Etichetă: interviu

GANDURI DE LA OXFORD... · INTERVIURILE MELE

Interviu Autentici.Ro stil autentic românesc

mihaicopaceanu2 comentarii

Interviu pentru www.Autentici.ro stil autentic românesc  publicat la 3 sept 2013

Saitul Autentici.Ro este un proiect al unei echipe de tineri ce prezintă poveţe, creaţii, locuri, poezie, evenimente, cărţi, artă şi oameni, „o varietate de creaţii autentice” care să inspire şi să facă o zi mai frumoasă. Multumesc Simona pentru interviul de mai jos.

Azi va prezentam un interviu cu Mihai Copăceanu, ce studiaza in afara tarii, despre diferentele de cultura constatate si despre alte lucruri interesante pe care le puteti citi in continuare.

1.  Spune-ne mai multe despre tine, pasiunile si activitatile tale in timpul liber?

– Partea frumoasă că deşi timpul trece atât de repede pe lângă mine, deşi trecut de adolescenţă eu mă consider încâ tânăr. Cât despre pasiuni ele, odată cu interesul pentru muncă şi alte responsabilităţi încep să nu mai fie o prioritate. Pot spune totuşi că sunt pasionat de psihologie şi cultură, de ştiinţă şi educaţie, de discuţii frumoase cu prietenii dragi sau cu necunoscuţi. Imi place marea şi muntele, vinul şi muzica sacră. Preocupat de prezentul şi viitorul României mi-am descoperit o nouă pasiune în urmă cu vreo trei ani şi anume presa. Din ianuarie scriu periodic pe blogurile Adevărul, după ce am scris pe blogul personal (mihaicopaceanu.wordpress.com), am colaborat cu presa scrisă locală şi am realizat săptămânal emisiuni tv în Sibiu. Am călătorit un timp prin Europa şi am decis să studiez tot în Europa.

2. Care este traseul profesional si cum ai decis sa studiezi la Oxford-Anglia?

– În 2008 după ce am absolvit psihologia la Sibiu am primit o bursă de la Universitatea din Oxford pentru a studia un an psihologia religiei, iar după aceea am urmat un program de master în adicţii la Institutul de Psihiatrie (Kings College London), m-am reîntors în Sibiu şi după doi ani de lucru ca psiholog am decis să-mi finalizez studiile post universitare cu un doctorat la Oxford Brookes University.

3. Ce diferente ai constatat ca sunt la nivel educational intre Romania si alte tari, in urma experientei tale.

– Acesta este un subiect de carte groasă. Am putea elabora cercetări care să considere fiecare aspect diferenţial şi ar fi mult de scris, mulţi ani. Ministerele ar putea elabora strategii pe această temă. Cred că ceea ce ne diferenţiază în mod esenţial este seriozitatea şi profesionalismul, valori ce se respectă fără ezitare. Studentul alege să studieze şi aceasta este sarcina lui şi profesorul îşi face treaba cum poate el mai bine fiind la dispoziţia lui. Se învaţă pe rupte, se munceşte pe brânci şi rezultatele sunt pe măsură. Mai târziu în cadrul specializărilor şi a programelor de cercetare la doctorat există o diferenţă uriaşă căci în Anglia cercetarea înseamnă mii şi milioane de lire investiţie, centre, resurse, laboratoare, ceea ce nu regăsim încă în România.

4. Ce sfat ai da unui tanar care ar vrea sa studieze in afara tarii. Care sunt greutatile intampinate la nivel de schimbare culturala si cum ar putea sa le surmonteze?

-Unui astfel de tânăr i-aş sugera întâi să se dumirească asupra deciziei de carieră, ce motivaţie are pentru alegerea sa şi ce doreşte să facă după absolvire. Din păcate, constat frecvent că tinerii din România urmează o facultate cu prea mare lejeritate, uneori dintr-o simplă întâmplare alteori neavând alte opţiuni şi fără un obiectiv bine stabilit şi desigur, eşecul este aproape. Un tânăr sigur pe sine şi încrezător nu cred că va avea dificultăţi în adaptarea culturală dacă vorbim de Europa. O bună parte din tinerii noştri au călătorit déjà fie în vacanţe fie în vizite de studiu, nu e atât de greu.

5. Scrii in Adevarul articole foarte realiste referitoare la mediul politic si social din Romania. Cum te informezi in acest sens si care este motivatia de a scrie in presa romana, tu practic locuind la Oxford.

-Informaţia curge zilnic în mediul online. E foarte simplu să ştii ce se întâmplă în ţară cu atâtea ziare şi televiziuni. Citesc zilnic presa. Majoritatea articolelor de pe blogurile Adevărul au un conţinut critic şi sunt scrise dintr-o dorinţă de a se îmbunătăţi lucrurile din ţara mea la care ţin şi de care aparţin. Scriu din necesitate şi din dragoste pentru ţară. Nu din ură sau răutate. Scriu pentru că îmi pasă şi nu pot fi nepăsător. Scriu pentru că vreau binele ţării mele şi a celor ce locuiesc în ea.

6. Ce iubesti la Romania si ce ai mentiona despre noi ca natiune atunci cand esti intrebat de un strain de propria tara?

-I-aş putea povesti unui străin ore întregi despre unicitatea şi frumuseţea ţării mele de la locurile din natură, munţi, dealuri, deltă şi Marea Neagră, la Maramureş, Transilvania şi Bucovina, i-aş povesti de castelul Peleş şi muzeele din Bucureşti. I-aş povesti de istoria noastră şi a unor oameni de onoare şi mai ales i-aş povesti de calitatea umană a românilor, de dragostea oamenilor, de viaţa la ţară, de simplitatea, sinceritatea, bunătatea şi într-ajutorul dintre ţărani, de modul în care mergi pe stradă şi primeşti bineţe sau eşti ajutat la greu de prieteni.  I-aş povesti de tradiţii, cântece din folclor, ritualuri şi rugăciuni, de sacralitatea familiei şi de iubirea dintre mamă şi copii, dintre bunici şi nepoţi, pe care ei, din păcate le-au pierdut.

7. Care sunt romanii cu care ai intrat in contact pana in prezent, ce te-au inspirat in mod pozitiv?

-Sunt o persoană care în mare parte şi-a urmat paşii cu o anume independenţă şi autodeterminare fără a fi influenţat decisiv de mentori sau lideri. În timpul facultăţii am avut modele intelectuale, adică doi, trei profesori ce mi-au oferit înţelegere, timp şi sfaturi utile însă mai apoi am încercat să fac ceea ce este potrivit şi util pentru mine. Lor le sunt recunoscător.

8. Cum privesti autenticitatea? Ce definitie ai da autenticitatii?

-Fiecare om trebuie să fie aşa cum este el. Autentic nu este uşor de definit pentru că pe de o parte până la o anumită vârstă nu suntem definiţi şi nici nu ne cunoştem, şi dacă nu ne cunoştem nici nu ne putem defini iar  apoi, să zicem după 25 de ani, suntem într-o continuă schimbare. Există trăsături de personalitate ce ar putea defini autenticul cât şi proprile noastre credinţe şi idealuri sau mai nou profesia noastră. Sunt medic şi român. Dar sunt şi european. Dar şi profesia este supusă transformărilor, mai ales în Occident.

9. Unde te pot gasi cei interesati?

-Pe blogul meu mihaicopaceanu.wordpress.com, pe facebook, skype, email, youtube, google, în Oxford, în Sibiu,etc :) .

Multumim pentru deschidere Mihai, iti uram mult succes in studii si in viata!

