintală a bărbaților, mulți încă simt că există un stigmat legat de a vorbi cu un specialist, chiar dacă majoritatea celor care au încercat terapia au avut experiențe pozitive.

Așadar, de ce le este atât de greu bărbaților să vorbească? Iată problemele pe care le întâlnesc mereu.

  1. Bărbații sunt mai orientați spre acțiune decât spre vorbe

Istoric, rolurile bărbaților s-au concentrat pe muncă și întreținerea familiei, în timp ce femeile s-au ocupat mai mult de îngrijirea casei și creșterea copiilor. Chiar și astăzi, bărbații tind să fie mai orientați spre acțiune și să se concentreze pe sarcini. Partea aceasta este și înnăscută – băieții, în medie, ajung mai greu la dezvoltarea abilităților verbale și emoționale; femeile rostesc mai multe cuvinte într-o zi obișnuită.

Acțiunea vine înaintea limbajului; este limba noastră maternă, iar bărbații tind să rămână fideli acestei forme timpurii de comunicare, modelată atât de biologie, cât și de contextul social. Când vine vorba de exprimarea suferinței, bărbații găsesc mai greu cuvintele potrivite. Ei sunt mult mai puțin predispuși să spună că sunt deprimați sau anxioși; în schimb, tind să acționeze atunci când au probleme. Fără să-și dea seama de ce, pot ajunge să conducă prea repede, să se certe, să bea sau să folosească pornografia atunci când se confruntă cu dificultăți emoționale.

2.Terapia este „feminizată”

Femeile au fost mai predispuse să caute ajutor profesional prin terapii prin discuție, iar terapia s-a dezvoltat astfel prin prisma experienței feminine. Serviciile sunt adesea „feminizate”, punând accent pe vorbitul direct despre sentimente, ceea ce poate fi incomod pentru bărbați, care răspund mai bine la discuții „umăr lângă umăr” decât la conversații față în față.

Bărbații preferă adesea terapia de grup pentru sentimentul de camaraderie și experiența împărtășită, care le permite să se conecteze fără a fi în centrul atenției. Coaching-ul și mentoratul se dovedesc abordări potrivite pentru bărbați. Observ acest lucru adesea la pacienții mei: începem vorbind despre locul lor de muncă – un domeniu în care se simt confortabil – și ajungem treptat să discutăm despre probleme personale mai intime, pentru că a intra direct în zona personală este prea amenințător.

3.A arăta vulnerabilitate este riscant într-o ierarhie


Mă impresionează câți bărbați vin la terapie pe măsură ce se apropie aniversări importante – la 39 sau 49 de ani. Reflectând la o reuniune cu prieteni vechi, un pacient de vârstă mijlocie mi-a spus: „Ce ușurare – nu mai era competiția care făcea atât de greu să ne conectăm când eram tineri. Acum ne putem relaxa; am ajuns unde am ajuns în viață.” Mi-a spus că nu și-ar fi permis niciodată să caute terapie mai devreme.

Dorinta de a reuși este profund înrădăcinată la bărbați și ne poate opri să cerem ajutor atunci când suntem jos. A arăta slăbiciune pare periculos când poziția ta în ierarhie contează, iar totuși, a o ascunde duce în final la o fragilitate mai mare. Bărbații simt rușine intensă când vine vorba de vulnerabilitate, temându-se că le va scădea statutul în ochii celorlalți.

Știința ne ajută să înțelegem acest lucru. Copiii de sex masculin sunt mai reacțivi emoțional decât fetele, mai puțin capabili să se liniștească singuri și mai dependenți de reglarea emoțională oferită de îngrijitori. Totuși, continuăm să ne așteptăm ca băieții să fie mai rezilienți și să arate mai puține emoții. Fix acei copii pe care îi încurajăm să fie „puternici” sunt cei mai afectați negativ când sunt privați de confort.

Terapia, care încurajează exprimarea emoțiilor, poate părea amenințătoare atunci când ai fost crescut să crezi că a-ți arăta sentimentele e rușinos. Am întâlnit mulți bărbați care se confruntă cu disfuncții sexuale, dar care simt că nu pot vorbi despre asta – unii chiar evitând relațiile, în loc să caute ajutor.

Și totuși, nu-mi amintesc niciun tânăr care să fi regretat că a început terapia. Un mediu terapeutic sigur le permite bărbaților să privească tiparele de comportament care îi limitează – și să înceapă să le lase în urmă.

4.MENTALITATEA VECHE DE A TE DESCURCA SINGUR

De la romanele din secolul XIX despre pirați care trăiesc singuri, până la cultul modern al „bărbatului sigma” (glorificarea online a bărbaților care nu au nevoie de nimeni), moștenirea ideii că „bărbații trebuie să se descurce singuri” are o influență puternică și de durată. Terapia, prin definiție, începe cu recunoașterea faptului că nu poți face totul de unul singur.

Cel mai important lucru pentru o viață bună sunt relațiile puternice și semnificative; acestea sunt la fel de importante pentru longevitate precum a nu fuma. Totuși, bărbaților le este greu să renunțe la ideea puternică și dăunătoare că există siguranță în a fi singur și autosuficient.

Ce se întâmplă în cabinetul de terapie? Treptat, bărbații încep să testeze posibilitatea ca apropierea de ceilalți să nu fie o slăbiciune, ci o sursă de hrană emoțională. Dezvoltarea unei relații autentice și conectate cu terapeutul lor le confirmă acest lucru.

5.CLAUSTROFOBIA EMOȚIONALĂ

„Nu cred că mai pot continua,” spune Marcus, referindu-se la dorința logodnicei sale de a vorbi despre relația lor. „Pot să fac asta o vreme, dar apoi continuăm și continuăm și mă simt complet copleșit.” Mai târziu, el recunoaște că îl face să se simtă inadecvat.

La bărbați, exprimarea emoțiilor puternice poate fi tolerată doar în doze mici. Ei sunt adesea crescuți să abordeze dificultățile mecanic: identifică, acționează, rezolvă. Aceasta e util atunci când problema este practică, dar când este emoțională, se pot bloca. Terapia, care cere răbdare și acceptarea incertitudinii, nu se potrivește acestui tipar. Uneori, este necesar să li se ofere un cadru practic, cum ar fi tehnici specifice pentru gestionarea simptomelor de depresie, atacuri de panică sau alte probleme de anxietate (cartea „Why Has Nobody Told Me This Before?” de Julie Smith este foarte utilă pentru asta).

