articol publicat pe Blogurile Adevarul.ro la 12 mai 2013 

photo:Irina Stanescu

Bucuria de a fi român trăind în străinătate nu o ai de foarte multe ori. Simţi cum inima ţi se face mică când auzi sau citeşti aproape zilnic de românii ce nu te onorează. Dar sunt momente magice, unice, de înălţare a sufletului, când eşti realmente fericit că te-ai născut în România şi eşti întru totul entuziasmat de românii speciali pe care îi întâlneşti.

fDupă o săptâmână obositoare (pentru că dragii mei, în Marea Britanie, vrei nu vrei, trebuie să munceşti până noaptea târziu) seara de vineri parcă nu mai sosea: o ultimă întâlnire la Oxford ce ar fi trebuit să se sfârşească la ora 5 pm pentru ca la 5.30 pm să prind trenul spre Londra. Dar l-am prins pe cel de 6 pm şi odată ajuns în gara Paddington am luat repede un buchet frumos de flori. Un taximetrist englez căruia îi promisesem câteva lire în plus m-a transportat în goană pe străzile infernale ale Londrei spre Royal Festivall Hall. La 7.32 pm, când dirijorul era aplaudat pentru că tocmai intrase în sală, eu m-am aşezat pe scaun. Au urmat aproape 3 ore divine. Divine pentru că seara ne-a fost binecuvântată de prezenţa delicată şi de vocea de aur a sopranei Angela Gheorghiu. Un înger de femeie coborât din Paradis. Mozart, Verdi, Puccini, Tchaikovsky, Mascagni au răsunat pe rând.

Nu sunt cuvinte pentru a descrie emoţiile acelei seri.

Alături de superba soprană, pe scenă a urcat tânărul tenor român Teodor Ilincăi, în timp ce Orchestra Filarmonicii Regale a fost dirijată de alt român: Tiberiu Soare. E Iată, trei români minunaţi şi trei motive de onoare. Peste 3.000 de spectatori s-au ridicat de 7 ori în picioare şi au aplaudat puternic. La pauză am auzit vorbe româneşti şi am schimbat impresii cu români pe care nu îi mai văzusem vreodată, dar erau la fel de onoraţi şi bucuroşi ca mine. O doamnă din stânga mea (indiancă, bănuiesc, după accent şi culoare) mi-a şoptit: „Este magnifică, Angela!”. I-am răspuns „Este româncă” „Ştiu, mi-a zis”, „Şi eu sunt român, şi tenorul este român şi dirijorul”. Şi parcă din acel moment vecina mea a devenit mai prietenoasă văzându-mi şi florile pregătite pentru divă şi emoţia inimii. Îmi venea să strig de bucurie pe româneşte, să-mi exprim acea exaltarea puternică pentru ca nu doar cei 3.000 de cetăţeni din sală, ci intreaga Londră şi întreaga Marea Britanie să audă, să cunoască că Angela este româncă. De 20 de ani încântă sufletele miilor de englezi la Londra şi a milioanelor de iubitori de muzică clasică din întreaga lume. Este mai mult preţuită decât în ţara sa. A cântat cu Bocelli, Pavarotti, Domingo, a cântat în faţa lui Obama la Washington, va cânta în iunie la Moscova, apoi la Viena, Frankfurt, Praga, Paris, Barcelona, Amsterdam.

ste un dar fără de preţ a lumii şi o comoară pentru România. Munca ei depăşeşte cu mult planurile şi strategiile tuturor Ministerelor de Externe şi calitatea muzicii ei este un gest de diplomaţie de excelenţă. Şi Angela Gheorghiu îşi iubeşte mult ţara. Am văzut-o în port popular, am văzut-o la Peleş şi de Paşte, la Voroneţ. După concert a mai rămas cu iubitorii ei încă mai bine de un ceas pentru autografe şi discuţii cu căldură. Angela este fiinţă de o graţie unică, caldă, bună la suflet şi atentă cu fiecare. Dacă unele celebrităţi aruncă în grabă o iscălitură pe hârtie fără să te privească, iar paznicii lor te zoresc, Angela Gheorghiu a avut răbdarea şi calmul să asculte pe fiecare, să se fotografieze şi să schimbe impresii cu orice persoană. Şi cei doi români asemenea. Dragă Românie, fii mândră şi demnă şi nu pleca capul! Lumea te preţuieşte!