CARTE

CARTE ORTODOXIA LA OXFORD. MARTURIILE A 12 ENGLEZI CONVERTITI LA ORTODOXIE

mihaicopaceanu5 comentarii

ORTODOXIE LA OXFORD. TE-AM GASIT DOAMNE! MARTURIILE A 12 ENGLEZI CONVERTITI LA ORTODOXIE

Editura DEISIS, Sibiu, 2010 (180pg)

http://www.edituradeisis.ro/index.php?controller=product&product_id=134

„Crestinii occidentali care au ales sa devina membri ai Bisericii Ortodoxe nu au negat insa prin aceasta nici unul dintre darurile pe care le-au primit in propria lor comunitate ecleziala. Corect inteleasa, CONVERTIREA, nu este negativa, ci pozitiva. CONVERTIREA nu inseamna refuzul trecutului, ci implica implinirea si transfigurarea lui. Fie ca aceasta carte sa permita cititorilor ei sa priveasca cu ochi noi la sensurile profunde ale  Ortodoxiei”

  (Mitropolitul Dr. KALLISTOS Ware, Oxford)

  „Daca va fi coroboratacercetarea empirica aceasta incercare de descriere a convertirii in contextul unei teorii si cercetari psihologice existente ar fi coerenta cu unele dovezi deja accesibile, de la copii, care sugereaza ca una din cele mai timpurii notiuni de Dumnezeu in evolutia umana (cea de Creator) poate fi adulta inca de la început, suferind putine modificari odata cu dezvoltarea subiectului.”

Psiholog Dr PETROVICH (UNIVERSITY OF OXFORD)

Aceasta carte este bogata în detalii si implicatii de ordin psihologic, teologic si spiritual. Ea ofera pentru prima data un portret autentic si integral al persoanelor convertite la Ortodoxie care traiesc si slujesc in biserica ortodoxa din Oxford si în orasele din afara Oxfordului.”

(dr. Andrei LEVITSKI / Ecaterinburg – Rusia)

I. ZECE MOTIVE ALE CONVERTIRII

   II.DESPRE CRESTINISMUL IN MAREA BRITANIE SI OXFORD

       Sfantul Alban si Sfanta Frideswide

       Anglia si Ortodoxia

       Oxfordul din anii ’20 ai secolului XX pana astazi

       Un prim englez convertit la Ortodoxie Nicholas Gibbes

      Comunitatea din Oxford — marturie a comuniunii crestine autentice

      Ierarhii — modele de exceptie

   III. CONVERTIRI

   1. Kallistos Ware

   2. Basil Osborne

   3. Richard Swinburne

   4. Ian Graham

   5. Steven Platt

   6. Seraphim Vänttinen Newton

   7. Andrew Phillips

   8. Gladys Bland

   9. Wendy Robinson

   10. James Hyndman

   11. Paul Elliot

   12. James Morton

   IV. APRECIERI

http://www.edituradeisis.ro/index.php?controller=product&product_id=134

LANSARE 14 aprilie 2010 libraria C. Noica-Humanitas-Sibiu

vorbitori Dr. Mihai Turcu (Catedra de Psihologie)

                       pr.conf. Constantin Necula (Facultatea de Teologie)

 

 

 

INTERVIURILE MELE

INTERVIU despre EDUCATIA IN ANGLIA (OXFORD/LONDRA) VS ROMANIA

mihaicopaceanu12 comentarii

http://www.campusnews.ro/stiri-burse_stagii-7001881-mihai-copaceanu-bursier-kings-college-educatia-nu-face-turma-romania-intalnesti-sute-locuri-sau-fara-taxa.htm

Interviu CampusNews
Mihai Copaceanu
Foto: Arhiva personala

Mihai Copaceanu, bursier la Kings College: Educatia nu se face cu turma. In Romania intalnesti sute de locuri cu sau fara taxa 

de Magda Barascu CampusNews (hotnews.ro)

Duminică, 7 martie 2010, 18:44

 

„Am aplicat la Kings College London deoarece programul oferit de aceasta institutie mi s-a parut atractiv si pertinent. Interesul meu era psihologia dependentei si am cautat astfel de programe. Varietatea modulelor care imbina neurobiologia cu psihoterapia si socio-politica drogurilor, cursurile intensive, practica clinica, alaturi de exigentele academice au fost factori motivatori. Si nu m-am inselat. Urmez un master fulltime numit MSc Clinical and Public Health Aspects of Addiction, in colaborare cu Institutul de Psihiatrie. Jos palaria”, povesteste Mihai Copaceanu, bursier la Kings College London .

Mihai este trecut de 24 de ani, a studiat Psihologia religiei la Oxford, iar in prezent urmeaza alt program de master, MSc Clinical and Public Health Aspects of Addiction. la Kings College London. In primavara lui 2008 a publicat „Freud sau religia”

Nu am avut nicio apetenta speciala pentru Marea Britanie. Daca as fi gasit un program mai bun in Bulgaria as fi ales Bulgaria.

Daca as fi studiat intr-un alt mediu, alt oras, mai putin favorabil, cu resurse reduse si cu profi slabuti sau dezinteresati- rezultatul nu ar fi fost acelasi

In Sibiu am absolvit Teologia in 2007. Un an mai tarziu Psihologia iar anul urmator incheiam cursurile unui masterat in teologie. Ambele facultati sunt serioase. Teologia de exemplu este cea mai veche institutie de invatamant din Sibiu, are peste 220 de ani de existenta si un corp prefesoral de elita. De fapt intreg mediul universitar a fost propice studiului meu. O suma de conditii favorizante. Fiind membru in asociatiile studentesti si in consiliul si senatul universitatii, beneficiind de biblioteci bune, intr-o societate multiculturala precum Sibiu, toate acestea au creat un usor salt catre Oxford.

Ambele facultati, adevarate scoli de formare, mi-au propus o decenta academica si o calitate superioara a procesului de invatamant. Predominant, intalnirea si relatia mea cu profesorii sibieni a fost meritorie, demna de intreaga apreciere si determinanta. Marturisesc ca de fiecare data cand ceream sprijin, raspunsul nu a intarziat sa apara. Fie ca era vorba de o simpla informatie, sau o explicatie dupa curs, fie in sens material, o carte, un sprijin financiar la Rectorat pentru un proiect studentesc sau pentru o participare la o conferinta in India. Fara indoiala daca as fi studiat intr-un alt mediu, alt oras, mai putin favorabil, cu resurse reduse si cu profi slabuti sau dezinteresati- rezultatul nu ar fi fost acelasi.

La Kings
La Kings
Foto: Arhiva personala

Cum am ajuns la Oxford?

Un prim pas a constituit trimiterea unei aplicatii in iarna anului 2008, adica un pachet postal riguros cu o serie de documente. Dupa ce am trimis aplicatia aceasta, marturisesc ca Cineva a decis ca eu sa ajung la Oxford. Am primit o bursa oferita de Universitatea din Oxford si in acel an am studiat psihologia religiei. Am incercat sa cunosc ce afirma psihologia, ca stiinta, despre fenomenele religioase individuale. Nu mi-a fost usor.

Oxfordul nu-l pot caracteriza simplu prin „experienta” caci as limita definitia. Oamenii au experiente si experiente. Plimbarea cu bicicleta pe munte poate fi un tip de experienta, insa studiul la Oxford consider ca e parte din propria formare academica, dar si ca persoana umana. Desigur cu conditia ca „praful excelentei” sa se prinda de tine. Altfel poti imbatrani in Oxford si tot incult ramai.

In urma unei discutii aleatoare cu unul dintre evaluatori, mi s-a spus ca greutatea dosarului de aplicatie a constant in CV si recomandari

Din moment ce gandesc religios, nu inteleg admiterea mea nici la Oxford nici la Kings ca un rezultat direct al vreunui atuu personal. Omul propune, insa doar Dumnezeu dispune. Recent, in urma unei discutii aleatoare cu unul dintre evaluatori, mi s-a spus ca greutatea dosarului de aplicatie a constant in CV si recomandari. Profu respectiv imi declara ca in comparatie cu ceilalti colegi, CV-ul meu i-a impresionat frumos. Dar iarasi zic, zeci de pagini, sa fii avut acel CV, s-ar fi putut face sa nu fiu admis la studiu, nu-i asa?

