ARTICOLE PSIHOLOGIE

Programul de lucru ar putea fi redus de la opt la şase ore

publicat de Alexandra Dragut in Tribuna la 20 octombrie 2015

Angajaţii ar putea să stea la muncă doar şase ore, în loc de opt. Senatorul UNPR Ioan Iovescu a discutat cu mai mulţi parlamentari, inclusiv cu vicepremierul UNPR Gabriel Oprea, şi doreşte ca ideea suedezilor de a reduce programul de lucru, să fie implementată şi la noi. Parlamentarul susţine că această măsura le-ar permite românilor să câştige mai mult şi va elabora un proiect de lege în acest sens, pentru a putea fi supus la vot.

Principalul avantaj al scăderii orelor de lucru de la opt la şase ar fi creşterea eficienţei angajaţilor, dar şi faptul că şi-ar mai putea găsi un al doilea job, part-time, care îi va face să câştige mai mult, potrivit senatorului UNPR. „Una este un randa­ment la şase ore şi alta e un randament la opt ore. Cei care lucrează în fabrici pe bandă, nu este uşor ca opt ore să tragi”. Anul trecut, angajaţii cu normă întreagă din România au lucrat cel mai mult din Uniunea Euro­peană, 41 de ore pe par­cursul unei săptămâni, po­trivit unui raport al Fundaţiei Europene pentru Îmbună­tăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă. Orele lucrate se re­feră doar la locul de muncă principal, excluzând o a doua slujbă sau activităţi part-time.
Angajaţii recunosc că le-ar plăcea să stea mai puţin la serviciu, dar nu văd efi­cientă o astfel de schimbare. „Nu cred că este cineva care să spună că nu i-ar plăcea să muncească mai puţin. Dar trebuie să privim lucrurile în mod realist şi să ne dăm seama că dacă stăm acasă, nici patronului nu îi merge bine şi nici angajatul nu mai câştigă. Cred că 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână este un pro­gram corect. În mai toate ţările civilizate este la fel. Unii lucrează şi mai mult de atât, bineînţeles fiindu-le plătite orele suplimentare”, spune Cristina, o angajată.

„Nu cred că va avea sprijin parlamentar”

Psihologul Mihai Copă­ceanu o vede ca pe o mă­sură bună pentru angajaţi, dar nu crede că propunerea va fi acceptată de parlament.

„Teoretic pare o idee bună şi salutară printre angajaţi. Nu cred că va avea sprijin parlamentar. Cunoscând faptul că românii oricum muncesc multe ore depă­şind programul şi în acest caz cele şase ore vor fi depă­şite. Pentru un angajat, un timp mai scurt va fi în fa­voarea lui şi asta ar prezenta un avantaj pentru angajator dacă eficienţa muncii va creşte. Oricum, după cinci sau şase ore, randamentul scade. Dar angajatorii pot profita şi vor afirma, de exem­plu, că dacă se munceşte mai puţin se va plăti mai pu­ţin. Două ore pe zi în­seam­nă 10 pe săptămână şi 40 pe lună, ceea ce face o dife­renţă considerabilă”, ne-a precizat psihologul sibian. 

Programul de lucru ar putea fi redus de la opt la şase ore
Senatorul Ioan Iovescu crede că România ar trebui să fie a doua ţară din Uniu­nea Europeană, după Sue­dia, care să opteze pentru mai puţine ore de muncă pe zi. Proiectul de lege ar urma să se concretizeze cel târziu anul viitor, după cum a spus politicianul.

7 Seri editia de Sibiu

Nu mai pot. Sunt extenuată!

Nu mai pot. Sunt extenuată!

publicat în  “Sapte Seri”– Editia de Sibiu  18-31 mai 2012 http://www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Dimineaţa începe devreme. Foarte devreme. Mă trezesc şi nici nu apuc să servesc micul dejun. Nu că nu aş dori sau nu am poftă pur şi simplu sunt contratimp. Uneori iau în grabă doar o linguriţă de miere şi propolis. Mă păcălesc crezând că e suficient. La serviciu şefu’ nu tolerează întârzieri chiar dacă nu locuiesc în apropiere, nu-i pasă. Aşa că fug repede, cu tocuri, strigând după taxi.

La nouă fix începe şedinţa de echipă. Rapoarte interminabile şi plicticoase, strategii proaste şi discuţii fără sens. Aşa începe fiecare zi de lucru. Alerg dintr-un birou într-altul, stau 8 ore la calculator, îmi bat capul, scriu mult, uit de pauza de prânz (nu mai fumez) şi când mă ridic observ că s-a înserat. Sunt flămândă şi încă mai am multă treabă pentru astăzi. Telefonez repede la un fast food din apropiere, comand acelaşi meniu mic şi continui încă vreo două ceasuri.

Mă apasă durerile de spate şi cervicală. Sunt înţepenită. Prietenul mă sună insistent. E aproape şapte şi începe concertul de la filarmonică. Am şi uitat Luase bilete de săptămâna trecută. Îi spun că voi întârzia, când de fapt ştie că nu voi ajunge la timp. Şi a mai trecut o zi. Şi a doua zi asemenea. Şi toate acestea pe un salariu de căcat, într-o atmosferă colegială plină de şicanale şi invidie cu şefi autoritari şi ultranervoşi.

Mă întreb rareori cât o să mai rezist. Încotro mă îndrept? Uit de mine, neglijându-mă, uit de prieten şi de dorinţele noastre dintr-un început de a ne căsători. Uit să mai vorbesc cu el. În weekend nu mai ieşim împreună. Lungim ziua cu mult somn necesar şi apoi treburi casnice individuale. Şi luni de la capăt. O viaţă cu multă muncă, stres şi responsabilităţi şi parcă fără linişte şi bucurii. Va trebui să mă opresc, să-mi vin în fire, să mă adun şi să mă regăsesc. Dar când voi fi în stare?

Imagine