Etichetă: educatie

Blogul Adevarul

Ce trebuie să ştie părinţii despre homeschooling – şcolarizarea la domiciliu: beneficii şi dezavantaje

mihaicopaceanu1 comentariu

articol publicat pe Blogurile Adevărul la 5 mai 2015

646x404 (2)

(foto: Eduard Enea)

Când educaţia statului îţi oferă multiple şi repetate dezamăgiri sunt părinţi ce optează pentru educaţia acasă (homeschooling). De fapt, succesul unor iniţiative personale sau civice e concecinţă ca reacţie la dezamăgirea statului. Şi cetăţenii responsabili nu mai au aşteptări şi nu mai aşteaptă şi încep să-şi creeze proprile condiţii favorabile de trai. Aşa este şi cu educaţia.

Din păcate, nu avem o legislaţie în acest sens, învăţământul este obligatoriu în România, iar soluţia identificată de unii părinţi este aceea de a-şi înscrie copilul la şcoli din străinătate (şcoli umbrelă) şi de a realiza lecţii şi teme online. Asociaţia Home Schooling România li exemplele a sute de părinţi ne arată că ceva bun poate funcţiona şi în România. Din păcate, prea puţini părinţi preferă să-şi educe copiii acasă.  Unul din principiile funcţionării acestei alternative este acela că acasă părintele poate individualiza programa, tipul şi stilul de predare-învăţare, ceea ce e mult mai dificil în şcoala de masă alături de 25-30 de elevi, indiferent de experienţa profesională a profesorilor. Într- o manieră schematică şi utilă am putea creiona câteva avantaje şi dezavantaje. Avantaje: Alternativa optimă la experimentele învăţământului de stat postdecembrist cu toată instabilitatea şi toate dezavantajele arhicunoscute de noi toţi;

Flexibilitatea studierii disciplinelor (un copil poate studia într-un an o materie şi următorul an o altă materie într-o ordine pe care părintele şi/sau el o alege);

O învăţare cu plăcere, prin descoperire şi fără obligaţii sau sarcini riguroase, fără teste înfricoşătoare şi teze la fiecare semestru;

Apelarea la un meditator (ceea ce se întâmplă deja dacă calculăm că astăzi sunt copii ce primesc meditaţii deja la 3,4 discipline săptămânal); Folosirea unei filosofiii educaţionale, a unor materiale şi manuale variate concomitent sau alternativ şi a unei tehnici moderne (lecţii multimedia, activităţi interactive, CD, DVD-uri). Vorba americanilor:  Dacă copilul iubeşte calculatorul să-l facem să înveţe la calculator; Folosirea metodelor pe care părintele le consideră eficiente pentru propriul copil. Şi metodele pot fi schimbate de la o zi la alta; Evitarea unui mediu şi anturaj cu risc pentru copiii. Mulţi părinţi consideră că factorii de influenţă negativă, fie agresivitate ori consumul de substanţe sunt regăsiţi în mediul şcolar şi astfel acasă copiii pot fi feriţi;

Părintele petrece mult mai mult timp cu propriul copil, este provocat în a-l cunoaşte şi îl poate învăţa aşa cum doreşte. Aceasta cred că este cel mai mare avantaj în defavoarea părinţilor care îşi trimit 6-8 ore copilul de acasă, apoi la meditaţii lăsând totul în seama şcolii şi absolvindu-se de orice altă obligaţie educaţională. Dezavantaje – Insuficienta pregătire a părinţilor.

Cu timpul, disciplinele vor avea un grad înalt de dificultate şi complexitate, iar părinţii pot întâmpina dificultăţi în explicarea unor lecţii. La specializare se adaugă şi faptul că părinţii nu au nici experienţa pedagogică a profesorilor. Ai încercat 3,4 metode şi ce te faci când ajungi să predai ca părinte (medic) o disciplină precum fizica de clasa a 11-a? – Socializarea. Părinţii de acasă afirmă că dimpotrivă copiii lor socializează foarte bine, că au prieteni. Dar una e să socializezi într-un mediu restrâns, cu cine pofteşti şi alta într-o şcoală cu 800, 1200 de elevi mai mici sau mai mari, fiecare cu particularităţile vârstei lor. –  Disciplina. La şcoală elevii învăţă să respecte un program, o ordine, să efectueze în mod organizat anumite activităţi. Învaţă să se comporte cu ceilalţi colegi, cu profesorii, oamenii maturi, cu dirigintele şi directorul şcolii, învaţă expus fiind la experienţe de viaţă. Copiii învaţă prin experienţă şi experienţele din şcoală aparţin şcolii.  – Competiţia. Copiii de acasă pot participa la concursuri, dar în colectivitate, copiii sunt într-o perpetuă competiţie cu cei mai buni. Tot experienţa îi va învăţa cum să înveţe, ce să înveţe, să înveţe în echipă etc. În şcoală, copiii mai mari pot fi modele. – Abilităţi sociale. Indiferent de decizia părinţilor, copiii, cu educaţia acasă sau nu, tot în societate vor fi nevoiţi să trăiască şi să muncească.

Abilităţile dezvoltare prin relaţionarea cu colegii de bancă, clasă şi şcoală vor fi dezvoltate şi transferate la locul de muncă. Să ai răbdare, să accepţi nereuşita, să legi prietenii, să fii proactiv, prosocial etc. sunt abilităţi şi calităţi care se pot dezvolta mai bine în colectivitate -Activăţi organizate.

Ore şi pauze, fără prelungiri, teme, şi activităţi de grup, implică un alt timp de învăţare din partea copiilor. Nu ai terminat lecţia, timpul a trecut. Acasă, după cum spunea un părinte, poate învăţa ce-i place, dacă vrea întreaga săptămână poate învăţa doar istoria… şi în perspectivă. Ori în viaţa reală deadline-uri sunt importante. Viaţa reală chiar nu ne-o facem după plăcere şi dispoziţie. – timp şi resurse şi generalizare.  Din păcate, nu orice părinte îşi poate permite şi nici orice copil. Dar consider, totuşi, că într-o societate democratică educaţia este extrem de importantă şi statul este obligat să permită fiecărui copil să fie educat la cele mai bune standarde şi dacă aceasta înseamnă homeschooling, de ce nu?

Citeste mai mult: adev.ro/nnvhne

Blogul Adevarul

Sistemul educaţional românesc îşi îngroapă elevii. Dacă aveţi şansa, studiaţi în străinătate!

mihaicopaceanuLasă un comentariu

646x404

articol scris pe Blogurile Adevărul publicat la 24 iunie 2015

Cei câţiva profesori şi învăţători din comisie citeau regulamente, verificau şi afişau listele cu elevii pe uşile claselor de examinare. „Oooo, ce bine că ai venit! Chiar aveam nevoie de tine! Du-te te rog vezi cum sunt elevii”, îmi zice o dirigintă. Alta profesoară zâmbitoare exclamă „ce faci, Mihai, nu ai somn de dimineaţă?! E vacanţă, ce naiba!” Am urcat la etaj fiind convins că trebuia să-i regăsesc repede pe cei din clasa a VIII-a şi să-i încurajez, acum, cu doar câteva minute înainte de primul lor mare examen din viaţă. Copilaşii aceştia, ştiţi că au doar 14 ani?