6.AȘTEAPTĂ PÂNĂ AJUNG LA PUNCTUL DE CRIZĂ

Michael era într-o căsnicie între persoane de același sex de aproape 30 de ani când a venit la mine. Relația lor sexuală fusese bună la început, dar în ultimele două decenii nu mai avusese intimitate. Nu le trecuse prin minte să caute ajutor, iar Michael s-a retras tot mai mult în pornografia online și conversații cu străini. Se simțea singur și vinovat, profund deprimat și disperat să scape din „închisoarea” pe care și-o construise singur. Soțul lui Michael a descoperit că el căuta metode de a-și lua viața, ceea ce l-a adus în cabinetul meu.

În general, bărbații au mai puțină răbdare și vor soluții rapide. Drept urmare, pragul pentru a cere ajutor este mai ridicat, și astfel problemele sunt adesea lăsate să se agraveze până devin copleșitoare. O problemă care ar fi putut fi rezolvată mai devreme devine dificilă și poate provoca suferință inutilă.

7.FRICA DE CEEA CE POT DESCOPERI

Terapia înseamnă confruntarea cu lucrurile pe care am prefera să le evităm. Poate scoate la suprafață durere, vinovăție sau tristețe adânc ascunse. Frica că întreaga structură ar putea să se prăbușească dacă tragi de anumite fire este ceva ce toți trebuie să înfruntăm când căutăm ajutor, dar la bărbați este deosebit de intensă. Ei simt rușine profundă față de suferința lor, ascunzând-o nu doar de alții, ci și de ei înșiși.

Paradoxal, terapia nu îndepărtează puterea – ci o redefinește. Oferă un spațiu în care controlul poate fi relaxat fără consecințe, unde emoțiile pot fi numite, nu doar gestionate. Provocarea reală este culturală: masculinitatea leagă valoarea de reziliență, în timp ce terapia mai semnalează fragilitate.

8.LIPSA MODELELOR

Există excepții – precum Stormzy, Prințul Harry sau fotbalistul Tyrone Mings – dar relatările despre bărbați în terapie apar de obicei când sunt în criză, cum ar fi în timpul reabilitării.

Terapia este adesea prezentată ca o cale de „mântuire” – o soluție rapidă la adversitate. Bărbații vin deseori cu așteptarea unor rezultate imediate și trebuie învățați să renunțe la fantezia remedierii rapide, să învețe să vină la terapie, să stea cu vulnerabilitatea lor și să permită progresul să se desfășoare treptat, pas cu pas, fără gesturi eroice.

Rar vedem bărbați vorbind despre terapie ca despre întreținere de rutină, așa cum am vorbi despre mersul la sală sau despre alimentație. Bărbații sunt de asemenea mult subreprezentați în profesiile psihologice, inclusiv în consiliere și psihoterapie, ceea ce întărește impresia că aceste servicii nu sunt potrivite pentru nevoile bărbaților și băieților.

Dacă vrei să ajuți un bărbat să facă primul pas, oferă-i conexiune și înțelegere „umăr lângă umăr”, fără instrucțiuni, sfaturi sau critici. Iar dacă ești tu bărbatul care ezită, nu trebuie să fii în criză pentru a căuta sprijin. Nu este egoist să vorbești despre tine. Dimpotrivă, te ajută să fii mai puțin centrat pe tine și să te concentrezi pe ceea ce contează cu adevărat, să construiești relații bune cu cei apropiați.

ARTICOLE PSIHOLOGIE

UK: Școlile cer ajutor în „lupta solitară” împotriva țigărilor electronice

mihaicopaceanuLasă un comentariu

Adolescenți ajunși la spital, mii de lire sterline cheltuite pe detectoare de țigări electronice și elevi dependenți care se ascund în toalete – sunt doar câteva dintre provocările cu care se confruntă școlile în  „urgența de sănătate publică”.

Profesorii din Anglia spun că se simt singuri în „lupta” împotriva țigărilor electronice.

Un sondaj solicitat de BBC, realizat în rândul a mii de profesori de gimnaziu și liceu, a arătat că aproape o cincime spun că în școala lor au fost instalate detectoare de vaping, iar 35% afirmă că a fost trimis personal suplimentar pentru a supraveghea incinta școlii și a-i opri pe elevi să vapeze.

„Nu contează câte avem, atâta timp cât le găsim, intervenim și lucrăm cu părinții și poliția pentru a reduce numărul lor”, spune directoarea Lisa McCall.

Pe biroul ei de la Wales High School din Rotherham (South Yorkshire), se află o mapă din plastic format A4, plină cu țigări electronice și sticluțe de reumplere confiscate.

Alături, o cutie de ciocolată reutilizată conține încă zeci de astfel de dispozitive.

Direactoarea spune că vapingul nu a fost niciodată o problemă în școală până la un „incident cu adevărat periculos” petrecut într-o zi anul trecut, când unui elev de 15 ani, i-a fost oferită o țigară electronică contaminată cu „un fel de substanță ilegală”.

Elevul a declarat „ Podeaua părea elastică, vederea mi s-a încețoșat și apoi am avut un atac de panică”.

A fost dus la spital, iar ulterior și-a revenit complet.

Cum a reactionat scoala?

După acest incident elevii responsabili au fost exmatriculați definitiv.

Rapid, școala a instalat 3 detectoare de țigări electronice, fiecare costând 1.000 de lire sterline, a început să folosească detectoare portabile de metale și a introdus un program prin rotație cu 4 membri ai personalului pentru a monitoriza coridoarele.

Directoarea spune că acum mai puțini copii vapează în școală, dar aceste măsuri reprezintă „o distragere totală de la motivul pentru care suntem aici – acela de a educa și sprijini copiii. Acei 3.000 de lire ar fi putut fi folosiți pentru echipamente IT sau chiar pentru angajarea unui membru al personalului pentru o perioadă de timp”.

Un elev, care spune că a fost presat de colegi să înceapă să vapeze la vârsta de 10 ani, afirmă că încă vapează în școală, deoarece noile măsuri fac acest lucru mai dificil, dar nu imposibil.

Unii elevi care vapează spun că părinții lor știu – niciunul dintre aceștia nu aprobă, dar nu pot face nimic în această privință.

Directoarea spune că unii părinți nu susțin eforturile școlii de a combate problema, deoarece „mulți cred că este mai bun decât fumatul”.

Matthew Day, profesor de științe și tutore de an, spune că este convins că unii elevi sunt „cu siguranță” dependenți de țigările electronice.

„Observi unele trăsături tipice dependenților: devin destul de agitați și sunt disperați să iasă din clasă pentru că au nevoie să-și satisfacă acea nevoie”.