Comparatie intre Oxford si Kings

Comparatia devine inteleasa daca privim aspectul istoric si cultural al celor doua institutii. Ambele universitati sunt de prestigiu si promoveaza performanta si excelenta. Ambele recruteaza cei mai buni studenti din cei mai buni. Numai ca Oxfordul are o istorie educationala de peste 800 de ani pe cand Kings doar de un secol jumate.

Oxfordul e in batalia pentru primele locuri la nivel mondial. Traditia si regulile universitare sunt sacre. Oxfordul este valoros chiar daca sunt profi care nu folosesc niciodata powerpoint, nici laptop, merg pe bicicleta si studiaza pana noaptea-n biblioteci. In Oxford predomina conservatorismul, e unic in lume, si-a dezvoltat propriul limbaj termeni si expresii. Profesorii poarta vesminte la cursuri si studentii la examene. Studentii citesc in parcuri, in biblioteci de Ev Mediu, se simte mai mult miros de carte veche decat la Kings. Clasicile au o pondere deosebita. Latina si greaca se studiaza cu minutiozitate.

Colegiile sunt cele care dau viata orasului universitar, cetate care fara studenti ar fi pustie. Oxfordul imbina cultura cu spiritualitatea. Fiecare colegiu are biblioteca, dar si capela. Iar cei ce canta-n cor, sunt proprii studenti, fie ca studiaza economia sau dreptul. O atmosfera intelectuala distinsa.

Mihai la Oxford
Mihai la Oxford
Foto: Arhiva personala

Kings este modern, specializat, aglomerat, incarcat de tehnologie. Kings e mai aproape de Europa Occidentala, e mai trendy. Prefer Oxfordul. Dar ambele institutii au planuri strategice pentru 10 ani. Competitia este pe locuri putine. Educatia nu se face cu turma. Or in Romania intalnesti sute de locuri cu sau fara taxa. Nu exista. Apoi varietatea metodelor de invatare e deosebita.

Pasiunea pentru psihologie. Cum am facut trecerea de la teologie la psihologie?

Unele intrebari sunt fara raspunsuri. N-as putea identifica cu precizie de unde a izvorat pasiunea pentru psihologie. Teologia te invita spre notiuni marete, spre Dumnezeu, Nevazutul, Neajunsul si Necuprinsul, spre Vesnicie, spre Indumnezeire. Dar dincolo de discursul teologic si de viata liturgica, am constat lesne, ca omul este profund ancorat in mundan si nu doar atat, ci este plin de boala, de patima sau in alti termeni, de patologie.

Studiul psihologiei are si ratiuni teologice. Hristos s-a ocupat de oamenii de jos si pe toti i-a vindecat, fie ca era slabanog sau epileptic. Cred ca toti preotii si mai ales episcopii, ar trebui sa fie licentiati in psihologie. Si ceilalti, psihologii sa aibe cunostinte teologice, precum Carl Gustav Jung. Deci din punct de vedere teologic, dar si psihologic, fiinta umana este realmente bolnava, iar daca doresti sa ajuti fiinta, trebuie sa ai un minim de cunostinte psihologice.

Diferentele dintre sistemul educational britanic si cel romanesc

Cum spuneam mai sus Sibiul universitar a fost un mediu excelent pentru mine. Reprosurile sunt minore. Eu contrazic mereu afirmatia potrivit careia ”invatamantul romanesc este la pamant iar in alte tari europene educatia este fara cusur”. Avem universitati romanesti bune si profesori super capabili. Exista, desigur, importante diferente de natura conceptuala si metodologica care, dincolo de caracteristicile sistemului britanic, tin de propria noastra identitate nationala, de propriile noastre cutume si racile. Sa nu uitam ca invatamantul britanic e creat de britanici, nu de romani si invers. Dar hai sa notez cateva diferente.

  1. Intai Seriozitatea procesului de invatamant. In Romania avem „absolventi” de psihologie, care nu inseamna ceva, pe cand in Anglia sunt psihologi. Sunt arhicunoscute cazurile de coruptie, fals si furt intelectual. Ori, sa-mi fie cu iertate, in Anglia nimeni nu-si permite sa copieze la examene, sa plagieze lucrari, sa se insele singur, sa participe la un seminar nepregatit pentru ca riscurile sunt uriase. Un raport negativ al tutorelui sau un examen picat de doua ori duce la exmatricularea studentului. In Romania, sunt studenti care sustin examene de nenumarate ori si in final cu handsfreeuri. Scopul lor e sa aibe hartie pe care sa scrie licentiat. Si fac orice pentru asta. Mai nou e moda cu doua facultati. Imposibil aici. Un program fulltime te epuizeaza, n-ai timp nici de plimbari cu prietena. Iar daca ai familie sau job, atunci poti studia, dar part-time, adica trei ani. La ce folos impostura romaneasca? Sincer, nu am auzit niciodata de vreo exmatriculare pe motiv ca studentul nu a raspuns cerintelor academice, ca e incapabil intelectual sau lenes. Bineinteles cu exceptia indiferentei sau absenteismului. De ce? De ce exista paraziti in Universitate? Doar pentru ca platesc? Inacceptabil! Universitatea nu este azil. In Anglia si daca ai bani, si bani multi (mii de lire per an) si nu te duce capu’, stai acasa, ori faci altceva.
  2.  Munca si accentul pus pe studiul individual. Studentul este muncitor cu norma intreaga, iar profesorul este activ si interesat de evolutia propriului student. Studentul munceste sambata, duminica, noaptea, in vacanta. Nu pleaca in vacanta daca nu si-a terminat eseurile. Ori in Romania noi ne luam vacanta cu cateva zile inainte de termen. Scaunul profesorului nu este vesnic, se poate clatina de la an la an, de aceea sarcina este de a-si face datoria ad literam.
  3. Cercetarea ca parte esentiala a studiului. Profesorii sunt cercetatori in domeniu, practicieni, nu predau din carti. Studentul este si el implicat in cercetare si ia contact cu viata practic, aplicand ceea ce invata.
  4. Abilitatea de comunicare si intr-ajutorare pe care profii romani nu o impartasesc. Aveam profii in Sibiu care nici dupa 2 ani nu-mi raspundeau la salut. Eram prea mic pentru ei. Suportul acordat studentilor, de natura financiara, sociala, sau chiar spirituala este important. Universitatea asigura sali de fitness si capela de rugaciune. Structura universitatii permite dezvoltarea si organizarea studentului atat in viata de grup (societati studentesti si university-wide events) cat si de ‘familie colegiala’ (evenimente de colegiu). Ai de toate numa’ sa inveti.
  5. Pe urma, invatamantul universitar creeaza valori umane. Universitatea nu e o firma de prestari „servicii educationale” contracost, ci stimuleaza intelectul, motiveaza, incurajeaza lupta de idei, diversitatea, formeaza specialisti. Te invata sa argumentezi logic, sa sistematizezi informatia si sa evaluezi critic.
  6. Invatarea continua. Britanicii pricep altfel educatia. De exemplu, numarul de examene este infinit mai mic in Marea Britanie. Treci de anul intai fara sa dai niciun examen. Nu conteaza ca poti memora cifre si informatii (nu esti telefonist) ci conteaza cum poti selecta si folosi cunostinte in cursul anului. Studentii romani lenevesc intreg anul si memoreaza doar in sesiune, nopti la randul, cu doua, trei zile nainte de examen. A doua zi au uitat ce au tocit. Aici nu exista sesiune. Dar esti mereu in foc, prin lectura, prin eseuri, ca orice fel de scoala, de meserie. Si astfel evoluezi.
  7. Si in final relevanta si utilitatea studiului in piata muncii. Studiind iti creezi abilitati si compentente, tinta pentru piata muncii. In Romania exista aceasta discrepanta uriasa intre ceea ce se preda, partial inutil, si ceea ce ti se cere la locul de munca.

