Adolescenta doamna psiholog Aurora Liiceanu

iunie 26, 2021 mihaicopaceanuLasă un comentariu

                    Adolescența

Adolescența este astăzi o temă îndelung dezbătută, ea fiind mai ales prioritară în relațiile între părinți și copii. Psihologii consideră, pe bună dreptate, că adolescența, dar și pre- și postadolescența sunt episoade în viață în care pot adesea apare turbulențe și relații dificile cu părinții.

Explicația psihologilor este simplă: la aceste vârste copiii se confruntă cu cea mai mare pondere de probleme legate de personalitatea lor. Este vorba de orientarea sexuală, orientarea profesională, opțiuni și frământări privind ideea de familie și de parentalitate. În acest fel, în definirea personalității tânărului/tinerei, presiuni către opțiuni și decizii apar ca fiind atât presiuni sociale, cât și presiuni determinate de familie, prieteni, colegi. Se vorbește mult despre prăpastia între generații, o temă care există de tare mult timp, dar care astăzi pare să fie mai acută.

Tinerii spun că sunt înstrăinați de părinți care nu-i mai înțeleg, pentru că părinții nu se racordează la realitate, dificultățile de comunicare axându-se pe două teme: tehnologia, mai ales cea a comunicării, care modifică substanțial relațiile interpersonale și sexualitatea.
Revenind la turbulențele vârstei ajungem la ideea de alegeri, căci orientările amintite duc la alegeri, iar viața este un șir de alegeri. Unele alegeri au consecințe de mare durată, altele nu. Schimbări se pot face, dar nu întotdeauna. O alegere înseamnă o versiune a propriei identități care poate fi fericită sau nu. Aceasta este marea problemă cu care se confruntă tinerii de astăzi, mai ales când mediul social este atât de dinamic și chiar haotic spun cercetătorii.
Ce faci cu viața ta, cum îți așterni ca să dormi bine este o problemă personală în care ajutorul părinților este mai adesea precar sau dificil de acceptat de cei tineri. Viața este, până la urmă, ceva care se conturează prin alegerile făcute.

publicat in ”Consiliere si orientare in cariera. Ghid pentru profesori si parinti”

Consiliere si orientare in cariera. Ghid pentru profesori si parinti [0]

                    Aurora Liiceanu, psiholog și scriitor, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române.

Blogul Adevarul

Cratima, simbol naţional. Când ne trezim la realitate?

iulie 7, 2016 mihaicopaceanuLasă un comentariu

Sunt curios cum va arăta BAC-ul la final, după ce am început cu un ministru şi terminăm cu alt ministru. În plin proces de desfăşurare a examenelor naţionale, nu cred că se cuvenea o astfel de schimbare. Două săptămâni mai tărziu ar fi fost mai înţelept.

articol publicat pe Blogurile Adevarul la 07.07. 2016 aici: adev.ro/o9xz55

La examenele de clasa a VIII-a, rata de participare a fost ridicată, şi anume de 96,7%. Dacă înainte de contestaţii 111.510 candidaţi (75%) au obţinut medii peste 5 nu poate fi decat un fapt îmbucurător. Din păcate, mă îngrijorează câteva aspecte: Mediile peste 5, extrem de puţine în judeţele Giurgiu (55,1%), Teleorman (60%), Mehedinţi şi Călăraşi, ambele cu 64,9%. Ce se întâmplă aici? Ce politici va adopta Ministerul Educaţiei şi Inspectoratele Şcolare din aceste judeţe pentru a creşte gradul de promovabilitate? Ce se întâmplă în Teleorman când jumătate din elevii, nu dintr-o şcoală, ci din întregul judeţ nu pot obţine peste 5? Să menţionăm că anual vedem situaţia unor şcoli unde niciun elev nu promovează. Extrem de ruşinos. Nu înţeleg de ce, dacă lucrarea reevaluată ar merita 0.49 de puncte, nu le poate primi? Nu înţeleg logica. E o diferenţă între 8.50 şi de pildă 8.99. Şi asta e în defavoarea mea. Dacă lucrarea mea era de 8.99, ce mă împiedică să nu obţin această medie cunoscând că pentru admitere inclusiv 0.01 contează? Nu ştiu care este procentul elevilor care au obţinut medii mai mici după contestaţii. Ei trebuie să fi trăit un şoc. Primul pentru că erau nemulţumiţi de nota primită şi de aceea motivaţia de a contesta, iar al doilea şoc văzând că nota lor a scăzut după contestaţie. De ce nu ne explică Ministerul că x% dintre elevi după contestaţii au obţinut o notă mai mică? Cine le acordă explicaţii şi suport emoţional? Regret că elevii, părinţii şi profesorii nu au încredere în evaluatori. Unii, din frică nu depun contestaţii. Am insistat să le transmit că subiectivitatea profesorului nu poate influenţa nota, că sunt doi evaluatori etc. Cel puţin la română, toţi sperau să dea de un evaluator neutru.