Profesorul le oferă unora dintre elevi Blu Tack pentru a se juca cu el, ca să îi ajute să rămână concentrați la ore. El crede că elevii au nevoie de ajutor pentru dependența lor, dar consideră că serviciile nu au înțeles „dimensiunea problemei”.

„De ce nu se face mai mult în privința magazinelor care vând țigările electronice la prețuri atât de mici?. Avem elevi care cumpără câte 20, pentru că știu că le pot lua cu 6 lire și le pot revinde cu 8.

Este foarte greu pentru o școală să ducă singură această luptă.”

La St Lawrence Academy din Scunthorpe, Lincolnshire, personalul spune, de asemenea, că se confruntă cu o luptă pentru a preveni ca vapingul să interfereze cu orele de curs.

James Stainton, care predă lecții despre riscurile vapingului, spune că elevii recunosc cu ușurință că sunt „dependenți” de acest obicei. Elevii ascunzând țigările electronice în toalete și ies frecvent de la ore pentru a vapa.

O elevă de 15 ani spune că ia între 400 și 500 de pufuri pe zi din țigara electronică, deși știe că acest lucru este dăunător pentru sănătatea ei.

„Am văzut mulți alți oameni făcând asta și am vrut doar să încerc și eu, iar apoi nu am știut cum să mă opresc și am continuat”, adaugă ea.

Adolescenții nu percep riscurile; este în natura lor să nu gândească pe termen lung”.

articol scris de Sabbiyah Pervezand si Louise Fewster,BBC Yorkshire and Lincolnshire publicat in engleza pe BBC la 7 ian 2026

ARTICOLE PSIHOLOGIE

Cum influențează ciclul menstrual dependența de jocuri de noroc

mihaicopaceanuLasă un comentariu

Kiki Marriott nu a mers la cumpărături și nu avea bani pentru gaz ca să-și încălzească casa, dar s-a asigurat că avea în continuare electricitate și wi-fi pentru a paria online – și a spus că dependența ei s-a agravat în jurul perioadei menstruale.

Kiki a cerut ajutor pentru dependența de jocuri de noroc, dar nu este singura care simte o dorință mai mare de a paria pe telefon în anumite momente ale ciclului menstrual.

Dependența de jocuri de noroc a lui Abbie Harvey era atât de gravă încât nu putea conduce mai mult de 20 de minute fără să oprească mașina ca să parieze – și a simțit că impulsul devine mai puternic chiar înainte și în timpul menstruației.

„Ca să fac față emoțiilor, foloseam jocurile de noroc ca strategie de coping”, a spus Abbie, care a pierdut peste 20.000 de lire în decursul unei lupte de zece ani cu dependența.

Femeia de 34 de ani paria în principal pe telefon folosind sloturi online.

„Înșelăciunea, minciuna, asta mi-a preluat întreaga viață. O făceam la patru dimineața, o făceam la două după-amiaza. Mă trezeam în mijlocul nopții și tot ce voiam era să pariez online.

„Mergeam cu mașina acasă de la sora mea, care e la vreo 20 de minute de mine, și nici măcar nu puteam să aștept 20 de minute înainte să opresc și să joc sloturi online.”

Atât Abbie, cât și Kiki au primit tratament la Centrul de Reabilitare Parkland Place din nordul Țării Galilor, unde personalul clinic spune că crede că ciclul menstrual poate avea un impact asupra comportamentului legat de jocurile de noroc.

Cercetătorii s-au asociat cu o organizație de top care luptă împotriva efectelor nocive ale jocurilor de noroc pentru a stabili dacă există o legătură reală între fluctuațiile hormonale – cauzate de menstruație, ovulație, menopauză și naștere – și dependența de jocuri de noroc.

Studiul a fost bine primit de organismul care autorizează și reglementează jocurile de noroc comerciale în Marea Britanie.

Kiki a spus că paria pe telefon, adesea mai mult de 24 de ore, până când rămânea fără bani.

„Gândirea mea era pur și simplu să fac orice era necesar ca să pot continua să pariez”, a spus femeia de 40 de ani.

Ea a observat că obiceiul ei de a paria se înrăutățește în săptămâna dinaintea menstruației.

„Impulsivitatea și comportamentele compulsive tind să iasă cel mai mult în evidență în săptămâna dinaintea menstruației – și atunci luam decizii și mai proaste în acea perioadă.Cred că există o legătură puternică între luarea deciziilor proaste și comportamentul impulsiv în timpul ciclului menstrual.”

Managerul centrului de reabilitare pe care îl frecventează, situat în Colwyn Bay, a spus că echipa lor a recunoscut impactul ciclului menstrual asupra comportamentului legat de jocurile de noroc.

„Am observat că la femeile aflate în perioada menstruației, tendința de a paria crește înainte ca ciclul să înceapă efectiv. Luăm acest lucru în considerare cât timp sunt aici.”

Centrul este o unitate cu 16 paturi care se concentrează pe dependența de jocuri de noroc, alcoolism și droguri, prin sesiuni de grup și consiliere individuală.

Deși este mixt, doar unul din patru pacienți care ajung pentru tratament sunt femei.

Kiki a spus că a ajuns la „punctul catastrofal și la fundul prăpastiei” când a furat o sumă considerabilă din contul bancar al fostului ei partener ca să parieze.

Ea a spus pentru BBC că dependența de jocuri de noroc a făcut-o să aiba ganduri de suicid.

„Nu-mi păsa dacă trăiam sau nu. Era ca o moarte lentă și dureroasă. Obișnuiam să mă rog să mor și doar să gândesc ‘Abia aștept să se termine’.

„Am scris scrisori către conductorul trenului, către pasageri, și mi-am cerut scuze pentru trauma pe care urma să le-o provoc prin faptul că aș fi încheiat viața mea la gara de tren”.

Kiki a sunat la Linia Națională de Ajutor pentru Jocuri de Noroc a GamCare, care oferă suport gratuit oricui este afectat de jocurile de noroc.

„Știam că moartea mea ar fi cauzat mai multă traumă altor persoane și pur și simplu nu am putut să fac asta”.

Acum, organizația caritabilă, care are centre de tratament rezidențiale în întreaga Marea Britanie, s-a asociat cu cercetători de la Universitatea din Birmingham pentru a verifica dacă există o legătură între fluctuațiile hormonale și dependența de jocuri de noroc.

Organizația, care spune că numărul femeilor din Marea Britanie care pariază și suferă de dependențe a atins un nivel record, a declarat că cercetarea va dura aproximativ patru ani.

Cercetătorii vor explora, de asemenea, dacă medicamentele care reglează hormonii ar putea ajuta în tratarea dependenței.