Le-am repetat mereu în întâlnirile noastre anterioare „dragii mei, cele mai mari examene în viaţă nu se dau la şcoală, dar asta nu ne scuteşte de note mari şi performanţă” (şi ei au înţeles asta), i-am motivat oferindu-le întâi încrederea mea to tală în capacităţile lor şi i-am învăţat tehnici de managment al timpului, de lecturare eficientă şi de gestionare a emoţiilor distructive. Le-am răspuns la zeci de întrebări şi i-am primit la cabinet fără ezitare. La sugestia mea, unii elevi şi-au închis contul de facebook tocmai pentru a învăţa „fără stres”. Cu câteva luni în urmă m-au rugat să-i ajut să-şi descopere interesele şi aptitudinile. Acum ştiau deja ce-şi doresc şi se visau la licee. E atât de confortabil psihic să ştii ce vrei în viaţă şi atât de confuz şi stresant când nu ştii încotro… Am deschis prima uşă şi reacţia lor a fost de fapt un strigăt de bucurie. Am vorbit cu fiecare încercând să le evaluez starea emoţională. O elevă mi-a întins mâna dreaptă. Îi tremura parcă cu tot corpul. Mi-a răspuns scuzându-se „aşa îmi tremură mie, nu e prima oară, nu e de la examen”. Ei, da…Ca o ultimă reevaluare m-au întrebat despre poeţii contemporani români (Cărtărescu n-a lipsit, nici Dinescu pe care îl întâlnisem cu o zi înainte) şi în discuţia noastră mai în glumă, o elevă (ştiind că am publicat două cărţi) m-a asigurat că îmi va scrie numele pe foaia de răspuns. Altă elevă mi-a zis că va insera o poză: „o poză e cât o mie de cuvinte domnu’ psiholog” şi în final au vrut să-şi dea un check in pe facebook. Evident că am diferenţiat cele serioase şi urgente de cele glumeţe şi nepotrivite. Evident că răspunsuri mulţumitoare nu au primit la întrebări de genul „ce mă ajută în viaţă să ştiu diferenţa dintre o cauzală şi o completivă directă? Şi asta mă stresează pe mine acum!”. Am intrat pe urmă şi în cealaltă clasă şi i-am încurajat mergând pe holuri până când o profesoară justiţiară (culmea, profă de religie) a strigat din toţi rărunchii să părăsesc şcoala că începe examenul şi sunt camere video şi nu avem nevoie de probleme… (Eram sigur că Ceauşescu avea să intre în urma mea).

Emoţiile sunt parte din funcţionarea noastră psihică, ele ne pot motiva un comportament şi pot desigur să ne fie distructive, să ratăm. Ce m-a impresionat în această scenă sunt câteva aspecte. Întâi trăirile acestor copii.

La 14 ani eşti încă copil: te joci, cânţi, dansezi, te distrezi şi probabil te îndrăgosteşti. Nu ai gânduri concrete de viitor pentru că viitorul nu e în lumea ta. Lumea ta e alta. Ori, aceşti elevi se îmbrăţişau unii cu alţii şi îşi făceau cruci creştineşti ca în faţa unei mari despărţiri sau a unei iminente catastrofe, un pericol de neconceput. Emoţiile sunt parte din funcţionarea noastră psihică, ele ne pot motiva un comportament şi pot desigur să ne fie distructive, să ratăm. Am observat emoţiile profesorilor din şcoală; şi ei erau rugaţi să fie îmbrăţişaţi şi apoi am urmărit reacţiile emoţionale ale părinţilor din timpul şi în urma examenului. A doua zi, alt examen la limba maternă şi a treia zi binecunoscuta şi neiubita matematică. E primul examen al unor copii, primul dintr-o serie de 100, 200 sau câteva vor mai urma la liceu şi în facultate sau master. Şi e primul tratat cu un maximum de importanţă încât pentru unii copii poate fi catastrofal. Cum să nu fii alături de ei? Nu e doar emoţia lor proprie, să ne fie lămurit. Este emoţia lor covârşită de emoţia părinţilor, bunicilor, mătuşilor şi a întregului neam, este soarta lor şi viitorul lor, este mândria lor şi a familiei în joc. „Nu ne poţi face de râs”.

Cum?? Exigenţele părinţilor şi obsesia lor de a fi admişi doar la unele licee în contradicţie cu dorinţa sinceră a elevului care militează în zadar pentru alt liceu şi eşecul admiterii cauzează adevărate traume şi constante reproşuri: „Nu eşti bun de nimic, m-ai dezamăgit, aveam speranţă în tine, acum ce mă fac cu tine. Soră-ta e mai deşteaptă şi muncitoare, tu – un prăpădit. Şi am băgat atâtea meditaţii şi atâţia bani. Nu se va alege nimic de tine în viaţă” – sunt doar câteva „uşoare” sentinţe din cele pe care urechile mele le-au auzit. Viaţa parcă începe sau se sfârşeşte cu acest examen de evaluare naţională. Stresul din aceste zile şi din ultimele luni, interdicţiile, supărările, certurile, epuizarea fizică şi psihică, miile de ore de meditaţii, toate vin în contrast cu viaţa reală. Viaţa reală chiar nu se termină cu un examen, nici cu un eşec, oricare ar fi. Urmaţi-vă şansa, tineri! Pe de altă parte, societatea românească le arată o altă viziune asupra vieţii. De fapt în întâlnirile mele cu elevii de multe ori mi-au contraargumentat că în România nu trebuie să ai şcoală ca să ai bani şi baftă în viaţă, că trebuie să ştii să te descurci, să fii băiat deştept, că hoţii sunt mai fericiţi decât tocilarii şi nu fac închisoare, că medicii care salvează vieţi sunt la limita supravieţuirii şi că profesorii lor care le predau zi de zi trăiesc din împrumuturi financiare şi se îmbracă cu aceleaşi haine sărăcăcioase. Societatea românescă le arată contramodele. Şi mai grav este că statul român nu dă doi bani pe şcoală.

Guvernul României nu face o prioritate de grad zero din învăţământ.

De fapt, nici nu-i pasă. A schimbat vreo 20 de miniştri după 1990 şi a modificat zeci de legi ale educaţiei bătându-şi joc şi experimentând fantezii personele pe spinarea elevilor. Şi, de fapt, mari schimbări nu sunt. Am răsfoit programele disciplinelor şi caietele elevilor şi am testat atitudinea profesorilor. Comunistă. M-am aşezat la ore în bănci. Am asistat la evaluări. Mă pot jura că la fel m-am simţit şi în urmă cu 20 de ani când eu însumi eram pe băncile şcolii. Niciun progres. Am constatat învechitul şi retincenţa făţă de orice nou şi util (metodă, tehnică, mentalitate, abordare, disciplină) mai ales educaţia sanitară, sau sexuală. Recent, cu greu şi cu multe voturi împotrivă, s-a decis mărirea alocaţiei la: atenţie 84 de lei (nu euro). Bani pe care un elev din Occident îi lasă într-o zi la un fast-food.

Reacţia prim-ministrului a fost la fel de jalnică ca propriul său mandat: că nu ştie dacă la anul vor mai fi bani pentru alocaţii. Evident că pe aleşi nu-i interesează învăţământul de stat când proprile odrasle studiază în instituţii private extrem de scumpe din ţară sau străinătate. Cum aş fi putut să le spun să rămână într-un oraş de provincie şi să-şi îngroape talantul doar pentru că „aici e neamul meu cel românesc”. Şi atunci mă întreb cu ce drept aş putea eu să încurajez tinerii care îmi cer sfatul în alegerea carierei în România versus Occident? Cum aş putea eu să-i influenţez sau să le transmit iluzii, când ştiu preabine cum se face şcoală în ţară? Am întâlnit tineri geniali în cabinet cu scoruri de inteligenţă superioară care erau deja curtaţi de universităţi de top din lume. Cum aş fi putut să le spun să rămână într-un oraş de provincie şi să-şi îngroape talantul doar pentru că „aici e neamul meu cel românesc”. Sentimentalisme ieftine şi dăunătoare. NU, îi îndemn pe toţi cei care îşi doresc mult să studieze în Occident, să facă acest pas, să nu rateze nicio şansă, să aibă parte de educaţie la cel mai înalt nivel, îî îndemn să se formeze intelectual şi moral în instituţii de prestigiu din Marea Britanie şi din America şi în societăţi civilizate, oneste şi meritocrate cu profesionişti şi specialişti în demoniile lor, pentru ca mai apoi, dacă-şi doresc, să se întoarcă în România.

