IN MEMORIAM Eugène van ITTERBEEK (1934-2012)

articol publicat in saptamanalul SIBIU 100 %An IV, Nr. 186 /5 – 11 mai 2012 http://www.sibiu100.ro

Preotul catolic urca dealul cimitirului din Cisnădioara până-n vârf. Îl urmau patru bărbaţi ducând coşciugul şi un şir de oameni în negru sosiţi pentru a-l petrece spre groapa rece pe profesorul şi scriitorul Eugène van Itterbeek. Era luni, 30 aprilie, ultima zi când profesorul a mai sălăşluit printre noi. O rugăciune scurtă în germană, un rămas-bun al familiei prin lectura unor poeme în franceză („Bientot j’abandonnerai mon corps”), un colac, o lumânare, o fotografie şi prezenţa îngândurată a puţinilor oameni de cultură, profesori, vecini, amici, primarul, apoi pomana şi totul s-a stins.
Profesorul Eugène van Itterbeek, doctor în litere şi în drept, născut la Kessel, în 1934, se stabilise în România în 1994, după o carieră rodnică în Belgia: universitar, poet, critic literar, traducător, eseist, redactor la diverse reviste de literatură sau demnitar la comisiile europene şi UNESCO. A părăsit frumuseţea Flandrei pentru a preda cursuri de literatură franceză la Universitatea sibiană. A organizat 17 ediţii ale Colocviului Internaţional dedicat lui Emil Cioran. A creat un Centru de Cercetări Cioran (http://cioran.ulbsibiu.ro). Şi astfel Cioran a devenit mult mai cunoscut în România şi în străinătate datorită muncii d-lui Itterbeek. A fost tradus, comentat şi publicat. Studenţii români şi tinerii scriitori din Franţa soseau an de an la Sibiu şi Răşinari pentru a-l cunoaşte şi mai profund pe filosoful român. L-a iubit pe Cioran mai mult decât Ministerul Culturii.

A fost un slujitor al literaturii extrem de motivat, un ambiţios…

Aşa mi l-a definit fiul său, Arend, în drum spre cimitir. Familia spera să se întoarcă în Belgia. Fiicele Angelica şi Gitta, nepoata Victoria şi ginerele Paolo au sosit pentru înmormântare după ce, cu câteva zile înainte, îl văzuseră în suferinţă. „El a hotărât să fie înmormântat aici, şi noi i-am respectat dorinţa”, continuă Arend. Nu era o persoană religioasă în sensul de practicant, dar era mânat mereu, precum Sf. Francisc de Assisi, favoritul său, de «căutarea esenţei»”.

Pentru mine era o persoană distinsă şi veselă. L-am ascultat deseori la colocvii şi conferinţe, am purtat discuţii, am realizat interviuri şi emisiuni TV şi m-a primit în casa sa, acolo, „în afara lumii şi a timpului” cu bunătate şi înţelegere. Mi-a oferit cu o generozitate unică 9 din cărţile sale, insistând ca pe fiecare să lase un gând şi o iscălitură. Ba chiar ne-am certat odată la un colocviu Cioran, supărat că se vorbeşte doar în franceză în ţara lui Cioran. Păcat, nu-l înţelesesem atunci pe profesor. „Da!”, mi-a răspuns fiul, „era zâmbitor, dar dincolo de acest personaj se afla întuneric şi tristeţe”.

Cum de un profesor universitar celebru renunţă la viaţa de lux a Occidentului şi alege să trăiască singur la ţară, într-o casă fără TV, internet ori mobil? Vieţuia în simplitate într-o căsuţă pe uliţa Bisericilor, numărul 36, din Cisnădioara, în liniştea satului, pe care doar strigătele copiilor o mai tulbură. Dar se bucura de orice însemna prietenia vecinilor: ,,Îi mai ducea soţia câte o ciorbă”, zise vecinul. Semn că oamenii la ţară sunt încă buni. Am văzut lacrimi în ochii vecinilor. Lacrimi şi-n ochii profesorului când imi povestea de copilăria sa, când nemţii au bombardat Louvainul, în 1944, acele imagini de neuitat nici după 70 de ani (moarte, case în flăcări, refugiul familiei şi traume personale).
Pentru mine munca neîncetată şi îngroparea sa aici, în pământ străin, m-a determinat să meditez mai mult la ţara mea, pe care, din păcate, o neglijăm şi o dispreţuim deseori. Această îmbinare a culturilor, această îmbrăţişare frăţească între neamuri şi dragoste să ne fie povaţă. ,,J’ai été couché sur la terre enbrumée”, aşa se încheia poemul de la mormânt. Oare îl vom preţui descoperindu-i opera şi personalitatea mai mult, acum după moarte? Oare îi vom urma pilda continându-i munca? Dumnezeu să vă odihnească cu drepţii săi în Rai, profesore Itterbeek!