ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

De ce unii sinucigaşi îşi ucid şi copiii. Studiu: În România trăiesc 210.000 de persoane cu probleme de sănătate mintală

articol publicat de Ioana Nicolescu pe Adevarul.Ro la 11 oct 2015

Răzbunarea pe fond de depresie pare să fie motivul principal pentru care avocata care s-a aruncat joi seara de la etajul 8 dintr-un bloc din cartierul Crângaşi şi-a luat cu ea şi copilul de 5 ani. Pe biletul pe care l-a lăsat în urmă a scris „numai Gabi e de vină”, Gabi fiind iubitul femeii şi tatăl copilului. Avea probleme mintale, spun psihologii. De altfel, un studiu arată că 210.000 de români suferă de probleme mintale.

Psihologii spun că actul de sinucidere este un efect al unei stări grave de depresie, care este o boală mintală, iar potrivit unui studiu, peste 210.000 de români au probleme mintale. Studiul, lansat de Fundaţia Estuar, de Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale, arată că în România, la sfârşitul lunii iunie, trăiau peste 210.000 de persoane cu probleme de sănătate mintală, iar 22.000 dintre acestea sunt copii.

arhiva adevarul

„În România, numărul persoanelor cu probleme de sănătate mintală este în creştere de la an la an. Doar în ultimele 12 luni numărul acestor persoane a crescut cu aproape 3.000. (…)

Desigur că numărul real al acestora este mult mai mare, în principal din două mari motive, pe de o parte mersul la psiholog sau la un specialist în sănătate mintală este încă ruşinos şi privit ca ceva tabu şi pe de altă parte faptul că există în continuare o lipsă de informare sau de educare la nivelului publicului larg cu privire la existenţa unor astfel de servicii”, a explicat preşedintele Estuar, Cristian Andrei, citat de Mediafax. Reţinerea românilor de a apela la ajutor profesionist duce la ignorarea unor cazuri foarte grave de depresie, care pot avea rezultate tragice, cum a fost cazul femeii care s-a sinucis joi seara luând cu ea şi copilul ei de 5 ani. Cazul acesta este deosebit de şocant tocmai fiindcă o mamă a sfârşit şi viaţa copilului ei.

Psihologul şi bloggerul adevarul.ro Mihai Copăceanu spune că motivele sinuciderii diferă de la caz la caz, dar că în cele mai multe cazuri actul sinuciderii este un simptom, un efect al unei depresii. „De ce îşi iau unii sinucigaşi copiii lor cu ei? Pot fi câteva explicaţii şi întotdeauna este vorba de o gândire iraţională: «Dacă eu mor, ce face el singur?» sau «Eu nu mai am cale de scăpare din această stare decât moartea, dar copilul va suferi dacă este orfan, e mai bine să-l iau cu mine». Dar mai există şi un al treilea scenariu, răzbunarea: «M-ai făcut să sufăr, atunci te fac şi eu pe tine să suferi, îţi iau copilul tău cu mine». Este o deformare severă a realităţii din cauza depresiei şi, în general, nu este un gest premeditat, sinuciderea e un gest impulsiv„, a explicat Copăceanu.

Şi criminalistul Dan Antonescu, blogger adevarul.ro, este de părere că răzbunarea pare să fie motivul pentru care femeia s-a aruncat de la etaj luând-o şi pe fata ei. „Se pare că este vorba de o posibilă depresie cauzată de conflictele pe care le avea cu iubitul ei, Gabi.

În cazuri de depresie, trebuie să se apeleze la ajutor profesionist de la un psiholog sau de la un psihiatru. Părerea mea poliţienească, am întâlnit multe cazuri de sinucidere, este că sunt situaţii când victima consideră că nu mai are cale de ieşire, nu mai are argumente, fiind în prag de sinucidere, vrea să se răzbune şi ia şi viaţa copilului persoanei pe care vrea să se răzbune.

Mesajul este clar, dar gestul presupune un egoism dus la extrem. Există situaţii în care victima se inspiră de la un alt caz. Gesturile acestea nu au nicio noimă şi nimeni nu va şti ce a fost în mintea sinucigaşului când a făcut gestul”, a explica Antonescu. De asemenea, criminalistul mai spune că semnele de depresie pe care prietenii, colegii şi rudele le pot observa la o persoană sunt apatia, irascibilitatea, delăsarea, dezorientarea sau indolenţa.

Şi psihologul Diana Ioaneş spune că în acest caz se pare că este vorba de răzbunare. „Este o disperare extremă, o vorba de răzbunare maximă faţă de partener ceea ce denotă patologie şi egoism maxim. În cazul unei mame, este clar că e afectat instinctul matern. Probabil că victima nu credea că gestul l-ar afecta pe cel pe care vroia să se răzbune dacă îl făcea singură. Depresia întunecă judecata, în astfel de cazuri este posibil ca persoana să facă gestul acesta fiindcă nu mai speranţă nici măcar pentru copil.