Din păcate, realitatea este alta. Aceeaşi lucrare, evaluată de altcineva primeşte note diferite. Nu pot să cred că nu există un barem clar şi limpede aplicabil şi nu accept ca subiectivitatea unui profesor obosit să dezavantajeze un elev. Regret că încrederea în sistemul de învăţământ scade de la an la an. Regret că, din păcate, ca într-un sistem penitenciar, elevii susţin evaluările sub protecţia camerelor video-audio. Totuşi este un examen al unor elevi de 14-15 ani. Că pe holuri este securitate, că la uşi sunt aşezaţi poliţişti şi jandarmi. Nicăieri în Europa, nici la universităţile de top, şi am trecut prin câteva, nu este nicio legătură între educaţie şi poliţie. Sper ca într-o zi să revenim la normalitate. E anormal şi aberant. Să nu mai funcţionăm sub acte de intimidare, teroare şi măsuri de securitate excesive pentru mediul şcolar. Obiectele personale erau depuse într-un plic sigilat, într-o altă sală specială pentru bagaje. Ca la frontieră. Ruşinea este şi pentru obrazul profesorilor şi directorilor care nu mai inspiră de ani şi ani credibilitate şi siguranţă şi care au acceptat să fie complici la copiatul la examene.

După contestaţii Dacă procentul mediilor peste 5 a crescut cu 0,1%, adică doar 88 de elevi, în schimb tot au fost 87 de elevi cărora li s-a scăzut media. Adică, ai sperat la o notă mai mare şi te-ai trezit cu o notă sub 5? Nu înţeleg! Pentru mine rămân un mister aceste contestaţii care în multe cazuri se dovedesc a fi în defavoarea elevilor. Să ţi se scadă nota cu peste 0,5 sutimi e un lucru extrem de îngrijorător. Adică una e să am 7.80 şi alta 8.70. Asta înseamnă că cei care au evaluat iniţial au dat note greşit? Personal, nu aş putea să fiu evaluator, să scad nota unui elev ştiind câtă emoţie şi speranţă se află în fiecare sutime. Nu mai amintesc de cazurile când nota după contestaţie era cu 2 puncte mai mare. Avem eroare omenească, dar nici chiar aşa.

O elevă care dorea un liceu de top şi era sigură de o notă mare la română, după 1 an de muncă constantă, mi-a scris ieri că era să ajungă la spital după ce de la 8.95 a ajuns la 8.30. Pentru că aceste rezultate reprezintă 75% din media de admitere la liceu, un elev care primeşte aproape 1 punct în plus sau în minus, îi va influenţa decisiv (ne)reuşita sa la un liceu. 21.277 de elevi au depus contestaţii, adică 6,92%. Ce s-ar fi întamplat dacă numărul acestora era dublu sau triplu? Cum ar fi arătat rezultatele? În favoarea lor sau nu? Ministerul Educaţiei preferă cifrele.