Profit de sederea mea aici si creez legaturi cu Romania

Mihai la Londra
Mihai la Londra
Foto: Arhiva personala

Pe langa participarea la cursuri, care iti ocupa intreaga zi, de la 9 la 5,6 pm, doua zile pe saptamana tot de la 9 la 5 am practica clinica in clinicile de specialitate. O activitate realmente esentiala. Totusi, incerc sa beneficiez si de celelalte avantaje ale unui student roman in Marea Britanie. Interesat de lectura, strabat fascinantele biblioteci si librarii universitare. Particip la conferinte (ca student, intotdeauna ai reducere la taxa de participare). Am depasit 25 (Paris, Praga, Berlin, Bologna, Roma, Oslo, New Delhi). Scriu cate un articol pe difere teme si atunci cand timpul imi permite, incep cate o pagina la o noua publicatie.

Profit de sederea mea aici si creez legaturi cu Romania. Anul trecut am organizat la Sibiu doua conferinte internationale cu profesori din Oxford. In urma cu cateva zile am invitat un profesor roman la Londra. O audienta de peste 400 de romani. Pe urma, realizez interviuri cu profesorii britanici pe care le public in Romania si pentru a-mi domoli dorul de casa participit la evenimentele organizate de Ambasada Romaniei, Institutul Cultural Roman, Fundatia Ratiu si biserica ortodoxa. Mai rar, dar intretin un blog cu informatii, interviuri si articole din domeniu psihologiei.

Londra este un grajd multicultural, o mahala, este obositoare, infiorator de scumpa si iti imputineaza viata

Marea Britanie nu o cunosc in detaliu. Oxfordul este un paradis teluric. Londra este un grajd multicultural, o mahala, este obositoare, infiorator de scumpa si iti imputineaza viata.

Din fire nu raman socat si nici macar suprins de ceva britanic. Insa memoria a retinut un fapt inedit. Era o tanti in Oxford, o simpla angajata la un centru de limba engleza, unde ma dusesem in mod obisnuit pentru a ma inscrie la un curs intensiv. Dupa o discutie de cateva minute, tanti cu pricina, a avut o atitudine puternic rasista si verbal agresiva, m-a trimis acasa. Am plecat secat de cuvinte. Multe zile m-am gandit ce-o fi fost in mintea ei. Regret ca n-am scris o reclamatie. Si mai e ceva: ingustimea mintii. Unii britanici sunt redusi mintal si limitati la legi si regulamente. Romanii sunt mai pragmatici, mai lucizi si mai isteti.

Imi place foarte mult ca studentul munceste si gandeste pana la epuizare. Imi place consumul de ceai si onestitatea fiecarei actiuni

Am umblat si-n alte tari, am studiat si in Italia, unde studentii romani erau binedispusi si se intr-ajutorau, discutau intre ei, insa spre surprinderea mea studentii romani din Oxford si Londra (si sunt destui) parca nu mai sunt romani, sunt britanizati completamente. Individualisti, invidiosi, reci si noncomunicativi. Nu exista o „comunitate de studenti romani”. Exista doar cate un roman pe care rar il intalnesti. La Londra, am intalnit o singura studenta part time. Romanul fuge de roman. In Oxford fiecare natie isi are propria asociatie. Grecii, italienii, turcii, se intalnesc saptamanal, organizeaza evenimente cultural-sociale, pe cand romanii nu.

Mi-e dor

De familie, de plimbari si discutii nocturne indelungate cu prieteni dragi, de locuri intime, de muzica la pian, de bunatatea romanesca si de sarutarile dragi irepetabile.

Scoala britanica te invata sa muncesti si cum sa muncesti, sa gandesti critic si cum sa gandesti

Sunt nevoit sa ma intorc in tara. Va marturisesc fara ipocrizie, caci sunt o persoana care se bucura de studiul in strainatati, dar care nu-si poate nici macar imagina o locuire indelungata intr-un oras strain. Fara indoiala, studiul in UK, imi va fi de mare utilitate, atat la nivel personal, caci nu mai sunt cel ce am fost, cat si profesional, prin multitudinea de cunostinte si competente dobandite.

Scoala britanica te invata sa muncesti si cum sa muncesti, sa gandesti critic si cum sa gandesti. Sa nu furi. Te invata sa-ti ceri si sa-ti pretuiesti drepturile si apoi sa-ti asumi responsabilitatile. Te invata cum sa faci stiinta si cum sa devii profesionist. Te invata sa respecti pe cel de langa tine, indiferent de cine ar fi. Sa recunosti atunci cand esti neputincios si sa ceri ajutorul. De exemplu in cadrul tutoriatului, acele intalniri saptamanale cu tutorele, extrem de necesare lamuririi cursului predat dar si pentru cresterea studentului.

In Oxford 60 % dintre studenti sunt studenti internationali din peste 150 de tari

Sunt atat de multe natii in universitate incat schimburile culturale nu ma mai intereseaza. In Oxford 60 % dintre studenti sunt studenti internationali din peste 150 de tari. Este o curiozitate de inceput dar odata constantand diversitatea de gandire si de comportament, interculturalitatea devine obisnuinta.

Locuiesc intr-o camera de camin cu un tip din sud-estul Africii, din Mozambic, un tip absolut normal, colegii de apartament sunt din India, femeia de servici e din Polonia, portarul din Pakistan, iar bucatarul din China. Fapte nesemnificative. Contactul cu acesti tipi, evident unii ciudati rau si bizari, te invata ceea ce noi, romanii uitam, ca exista si alti oameni care nu sunt romani, care nu gandesc romaneste si ca Romania este un punct minuscul pe harta lumii si fara rezonanta, fara istorie si fara cultura semnificativa. In continuarea aceleiasi idei, tinerii veniti la studii aici, sunt niste traseisti educationali, aventurieri, lipsiti de profunzimi si luciditate. In afara de notiuni de specialitate, nu ai ce invata de la ei.

Pe de alta parte, englezii au sesizat aceasta tragedie, a decaderii Imperiului Britanic si a disparitiei natiei lor. Calatoresc doua, trei ceasuri pe zi cu autobuzul sau metroul si trei parti din calatori nu sunt englezi. Trist.

Relatia cu profesorii

1.O relatie de respect mutual. Eu si Tu. Mihai si Adam, nu Dr Winstock, ceea ce dezvaluie mai mult decat o simpla formula de exprimare. Profesorii, medicii si psihologii nu poarta cravata, nici uniforma, tocmai pentru a elimina orice bariera, pentru ca studentul si pacientul sa fie egal cu profesorul/medicul. Apreciabila modestie. Fapte mici precum, mersul cu bicicleta sau servirea pranzului la aceeasi cantina, la aceeasi masa.

2. O relatie onesta si sincera. Proful nu se supara daca dupa curs il critici, sau ii spui ca a fost cel mai plictisitor curs. De fapt, dupa fiecare ora de curs, fiecare profesor iti ofera o grila de evaluare. Studentul „da note” profesorului, ceea ce in Romania nici pomeneala.

Perioada de acomodare de la Oxford

Jalnica. O perioada plina de anxietate si disconfort la care s-a adaugat ploaia zilnica nenorocita si toamna indelungata ce mi-a cauzat episoade depresive repetate. Britanicii sunt diferiti si au trecut multe luni pana sa miros ceea ce vor cu adevarat de la mine, cat de mult si cum trebuie sa invat.

Cat de mult conteaza pentru cariera programul pe care il urmez

Nu stiu. Nu stiu pentru ca nu stiu ce cariera voi urma. In Romania, viitorul apropiat este imposibil de definit, deci imprevizibil. Planurile sunt distruse a doua zi. Dar, indiferent de orientare, castigul este valoros.