„Avem o teorie conform căreia femeile care iau pilula contraceptivă sau care urmează terapie de substituție hormonală, deoarece hormonii lor rămân la un nivel mai stabil pe parcursul lunii, ar putea fi mai puțin predispuse să experimenteze aceste pofte puternice pentru jocuri de noroc”, a spus dr. Rosalind.

Comisia pentru Jocuri de Noroc, care autorizează și reglementează jocurile de noroc comerciale, a declarat că „este întotdeauna interesată de noi cercetări” pentru a „ajuta la informarea eforturilor noastre continue de a face jocurile de noroc mai sigure”.

Kiki a spus că acum își recunoaște factorii declanșatori și probabilitatea de a paria în anumite momente ale ciclului menstrual și are o strategie pentru a face față acestora.

„Pentru mine, a făcut o diferență uriașă în modul în care gestionez situațiile în acele săptămâni particulare ale ciclului meu”, a spus ea.

articol publicat in 8 ian 2026 pe BBC.com semnat Claire Jones

ARTICOLE PSIHOLOGIE

 Cum poate un singur episod de consum excesiv de alcool declanșa rapid inflamația intestinală

mihaicopaceanuLasă un comentariu

Medical Xpress, 2 ianuarie 2026

Cercetările arată că un singur episod de consum excesiv de alcool — aproximativ patru băuturi pentru femei și cinci pentru bărbați (echivalent cu aproximativ 4–5 pahare de vin (600-700ml), 4–5 halbe de bere (1.7 L) sau 4–5 pahar de tărie ( 200 ml) consumate într-un interval de două ore — poate afecta rapid intestinul. Chiar și la adulții sănătoși, o cantitate mare de alcool poate slăbi mucoasa intestinală, făcând intestinul mai permeabil și permițând bacteriilor și toxinelor să pătrundă în sânge. Acest fenomen este cunoscut drept „intestin permeabil” (leaky gut).

Ce se întâmplă în intestin după un episod de consum excesiv de alcool

Cercetătorii de la Beth Israel Deaconess Medical Center (BIDMC) au descoperit că alcoolul consumat în exces afectează diferite zone ale intestinului:

  • Chiar și un singur episod de consum intens poate provoca leziuni ale intestinului.
  • Aceste leziuni atrag celule imune numite neutrofile, care se adună în mucoasa intestinală.
  • Neutrofilele eliberează structuri numite NETs (neutrophil extracellular traps), care dăunează intestinului subțire și slăbesc bariera intestinală.
  • Când bariera este slăbită, toxinele bacteriene pot pătrunde în sânge, declanșând inflamație în organism.

Descoperiri importante

  • Chiar și un singur episod de consum excesiv de alcool poate provoca inflamații semnificative în intestin.
  • Blocarea NETs printr-o enzimă specială reduce prezența celulelor imune în intestin și limitează scurgerea bacteriilor, prevenind astfel o parte din daunele produse.

Concluzia cercetătorilor

„Știm că alcoolul în exces afectează intestinul și poate expune ficatul la substanțe bacteriene dăunătoare, însă nu cunoșteam exact cum reacționează intestinul în etapele timpurii,” a explicat autorul principal al studiului. Studiul arată că chiar și un singur episod de consum excesiv de alcool poate declanșa inflamație și poate slăbi bariera intestinală, ceea ce poate fi primul pas spre afectarea sănătății intestinale și hepatice legate de alcool.

Gyongyi Szabo, MD, Ph.D., Chief Academic Officer at BIDMC and Beth Israel Lahey Health.

Articolul integral este acesta Scott B. Minchenberg et al, Unraveling the gastrointestinal tract’s response to alcohol binges: Neutrophil recruitment, neutrophil extracellular traps, and intestinal injury, Alcohol, Clinical and Experimental Research (2025). DOI: 10.1111/acer.70196

articolul tradus este aici

ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul · INTERVIURILE MELE

1 iunie, Ziua Copilului. Ce spun copiii despre lumea în care trăiesc, ce visuri au şi ce aşteaptă de la adulţi. Sfaturi de la psihologi pentru părinţi

mihaicopaceanuLasă un comentariu

Mă uitam acum pe canalul meu de TikTok, din cele 80 de clipuri, cele mai multe vizualizări (peste 100.800) are cel despre DEPRESIE ! Să ne întrebăm de ce?

De Ziua Copilului am răspuns prietenilor de la Mediafax.ro într-un material alături de cuvintele copiilor ! Mersi frumos pentru intrebări. ! Please like and share! Nu vă fie rușine să distribuiți!

”Cred că mulţi copii cresc supăraţi pentru că au părinţi foarte nefericiţi. (…) Pentru profesori am un sfat: credeţi în copii, nu mai ţipaţi la ei şi nu vă mai faceţi „preferaţi”. Iar pentru poliţişti: luaţi în serios, vă rog, când aveţi cazuri de copii bătuţi de părinţi” (Laurențiu, 13)

Îmi place să fiu copilă. Vreau să devin poliţistă pentru că poliţiştii prind oamenii răi, care fură. Vreau ca părinţii şi învăţătorii să ne înţeleagă, să se comporte frumos cu cei mici şi să ne ofere atenţie. Vreau ca părinţii să îi asculte pe copii, să nu îi bată şi să-i facă fericiţi. Pentru politicieni: vreau să ne schimbe „Cornul şi laptele”, că nu gust şi mereu îl aruncăm, să ne dea alt pacheţel (Daniela-Elena, aproape 5 ani).

„Îmi place să pictez. Visez să ajung pictor cândva. Mă bucur că mami şi tati înţeleg pasiunea mea şi mă lasă să fac asta, în loc să mă chinuie cu alte lucruri. (…) Alte lucruri cum ar fi să merg în excursii sau la zile de naştere ale altor copii. (…) Îmi place să stau în curte şi să pictez. Singur, eu cu mine şi cu culorile” (Matei, 10 ani)

.„Ce înseamnă fericirea copilului meu? Cum îl pregătesc pentru viaţă? Ce contează cel mai mult: notele la şcoală sau sănătatea psiho-emoţională? Îmi iubesc cu adevărat necondiţionat copilul? Gesturile mele indică respect şi susţinere pentru copilul meu? Ştiu eu ce face copilul meu în fiecare oră? Cat de bine cunosc sufletul copilului meu? Dacă îl critic, îl cert, îl judec şi îl pedepsesc în fiecare zi, îi arăt că am încredere în el? De ce e trist şi abătut, de ce îmi vorbeşte dur? Îi spun zilnic: te iubesc, sunt mândru de tine, spune, te ascult, am încredere în tine, iartă-mă am fost supărat/obosit, cum pot să te ajut, ce vrei să fac pentru tine?”, recomandă specialistul. „Ca psihologi, cunoaştem că unii dintre cei mai puternici factorii protectivi pentru un copil este relaţia afectivă cu propriul părinte. Din fericire avem o serie de cărţi publicate şi traduse în limba romana şi o serie de psihologi care sunt implicaţi în educaţia părinţilor. Să dăm voie copiilor să se bucure de copilărie”, mai spune Copăceanu.