Dar nu toate cifrele, ci doar extremele. Din statistici vedem aşa. Mediile de 10 şi mediile peste 5 le compară cu anii trecuţi. Întrebarea mea este următoarea: obiectivul ministerului este doar de a bifa note de trecere? Aşa avem învăţământ de performanţă, cu câţi au trecut în 2016 în mandatul lui X? Eu consider că mediile între 5 şi 10 au o relevanţă superioară. Cei 241 de elevi cu media de 10 au tot meritul lor personal, nu sunt rezultatul vreunui program special de performanţă al Ministerului Educaţiei. Dar apar şi aceştia în statistică. Să nu ne înşelăm. Apropo, pe lângă câteva sute de lei primite la final, cum încurajează pe parcursul anului performanţa în educaţie? Cum stimulează pe elevi să obţină note foarte mari, când ştim că uneori nici decontări sau premii pentru olimpiadele naţionale nu există? Despre subiecte Perlele rămân perle. Unele cu haz, altele cu întristare. Dar subiectele sunt de o altă întristare. Întâi, trebuie să recunosc că subiecte similare am primit şi eu în urmă cu peste 15 ani la examene, tot despre cratimă, sinonime, stilul liric etc. Mă întreb cum este posibil ca programa şi subiectele de examen să fie chiar atât de similare în ultimii 15-20 de ani? Ştiu că literatura română nu a evoluat foarte mult, dar totuşi avem alte generaţii, alte minţi, alte provocări şi resurse. Admit că eu la 14 ani eram mai puţin informat şi mai puţin performant decât copiii de azi de 14 ani. De ce să nu le oferim ceva pe măsură? Îmi revine mereu în gând întrebarea unei eleve din 2015 cu câteva minute înainte de examen: „Ce mă ajută în viaţă să ştiu diferenţa dintre o cauzală şi o completivă directă? Şi asta mă stresează pe mine acum!”.

Nu am reuşit să îi ofer un răspuns mulţumitor.

În al doilea rând, sunt de acord că nici Evaluarea şi nici Bacul nu sunt Olimpiade, vorba unui fost ministru, dar unele subiecte sunt de-a dreptul jignitoare. De clasa a I-a. Să soliciţi doar transcrierea unor nume şi ani e batjocoritor. Şi acum am avut la română următorul enunţ: Scrie numele autoarei şi titlul articolului din care este extras fragmentul (4 puncte). Scrie vecinii şi anul în care insula Mafate a fost desemnată de UNESCO. Este realmente jignitor pentru orice elev să-i soliciţi aşa ceva la examen. Ana are mere? Cine are mere? Da, după dezastrul de acum 3 ani, tendinţa a fost de a avea promovabilitate ridicată şi cum faci asta mai simplu decât simplificând subiectele. Greşit! Rolul cratimei ni se cere de 20 de ani. La fel ritmul, măsura, sinonime, epitete şi caracterizarea personajului. Cerinţe universale. Cât priveşte subiectul al III-lea, Compunere, am auzit zeci de elevi zicându-mi „Eu la compunere chiar nu mă pricep. Nu pot să inventez”. Şi atunci cum poţi include un subiect universal pentru unii elevi care, din păcate, nu au un grad ridicat de creativitate şi imaginaţie? Ca psihologi recunoaştem. Partea şi mai ciudată este că trec patru ani şi pentru BAC elevii primesc tot aceleaşi întrebări: Rolul cratimei şi sinonime. Domne’, la examene diferite, unul pentru un copil de 14 ani şi altul pentru un copil de 18 ani, în acelaşi an, tot despre cratimă să îl întrebi?

Cratima devine simbol naţional! La istorie la fel. Precizezi două Principate în text, Moldova şi Ţara Românească şi la punctul 3 soliciţi: „menţionaţi cele două principate”. Se oferă pentru transcriere 6 puncte. Domne’, nu poţi jigni nici un elev de 18-19 ani cu asemenea întrebări de clasa I-a. Cineva putea scrie alt Principat? Alte întrebări: „precizaţi cneazul înnobilat”. Păi, te uiţi în text şi iată-l. Sau „precizaţi secolul” (2 puncte). Nu-mi pot închipui că şi în acest an au fost suspiciuni despre erori în elaborarea unor subiecte. Totuşi, vorbim de subiecte care afectează 200.000 de elevi plus părinţii lor. Nu ne jucăm. Cât priveşte moda cu petiţiile, că romanul e psihologic, interbelic sau nu, lucrurile sunt prea clare pentru a mai fi dezbătute. Când ne trezim la realitate?