România are nevoie mai mult ca oricând de tinere talente, de minţi luminate, dar pentru ca orice sămânţă bună să aducă roadă trebuie să cadă pe pământ bun, nu în buruieni şi nici să fie călcată în picioare, şi din păcate, o repet, România încă nu este un pământ rodnic la capacităţi maxime şi încă eşti călcat în picioare.

Urmaţi-vă şansa, tineri!

PS Pe 20 iunie, Elena Kuji (foto) a primit titlul de Valedictorian, adică şefă de promoţie la Universitatea Internaţională din Monaco, şi a fost felicitată de însuşi Prinţul Albert II de Monaco. Bistriţeanca Elena Kuji a fluturat apoi cu mândrie steagul României. In Romania cum ar fi fost ?

Blogul Adevarul

Copiilor din România li se încalcă dreptul la educaţie şi la o viaţă independentă

mihaicopaceanu1 comentariu

articol publicat de Ioana Nicolescu pe Adevarul la 20 noiembrie 2014

Dreptul la educaţie, la sănătate şi la o viaţă independentă, la autonomie sunt pricipalele drepturi ale copiilor care mai sunt încălcate în România de astăzi. Aşa susţin experţii în drepturile copilului. Concret, specialiştii atrag atenţia că primul drept al copilului care este încălcat în România este dreptul la educaţie, iar principalii vinovaţi de acest lucru sunt părinţii, care la rândul lor nu au avut parte de o educaţie completă şi nu îşi încurajează copiii să meargă la şcoală. „România are 17,5% din populaţia şcolară care abandonează şcoala, acesta este cel mai clar răspuns al sistemului la cât de bine este respectat dreptul la educaţie. Ţinta României pentru 2020 este să ajungă la 11%. 17% la o populaţie de 200.000 de copii pe generaţie înseamnă că în jur de 40.000 de copii abandonează şcoala pe an“, a arătat directorul executiv al organizaţiei SERA ROMANIA, doctorul Bogdan Simion, pentru „Adevărul“.

Venind în completare, psihologul şi bloggerul adevărul.ro Mihai Copăceanu spune că, în afară de dreptul la educaţie, copiilor li se mai încalcă dreptul la sănătate, fiindcă sunt părinţi care nu îşi duc copiii la doctor, dar şi dreptul la o viaţă independentă, autonomă. „Când este vorba de dreptul la autonomie, mă refer aici la acei copii care sunt controlaţi de părinţi inclusiv după vârsta majoratului (18 ani). Autonomie înseamnă dreptul la opinie, la alegerea unei cariere. Sunt părinţi care îşi impun voinţa prea mult asupra copiilor lor, care le impun inclusiv restricţii financiare”, a explicat Copăceanu.  De aceeaşi părere este şi Mihail Carp, directorul executiv al Fundaţiei Familia şi Ocrotirea Copilului, care a adăugat că de obicei lucrul acesta se întâmplă din cauza educaţiei religioase a societăţii româneşti. „Este o chestiune psihologică care ţine de latura religioasă. Religia ortodoxă impune un anumit control al părinţilor asupra copiilor. Se întâmplă în special în mediul rural“, a spus la rândul său Mihail Carp, directorul executiv al Fundaţiei Familia şi Ocrotirea Copilului. Un alt drept încălcat de părinţi, poate fără să-şi dea seama este cel la identitate, mai spun experţii. „Părinţii nu au destul timp liber ca să stea cu ei şi copiii ajung să se identifice cu bona sau cu angajaţii unui after school“, a explicat psihopedagogul Yolanda Creţescu de la Centrul Vocaţional Happy Minds.

646x404 (2)

România, printre primele state care au aderat la Convenţia ONU

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a explicat că motivele pentru care elevii abandonează şcoala ţin de problemele economice ale familiei, adică sărăcia este factorul principal. „Părăsirea timpurie a şcolii este un efect al marginalizării sociale şi al problemelor economice cu care familiile se confruntă. Din nefericire, România încă înregistrează o rată mare a abandonului şcolar, peste media europeană“, a spus Pricopie. Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) cu privire la drepturile copilului este prima lege internaţională  care a stipulat dreptul la educaţie al tuturor copiilor, cu respectarea principiului nondiscriminării şi egalităţii de şanse. România a fost printre primele state care au ratificat Convenţia, la 28 septembrie 1990.

Citeste mai mult: adev.ro/nfcord

Blogul Adevarul

Agresiunile, la ordinea zilei în şcoli. Psiholog: Dacă ar fi toleranţă zero faţă de violenţă nu ar mai exista atâtea cazuri!

mihaicopaceanuLasă un comentariu

Articol publicat în Adevarul. ro de Claudia Spridon la data de 1 decembrie 2014

Aşa arată un studiu recent, derulat de Asociaţia Telefonul Copilului, în care au fost analizate răspunsurile a peste 2.000 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 7 şi 19 ani. Conform studiului, două treimi dintre copii îşi doresc să beneficieze de sprijinul părinţilor în cazuri de agresiuni de acest fel, dar le este ruşine sau frică să o facă. Acelaşi număr de copii, însă, nu ar apela la părinţi pentru a le solicita sprijinul într-o astfel de situaţie, iar un număr similar de victime au declarat că părinţii lor nu cunosc situaţia cu care ei se confruntă. „Unui copil îi este frică să discute cu părinţii despre abuzuri pentru că le este teamă de repercusiuni.

Dacă ar apela la părinţi li s-ar întări convingerea că sunt slabi, iar acest lucru ar accentua ceea ce ei nu vor să accepte. Problema este că şcoala dă violenţă şi bullying. Dacă ar avea toleranţă zero faţă de violenţă nu ar mai exista atât de multe cazuri”, susţine psihologul Mihai Copăceanu. Potrivit acestuia, sunt situaţii în care violenţele verbale şi fizice la care au fost supuşi copiii la şcoală pot afecta dezvoltarea lor ulterioară. „Pentru unii poate fi doar o amintire neplăcută din trecut, însă totul depinde de modul în care a fost gestionată problema la momentul potrivit şi de sprijinul pe care copilul l-a primit de la familie ori de la profesori”, a completat specialistul. Şcoala nu ia fenomenul în serios   „Este alarmant faptul că mai mult de jumătate dintre copiii chestionaţi au răspuns că şcoala nu ia fenomenul bullying în serios.

S-a observat şi că elevii nu sunt obişnuiţi cu acţiuni de prevenire ale acestui fenomen, în timp ce din punctul lor de vedere sancţiunile au caracter temporar şi nu rezolvă problemele pe termen lung. În plus, rezultatele studiului arată că rolul consilierului şcolar nu este cunoscut în rândul elevilor sau este diminuat”, a declarat şi Cătălina Florea, director executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului. Studiul arată că în 72% din cazuri, copiii şi tinerii s-au confruntat cu comportament de tip bullying indirect, caracterizat prin comentarii neadecvate despre ei, familie, statut social sau etnite. În acelaşi timp, 59% au primit porecle, iar 47% din respondenţi au declarat că au fost lăsaţi în afara grupului. Un procent de 43% din tineri au fost loviţi, îmbrânciţi sau pălmuiţi, iar 32% au primit ameninţări. Unde au loc agresiunile În peste 75% din cazuri au existat şi martori, mai mult de jumătate au încercat să intervină pentru a preveni izbucnirea unui conflict.

646x404 (1)

Tristeţea, furia, singurătatea şi ruşinea sunt câteva dintre stările negative pe care le-au experimentat victimele acestui fenomen, larg răspândit în şcolile de la noi. Spre exemplu, 57% din tineri au declarat că acţiunea de bullying a avut loc în sala de clasă, 33% au spus că a avut loc pe coridor, iar 32% au spus că s-a întâmplat în apropierea unităţii de învăţământ. Respondenţii au fost agresaţi verbal chiar şi în mediul online, relevă acelaşi studiu, potrivit căruia 14% din tineri au primit mesaje neadecvate prin SMS. Cel mai frecvent, hărţuitorii din mediul online sunt colegii, susţin specialiştii.