Cele mai mari probleme actuale sunt pe de o parte consumul de substanţe la adolescenţi şi copii, toate cu efectele pe termen mediu şi lung, mai spune specialistul. „Şi aici mă refer în primul rând la fumat. Suntem atât de ignoranţi, însă totodată suntem pe primele locuri în Europa la fumatul în rândul copiilor, de multe ori cu acordul părinţilor. Un copil care începe să fumeze de la 12 ani, la 18 ani este deja dependent şi 15 ţigări îi se pare puţin. Creierul său va solicita altă substanţă mult mai puternică”, explică psihologul.

„În virtutea unei educaţii democratice, astăzi tânărului îi se oferă dreptul nelimitat la alegeri, la libertate, cele mai dese greşeli sunt acelea care permit copilului să se manifeste ca un adult, să facă lucruri însă el, ca adolescent, este încă incapabil de responsabilitate şi de gândire matură prin care să prevină unele riscuri pentru sănătatea şi chiar viaţa sa. Uităm că ultima parte din creier care se dezvoltă târziu, după adolescenţă, uneori pana la 25 de ani este lobul frontal, cu rol în gestionarea funcţiilor executive de nivel superior.

E vorba de o sumă de abilităţi cognitive, care include capacitatea de a planifica, organiza, iniţia, auto-monitoriza şi controla răspunsurile pentru a atinge un obiectiv specific. Un adolescent nu are această parte dezvoltată, de aceea este influenţabil şi manipulabil. Concomitent cu libertatea copiilor din partea părinţilor constat o lipsă de monitorizarea şi supravegherea gravă. Sunt copii care umblă pe străzi ziua sau noaptea sau îşi petrec timpul cu gaşca fără ca părinţii să cunoască unde şi cu cine sunt.

Cum ajung copiii în detenţie

Absenţa emoţională şi implicarea părinţilor lasă răni emoţionale şi îi „îndeamnă” pe copii şi adolescenţi să caute asta la anturaje. „Majoritatea adolescenţilor şi tinerilor pe care i-am întâlnit în locurile de detenţie erau cei care acuzau anturajul pentru faptele comise, alături de inconştienţa şi teribilismul. În multe cazuri părinţii erau absenţi (nu fizic, ci emoţional) şi lipsea orice urmă de ataşament. Mulţi dintre ei nici au conştientizat riscurile la care se expun, părinţii nu au avut habar de preocupările lor (ziua şi noaptea) şi uşor au ajuns să comită delincvenţe sau infracţiuni”, punctează Copăceanu.

articol integral https://www.mediafax.ro/social/1-iunie-ziua-copilului-ce-spun-copiii-despre-lumea-in-care-traiesc-ce-visuri-au-si-ce-asteapta-de-la-adulti-sfaturi-de-la-psihologi-pentru-parinti-20112503

Blogul Adevarul

Atenţie, părinţi! Cum modifică tabletele şi telefoanele mobile comportamentul copiilor

mihaicopaceanuLasă un comentariu

articol publicat de Claudia Spridon pe Adevarul.ro la 20 oct 2016cop

Cele cinci ore pe care le petrece, în medie, un copil pe reţelele de socializare pot crea dependenţă, atrag atenţia specialiştii. Aceştia afirmă că pericolele ascunse de pe internet sunt la tot pasul şi sunt de părere că părinţii nu ar trebui să le pună în mână copiilor tablete şi telefoane de la vârste fragede.

 Mai mult de trei sferturi din copiii români cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani care au acces la internet intră zilnic online, petrecând cinci ore pe reţelele de socializare. Aşa arată cel mai recent studiu făcut de iSense Solutions. Specialiştii vorbesc însă despre pericolele ascunse de pe internet, cyberbulling-ul fiind un fenomen în creştere în ultimii ani. Totodată, o altă problemă identificată de specialişti este timpul scurt pe care copiii şi tinerii ajung să-l petreacă fie cu proprii părinţi, fie cu prietenii, completează aceiaşi experţi, adăugând şi că tehnologia adusă în braţele copiilor de la o vârstă fragedă produce modificări de comportament.

„Există multe riscuri ale folosirii internetului de către copii pentru că internetul nu este o sursă sigură, de încredere şi fără pericole şi pentru că la 8 ani încă nu poţi discerne între informaţiile false şi cele utile şi credibile”, afirmă psihologul Mihai Copăceanu.

Când primesc copiii primul dispozitiv electronic

Concret, studiul arată că micuţii primesc tablete în jurul vârstei de 8,5 ani, computer la vârsta de 9 ani, în timp ce la 10 ani primesc primul smartphone. Alte dispozitive smart ajung în posesia lor după vârsta de 11 ani. Însă, înainte de a avea propriile lor dispozitive, cei mici au acces la dispozitivele părinţilor, notează studiul.

De departe, telefonul este cel mai folosit dispozitiv electronic de către cei mici, care petrec, în medie, între 106 şi 208 minute pe zi pe telefonul mobil, în funcţie de vârstă, adolescenţii de 13-16 ani fiind fanii numărul unu ai telefoanelor mobile.

Reţelele de socializare duc la dependenţă

În schimb, copiii de 5 – 7 ani preferă tabletele, mai scoate în evidenţă studiul citat. Dacă cei mici folosesc tableta sau telefonul pentru a urmări videoclipuri muzicale amuzante sau desene animate, cei mari preferă să stea pe reţelele de socializare. Whatsapp este aplicaţia folosită de 43% din tineri, timp de 72 de minute pe zi, Snapchat e folosită doar 62 de minute pe zi însă are un număr mai mic de utilizatori, în timp ce Facebook este cea mai populară reţea de socializare, 43% din adolescenţi având conturi deschise. Potrivit studiului, aceştia petrec, în medie, 121 de minute pe zi pe contul lor de Facebook. Peste jumătate dintre copii şi-au deschis cont pe Facebook fiind asistaţi de un părinte.