Citeste mai mult: adev.ro/o9xz55

Blogul Adevarul

Consilierea la cronometru

decembrie 12, 2014decembrie 12, 2014 mihaicopaceanuLasă un comentariu

Consiliere contra cronometru. Când începe orientarea în carieră: gimnaziu, liceu sau facultate

articol publicat în Adevarul.ro de Ioana Nicolescu la 2 decembrie 2014

Înfiinţarea obligatorie a centrelor de consiliere profesională în cadrul universităţilor, reglementată printr-o metodologie publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial, vine prea târziu pentru tinerii care nu au primit consiliere în liceu şi nu s-au orientat bine în alegerea unui domeniu de studii.

Cel puţin aşa atrag atenţia specialiştii în Educaţie, care arată că în jur de 60% din elevii de liceu nu ştiu ce le-ar plăcea să studieze la facultate. „Aceşti tineri trebuie consiliaţi înainte de admitere, altfel sunt în risc de abandon universitar fiindcă ei nu ştiu, de fapt, ce vor să facă în viaţă”, susţin experţii.

Consilierea profesională la universitate este utilă pentru orientarea în domeniul de studii ales, mai atrag atenţia specialiştii care au analizat pentru „Adevărul” prima metodologie care reglementează consilierea profesională la nivel universitar, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Concluzia este că cel mai bine pentru tineri este să meargă la consiliere în clasa a VIII-a, când îşi aleg profilul liceului, şi în clasele a XI-a şi a XII-a, ca să îşi aleagă domeniul de studii de licenţă. „De obicei, consilierea trebuie să aibă loc înainte de trecerea la un nou ciclu de învăţământ, deci înainte de clasa a V-a şi înainte de admiterea la liceu. Din clasa a XI-a ar trebui să înceapă consilierea profesională pentru alegerea unui domeniu de studii la facultate.

Consilierea din cadrul facultăţii îi ajută să îşi aleagă specializarea din cadrul acelui domeniu, care li se potriveşte cel mai bine”, a explicat psihologul şcolar Diana Ioaneş, de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“.

La rândul său, psihologul şi bloggerul adevarul.ro Mihai Copăceanu susţine că de fapt de consiliere ar avea nevoie în primul rând elevii de liceu, care de multe ori ajung în clasa a XII-a şi nu ştiu la ce facultate vor să dea admitere. „Când ajung în clasa a XII-a, în jur de 10% din ei ştiu exact ce vor să facă mai departe, alţi 15% sunt consiliaţi de părinţi şi urmează o specializare indicată de ei, mai sunt elevi care merg din inerţia profilului la facultate, dar cei mai mulţi, în jur de 60%, sunt indecişi“, a explicat Copăceanu. Tocmai aceşti 60% vor fi mai încolo în risc de abandon universitar, lucru pe care metodologia consilierii profesionale încearcă să-l prevină.

„Problema cea mai mare este că aceşti tineri îşi dau seama abia la facultate că nu vor să urmeze domeniul pe care l-au ales. Am senzaţia că rata abandonului este mare la universităţile tehnice pentru că materia este grea şi elevii vin de la liceu fără cunoştinţe temeinice la materiile de real, iar standardele sunt ridicate la facultate. Ar trebui mai întâi să avem destule centre vocaţionale în licee care să fie funcţionale“, a explicat şi Tincuţa Apăteanu, expert în educaţie şi blogger adevarul.ro. Un consilier la 2.000 de studenţi Viitoarele centre vor avea minimum un consilier la 2.000 de studenţi, potrivit metodologiei.