Cum vad sistemul educational romanesc dupa experienta Oxford-ului si a cea de la Kings

Am imaginea unui batran chinez incapatanat, rautacios, prostut si corupt care se zbate singur intr-o apa noroioasa.

Dupa terminarea programului de la Kings

Am de gand sa bat la usi romanesti si sa depun CV-uri in vederea unui loc de munca care sa-mi ofere o minima remuneratie indispensabila supravietuirii. Ceea ce inseamna un cosmar.

Pasiunea mea pentru vinul rosu

Ooo. Excelent! Vinul rosu are semnificatii multiple. Imi exprim opinia personala. Vinul este superior berii prin miros, gust si calitate, nu creeaza gaze gastrice si nu e ingaduit sa-l consumi direct din sticla, ori la colt de strada, ci la masa impreuna cu un meniu ales, si alaturi de prieteni dragi. E simbolul barbatiei absolute si al aristocratiei. Consumul implica cumpatare si bun simt, armonie si eleganta, rafinament si farmec. Sanatate si longevitate. Nu trimite la alcoolism si nici la dependenta precum berea ori spirtuoasele. Trebuie sa fii educat pentru a aprecia un vin bun.

Bucurie mare am avut cand am vizitat Freud Museum la Londra

In primavara lui 2008, cu putine zile inainte de absolvire, am publicat „Freud sau religia”. A fost un dar pentru colegii si profesorii mei. Ideile se gasesc printre pagini. Insa trebuie sa retinem ca Freud nu a fost doar un ateu, ci o personalitate geniala si un psihoterapeut talentat si ca religia si psihologia nu sunt domenii exclusiv contradictorii. Bucurie mare am avut cand am vizitat Freud Museum la Londra, biblioteca persoanala, colectia de obiecte antice si canapeaua psihanalitica in original. Magnific.

Persoana care a jucat/joaca cel mai important rol in viata mea

Influenta formativa: sunt doua persoane, pe care le-am numit „reflexii ale Transcendentei” fara de care n-as fi fost eu. Ambii imi sunt mentori si uimitor niciunul nu are gradul de profesor universitar, ci lector. Din nefericire, unul e pensionat. M-au complesit prin inteligenta nativa, cunostintele enciclopedice, si m-au sustinut inca de la inceputuri.
Rad mereu, cand citesc ca ai nostri studenti eminenti in politice ori diplomatie s-au excitat la intalnirea unui fost presedinte sau a unui diplomat european. Personajii cu functii temporare. Peste 4 ani nimeni nu va mai auzi de ei. Ori acesti mentori, neindentificati si necunoscuti pe plan national genereaza adevarate capodopere.

Munca pentru reusita personala. Fara munca cinstita si tenace, nu ajungi niciunde. Nu ratati intalnirile cu personalitatile unice. Viata este o suma de intalniri. Trebuie sa ai incredere in valorile eterne, transcendentale, sa nu te limitezi la cotidian.

Sa eliminam lamentatia. Romania nu e atat de rea pe cat afirmam. Cei care cred ca fuga din Romania intr-o tara europeana precum Anglia le va produce o satisfactie enorma, se inseala. E o iluzie. Sa fim seriosi. Trebuie sa ne facem treaba oriunde am fi si orice rol am avea. Daca esti maturator pe strazi, fa-ti treaba in asa fel, incat nimeni sa nu mai vina a doua oara dupa tine .

INTERVIURI cu TIPI TARI!!!

NEUROPSIHOLOGIA. Interviu cu Acad. Constantin BALACEANU STOLNICI

mihaicopaceanu6 comentarii

1) Domnule profesor, prima intrebare se refera la domeniul numit neuropsihologie pe care dumneavoastra l-ati cercetat de-a lungul anilor: Cat de importanta este neuropsihologia pentru un psiholog?

C.B.S.: Ani de zile – de circa 60 de ani –  am fost pasionat de ceea ce astăzi se numeşte „ştiinţele creierului”. Acestea pornesc de la examenul morfologic macroscopic şi microscopic şi ajung la cel electric şi biochimic. Apoi abordează aspectele funcţionale de la cele mai elementare nivele: gene, funcţii sinaptice, potenţiale de acţiune etc. până la funcţiunile fiziologice. Etapa cea mai dificilă este aceea de a corela ceea ce ştim despre organizarea morfofuncţională a creierului şi funcţiile prin care se manifestă sistemul psihic la animale şi apoi la om; ceea ce constituie în fond esenţa neuropsihologiei. Personal cred că orice psiholog trebuie să cunoască modul cum este alcătuit şi cum funcţionează dispozitivul ce suportă activitatea psihică. In fond e vorba de hardward-ul şi o parte din software-ul ce stă la baza funcţiilor psihice si formează „obiectul muncii lor”. Cunoaşterea lor permite o înţelegere mai bună şi raţională a psihismului uman şi totodată este absolut necesară pentru a face legătura dintre psihologia normală şi o parte a psihologiei patologice.

2) La ce nivel se regaseste neuropsihologia in Romania in comparatie cu ceea ce se intampla pe plan international ?

C.B.S.: În general neuropsihologia cu rare excepţii (ca de ex. şcoala de la Cluj) nu este foarte mult aprofundată la noi. Este în mare parte rezultatul constrângerilor dure la care a fost supusă psihologia în anii comunismului,fapt care a dus la o rupere parţială de unele orientări ale psihologiei mondiale .Este şi rezultatul dotării insuficiente a cercetării de la noi.

3) Nu pot sa nu amintesc de aportul adus de dumneavoastra in domeniul neurociberbeticii, alaturi de Edmond Nicolau, sau de predecesorul ei Stefan Odebleja, de studiile dumneavoastra remarcabile si de realizarea unor modele cibernetice ale sistemului nervos. Pentru cei ce inca nu au auzit de aceasta disciplina relativ noua va rog sa ne explicati ce este neurocibernetica si sa ne aratati valoarea acesteia pentru neurostiinte.

C.B.S.: Cibernetica intră cu adevărat pe scena preocupărilor ştiinţifice prin anii ’48-’49 odată cu apariţia celebrei cărţi a lui N. Wiener. E drept că au existat câţiva precursori a căror glas însă nu  a avut răsunet.

Este foarte greu de explicat ce este cibernetica într-un răspuns la o întrebare de interviu.

În primul rând a introdus conceptul de informaţie cu toate aspectele sale teoretice (matematice), practice (folosite în comunicare), lingvistice şi filosofice. Acesta a permis detectarea unei clase de evenimente necunoscute care au loc în sistemul nervos şi care explică la un nivel mai complex (folosind printre altele noţiunile de codare, de entropie, de cantitate de informatie, de zgomot şi multe altele) modul său de funcţionare. A permis chiar formularea unor ipoteze privind emergenţa conştiinţei (conştienţei) din activitatea cerebrală.

Apoi a dus la formularea conceptului de reţea neuronală care astăzi este esenţială atât pentru neuropsihologie cât şi pentru ştiinţa computerelor. Ambele aceste aspecte au permis chiar o abordare matematizată a neurofiziologiei şi neuropsihologiei.

Esenţială a fost şi noţiunea de feed back (aferentaţie inversă) pozitiv şi negativ care a permis o nouă înţelegere a funcţionării sistemului nervos de la simplul arc reflex până la unele aspecte ale activităţii cognitive şi emoţionale.

Cred că orice psiholog ce se respectă trebuie să se familiarizeze cu cibernetica ce deschide un orizont extrem de bogat pentru înţelegerea mecanismelor vieţii psihice.

4) Dumnevoastra, domnule profesor, sustineti un curs de Neuropsihologie la Facultatea de Psihologie si Stiinte Cognitive. Va rog sa ne spuneti care este in opinia dumneavoastra reactia studentilor fata de Neuropsihologie si cum ar trebui sa se raporteze la aceasta disciplina?