Blogul Adevarul

Consilierea la cronometru

mihaicopaceanuLasă un comentariu

Consiliere contra cronometru. Când începe orientarea în carieră: gimnaziu, liceu sau facultate

articol publicat în Adevarul.ro de Ioana Nicolescu la 2 decembrie 2014

Înfiinţarea obligatorie a centrelor de consiliere profesională în cadrul universităţilor, reglementată printr-o metodologie publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial, vine prea târziu pentru tinerii care nu au primit consiliere în liceu şi nu s-au orientat bine în alegerea unui domeniu de studii.

Cel puţin aşa atrag atenţia specialiştii în Educaţie, care arată că în jur de 60% din elevii de liceu nu ştiu ce le-ar plăcea să studieze la facultate. „Aceşti tineri trebuie consiliaţi înainte de admitere, altfel sunt în risc de abandon universitar fiindcă ei nu ştiu, de fapt, ce vor să facă în viaţă”, susţin experţii.

Consilierea profesională la universitate este utilă pentru orientarea în domeniul de studii ales, mai atrag atenţia specialiştii care au analizat pentru „Adevărul” prima metodologie care reglementează consilierea profesională la nivel universitar, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Concluzia este că cel mai bine pentru tineri este să meargă la consiliere în clasa a VIII-a, când îşi aleg profilul liceului, şi în clasele a XI-a şi a XII-a, ca să îşi aleagă domeniul de studii de licenţă. „De obicei, consilierea trebuie să aibă loc înainte de trecerea la un nou ciclu de învăţământ, deci înainte de clasa a V-a şi înainte de admiterea la liceu. Din clasa a XI-a ar trebui să înceapă consilierea profesională pentru alegerea unui domeniu de studii la facultate.

646x404

Consilierea din cadrul facultăţii îi ajută să îşi aleagă specializarea din cadrul acelui domeniu, care li se potriveşte cel mai bine”, a explicat psihologul şcolar Diana Ioaneş, de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“.

La rândul său, psihologul şi bloggerul adevarul.ro Mihai Copăceanu susţine că de fapt de consiliere ar avea nevoie în primul rând elevii de liceu, care  de multe ori ajung în clasa a XII-a şi nu ştiu la ce facultate vor să dea admitere. „Când ajung în clasa a XII-a, în jur de 10% din ei ştiu exact ce vor să facă mai departe, alţi 15% sunt consiliaţi de părinţi şi urmează o specializare indicată de ei, mai sunt elevi care merg din inerţia profilului la facultate, dar cei mai mulţi, în jur de 60%, sunt indecişi“, a explicat Copăceanu. Tocmai aceşti 60% vor fi mai încolo în risc de abandon universitar, lucru pe care metodologia consilierii profesionale încearcă să-l prevină.    

„Problema cea mai mare este că aceşti tineri îşi dau seama abia la facultate că nu vor să urmeze domeniul pe care l-au ales. Am senzaţia că rata abandonului este mare la universităţile tehnice pentru că materia este grea şi elevii vin de la liceu fără cunoştinţe temeinice la materiile de real, iar standardele sunt ridicate la facultate. Ar trebui mai întâi să avem destule centre vocaţionale în licee care să fie funcţionale“, a explicat şi Tincuţa Apăteanu, expert în educaţie şi blogger adevarul.ro. Un consilier la 2.000 de studenţi Viitoarele centre vor avea minimum un consilier la 2.000 de studenţi, potrivit metodologiei.

Expertul în Educaţie şi bloggerul adevarul.ro Marian Staş spune, însă, că raportul ar trebui să fie de un consilier la 100 de studenţi. „Proiectul va genera o mutaţie semnificativă în cultura universităţilor  şi liceelor. În primul rând va avea loc o cuplare autentică a instituţiilor la piaţa forţei de muncă şi în al doilea rând le va dezvolta studenţilor şi elevilor obişnuinţa de a folosi consilierea şi orientarea în carieră ca mijloace eficiente de a le spori semnificativ angajabilitatea. Însă, consider că raportul de un consilier la 2.000 de studenţi este mult prea mic, mai ales în perioada de debut a proiectului, când mă aştept la o cerere foarte mare de consiliere, dată fiind nevoia de astfel de servicii. Eu sugerez minimum un consilier la 100 de studenţi, cu posibilitatea calibrării ulterioare. Este un proiect care, dacă va fi pus ca fapt cu fond, cu siguranţă îşi va arăta repede roadele foarte bune, în creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă din rândul absolvenţilor elevi şi studenţi”, a spus Marian Staş.

Marian Crăciun, directorul departamentului Servicii Studenţi din cadrul Universităţii din Bucureşti, care a lucrat la elaborarea metodologiei, spune că, acum, media naţională este de un consilier la 10.000 sau chiar 15.000 de studenţi.  Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Cristi Popescu, spune că în momentul de faţă, în general, consilierii din universităţi sunt profesori care au vrut să se implice pentru a-i ajuta pe studenţi. „Foarte multe centre îşi desfăşoară acum activitatea graţie unor profesori care au vrut să se implice sau unor voluntari, nu e o consiliere unul la unul cu specialişti. De multe ori studenţii nu ştiu ce opţionale să aleagă, sunt lăsaţi în aer”, a spus acesta. Consilierea profesională în alte ţări Dacă în România consilierea profesională oficial abia ia naştere, în Occident, ea este practicată încă de la clasele primare. „Încep din clasa a IV-a când îi testează şi îi împart pe profile, creează nişte clase adaptate. Un exemplu de bună practică în acest sens ar fi Marea Britanie, unde copiii au puţine teste şi examene la clasă, învaţă prin cooperare, adică muncă în echipă, fac proiecte şi lucrează în echipe”, a explicat psihologul Mihai Copăceanu.

În ceea ce priveşte consilierea la facultate, Copăceanu a explicat că în ţările vestice, universităţile au un birou special de consiliere în carieră, care face legătura cu piaţa muncii. „Le pun la dispoziţie studenţilor materiale pentru informare şi comunică mult cu ei. Universităţile mari au şi un departament de recrutare şi unul de voluntariat“, a mai spus Copăceanu. Şi expertul în educaţie Marian Staş a vorbit despre departamentele de consultanţă în carieră. „În Statele Unite, universităţile au birouri de „career consulting” pe care studenţii le frecventează des”, a spus Staş.

Psihologul Mihai Copăceanu a explicat cum îşi dau seama consilierii ce meserii li se vor potrivi elevilor în viitor. Ei fac teste psihologice speciale, cum sunt chestionarele de interese Holland.

Teoria personalităţii dezvoltată de psihologul american John Holland spune că alegerile vocaţionale exprimă personalitatea omului, că membrii aceluiaşi domeniu de activitate au personalităţi similare şi istorii similare de dezvoltare, iar satisfacţia profesională depinde de congruenţa dintre propria personalitate şi mediul în care individul lucrează. „Sunt mai multe tipuri de personalitate pe care Holland le identifică: tipul realist, care are abilităţi de lucru manual şi căruia i se potrivesc domeniile tehnice, tipul intelectual-investigativ, unde se încadrează cercetătorii, persoanele bune la matematică, fizică, în general olimpicii, apoi mai este tipul artistic, tipul social (medici, profesori), tipul întreprinzător care are iniţiative şi tipul convenţional, care se supune regulilor“, a explicat Copăceanu. Psihologii se folosesc de aceste constatări pentru a realiza un profil profesional al individului.

Blogul Adevarul

VIDEO Adevărul Live Dezbatere despre schimbările aduse Legii Educaţiei, cu ministrul delegat Mihnea Costoiu

mihaicopaceanuLasă un comentariu

interventie in discutia cu dl ministru Mihnea Costoiu, luni 7 iulie 2014

http://adevarul.ro/educatie/universitar/dezbatere-despre-schimbarile-aduse-legii-educatiei-ministrul-delegat-mihnea-costoiu–8_53ba7ccc0d133766a83679c6/index.html

Ministrul delegat pentru Învăţământ superior, Mihnea Costoiu, a dezbătut astăzi, de la ora 14.00, la Adevărul Live, împreună cu bloggeri adevarul.ro, experţi în educaţie şi rectori, schimbările aduse Legii Educaţiei prin ultima ordonanţă de urgenţă, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial. 
Despre toate acestea am discutat la Adevărul Live de la ora 14:00 împreună cu invitatul din platou, Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu, şi cu bloggerii adevărul.ro: psihologul Mihai Copăceanu şi expertul în educaţie Marian Staş.