Expertul în Educaţie şi bloggerul adevarul.ro Marian Staş spune, însă, că raportul ar trebui să fie de un consilier la 100 de studenţi. „Proiectul va genera o mutaţie semnificativă în cultura universităţilor şi liceelor. În primul rând va avea loc o cuplare autentică a instituţiilor la piaţa forţei de muncă şi în al doilea rând le va dezvolta studenţilor şi elevilor obişnuinţa de a folosi consilierea şi orientarea în carieră ca mijloace eficiente de a le spori semnificativ angajabilitatea. Însă, consider că raportul de un consilier la 2.000 de studenţi este mult prea mic, mai ales în perioada de debut a proiectului, când mă aştept la o cerere foarte mare de consiliere, dată fiind nevoia de astfel de servicii. Eu sugerez minimum un consilier la 100 de studenţi, cu posibilitatea calibrării ulterioare. Este un proiect care, dacă va fi pus ca fapt cu fond, cu siguranţă îşi va arăta repede roadele foarte bune, în creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă din rândul absolvenţilor elevi şi studenţi”, a spus Marian Staş.

Marian Crăciun, directorul departamentului Servicii Studenţi din cadrul Universităţii din Bucureşti, care a lucrat la elaborarea metodologiei, spune că, acum, media naţională este de un consilier la 10.000 sau chiar 15.000 de studenţi. Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Cristi Popescu, spune că în momentul de faţă, în general, consilierii din universităţi sunt profesori care au vrut să se implice pentru a-i ajuta pe studenţi. „Foarte multe centre îşi desfăşoară acum activitatea graţie unor profesori care au vrut să se implice sau unor voluntari, nu e o consiliere unul la unul cu specialişti. De multe ori studenţii nu ştiu ce opţionale să aleagă, sunt lăsaţi în aer”, a spus acesta. Consilierea profesională în alte ţări Dacă în România consilierea profesională oficial abia ia naştere, în Occident, ea este practicată încă de la clasele primare. „Încep din clasa a IV-a când îi testează şi îi împart pe profile, creează nişte clase adaptate. Un exemplu de bună practică în acest sens ar fi Marea Britanie, unde copiii au puţine teste şi examene la clasă, învaţă prin cooperare, adică muncă în echipă, fac proiecte şi lucrează în echipe”, a explicat psihologul Mihai Copăceanu.

În ceea ce priveşte consilierea la facultate, Copăceanu a explicat că în ţările vestice, universităţile au un birou special de consiliere în carieră, care face legătura cu piaţa muncii. „Le pun la dispoziţie studenţilor materiale pentru informare şi comunică mult cu ei. Universităţile mari au şi un departament de recrutare şi unul de voluntariat“, a mai spus Copăceanu. Şi expertul în educaţie Marian Staş a vorbit despre departamentele de consultanţă în carieră. „În Statele Unite, universităţile au birouri de „career consulting” pe care studenţii le frecventează des”, a spus Staş.

Psihologul Mihai Copăceanu a explicat cum îşi dau seama consilierii ce meserii li se vor potrivi elevilor în viitor. Ei fac teste psihologice speciale, cum sunt chestionarele de interese Holland.

Teoria personalităţii dezvoltată de psihologul american John Holland spune că alegerile vocaţionale exprimă personalitatea omului, că membrii aceluiaşi domeniu de activitate au personalităţi similare şi istorii similare de dezvoltare, iar satisfacţia profesională depinde de congruenţa dintre propria personalitate şi mediul în care individul lucrează. „Sunt mai multe tipuri de personalitate pe care Holland le identifică: tipul realist, care are abilităţi de lucru manual şi căruia i se potrivesc domeniile tehnice, tipul intelectual-investigativ, unde se încadrează cercetătorii, persoanele bune la matematică, fizică, în general olimpicii, apoi mai este tipul artistic, tipul social (medici, profesori), tipul întreprinzător care are iniţiative şi tipul convenţional, care se supune regulilor“, a explicat Copăceanu. Psihologii se folosesc de aceste constatări pentru a realiza un profil profesional al individului.

GANDURI DE LA OXFORD...

După BAC: sau cum te poţi rata de la 18 ani!

iulie 19, 2013iulie 19, 2013 mihaicopaceanu1 comentariu

articol publicat pentru blogurile Adevarul la 16 iulie 2013

photo:www.finantistii.ro

După întreaga agitaţie psiho-emoţională-juridico-politică cu BAC-ul urmează pentru miile de adolescenţi înscrierea la facultate. Ori marea problemă s-a văzut că nu este BAC-ul (se ia oricum). Şi poliţiştii l-au luat: cu duba. Problema este ce faci după? Ce facultate vei urma? Cu câteva excepţii (ex.olimpicii) şi alţi elevi ce s-au pregătit temeinic din timp mânaţi de idealurilor lor ori de dorinţele exclusive ale părinţilor, majoritatea nu ştiu încotro s-o apuce. Nici ei, nici profesorii şi nici familia. Şi nici nu-i prea interesează.