C.B.S.În general există o relativă rezistenţă la aprofundarea neuropsihologiei care este grea şi face apel la un domeniu mai special (anatomie, microscopie, eletrofiziologie, chimie moleculară ş.a.m.d.). Trebuie predată de oameni care cunosc bine materia respectivă dar care au şi un spirit didactic dezvoltat şi oricum totul trebuie însoţit de o iconografie cât mai completă şi explicită. Studenţii trebuie să fie conştienţi să se raporteze la această disciplină ca la una fundamentală pentru profesiunea lor şi nu ca la o disciplină academică inutilă care le îngreunează viaţa. Nu poate exista un adevărat psiholog care să nu fie familiarizat cu neuropsihologia.

5) Traim in secolul al XXI-lea, cand stiinta a luat un avant uimitor. Am putem sustine ca prin descoperirea din ce in ce mai mult a creierului uman, prin disecarea acestuia, persoana umana va fi cunoscuta in totalitate? Cu alte cuvinte, cat de importanta este cunoasterea creierului in vederea cunoasterii omului si a comportamentului sau?

C.B.S.: Practic am răspuns deja indirect la această întrebare. Secolul XXI continuă să fie o perioadă de noi şi noi investigaţii fructuoase în domeniul ce ne preocupă aici. Nu există lună să nu apară o nouă descoperire care desţeleneşte ignoranţa noastră relativă despre noi şi mai ales despre psihismul uman. Se găsesc molecule noi care activează sau dezactivează unele funcţii (ca cea a memoriei); se identifică noi subsisteme ca cel de răsplată sau mecanismele somnului; se identifică clase noi de neuroni ca neuronii specializaţi din regiunea frontoorbitară sau neuronii în oglindă; se pun în evidenţă celule stem cu rol în plasticitatea nevraxului, se găsesc structuri cerebrale implicate în funcţii subtile ca de ex. sentimentul religios,etc.etc. Toate acestea contribuie la edificarea unei antropologii mai detaliate care mai dezleagă unele aspecte legate nu numai de funcţii psihice elementare dar şi de unele implicate în forme de manifestare complexe ca cele ce definesc spiritualitatea şi cultura/

6) In aceeasi ordine de idei pare-mi-se ca omul recent este condus mai mult de instinct, de pulsiune, se orienteaza spre obtinerea placerii si mai putin tine seama de ratiune, de intelect sau de comandamentele creierului. Care este opinia dumneavoastra?

C.B.S.: Omul modern foloseşte aceleaşi mecanisme neuropsihologice ca şi omul arhaic, numai că dispune de o bancă de date infinit mai bogată şi de seturi conceptuale pe care acesta nu le avea. Nu cred că omul modern diferă de generaţiile care l-au precedat prea mult căci totdeauna în afară de lupta pentru supravieţuirea lui şi a speciei sale a urmărit o calitate a vieţii cât mai bună şi a alergat după satisfacţii hedonice cât mai numeroase. Ceea ce putem reproşa omului zilelor noastre este pragmatismul lui excesiv, goana pentru câştig şi neglijarea culturii.

7) Domnule profesor, in urma Declaratiei de la Bologna (1999), studiul Psihologiei in Facultatile de Psihologie s-a redus si in tara noastra la 3 ani. Oare nu este mult prea putin facand o comparatie si luand seama de pilda la colegii de la medicina care nicidecum nu au renuntat la cei 6 ani de facultate?

C.B.S.:Personal sunt convins că reducerea timpului de învăţare duce la o reducere a calităţii pregătirii studenţilor ceea ce este un aspect negativ a cărui efecte se vor vedea în curând. Măsura era însă necesară deoarece era nevoie de o uniformizare a programelor de învăţământ pentru a beneficia de o echivalare a diplomelor

8) Astazi studentul se limiteaza in activitatea sa la obtinerea de informatii, accesarea Internet-ului si la sustinerea examenelor pentru ca la final sa fie recompensat cu o coala pe care sa se scrie: Diploma de Absolvire. Nu are o insemnatate majora si lectura minutioasa in biblioteci, cu creionul pe hartie, cercetarea serioasa cu ajutorul profesorilor coodonatori, dar mai cu seama practica clinica?

C.B.S.: Sunt studenţi şi studenţi. Unii sunt doar vânători de diplome. Aceştia nu sunt studenţi adevăraţi. Apoi sunt studenţi care învaţă ceea ce le fixează programele analitice. Sunt studenţi mediocri care însă pot ajunge la unele succese profesionale. Şi apoi sunt studenţii buni care învaţă mai mult decât ceea ce li se predă, citind în biblioteci sau făcând apel la internet (care este un instrument formidabil dacă ştii să-l foloseşti critic). După părerea mea ceea ce lipseşte este preocuparea şi de asimilarea culturii, de demersuri interdisciplinare, de integrare a specialităţii „învăţate” într-o viziune integrativă Ştiinţă-Cultură-Spiritualitate.

În ceea ce priveşte practica clinică lucrurile sunt clare. Nu poţi fi medic fără a lucra la patului bolnavului şi nu poţi fi psiholog, mai ales psihoterapeut dacă nu ai luat contact direct cu cei suferinzi. Patologia în general, nu se poate învăţa la cursuri sau din cărţi. Trebuie să vezi „în direct” bolnavii, să discuţi cu ei să-i examinezi şi să-i urmăreşti. Nu poţi să înveţi să conduci o maşină sau un avion din cărţi.

9) Va rugam sa ne dezvaluiti cum era viata studenteasca in anii ’40-’50, atunci cand dumneavoastra erati student la Facultatea de Medicina, care era datoria studentului in acea perioada?

C.B.S.: Este foarte greu de răspuns fiindcă anii studenţiei mele nu au fost simpli. A fost războiul, a fost perioada imediat postbelică şi apoi a fost instalarea comunismului cu toate necazurile lui. Facultatea de Medicină nu este un model căci ea necesită forme de învăţământ mult mai grele şi mai disciplinate. In plus nu trebuie uitat că la vremea aceea, elitele care reuşeau să treacă prin concursurile de internat şi externat aveau un regim paralel de învăţare extrem de riguros  care se făcea în cadrul diferitelor clinici şi care nu avea nimic scolastic. Formarea mea medicală nu s-a făcut în amfiteatre, săli de cursuri sau de lucrări practice, ci în saloanele de bolnavi şi laboratoarele spitalelor. Această formă au urmat-o însă foarte puţini (circa 10-15%). Ceilalţi urmau cursurile care pe vremea aceea erau obligatorii şi luau parte la prezentări de bolnavi, lucrări practice etc. Disciplina era extrem de riguroasă, iar absenţele erau sancţionate. De asemenea în anii mei de studenţie nu am întâlnit şi nici nu am auzit de cazuri de corupţie la nivelul corpului didactic.

10) Care este relatia dintre psihologie si medicina? Care sunt limitele psihologiei si ale medicinei (si aici ma refer in special la neurologie si psihiatrie) deoarece deseori au existat polemici/conflicte intre psihologi si medici vis-a-vis de domeniul de activitate al fiecarei discipline .  Pana  unde se poate „intinde” psihologia?