Universităţile erau obligate să-i angajeze pe doctoranzi, acum nu mai este cazul”, spune Costoiu

. Mihai Copăceanu: „Un doctorat la frecvenţă redusă nu face decât să încurajeze mediocritatea şi afacerile făcute de către universităţi. Câd am intrat la doctorat în 2012 mi-au spus că trebuie să vin în Anglia, nu să stau în România, şi că trebuie să stau minimum opt ore în departament, eu am stat şi 13 ore, alţi colegi de ai mei stăteau până la 1 noaptea. Dacă vrei să faci un doctorat, care înseamnă cercetare, te opreşti din munca pe care o faci, mergi trei ani la universitate şi lucrezi pentru doctorat”

Liviu Avram: „Acum câteva luni publicam un material despre o firmă privată are un soi de exclusivitate în gestionarea şi eliberarea diplomelor preuniversitare, universitare şi postuniveristare. Am înţeles atunci că pregătiţi o hotărâre de guvern care să clarifice aceatsă situaţie cel puţin stranie”

Mihnea Costoiu: „Hotărârea de Guvern este pe circuitul de aprobare, din nefericire nu m-am ocupat eu de acest subiect. Această firmă are exclusivitate din 1960, când era firma Ministerului Educaţiei, nu era firmă privată. În acest an am pregătit o hotărâre de guvern astfel încât una dintre instituţiile statului (Imprimeria Naţională, Imprimeria Băncii Naţionale) să realizeze aceste diplome. Este la avizat şi sper ca săptămâna viitoare să iasă.

Citeste mai mult: adev.ro/n8c4a1

http://adevarul.ro/educatie/universitar/dezbatere-despre-schimbarile-aduse-legii-educatiei-ministrul-delegat-mihnea-costoiu-adevarul-live-1400-1_53ba58710d133766a8357c94/index.html 

Blogul Adevarul

Acelaşi examen, alţi elevi!

mihaicopaceanuLasă un comentariu

646x404

 

 

articol publicat pe Blogurile Adevarul la 3 iulie 2014

Auzind că s-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională dau să intru în holul şcolii şi deodată aud strigătele a doi băieţi cunoscuţi: „Domnu’ psiholog, am luat 10 la mate!”. S-au apropiat în grabă şi i-am felicitat cu bucurie, apoi o altă elevă mai ruşinoasă, din aceeaşi clasă, a adăugat: „Şi eu am luat 10 la mate!”.

Îl întreb pe cel de-al treilea băiat din grup, inteligent şi el, Alex, şi-mi răspunde că dintr-o mică şi banală scăpare, a luat doar 9.90 (tot) la mate! Am citit listele avizierului şi, printre rândurile cu caractere mici, am mai observat un 10 la mate: Antonia. Numele acestor elevi adunaţi în jurul meu le-am auzit repetându-se în urmă cu câteva zile de şcoală urmate de cuvintele „premiu la naţională la fizică, la naţională la matematică, diploma de excelenţă” şi altele. Unul dintre ei, Vlad, publicase în iarnă primul său volum de proză.

A doua zi aştept prânzul pe o terasă din Centrul Vechi şi cer ziarul local. Răbdător, îl deschid şi ochii mi se opresc asupra unei alte pagini pe care scria îngroşat: „Victor Bucuţă, micul mare fizician”. Victor are 13 ani şi a absolvit clasa a VII-a cu media 10. Mai mult, băieţelul acesta este de două ori olimpic pe ţară la fizică şi a primit premiul special pentru cea mai bună lucrare experimentală dintr-un total de 600 de lucrări prezentate la olimpiadă. Victor se mândreşte pe drept cuvânt şi cu alte premii la lingvistică, gândire analitică, germană, poezie şi matematică. De aceşti tineri şi de prea puţini alţii ca ei se aminteşte doar în treacăt. Sunt elevii care nu critică sistemul şi nu se lamentează, dar înţeleg că şcoala este preocuparea esenţială pentru vârsta lor şi fac tot posibilul să-şi împlinească aceste roluri şi obligaţii.

Contrar opiniilor răutăcioase ale românilor de rând ori a forumiştilor, nu, ei nu sunt băieţi de bani gata, de fiţe şi nici părinţii nu bagă cu de-a sila meditaţii în ei. Sunt copii care ştiu cum să-şi împartă timpul de învăţat cu timpul liber, ştiu să-şi selecteze prietenii şi care nu au deprins obiceiul fumatului, al înjurăturilor sau al vieţii de noapte prin cluburi.

Unii duc o viaţă mai grea, cu diverse nevoi, dar când îi întâlneşti observi din primele semne nonverbale că au o conduită exemplară şi vorbesc respectuos. Părinţii lor nu blesteamă sistemul de educaţie, nici nu se ceartă cu profesorii şi directorii de şcoală, nu depun contestaţii peste contestaţii pentru că singura lor datorie este să-şi îngrijească şi să-şi sprijine cum pot ei mai bine proprile odrasle. Că există astfel de elevi buni la învăţătură şi mare parte dintre ei, îndrăznesc să zic, buni la suflet e o dovadă clară şi directă că dacă eşti motivat să înveţi şi dacă chiar înveţi şi nu-ţi umblă gândul la fapte iresponsabile şi pierzătoare de timp, poţi avea rezultate frumoase la învăţătură. La aceeaşi terasă citesc în „Weekend Adevărul” despre Alexandra care, deşi poartă un diagnostic de tetrapareză spastică şi se deplasează într-un cărucior cu rotile, a reuşit prin eforturi supraomeneşti să înveţe, să-şi facă temele şi să termine clasa a VIII-a cu media 9.80. Tastează la laptop cu un singur deget de la mâna stângă şi este sprijinită în permanenţă de familia ei adoptivă.

Atenţie, nu scriu despre o categorie de excepţie, nu sunt olimpicii pe care nu-i cunoaştem, nu scriu despre elevii care potrivit unor mituri nu ştiu decât şcoală şi stau închişi în casă, acei tocilari, consideraţi ciudaţi de colegi şi neînţeleşi nici măcar de profesori. NU! Scriu despre elevii obişnuiţi care sunt conştienţi de atribuţiile şcolare şi le împlinesc cum se cuvine astfel că se bucură de rezultatul eforturilor lor, elevi care ştiu să îmbine învăţătura cu hobiurile, ştiu să facă un sport, să se plimbe în parcuri sau să meargă la film. Când citesc ştirile despre declaraţiile elevilor la ieşirea din examen „dacă iau 5 e bine” sau despre reacţia părinţilor „facem contestaţie, a fost nedrept” mi se pare că România încă nu e într-o schimbare pozitivă. Când văd că tendinţa preponderentă în şcoli este de a copia cu orice preţ prin orice metodă năstruşnică, că elevii nu mai poartă respect profesorilor şi părinţii îşi apără copii în mod nedrept, mâ gândesc la realitatea din alte ţări pe care am trăit-o.

Am susţinut zeci de examene orale şi scrise pe când studiam la Bologna, Oxford sau Londra şi sincer niciunul dintre noi nu a avut vreo idee de copiat. Discuţia aceasta nu se putea ivi în niciun gând al nostru, niciodată. Nu au fost camere de supraveghere în sali, căci propria conştiinţă ne era supraveghetor. La un examen de final de an, extrem de dur, în sală a venit doar bibliotecarul ce se plimba lejer, iar noi am scris preţ de 3 ore fără oprire. Când am ridicat privirea de pe hârtie am constatat că ceilalţi colegi plecaseră deja din sală. Respectul şi preţuirea pe care o purtam profesorilor din acele instituţii de top nu am găsit-o nici măcar în reprezentările vreunui elev din România.