Părinţii sunt mai nepăsători decât elevul încă copil, ce trăieşte pe banii tatălui. Pe când participam în repetate rânduri la „târgurile de universităţi” (ce urât sună târg) sute de părinţi au venit să mă întrebe unde să-şi dea copilul la facultate. De unde era să ştiu?! Copilul, mai înalt decât mama lui, era alături, la un pas în spate dar nu era lăsat să zică nimic. „Păi să facă şi el o facultate, să aibă o diplomă” era unul dintre cele mai dese răspunsuri dezamăgitoare pe care l-am auzit. Citesc acum când a început deja înscrierea, mesaje ale absolvenţilor care te întreabă ce să aleagă „Inginerie sau Drept”? „Medicină sau Arhitectură”. Facultăţi extrem de diferite.

Moda cu depunem dosare la mai multe facultăţi şi vedem unde intrăm sau varianta „dacă am intrat la buget rămân acolo” este complet eronată şi în defavoarea tinerilor.

Iată câteva exemple:

1.Bună! Aş dori şi eu câteva informaţii despre facultatea de jurnalistică. Se merită să faci această facultate? Şi dacă se găseşte de lucru în acest domeniu? Vă rog, am nevoie de câteva păreri. 😀 (am terminat a 12-a şi mi-ar place să merg mai departe pe jurnalism … 😉 )

2.Cât e de serioasă facultatea? şi cât de greu e. am auzit in general f multe lucruri bune despre ing economică. sunt foarte indecisă şi nu stiu pe care să o aleg.. dacă ştie cineva şi ce materii se fac ar fi super. multumesc ! 🙂

3.Inginerie Electrică la IF? eu locuiesc si muncesc in Rm. Valcea, m-ar interesa cât de indulgenţi sunt cu prezenţa, dacă se fac ore în weekend, să stiu dacă merită să plătesc 3000 pe an:)

4.Bună. Aş vrea să aflu şi eu câteva opinii despre facultatea de psihologie: cum sunt profesorii, oportunităţi de angajare. Redau şi câteva răspunsuri. R: Dacă te hotărăşti să dai acolo, asigură-te inainte că vei avea chef să mergi la toate seminariile şi la majoritatea cursurilor. profi sunt şi ok, şi naşpa, depinde pe cine prinzi. dar aşa e la orice facultate…cât despre oportunităţi de angajare… peste tot e la fel. ai noroc/pile ai job… nu, n-aii -nu da la aceasta facultate, -nuuuuuuuuuuu, orice altceva… -categoric nu da la aceasta facultate. Fă altceva care să te ajute.

Dacă alegerea între o facultate şi alta constă doar într-o decizie luată la repezeală, în urma citirii unor păreri subiective, a unor zvonuri, fără preocupare şi habar, EŞECUL este GARANTAT! Ce ne lipseşte? În mod clar un interes constant, din timp, al elevului şi al familiei pentru viitor, pentru cariera de urmat prin discuţii pregătitoare, o educaţie pentru carieră care se face şi în familie. La care se adaugă o orientare şcolară şi profesională. Altfel, repet, faci facultatea degeaba, iroseşte ani din viaţă şi resurse şi chiar dacă vei profesa nu vei fi mulţumit şi nici clienţii, nici şeful tău. Lehamite.