„Cu cât petreci mai mult timp pe internet pe zi, cu atat apare riscul dependenţei. Cinci ore este foarte mult. Cu cât foloseşti mai mult cu atât creşte riscul dependenţei. Absenţa părinţilor este un factor de risc. Însingurarea, izolarea, refuzul prieteniilor reale duce la nedezvoltarea unor abilităţi sociale utile la şcoală şi în societate”, susţine psihologul.

Relaţia părinţi-copii a avut de suferit

Acesta afirmă, însă, că, în ziua de azi, pentru părinte este mai comod să ştie că propriul copil are preocupaţie şi nu îi solicită atenţie şi grijă. „Astfel el se poate depărta. În este în defavoarea lor şi a relaţiei părinte-copil”, subliniază specialistul, subliniind că un alt fenomen care a luat amploare este bullying-ul pe internet.

„Pornografia este în creştere, de asemenea cyberbullying-gul. Riscul dependenţei de jocurile video sau de chat şi reţele de socializare. De asemenea, riscul de a intra în contact cu persoane care au un profil fals şi scopuri antisociale şi de a lega relaţii nepotrivite”, conchide Copăceanu.

La rândul său, psihologul Ioana Fulas arată că micuţii trebuie să înveţe încă din şcoală cum să facă faţă situaţiilor dificile cu care se pot confrunta pe internet. „Trebuie să înveţe să-şi transforme agresorii în prieteni, de exemplu să-i trateze cum îşi doresc ei să fie trataţi. Dacă le răspund cu furie se transformă în victime. Dacă sunt învăţaţi să nu reacţioneze cu furie, vor câştiga jocul puterii, arătându-le respect agresorilor, iar aceştia vor răspunde în acelaşi mod. Oamenii se poartă după principiul oglinzii, dacă se poartă frumos, comportamentul frumos va fi oglindit şi vor răspunde în acelaşi mod”, a declarat Fulas, mizând, la rându-i, pe faptul că şi părinţii trebuie să le acorde mai mult timp copiilor lor.

1 iunie, declarată zi liberă naţională

Tocmai pentru ca aceştia să poată petrece mai multă vreme alături de copii, parlamentarii au adoptat, ieri, propunerea legislativă prin care ziua de 1 iunie a fost declarată zi liberă naţională. Decizia a fost luată cu 237 de voturi pentru, Camera Deputaţilor fiind forul decizional. „Ne bucură semnul pozitiv pe care îl dă societăţii votul de astăzi. Nu pot decât să sper că vorbim doar de un început, că vom pune umărul împreună – societatea civilă, autorităţile, liderii de opinie, companiile – să facem cât mai multe acţiuni în sprijinul copiilor şi părinţilor, pentru familii din ce în ce mai sănătoase din toate punctele de vedere”, a declarat Gabriela Coman, preşedintele Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

Pasul următor este ca legea să meargă către Preşedintele României care în maximum 20 de zile o va promulga sau o va trimite înapoi parlamentarilor spre reexaminare. Urmează apoi publicarea în Monitorul Oficial şi intrarea în vigoare după alte 3 zile.

ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

Portretul pariorului român. Ce spun psihologii despre faptul că românii sparg anual un miliard de euro la păcănele, pariuri şi jocuri de noroc

mihaicopaceanuLasă un comentariu

646x404.jpgClinic, dependenţa dată de păcănele este la fel ca aceea dată de alcool sau droguri, spune psihologul Mihai Copăceanu. Desen de Vali Ivan

articol publicat pe Adevarul la 3 iulie 2016: adev.ro/o9qukw

Anual, românii lasă la păcănele şi pe jocurile de noroc un miliard de euro, suma medie lunară jucată fiind între 50 şi 100 de lei. Psihologii avertizează asupra problemelor generate de jocurile de noroc.

Românii amatori de pariuri şi jocuri de noroc cheltuiesc în medie pe lună între 50 şi 100 de lei pentru această „distracţie“, iar anual lasă în sălile de joc un miliard de euro, potrivit Rombet – asociaţia organizatorilor de jocuri de noroc.   În România sunt aproape 70.000 de aparate de tip slot machine şi circa 30.000 de agenţii de pariuri, spun ultimele statistici. Numărul jucătorilor – fie că merg în cazinouri, fie că preferă pariurile sportive sau aparatele slot-machine, cunoscute sub numele de „păcănele“ – creşte de la an la an, la fel şi miza, şi, evident, volumul total al încasărilor.   Venitul mediu lunar al jucătorului de sloturi, de exemplu, este de 1.500 lei, iar suma medie lunară cheltuită de el pentru acest gen de „distracţie“ este de 100 de lei, potrivit ultimelor date disponibile, respectiv un studiu realziat de către GfK România. Aceleaşi statistici arată că 3% din români participă la jocurile de sloturi.

Conform statisticilor internaţionale, numărul jucătorilor la „păcănele“ din alte ţări europene este de peste patru ori mai mare. Spre exemplu, în Marea Britanie, 13% din populaţie a participat la jocurile de sloturi în 2010, în timp ce 59% din britanici au jucat la Loto. În România, la Loto joacă 20% din populaţie, la pariuri sportive – 6%, la bingo – 4%, la jocuri online – 3%, în vreme ce tot 3% din români participă la jocuri de cărţi precum poker şi black jack.   EURO 2016, principalul motor

„Încasările au crescut anul acesta comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, şi considerăm că principalul «motor» este EURO 2016. Importanţa acestui eveniment sportiv şi miza meciurilor îndeamnă şi mai mult pariorii să-şi încerce norocul“, a declarat Dan Ghiţă, preşedintele Rombet, citat de News.ro. Jocurile de noroc din ţară reprezintă o piaţă de aproximativ un miliard de euro, potrivit acestuia, în vreme ce valoarea premiilor acordate este „la un minim de 85% din miză“. Ceea ce înseamnă că minimum 550 de milioane de euro se întorc la jucători. Dar câţi bani pierd ei? „Greu de stabilit“, spune Dan Iliovici, directorul executiv al asociaţiei, explicând că „jocurile de noroc se desfăşoară sub forma unui perpetuum-mobile“. Altfel spus, „pierderea“ unui jucător, reprezintă de fapt „câştigul“ altui jucător, iar organizatorului îi rămâne de fapt doar un anumit procent din sumele pariate.