Noi ne facem că învăţăm, ei se fac că ne onorează cu diplome. Şi avem saci întregi de diplome şi atât. La ce folos?

GANDURI DE LA OXFORD... · INTERVIURILE MELE

Interviu Autentici.Ro stil autentic românesc

mihaicopaceanu2 comentarii

Interviu pentru www.Autentici.ro stil autentic românesc  publicat la 3 sept 2013

Saitul Autentici.Ro este un proiect al unei echipe de tineri ce prezintă poveţe, creaţii, locuri, poezie, evenimente, cărţi, artă şi oameni, „o varietate de creaţii autentice” care să inspire şi să facă o zi mai frumoasă. Multumesc Simona pentru interviul de mai jos.

Azi va prezentam un interviu cu Mihai Copăceanu, ce studiaza in afara tarii, despre diferentele de cultura constatate si despre alte lucruri interesante pe care le puteti citi in continuare.

1.  Spune-ne mai multe despre tine, pasiunile si activitatile tale in timpul liber?

– Partea frumoasă că deşi timpul trece atât de repede pe lângă mine, deşi trecut de adolescenţă eu mă consider încâ tânăr. Cât despre pasiuni ele, odată cu interesul pentru muncă şi alte responsabilităţi încep să nu mai fie o prioritate. Pot spune totuşi că sunt pasionat de psihologie şi cultură, de ştiinţă şi educaţie, de discuţii frumoase cu prietenii dragi sau cu necunoscuţi. Imi place marea şi muntele, vinul şi muzica sacră. Preocupat de prezentul şi viitorul României mi-am descoperit o nouă pasiune în urmă cu vreo trei ani şi anume presa. Din ianuarie scriu periodic pe blogurile Adevărul, după ce am scris pe blogul personal (mihaicopaceanu.wordpress.com), am colaborat cu presa scrisă locală şi am realizat săptămânal emisiuni tv în Sibiu. Am călătorit un timp prin Europa şi am decis să studiez tot în Europa.

2. Care este traseul profesional si cum ai decis sa studiezi la Oxford-Anglia?

– În 2008 după ce am absolvit psihologia la Sibiu am primit o bursă de la Universitatea din Oxford pentru a studia un an psihologia religiei, iar după aceea am urmat un program de master în adicţii la Institutul de Psihiatrie (Kings College London), m-am reîntors în Sibiu şi după doi ani de lucru ca psiholog am decis să-mi finalizez studiile post universitare cu un doctorat la Oxford Brookes University.

3. Ce diferente ai constatat ca sunt la nivel educational intre Romania si alte tari, in urma experientei tale.

– Acesta este un subiect de carte groasă. Am putea elabora cercetări care să considere fiecare aspect diferenţial şi ar fi mult de scris, mulţi ani. Ministerele ar putea elabora strategii pe această temă. Cred că ceea ce ne diferenţiază în mod esenţial este seriozitatea şi profesionalismul, valori ce se respectă fără ezitare. Studentul alege să studieze şi aceasta este sarcina lui şi profesorul îşi face treaba cum poate el mai bine fiind la dispoziţia lui. Se învaţă pe rupte, se munceşte pe brânci şi rezultatele sunt pe măsură. Mai târziu în cadrul specializărilor şi a programelor de cercetare la doctorat există o diferenţă uriaşă căci în Anglia cercetarea înseamnă mii şi milioane de lire investiţie, centre, resurse, laboratoare, ceea ce nu regăsim încă în România.

4. Ce sfat ai da unui tanar care ar vrea sa studieze in afara tarii. Care sunt greutatile intampinate la nivel de schimbare culturala si cum ar putea sa le surmonteze?

-Unui astfel de tânăr i-aş sugera întâi să se dumirească asupra deciziei de carieră, ce motivaţie are pentru alegerea sa şi ce doreşte să facă după absolvire. Din păcate, constat frecvent că tinerii din România urmează o facultate cu prea mare lejeritate, uneori dintr-o simplă întâmplare alteori neavând alte opţiuni şi fără un obiectiv bine stabilit şi desigur, eşecul este aproape. Un tânăr sigur pe sine şi încrezător nu cred că va avea dificultăţi în adaptarea culturală dacă vorbim de Europa. O bună parte din tinerii noştri au călătorit déjà fie în vacanţe fie în vizite de studiu, nu e atât de greu.

5. Scrii in Adevarul articole foarte realiste referitoare la mediul politic si social din Romania. Cum te informezi in acest sens si care este motivatia de a scrie in presa romana, tu practic locuind la Oxford.

-Informaţia curge zilnic în mediul online. E foarte simplu să ştii ce se întâmplă în ţară cu atâtea ziare şi televiziuni. Citesc zilnic presa. Majoritatea articolelor de pe blogurile Adevărul au un conţinut critic şi sunt scrise dintr-o dorinţă de a se îmbunătăţi lucrurile din ţara mea la care ţin şi de care aparţin. Scriu din necesitate şi din dragoste pentru ţară. Nu din ură sau răutate. Scriu pentru că îmi pasă şi nu pot fi nepăsător. Scriu pentru că vreau binele ţării mele şi a celor ce locuiesc în ea.

6. Ce iubesti la Romania si ce ai mentiona despre noi ca natiune atunci cand esti intrebat de un strain de propria tara?

-I-aş putea povesti unui străin ore întregi despre unicitatea şi frumuseţea ţării mele de la locurile din natură, munţi, dealuri, deltă şi Marea Neagră, la Maramureş, Transilvania şi Bucovina, i-aş povesti de castelul Peleş şi muzeele din Bucureşti. I-aş povesti de istoria noastră şi a unor oameni de onoare şi mai ales i-aş povesti de calitatea umană a românilor, de dragostea oamenilor, de viaţa la ţară, de simplitatea, sinceritatea, bunătatea şi într-ajutorul dintre ţărani, de modul în care mergi pe stradă şi primeşti bineţe sau eşti ajutat la greu de prieteni.  I-aş povesti de tradiţii, cântece din folclor, ritualuri şi rugăciuni, de sacralitatea familiei şi de iubirea dintre mamă şi copii, dintre bunici şi nepoţi, pe care ei, din păcate le-au pierdut.

7. Care sunt romanii cu care ai intrat in contact pana in prezent, ce te-au inspirat in mod pozitiv?

-Sunt o persoană care în mare parte şi-a urmat paşii cu o anume independenţă şi autodeterminare fără a fi influenţat decisiv de mentori sau lideri. În timpul facultăţii am avut modele intelectuale, adică doi, trei profesori ce mi-au oferit înţelegere, timp şi sfaturi utile însă mai apoi am încercat să fac ceea ce este potrivit şi util pentru mine. Lor le sunt recunoscător.

8. Cum privesti autenticitatea? Ce definitie ai da autenticitatii?

-Fiecare om trebuie să fie aşa cum este el. Autentic nu este uşor de definit pentru că pe de o parte până la o anumită vârstă nu suntem definiţi şi nici nu ne cunoştem, şi dacă nu ne cunoştem nici nu ne putem defini iar  apoi, să zicem după 25 de ani, suntem într-o continuă schimbare. Există trăsături de personalitate ce ar putea defini autenticul cât şi proprile noastre credinţe şi idealuri sau mai nou profesia noastră. Sunt medic şi român. Dar sunt şi european. Dar şi profesia este supusă transformărilor, mai ales în Occident.

9. Unde te pot gasi cei interesati?

-Pe blogul meu mihaicopaceanu.wordpress.com, pe facebook, skype, email, youtube, google, în Oxford, în Sibiu,etc :) .

Multumim pentru deschidere Mihai, iti uram mult succes in studii si in viata!

GANDURI DE LA OXFORD...