Decizia de a urma o facultate nu este una deloc uşoară şi nici nu se ia peste noapte. E un proces îndelungat de deliberare la care concură mulţi factori precum interesele şi aptitudinile personale (deseori nedefinite şi necunoscute elevului), tipul de personalitate şi raţionament, notele la unele discipline, dorinţa de a practica o anume profesie, cunoaşterea profesiei (avantaje şi riscuri) etc. Mai este o practică: alegem facultatea şi profesia văzând exemple supra-pozitive. Mătuşă-mea lucrează în bancă şi are bani mulţi sau naşul este IT-ist şi o duce bine. Amândoi au peste 50 de ani. Poveşti de succes. Acestea sunt de fapt erori cognitive. Când ne lăsăm influenţaţi de excepţii, când nu privim întreaga imagine a profesiei, întregul parcurs cu piedici şi mult efort, când ignorăm că marea majoritate a medicilor, a celor din bancă sau a IT-iştilor nu sunt bogaţi.

Doreşti să fii medic de succes doar pentru că „vrei să ajuţi oamenii”. Insuficient. Nu-ţi place să înveţi, să fii tocilar şi uiţi că trebuie să studiezi minim 11 ani (6 facultate şi încă 5 rezidenţiat) pentru a deveni medic plătit cu nici 300 de euro (dacă găseşti un post). Succesul este încă departe. Sau cealaltă extremă. Te întrebi câte cursuri, câte examene, dacă prezenţa e obligatorie şi atunci decizi că merită. Superficial. Avem facultate. Avem doctorate. Ca Ponta.

Un sprijin îl poate oferi consilierul din şcoală. El are un rol de a evalua aceşti elevi şi de a elabora o fişă psiho-educaţională pe care o prezintă elevului şi familiei. Însă decizia este a elevului. Altfel se trezeşte în primul an de facultate că nu face ceea ce şi-a dorit sau a crezut că va face sau îşi dă seama înainte de absolvire şi zice „am făcut-o degeaba, oricum nu mi-a plăcut.” Reorientarea este posibilă însă costisitoare. Nu mai discut ce se întâmplă în cei trei ani de licenţă şi doi ani de masterat, ce cursuri, ce pregătire şi ce cunoştinţe în domeniu au tinerii, sau cât de transferabile sunt competenţele obţinute. Adică dacă am absolvit facultatea X să pot uşor lucra şi în domeniul Y. Regrete! Şomeri cu diplome. Numai decanii şi profesorii au luat banii. Desigur admiterea pe dosar este cea mai proastă metodă. Nu mediile, nu rezultatul la unele discipline sau la BAC îmi dovedeşte că elevei i se potriveşte geografia sau elevului economia.

Dar Remus, ministrul educaţiei n-are treabă. Un pui de socialist crescut la umbra lui Năstase şi Andronescu preocupat doar de imagine, să dea bine, să nu fie probleme. Declara la finalul Bac-ului ”au fost şi probleme, nu mai multe ca anul trecut (din punct de vedere statistic au fost 0,16% cazuri), dar ele au fost rezolvate prompt”. Ce-i aia 0,16%? Şi de ce te compari cu anul trecut? Asta e referinţa ta? Pe el l-a interesat doar să iasă el însuşi bine. Apoi a anunţat că notele la BAC sunt mai mari anul acesta „pentru că subiectele au fost diferenţiate”. Prin „diferenţiat” din mărturia sinceră a profesorilor şi a elevilor înţelegem „mult mai uşoare.” Păi prin scăderea dificultăţii testelor creşti promovabilitatea dar nu şi calitatea şi exigenţa din educaţie. Ba am mai auzit-o şi pe Cati „Abramburica” cu o idee idioată de a născoci un BAC profesional, adică pentru cei cei nu învaţă. Păi dacă nu învaţă de ce să aibe BAC? Treziţi-vă! Ce-i drept pe Remus, ca şi pe şeful său, Ponta, îi înteresează procentele. Ori cifrele sunt înşelătoare domnilor. Cifrele nu corespund realităţii. Nu vă ascundeţi după cifre şi nu vă lăudaţi cu ele. Ponta declara că 99% dintre profesori au fost corecţi. De unde ştie această cifră exactă? Cum a calculat-o? În fine, văd că Ponta îl laudă pe Pricopie şi Pricopie îi mulţumeşte lui Ponta. Fără cuvinte…

Tinerii aceştia au nevoie de un sistem de educaţie performant care să le permită accesul la o profesie satisfăcătoare. Nu e de glumă.