  Avertismentele psihologilor

Psihologul Mihai Copăceanu spune că jucatul la „păcănele“ a luat avânt puternic în ultimii ani şi că este deosebit de periculos, iar românii joacă atraşi de mirajul câştigului facil.   „Începe pas cu pas şi ajunge să distrugă familii. Păcănelele creează dependenţă în foarte scurt timp. Clinic, dependenţa de păcănele e la fel ca cea dată de substanţe, respectiv de alcool sau droguri. Jocul la păcănele este o tulburare de control al impulsului. Sumele sunt din ce în ce mai mari pe măsură ce joci, apare minciuna, apoi apare regretul după ce jucătorul pierde. Oamenii intră în datorii, este o problemă de sănătate publică. Jocurile de noroc înseamnă că nu mai ai control. Am avut pacienţi care erau elevi de liceu şi ajunseseră să fure din casă, alţii ajunseseră la 4-5.000 de euro datorii“, spune Mihai Copăceanu, care este şi blogger „Adevărul“.

El avertizează asupra efectelor pe care păcănelele şi jocurile de noroc le au asupra tinerilor. „Cu cât începe mai devreme să joace, cu atât dependenţa se instalează mai repede. Iar pe urmă mecanismele pe care le foloseşti mai des cu atât le întăreşti. Şi atunci dependenţa devine mai puternică. La fel, mecanismele nefolosite le pierdem: nu mai au mecanismul de conştientizare a riscului. Totu-i deformat în psihicul lor, nu mai au mecanismul de frână“, punctează psihologul.

Citeste mai mult: adev.ro/o9qukw

ARTICOLE PSIHOLOGIE · REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Adolescenții sibieni încep să se drogheze de la 12 ani. Preferă etnobotanicele

mihaicopaceanu1 comentariu

articol publicat de Dorina Nitu pe Turnul Sfatului la 18 ianuarie 2016

Adolescentii-sibieni-incep-sa-se-drogheze-de-la-12-ani-631x420

Acum zece ani, copiii de 12 ani încă se jucau cu mașinuțele. Acum aceasta e vârsta la care încep să ia contact cu etnobotanicele și marijuana.

 În cele mai multe cazuri e vorba de influența anturajului și de lipsa de atenția a părinților care nu le acordă suficientă atenție și ”copiii ajung să se drogheze zilnic și niciunul dintre părinți nu observă”.

O parte dintre ei ajung să ceară ajutor sau o face familia pentru ei și merg la Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu. Aproximativ 50 de tineri ajung aici anual în încercarea de a scăpa de dependență. În 2014, în cadrul CPECA Sibiu au fost înregistrați 47 de beneficiari. În general, motivele invocate de către cea mai mare parte a tinerilor înregistrați în evidența CPECA Sibiu privesc curiozitatea, anturajul de prieteni consumatori, precum și diverse situații tensionate pe care aceștia le trăiesc.

Chetă pentru un joint

Dacă la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Județului Sibiu ajung între 40-50 de tineri dependenți anual, psihologul Mihai Copăceanu spune că numărul lor este mult mai mare ”20 de elevi care se luptă să scape de aceste dependențe cunosc doar eu și niciunul nu a ajuns pe la centru”. Copiii fac chetă ca să își a primul plic de etnobotanice și de acolo se ajunge la a vinde lucruri personale pe internet, pentru a face rost de bani de droguri și până la a fura obiecte valoroase și bani din casă.

”Cunosc cazuri în care părinții raportează la poliție un furt, iar după ce se fac investigații polițiștii descoperă ca hoțul este copilul și așa ajung să afle părinții că propriul copil a furat și mai rău, a furat ca să își cumpere droguri”, mai spune psihologul sibian.

Mihai Copăceanu spune că lucrând permanent cu copiii, mai ales cu copiii cu probleme, a constat că în ultimul an vârsta la care încep elevii să consume droguri este de 12 ani.

”În puține cazuri mai sunt tineri care încearcă să înlocuiască etnobotanicele cu medicamente, codeină și alte medicamente pe care le găsesc prin casă și au auzit ei că au ceva efecte asemănătoare cu drogurile. Dar pentru că sunt așa mici, de la farmacie nu pot cumpăra fără rețetă, așa că  într-un final revin la etnobotanice”, mai povestește Mihai Copăceanu.

Furnizorii  principali sunt internetul și copiii mai mari, modalități care le ușurează accesul la droguri și nu îi supune la riscuri prea mari de a fi depistați de poliție.

Majoritatea ”prafurilor” dau dependență și unii tineri încearcă să le înlocuiască cu marijuana, iar așa ajung să consume regulat cel puțin două tipuri de droguri, la 12-13 ani.

Anturajul mai important decât familia                                                   

Casa Olarului – centrul de tratament pentru dependența de alcool, droguri, jocuri de noroc  de la Șura Mică este unul dintre locurile în care ajung adolescenții care se apropie de 18 ani și se luptă cu dependența de ani de zile.

”Consumul începe în adolescență pentru cei mai mulți, pe la 13-14 ani și ajung să consume de obicei din cauza anturajului. Și se apucă inițial de etnobotanice căci sunt mai ieftine, pun mai mulți bani și cumpără un pachet. Apoi încep să mărească doza și în scurt timp ajung dependenți. Copiii provin din toate mediile, sunt și tineri din familii organizate, cu o situație materială bună, dar sunt și copii din familii în care unul sau ambii părinți sunt plecați la muncă în Germania, iar ei rămân cu bunicii”, spune psihologul centrului, Gabriela Bălan.

Presiunea anturajului îi determină să consume și când ies dintr-un centru vindecați, cad pradă tentației cei cu o insuficientă maturitate emoțională.

”Ei motivează că nu se pot distanța de anturaj, că e un refugiu pentru ei, în condițiile în care simt că părinții nu îi înțeleg și nu pot comunica eficient cu ei. Mulți foști dependenți povestesc că ei nu reușeau să înțeleagă ideea de distracție, de destindere fără droguri”, mai povestește Gabriela Bălan.