După BAC: sau cum te poţi rata de la 18 ani!

mihaicopaceanu1 comentariu

articol publicat pentru blogurile Adevarul la 16 iulie 2013

ophoto:www.finantistii.ro

După întreaga agitaţie psiho-emoţională-juridico-politică cu BAC-ul urmează pentru miile de adolescenţi înscrierea la facultate. Ori marea problemă s-a văzut că nu este BAC-ul (se ia oricum). Şi poliţiştii l-au luat: cu duba. Problema este ce faci după? Ce facultate vei urma? Cu câteva excepţii (ex.olimpicii) şi alţi elevi ce s-au pregătit temeinic din timp mânaţi de idealurilor lor ori de dorinţele exclusive ale părinţilor, majoritatea nu ştiu încotro s-o apuce. Nici ei, nici profesorii şi nici familia. Şi nici nu-i prea interesează.

Părinţii sunt mai nepăsători decât elevul încă copil, ce trăieşte pe banii tatălui. Pe când participam în repetate rânduri la „târgurile de universităţi” (ce urât sună târg) sute de părinţi au venit să mă întrebe unde să-şi dea copilul la facultate. De unde era să ştiu?! Copilul, mai înalt decât mama lui, era alături, la un pas în spate dar nu era lăsat să zică nimic. „Păi să facă şi el o facultate, să aibă o diplomă” era unul dintre cele mai dese răspunsuri dezamăgitoare pe care l-am auzit. Citesc acum când a început deja înscrierea, mesaje ale absolvenţilor care te întreabă ce să aleagă „Inginerie sau Drept”? „Medicină sau Arhitectură”. Facultăţi extrem de diferite.

Moda cu depunem dosare la mai multe facultăţi şi vedem unde intrăm sau varianta „dacă am intrat la buget rămân acolo” este complet eronată şi în defavoarea tinerilor.

Iată câteva exemple:

1.Bună! Aş dori şi eu câteva informaţii despre facultatea de jurnalistică. Se merită să faci această facultate? Şi dacă se găseşte de lucru în acest domeniu? Vă rog, am nevoie de câteva păreri. 😀 (am terminat a 12-a şi mi-ar place să merg mai departe pe jurnalism … 😉 )

2.Cât e de serioasă facultatea? şi cât de greu e. am auzit in general f multe lucruri bune despre ing economică. sunt foarte indecisă şi nu stiu pe care să o aleg.. dacă ştie cineva şi ce materii se fac ar fi super. multumesc ! 🙂

3.Inginerie Electrică la IF? eu locuiesc si muncesc in Rm. Valcea, m-ar interesa cât de indulgenţi sunt cu prezenţa, dacă se fac ore în weekend, să stiu dacă merită să plătesc 3000 pe an:)

4.Bună. Aş vrea să aflu şi eu câteva opinii despre facultatea de psihologie: cum sunt profesorii, oportunităţi de angajare. Redau şi câteva răspunsuri. R: Dacă te hotărăşti să dai acolo, asigură-te inainte că vei avea chef să mergi la toate seminariile şi la majoritatea cursurilor. profi sunt şi ok, şi naşpa, depinde pe cine prinzi. dar aşa e la orice facultate…cât despre oportunităţi de angajare… peste tot e la fel. ai noroc/pile ai job… nu, n-aii -nu da la aceasta facultate, -nuuuuuuuuuuu, orice altceva… -categoric nu da la aceasta facultate. Fă altceva care să te ajute.

Dacă alegerea între o facultate şi alta constă doar într-o decizie luată la repezeală, în urma citirii unor păreri subiective, a unor zvonuri, fără preocupare şi habar, EŞECUL este GARANTAT! Ce ne lipseşte? În mod clar un interes constant, din timp, al elevului şi al familiei pentru viitor, pentru cariera de urmat prin discuţii pregătitoare, o educaţie pentru carieră care se face şi în familie. La care se adaugă o orientare şcolară şi profesională. Altfel, repet, faci facultatea degeaba, iroseşte ani din viaţă şi resurse şi chiar dacă vei profesa nu vei fi mulţumit şi nici clienţii, nici şeful tău. Lehamite.

Decizia de a urma o facultate nu este una deloc uşoară şi nici nu se ia peste noapte. E un proces îndelungat de deliberare la care concură mulţi factori precum interesele şi aptitudinile personale (deseori nedefinite şi necunoscute elevului), tipul de personalitate şi raţionament, notele la unele discipline, dorinţa de a practica o anume profesie, cunoaşterea profesiei (avantaje şi riscuri) etc. Mai este o practică: alegem facultatea şi profesia văzând exemple supra-pozitive. Mătuşă-mea lucrează în bancă şi are bani mulţi sau naşul este IT-ist şi o duce bine. Amândoi au peste 50 de ani. Poveşti de succes. Acestea sunt de fapt erori cognitive. Când ne lăsăm influenţaţi de excepţii, când nu privim întreaga imagine a profesiei, întregul parcurs cu piedici şi mult efort, când ignorăm că marea majoritate a medicilor, a celor din bancă sau a IT-iştilor nu sunt bogaţi.

Doreşti să fii medic de succes doar pentru că „vrei să ajuţi oamenii”. Insuficient. Nu-ţi place să înveţi, să fii tocilar şi uiţi că trebuie să studiezi minim 11 ani (6 facultate şi încă 5 rezidenţiat) pentru a deveni medic plătit cu nici 300 de euro (dacă găseşti un post). Succesul este încă departe. Sau cealaltă extremă. Te întrebi câte cursuri, câte examene, dacă prezenţa e obligatorie şi atunci decizi că merită. Superficial. Avem facultate. Avem doctorate. Ca Ponta.

Un sprijin îl poate oferi consilierul din şcoală. El are un rol de a evalua aceşti elevi şi de a elabora o fişă psiho-educaţională pe care o prezintă elevului şi familiei. Însă decizia este a elevului. Altfel se trezeşte în primul an de facultate că nu face ceea ce şi-a dorit sau a crezut că va face sau îşi dă seama înainte de absolvire şi zice „am făcut-o degeaba, oricum nu mi-a plăcut.” Reorientarea este posibilă însă costisitoare. Nu mai discut ce se întâmplă în cei trei ani de licenţă şi doi ani de masterat, ce cursuri, ce pregătire şi ce cunoştinţe în domeniu au tinerii, sau cât de transferabile sunt competenţele obţinute. Adică dacă am absolvit facultatea X să pot uşor lucra şi în domeniul Y. Regrete! Şomeri cu diplome. Numai decanii şi profesorii au luat banii. Desigur admiterea pe dosar este cea mai proastă metodă. Nu mediile, nu rezultatul la unele discipline sau la BAC îmi dovedeşte că elevei i se potriveşte geografia sau elevului economia.

Dar Remus, ministrul educaţiei n-are treabă. Un pui de socialist crescut la umbra lui Năstase şi Andronescu preocupat doar de imagine, să dea bine, să nu fie probleme. Declara la finalul Bac-ului ”au fost şi probleme, nu mai multe ca anul trecut (din punct de vedere statistic au fost 0,16% cazuri), dar ele au fost rezolvate prompt”. Ce-i aia 0,16%? Şi de ce te compari cu anul trecut? Asta e referinţa ta? Pe el l-a interesat doar să iasă el însuşi bine. Apoi a anunţat că notele la BAC sunt mai mari anul acesta „pentru că subiectele au fost diferenţiate”. Prin „diferenţiat” din mărturia sinceră a profesorilor şi a elevilor înţelegem „mult mai uşoare.” Păi prin scăderea dificultăţii testelor creşti promovabilitatea dar nu şi calitatea şi exigenţa din educaţie. Ba am mai auzit-o şi pe Cati „Abramburica” cu o idee idioată de a născoci un BAC profesional, adică pentru cei cei nu învaţă. Păi dacă nu învaţă de ce să aibe BAC? Treziţi-vă! Ce-i drept pe Remus, ca şi pe şeful său, Ponta, îi înteresează procentele. Ori cifrele sunt înşelătoare domnilor. Cifrele nu corespund realităţii. Nu vă ascundeţi după cifre şi nu vă lăudaţi cu ele. Ponta declara că 99% dintre profesori au fost corecţi. De unde ştie această cifră exactă? Cum a calculat-o? În fine, văd că Ponta îl laudă pe Pricopie şi Pricopie îi mulţumeşte lui Ponta. Fără cuvinte…

Tinerii aceştia au nevoie de un sistem de educaţie performant care să le permită accesul la o profesie satisfăcătoare. Nu e de glumă.