C.B.S.: Medicina şi psihologia implică două demersuri deosebite. Aceste demersuri au un spaţiu comun atunci când este vorba de tratat bolnavii cu diferite dezordini psihice. Aci trebuie să existe o complementaritate şi nu o concurenţă sau un antagonism căci atât medicul cât şi psihologul au o contribuţie proprie cu abordări diferite, dar cu un scop unic: vindecarea bolnavului sau uşurarea suferinţelor sale. E drept că această colaborare este asimetrică deoarece un medic, mai ales un psihiatru este îndreptăţit dacă are cunoştinţele şi experienţa necesare să facă psihoterapie, în timp ce un psiholog nu are permisiunea să aplice tratamente medicale. De altfel demersul medical implică o serie de cunoştinţe şi o experienţă în domeniul clinicoterapeutic pe care psihologul nu le are. De asemenea medicul are o responsabilitate şi îşi preia uneori riscuri enorme mergând până la cel de a pune în primejdie viaţa pacientului. Psihologul la rândul lui trebuie prin studii şi stagii în spitale de specialitate să-şi însuşească acele cunoştinţe care să-i permită să facă un diagnostic pozitiv şi diferenţial care să-i îngăduie să evite să trateze psihoterapeutic bolnavi care necesită o abordare medicală.

11) Cunoastem activitatea bogata a dumneavoastra in domeniul clinic, va rugam sa ne oferiti cateva adevaruri pe care clinica vi le-a descoperit?

C.B.S.: Activitatea clinică este „inima” învăţământului medical chiar şi pentru cei ce vor opta pentru specialităţi de laborator, de explorări funcţionale, sau se vor dedica problemelor de organizare sanitară. Clinica aduce studentul în mediul lui de lucru şi tot clinica îi dă posibilitatea să-şi însuşească aspectele manuale ale medicinii de la injecţii şi pansamente, la toate manevrele pe care această profesiune le implică şi pe care mi le-am însuşit nu numai de la corpul didactic sau cadrele medicale superioare dar şi de la surorile medicale. În medicină trebuie să ştii să înveţi de la oricine şi trebuie să ştii să recunoşti ceea ce nu ştii şi să nu-ţi fie ruşine să ceri sfaturi sau ajutor de la alţii căci e vorba de sănătatea şi uneori de viaţa bolnavilor. Lucrurile devin şi mai dificile în condiţii de urgenţă (bombardamente, cutremure, front etc) unde uneori fiecare minut contează. Am avut tristul privilegiu să cunosc şi aceste aspecte care mi-au o experienţă ce mi-a servit toată viaţa.

12) In continuarea aceleasi intrebari va rugam sa ne dezvaluiti care au fost principiile dumneavoastra inca din tinerete si cum ati reusit sa dezvoltati o astfel de activitate remarcabila,  multi-disciplinara si de exceptie, sa deveniti un om de stiinte emblematic pentru Romania?

C.B.S.: Principiul meu a fost foarte simplu. Mi-am dedicat aproape toată vremea învăţării şi practicei medicale, iar în restul timpului am fost în special atras de aspectele culturale şi spirituale ale vieţii. De asemenea am dus o viaţă regulată fără să pierd nopţi sau să mă rătăcesc în vâltoarea unor distracţii, zgomotoase.

Trebuie să adaug acum un lucru important. Încă din anul al III-lea am început sub îndrumarea unor maeştri remarcabili să mă ocup de cercetarea ştiinţifică. Recunosc că nu orice student trebuie să facă cercetare după cum nici orice medic nu trebuie să fie inclus în programe de cercetare. Cei ce fac însă cercetare capătă ceva în plus în afară de renumele pe care pot să şi-l facă,ceva ce îi ajută considerabil nu numai în executarea profesiunii lor. E vorba de ceea ce am putea numi o „disciplină a minţii” .

13) În încheiere oferiti-ne  cateva sugestii pentru un student la Psihologie.

C.B.S.: Lucrurile s-au schimbat mult faţă de situaţia din tinereţea mea. Au apărut alte repere, alte condiţii şi oamenii fug după alte obiective. Tinerii care vor să-şi facă o pregătire temeinică trebuie să muncească mult, să înveţe cât mai mult, să-şi îndrepte preocupările şi spre orizonturile culturii, să ducă o viaţă regulată în care odihna să fie respectată şi să piardă cât mai puţină vreme în spaţiul hedonic.

INTERVIURI cu TIPI TARI!!!

Interviu cu un PSIHOLOG de la OXFORD.Dr Olivera Petrovich

mihaicopaceanu3 comentarii

oxford_logo

 

 

Dr. Olivera Petrovich este profesor de psihologia dezvoltarii la Departamentul de Psihologie Experimentala si preda de asemenea psihologia religiei la Facultatea de Teologie, Universitatea din Oxford. Din 1988 este doctor in psihologie al Universitatii din Oxford si a efectuat numeroase cercetari experimentale in domeniile de interes ale domniei sale, respectiv psihologia religiei si psihologia dezvoltarii. Cercetarile sale recente vor fi incluse in cartea in curs de aparitie: The Child’s Theory of the World.
(Mihai Copaceanu)

Mihai Copaceanu: Distinsa doamna Petrovich, deoarece punctul de plecare al discutiei noastre este psihologia religiei, va intreb intai care este definitia religiei din perspectiva psihologiei moderne in comparatie cu definitia teologica?

Olivera Petrovich: In psihologie, accentul este atribuit persoanei umane, proceselor psihologice, incluzand aici procesele cognitive, emotionale, dar si comportamentului uman in relatie cu Dumnezeu sau alte entitati religioase. Pe de alta parte, teologia inseamna studiul lui Dumnezeu. Teologii se bazeaza pe diverse evidente (istorice, stiintifice, arheologice) in incercarea lor de a intelege fiinta si natura lui Dumnezeu. Cu toate acestea, centrul este Dumnezeu si nu omul. In sfarsit, cele doua definitii ale religiei necesita metode de cercetare distincte.
M.C.: De-a lungul timpurilor s-au incercat varii explicatii ale religiei care aveau ca obiectiv studierea grupurilor religioase (antropologice, sociologice, psihanalitice), insa astazi prin cercetari se ofera mai multa atentie individului, comportamentului si experientelor individuale. Ca un rezultat al cercetarilor dumneavoastra recente, care credeti ca este noutatea oferita de teoriile psihologice moderne ale religiei?
Cel mai simplu mod de a sublinia diferentele dintre cele doua abordari este sa incercam sa intelegem ca prin psihologie cautam evidente intr-un mod direct, de la oameni ca indivizi, prin intermediul testelor (one-to-one) si al interviurilor.
M.C.: Cum definiti conceptele natural si spontan la copii?
O.P.: Conceptele de dezvoltare naturala sau spontana sunt acelea care apar in contextul perceptiei de zi cu zi si in intelegerea lumii fizice; acestea nu necesita nici un input educational specific si nici vreo invatare anume. In psihologia dezvoltarii, conceptele mai sus precizate sunt contrare conceptelor formale sau specializate care trebuie sa fie transmise prin educatie.
M.C.: Oamenii de rand se minuneaza de existenta numeroaselor religii diferite de pe Terra. Am intalnit atat in Romania, dar si, recent, in Oxford aceasta asociere a religiilor cu partidele politice sau cu ciupercile dupa ploaie. Cunoastem asa-numitele religii mari, precum crestinismul sau hinduismul, dar si anumite secte care nu numara mai mult de cateva sute de aderenti. De aceea, multe persoane considera ca religia este doar o forma de produs al unei culturi specifice intr-o anumita epoca, ce poate rezista de-a lungul vremurilor, care se poate dezvolta sau poate chiar disparea, precum religiile vechilor civilizatii antice. Dumnezeu este unul singur, insa inteles diferit. Desigur, nu putem exclude nicidecum influentele culturale asupra religiilor, influente observabile de exemplu chiar din riturile diferite din cadrul acelorasi religii separate geografic. Intrebarea mea este urmatoarea: cum putem distinge intre ceea ce inseamna influenta culturala si ceea ce este natural in cazul omului religios? Sa luam doar un exemplu. Un cetatean poate lesne deveni crestin deoarece a avut sansa de a se fi nascut intr-o tara majoritar crestina, precum Brazilia, a crescut intr-o familie crestina, a primit o educatie totalmente crestina si, mai mult decat atat, intreaga societate in care a trait „l-a creat“ conform religiei sale, adica crestin catolic.