ARTICOLE PSIHOLOGIE

Dependenţa de smartphone şi tabletă, boala care face ravagii printre elevi

mihaicopaceanu2 comentarii

articol publicat pe Tribuna de Ana Maria Mătuşoiu la 16 septembrie 2015

Ştie să se joace la telefon ca un om mare, deşi are puţin peste 4 ani. S-a prins destul de repede cum se deblochează smartphone-ul, iar acum navighează pe internet, vrea să hrănească animalele din fermă, joc pe care mama lui obişnuieşte să îl joace pe Facebook. Nu vorbim de un caz aparte, ci de tânăra generaţie de preşcolari şi elevi, pentru care jocurile clasice din curtea şcolii, fotbal, handbal şi multe altele sunt istorie. Astăzi, elevii preferă să se joace pe smartphone, tabletă sau calculator şi, potrivit specialiştilor, vorbim de primii paşi spre dependenţă. Izolându-se de prieteni, colegi sau părinţi, mulţi dintre elevi devin un fel de sclavi ai tehnologiei. Din păcate, părinţii încep să lupte cu „boala” abia după ce îşi văd copiii ajunşi în pragul ori chiar în mijlocul dependenţei. În Sibiu, au existat şi există multe cazuri în care părinţii au apelat la ajutorul psihologilor pentru a le ajuta copiii să scape de dependenţa de internet. Prin consiliere psihologică, unii au reuşit să revină la o viaţă normală. Alţii s-au dat bătuţi după doar câteva şedinţe.
Note mici, absenteism, aban­don şcolar, compor­ta­ment agresiv. Sunt princi­palele efecte ale dependenţei de internet, de jocuri, care nu pare să se deosebească cu nimic de o dependenţă de anumite substanţe. „În ultimii 10 ani, dependenţa de internet a intrat în categoria depen­denţelor fără substanţe care prezintă aceleaşi criterii pre­cum dependenţa de sub­stanţă”, avertizează psihologul Mihai Copăceanu. Iar depen­denţa de internet nu ţine cont de vârstă – explică psihologul – afectând elevi de la clasa pregătitoare şi până la ultimul an de liceu, deci de la 6 la 19 ani. Reţelele sociale, Face­book-ul în special, şi jocurile online îi fac pe elevi să piardă ore în şir în faţa smartphone-urilor ori a calculatoarelor. Astfel, riscă să dezvolte o dependenţă de internet chiar fără voia lor, crede psihologul, ajungând să folosească telefonul şi aplicaţiile în fiecare pauză, uneori chiar şi în timpul orelor, în drum spre casă, în timpul mesei şi alte câteva ore acasă. Dependenţa poate duce până la 6 – 7 ore pe zi în faţa display-ului/monitorului, uneori şi mai mult, tinerii ajungând să îşi petreacă nopţile în faţa calculatorului, fără să doarmă deloc şi fără ca părinţii să-şi dea seama.

Între joacă şi dependenţă, un singur pas
De la uz la abuz, se poate trece în doar câteva zile. „Dependenţa se poate instala destul de repede pentru că vorbim de un mecanism neu­ro­fiziologic care suferă modificări în timpul utilizării tehnologiei şi eliberează neurotransmiţători în creier. Deci se activează ceea ce noi numim sistemul de recom­pensă”, explică psihologul Copăceanu. Astfel, pe lângă senzaţia de plăcere, profilul unui consumator de ţigări, alcool sau alte droguri este identic în simptome cu profilul unui elev dependent de internet şi tehnologie. Din păcate, dependenţa ucide încet, dar sigur, interesul elevilor pentru orice activităţi sociale şi inclusiv pentru şcoa­lă. „Scade în mod cert performanţa şcolară pentru că scade puterea de concen­trare şi apar inclusiv tulburări de atenţie şi memoria este afec­tată. Apare iluzia învăţării. Copiilor li se pare că au reţinut, însă la teste eşuează”, spune Mihai Copăceanu. Riscurile utilizării internetului se extind şi la cazuri de şantaj, de contactare şi interacţiune cu unii indivizi periculoşi cu profile false, crede el.

tribuna
Copii dependenţi de internet. Vinovaţii?
În familie

O mare parte din vină le aparţine părinţilor, care de multe ori scapă din vedere semnele dependenţei ori pur şi simplu ignoră compor­ta­mentul copiilor, fiind preocu­paţi de alte lucruri. De exem­plu, când realizează ce se întâmplă cu copiii lor, unii pă­rinţi nu fac decât să ameninţe, să certe şi să provoace scan­daluri .  „Dacă părinţii ar înţe­lege gradul de dependenţă al internetului, jocurilor online şi al Facebook-ului, ar evita să mai judece şi să condamne copiii, încercând să îi înţe­lea­gă şi, desigur, să solicite aju­tor specializat”, spune Copă­ceanu, care e convins că solu­ţia pentru tratarea depen­den­ţei o reprezintă psihoterapia.

Până unde poate să ajungă dependenţa

Psihologul ne-a vorbit des­pre un caz al unui pacient, elev sibian, în vârstă de 13 ani, dependent de jocurile online. Un caz fără rezolvare, din păcate, pentru că, după câteva şedinţe de consiliere psiho­logică, elevul a recidivat. În luna mai, o sibiancă îi bătea la uşa cabinetului. „Domnule psiholog, nu pot să mă mai înţeleg cu el!”, a fost mărtu­risirea unei mame ajunse în pragul disperării. Băiatul avea note mici la şcoală, nu mai avea contact cu prietenii ori cu colegii, ajunsese să se certe cu părinţii, să ameninţe că pleacă de acasă, ba chiar să ridice mâna la mama lui. „Toate manifestările lui de violenţă au legătură cu dependenţa de internet. Era într-un sevraj foarte puternic. Era instabil, nesigur pe el, toată existenţa lui se învârtea în jurul jocurilor video”,  măr­turiseşte Copăceanu. După insistenţele mamei, tânărul a mers la consiliere psiholo­gică, însă gândul că ar fi scă­pat de dependenţă n-a fost nimic mai mult decât o simplă iluzie. Elevul a renunţat la consilierea psihologică, iar după trei luni s-a reapucat de jocuri.

Dependenţa de internet se tratează doar dacă există motive întemeiate

Surprinzătoare sunt reacţiile părinţilor, care diferă de la o persoană la alta.

Redactorii Tribuna au vorbit cu câţiva părinţi ai elevilor de la şcolile din Sibiu şi dacă unii au spus cu nonşalanţă, fără pic de remuşcări, că: „aşa e în ziua de azi. Vede şi la celălalt copil, trebuie să aibă şi el un telefon”, doar câţiva ne-au mărturisit că nu le permit copiilor să îşi ia telefoanele la şcoală. Printre ei, Tatiana, o mamă care anul trecut trecea printr-o adevărată dramă, după ce băiatul ei, de 14 ani, se schimbase com­plet, din cauza jocurilor online.  „Acest copil nu mai avea viaţă. Se juca întruna. Nu mai vor­bea cu noi, iar atunci când o făcea, se răstea. Nici când îl chemam la masă nu venea. Dacă îl lăsam, s-ar fi jucat toată ziua”, spune mama, care, din fericire, cu ajutor din partea unui specialist, şi-a scăpat copilul de dependenţa de internet. Acesta este unul dintre cazurile de succes. Cazuri care  există acolo unde dependenţa n-a fost atât de puternică, iar elevii au avut un motiv întemeiat pentru a renunţa la internet.
În momentul de faţă, în Si­biu există învăţători şi diriginţi care, cu acordul părinţilor,
le-au interzis copiilor deţinerea de smartphone-uri la şcoală.