646x404

GANDURI DE LA OXFORD...

Enescu, Ionesco, Regele Mihai, Angela Gheorghiu la Londra! Ai uitat domn’ primar?

mihaicopaceanu2 comentarii

Articol scris pe Blogurile Adevarul regasit aici   publicat 1 februarie 2013

Astăzi a fost o zi a contrariilor. O să încep cu partea mai puţin bună. Pe tren spre Londra citeam indignat reacţia primarului Londrei, Boris Johnson, care „a pus presiune astăzi asupra Guvernului să limiteze numărul bulgarilor şi românilor ce vor ajunge anul viitor în Marea Britanie”. Pe pagina a doua a ziarului The London Evening Standard un titlul mare alerta: „Limit Romanians or rough sleeping will rise”. La pagina 14 urmau comentariile editorului. Când primarul Londrei face o astfel de declaraţie publică şi ea este regăsită într-un ziar cu 700.000 de exemplare distribuite gratuit situaţia este gravă domnule Boris! Dumneata vorbeşti de români ignorând românii! Doar câteva exemple din Londra pe care o conduci!

Partea bună în 7 puncte

1.Marea încântare a serii a reprezentat primirea invitaţiei din partea Cosminei pentru audierea unui concert susţinut de London Symphony Orchestra. Un concert deosebit pentru că englezii au cântat Rapsodia Română nr. 1 a marelui nostru George Enescu. Peste 90 de instrumentişti (zeci de viori) au răsunat în ampla sală de 1. 940 de locuri a Centrului Barbican. S-a cântat din folclorul vecinilor noştri unguri (Kodáli) şi bulgari (Spassov) dar Enescu a fost la înălţime. Parcă Enescu însuşi asculta liniştit în rândul din faţă. Faptul că Rapsodia a fost aşezată înainte de pauză mi-a arătat deosebirea acestei opere şi genialitatea autorului mărturisită prin aplauzele puternice repetate. Am văzut tresărirea, zâmbetul şi gesturile ritmate ale spectatorilo. Enescu era deja cunoscut şi printre englezi. Directoarea centrului, englezoaica McDowell, l-a numit „cel mai prolific compozitor”. Eram mândru.

2. Înainte de concert plimbându-mă pe holurile spaţioase ochii mi s-au aţintit luminaţi asupra unui afiş înalt pe care scria: „Rinocerii” de Eugène Ionesco. Se se va juca în februarie, tot acolo! Amândoi domn primar sunt mari români! Şi românii au fost onoraţi şi audiaţi de mii de englezi iar Orchestra patronată de însăşi M.S. Regina Elisabeta ne-a dăruit o seară sublimă în onoarea Balcanilor şi a României aici la Londra.

Imagine

3. Tot astăzi m-am întâlnit cu Profesorul Peter Galloway, licenţiat la Oxford, doctorat la Kings College London, preotul de la Capela Savoy a Reginei (sec XIV), cel care l-a invitat şi l-a cinstit pe Majestatea Sa Regele Mihai în urmă cu trei luni la Londra. Am participat la ceremonia din ziua de 8 noiembrie 2012 când Regele Mihai a intrat triumfal, intonându-se Imnul Regal de către corul capelei în limba noastră românească cu ocazia aniversării a 75 de ani de la primirea Marei Cruci a Ordinului Regal Victorian. Tot în acele zile Lordul Primar al Londrei a oferit un dineu în onoarea Regelui şi a ţinut un discurs remarcabil. Regele Mihai la Jubileul Reginei Elisabeta a avut un loc aparte chiar la dreapta Reginei. Regele este vărul Reginei Elisabeta şi cetăţean de onoare al aceluiaşi oraş: Londra. Tot român domnule Boris!

Imagine

4. Tot la Londra de 20 de ani încoace, magnifica soprană, Angela Gheorghiu, încântă publicul britanic şi cel din toată lumea. Publicaţiile o laudă după fiecare concert şi sute de mii de britanici o adoră. În toamna trecută i-a cântat Reginei Elisabeta în cadrul unei gale de excelenţă. În 10 mai şi în 5 iulie a.c. va iradia din nou pe scena Royal Opera House de la Londra. Şi ea este româncă domnule primar!

Imagine

5. În vara anului 2012 pe perioada Jocurilor Olimpice nu întâmplător staţia vestită din Londra, King’s Cross, a purtat numele Nadiei Comăneci. Alte staţii au preluat numele Elisabeta Lipa, Ivan Patzaichin, Iolanda Balas şi Georgeta Damian. Şi ei sunt români domnule Boris!

Imagine

6. Tot săptămâna aceasta la Universitatea din Oxford au conferenţiat alţi români: luni profesorul Alina Mungiu-Pippidi şi marţi doamna Ioana Avadani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent. Alţi zeci de tineri români studiază cu demnitate la Oxford, Cambridge şi Londra.

7. Domnule Boris, ai uitat că Prinţul Charles pretuieşte România şi o vizitează din 1998 considerând-o „de o bogăţie unică” ?

NU cred în declaraţiile radicale, definitive şi în „politicile anti-”. NU cred în ură, atacuri şi supremaţia unui popor faţă de alt popor. NU sunt de acord să fim discriminaţi şi nici noi să acuzăm poporul britanic. NU pot fi de acord cu o tânără şcolăriţă ale cărei declaraţii au făcut zarvă în presa românescă, lovind cu noroi Anglia, acuzând de sclavism, superficialitate, desacralizare, avort, etc (uitând de fapt de credincioşii ortodocşi români că sunt pe locurile fruntaşe la avort în Europa), o tânără culmea ce trăieşte în Anglia şi se bucură de accesul la o educaţie aleasă. NU poţi lovi pe nedrept ţara în care trăieşti, pe cei ce te primesc şi te ajută. Cred în colaborare şi pace, în soluţii, parteneriat şi prietenie.

NU, românii nu vor invada în masă Londra. Nu au făcut-o nici după 2007. Numărul lor este de 10 ori mai mic decât cel al polonezilor. Poloneza este a doua limbă la Londra nu româna. 22% din populaţia capitalei sunt străini dar nu invadatori români. Arabii, francezii, chinezii, spaniolii, turcii, somalezii, lituanienii, italienii, filipinezii sunt mult mai mulţi decât românii (cf. Institutului de Cercetare a Politicilor Publice, Metro, 31 ian 2013). Mi-a plăcut mult reacţia ambasadorului nostru la Londra, E.S. dl Ion Jinga din discursul său ferm şi cinstit „Românii nu vor cuceri Marea Britanie, nu vă vor lua locurile de muncă şi nici locuinţele…70% dintre români sunt tineri între 18 şi 35 de ani activi economic fără a cere vreun ajutor” (The Daily Telegraph, 16 ianuarie).

În final, văd însă după mai bine de doi ani de trai în Marea Britanie cum românii convieţuiesc cu respect, cum îşi aşteaptă luni de-a rândul documentele, cum rabdă şi muncesc cu modestie şi dăruire zi şi noapte, la munci de jos sau în instituţii publice şi în mediul privat, cum se adaptează legilor statului britanic şi cum îşi fac prieteni englezi şi sunt recunoscători acestei ţări. Văd cu preoţii ortodocşi şi parohiile de români îşi duc slujbele în bisericile anglicane uneori pe o chirie mică. Colegii mei englezi îmi povestesc de prietenii lor români şi de alţi români fie că e vorba de Alina Cojocaru, Norman Manea sau Adrian Mutu! Ai uitat domnule primar al Londrei?

Imagine