O.P.: Intr-o oarecare masura, am raspuns deja la aceasta intrebare. Abordarea psihologica este utila in acest caz, deoarece ne permite sa diferentiem intre conceptele cele mai de baza ale persoanei umane, care de obicei apar intr-un mod spontan in dezvoltare si nu trebuie sa fie invatate si acelea pe care nu le putem avea fara anumite influente culturale. In mod precis, putem intelege ca o persoana nu poate deveni catolica si nici crestina (conform exemplului tau) fara sa fie „introdusa“ in conceptele specifice crestinismului, respectiv catolicismului sau oricarui alt concept teologic doctrinar. Dar intrebarea principala care se pune este urmatoarea: poate cineva sa devina crestin, sau orice alt tip de om religios, fara a avea anumite predispozitii conceptuale sau tendinte de a intelege conceptele de baza ale divinului? Desigur, problema aceasta ne prezinta cea mai primara forma a intelegerii religioase, care necesita o dezvoltare ulterioara pentru a se manifesta intr-o traditie anume. Cred ca putem astfel lamuri diferenta dintre abordarea psihologica a religiei care se centreaza pe individ de celelalte discipline, care au ca scop studierea grupurilor religioase sau a institutiilor aflate in slujba adultilor.

M.C.: Cum explicati ateismul?

 O.P.: Ateismul trebuie sa fie luat in considerare mai degraba ca o problema de dezvoltare decat ca o caracteristica fixa de ordin conceptual. Definitia ateismului trebuie sa fie determinata empiric, deoarece exista diferite tipuri de „atei“ – si, ceea ce este mai important, oamenii au deseori miscari oscilatorii, de-a lungul timpului, spre religie sau spre ateism. Pentru psihologie, intrebarea este cum apare ateismul in dezvoltarea umana – cu alte cuvinte, care sunt factorii care influenteaza debutul ateismului si cat de stabil este de-a lungul vietii persoanei respective4.

M.C.: Intrebarea urmatoare se refera la dezbaterea acida dintre religie si stiinta – sau mai degraba dintre oamenii religiosi si oamenii care se considera atei sau cei care militeaza pentru libertatea de constiinta. Stim ca in Marea Britanie, in urma cu cateva luni, a inceput o campanie sustinuta de diverse asociatii, printre care si cea a lui Richard Dawkins (vestitul biolog ateu), prin care au decis sa lipeasca inscriptii pe autobuzele din marile orase, inclusiv in Londra si Oxford, cu urmatorul mesaj: „There’s probably no God. Now stop worrying and enjoy your life!“ Care este opinia dumneavoastra despre viitorul religiei?

 O.P.: Raspunsul la intrebarea ta depinde de definitia religiei. Ca fenomen social si cultural, religia poate fi supusa multor transformari ca raspuns la modificarile de intelegere a lumii (de ex. descoperirile stiintifice, interactiunea dintre culturi, teorii filosofice noi etc.). Dar la nivel psihologic, unde religia este definita in termeni de procese mentale cognitive si emotionale ale persoanei umane, cele mai de baza concepte religioase probabil vor ramane intotdeauna o caracteristica naturala a oamenilor.

M.C.: O ultima intrebare: cum poate psihologia sa ajute religia si ce ar putea fi considerat ca subiect de cercetare pentru psihologia religiei?

 O.P.: Cel mai relevant sprijin pe care psihologia il poate oferi religiei este studierea naturii umane, a nevoilor sale conceptuale si a dezvoltarii obisnuite. Desigur, acest fapt are anumite implicatii educationale. Educatia religioasa trebuie sa fie elaborata in asa fel incat sa aiba ca baza si punct de pornire naturalul, adica modul in care oamenii sunt cu adevarat. Oferind unicitate fiecarei persoane si complexitate lumii in care traim, inseamna ca cel putin la modul virtual cercetarea psihologica nu prezinta nici o limita. Domeniul de cercetare este extrem de vast. Noi, oamenii, ne dezvoltam ca urmare a raspunsului la mediul fizic si psihologic, deci exista doua tipuri de patternuri: stabile si schimbatoare. In concluzie, va fi intotdeauna nevoie de descoperirea unor patternuri cauzale in aceasta interactiune si de identificarea celor mai bune cai de influentare – in primul rand prin educatie, dar si prin pastoratie si terapie.

M.C.: Va multumesc foarte mult pentru timpul acordat si pentru amabilitatea de a raspunde acestor intrebari.

o

1 Daca in anumite tari psihanaliza a prins radacini serioase si s-a dezvoltat prin intermediul institutelor de psihanaliza sau al scolilor de psihanaliza, precum in Franta sau America de Sud, in ceea ce priveste mediul academic din Oxford psihanaliza nu este acceptata (surprinzator!) nici ca disciplina de studiu. Nu departe de Oxford este Londra, cea care adaposteste Freud Museum, casa in care s-a refugiat Freud in ultimii ani de viata si care contine atat vestitul divan terapeutic, dar si mare parte din mobilierul si biblioteca psihanalistului, Londra, capitala in care psihanalistii chiar nu se simt minoritari. Ostilitatea psihologiei oxoniene fata de psihanaliza este datorata in mare parte caracterului ei eminamente experimental cu siguranta si ca un rezultat al influentelor lui Karl Popper in ceea ce priveste re-definirea metodelor stiintifice. De aceea, conform afirmatiilor Dr. Petrovich, dar si a altor psihologi din Oxford, nimic din teoriile psihanalitice nu are relevanta pentru cercetarea psihologica moderna, pentru ca nu contine un material consistent, in conformitate cu criteriile exigente ale unei cercetari experimentale moderne. Nu este valabil in domeniul clinic, unde parte din teoriile freudiene sunt inca luate in considerare si aplicate in terapie.

2 Precizez ca aceste teorii evolutioniste au in spatele lor nu doar psihologi ai religiei sau psihologi care studiaza indirect religia. Dimpotriva, numarul oamenilor de stiinta implicati in cercetarea evolutionista apartin altor domenii decat psihologia; de exemplu antropologia sau biologia, persoane care sunt interesate de religie, din varii motive. Psihologia moderna are si ea o contributie prin ramura numita psihologia evolutionista, care desigur are aplicatii si in alte domenii decat psihologia religiei (de exemplu psihologia cognitiva) si ceea ce este relativ diferita de Cognitive Science of Religion.

3 Motivatia cercetatoarei a survenit si din alte motive. Intai pentru ca majoritatea studiilor vizau adultii ca membri ai unor grupuri religioase sau cazuri particulare (ex. fanatismul religios, experiente religioase), pe cand copiii au fost totalmente ignorati. Or, un adult, indiferent de religia sa, a fost candva copil. Iar daca vrei sa studiezi comportamentul religios al unui adult, acesta nu-ti va dezvalui foarte mult din forma sa – si nici macar din geneza sa. Cunostintele din psihologia dezvoltarii i-au permis cercetatoarei sa-si intensifice interesul pentru studierea copiilor. A dorit sa identifice, parcurgand treapta cu treapta, originea „primara“ a religiei (atat cat este cu putinta) si de aceea a ales copii cu varste foarte mici, ajungand pana la varsta de 3 ani si cateva luni.

4 Privitor la problema ateismului ca pozitie dobandita in timp, recomand studiul de caz al Dr. Ana Maria Rizzuto, care a ajuns la aceleasi concluzii, insa bazandu-se pe principiile teoriei psihanalitice. Pe scurt, Ana Maria Rizzuto declara: ateii nu se nasc, ci devin. Pentru mai multe informatii: Ana Maria Rizzuto (1998), Why did Freud reject God? A psychodynamic interpretation.

(Interviu publicat in IDEI in DIALOG, nr 55 Aprilie 2009)