Trebuie să înţelegem că depresia este o boală mintală şi că actul de sinucidere lasă urme adânci, cei dragi ajung să se învinovăţească în situaţiile astea”, a explicat Ioaneş. Cum s-a întâmplat tragedia Femeia în vârstă de 35 de ani, de profesie avocat, şi-a aruncat joi seară, în jurul orei 23.00, copilul de 5 ani de la etajul opt al unui bloc din Crângaşi, iar apoi s-a sinucis aruncându-se şi ea în gol. Se pare că aceasta ar fi fost în stare de depresie, după o ceartă cu iubitul ei. Ea a lăsat un bilet de adio în care îi spunea mamei sale că „numai Gabi e de vină”.

Cercetările au stabilit că Gabi era iubitul femeii.â şi tatăl fetiţei.

Dosarul a fost preluat de Serviciul Omoruri, care a deschis o anchetă coordonată de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, în condiţiile în care încadrarea faptei este crimă, urmată de sinucidere. La Poliţia Capitalei urmează să fie audiate persoane care pot da detalii privind împrejurările în care s-a produs incidentul.

Citeste mai mult: adev.ro/nw2mwu

GANDURI DE LA OXFORD...

Filicidul. Omorul comis de părinţi asupra copiilor

articol scris pentru contributors.ro luni 15 oct 2012

Joi, 11 octombrie, o mamă îşi aruncă copilul dintr-o maşină pe Podul Grant din Bucureşti. O tentativă de omor. Pruncul trăieşte. Însă în România aflăm deseori de cazuri care s-au sfârşit tragic când părinţii şi-au ucis odraslele. Nu toate în presă şi nu toate cunoscute.

La începutul anului în februarie la Braşov o femeie de 27 de ani îşi ucide copilul de 6 luni. Este anchetată pentru omor deosebit de grav dar medicii constată că nu a avut discernământ în momentul crimei. Tot în februarie în comuna Cârlibaba din Suceava o mamă de 29 de ani este trimisă în judecată pentru uciderea prin sufocare a copilului născut de doar câteva zile. În martie un tată (48 de ani) îşi ucide cei doi copii în lacul Tarnita de lângă Cluj. În aprilie la Sibiu o tânără de 25 de ani îşi ucide copilul de 4 ani prin sufocare cu o pernă. Apoi aruncă trupul copilului pe un teren de unde va fi identificat două săptămâni mai târziu. Este acuzată pentru omor calificat. La proces invocă neacceptarea copilului de către concubin. În iulie la Cenad (jud. Timiş) o femeie de 34 de ani îşi ucide fetiţa aruncând-o în fântână, fetiţa pe care tocmai a născut-o în casă. Ea a mai ucis un prunc de 2 ani în 2001. În septembrie o tânără de 20 de ani din Botiza (Maramureş) este acuzată că şi-a ucis bebeluşul la naştere. În România media anuală de omoruri asupra copiilor este de 40.[1] Motivele sunt diferite şi uneori tainice chiar pentru specialişti. Ce e în mintea unor fiinţe care poartă în pântece 9 luni un copil iar apoi îl ucid. O boală, un gest iraţional, spontan şi necugetat? Doar atât? E suficientă această explicaţie? Ce spun specialiştii despre motivele omorurilor?

În cazurile de mai sus nu toate femeile aveau un diagnostic psihiatric. Dacă actul criminal este legat de o tulburare psihică putem avea cel puţin trei ipoteze:

a)     autorul suferea deja de o tulburare psihică dar nediagnosticată (statistica medicală susţine că numărul real al persoanelor cu tulburări psihice este mult mai mare)

b)     evenimentul în sine reprezintă debutul tulburării psihice

c)     autorul avea discernământ. Cercetările arată că nu toate persoanele care omoară au un diagnostic psihiatric. Într-un studiu din America doar 52.7% dintre femei au avut simptome de psihoză în momentul comiterii crimei (Lewis et col, 2003).[2]

Şi totuşi de ce părinţii îşi omoară propriul copil? Filicidul este omorul comis de părinţi asupra copiilor lor indiferent de vârstă (Marleau et al, 1999)[3]. În SUA filicidul este a treia cauză de moarte a copiilor cu vârsta între 5 şi 14 ani. Dr. Phillip Resnick, expert internaţional, cu o activitate profesională de 40 de ani în psihiatria forensică a clasificat filicidul încă din 1969 în funcţie de motivaţia faptei în cinci tipuri:

1)     Tipul „altruist” când mama prezintă o tulburare psihiatrică severă (de ex depresie) şi îşi explică actul printr-un motiv ne-egoist, adică „copilul a fost omorât pentru a-i preveni suferinţa ulterioară”. Acesta este şi motivul invocat în cazul de la Braşov din primăvară. Mama plănuieşte să-şi ucidă copilul având credinţa iraţională că îi va fi mai bine în cer. Ea crede că încă este „o bună mamă” însă în realitate ea nu ştie ce să facă, afirmă psihiatrul.

2)     Al doilea tip este filicidul psihotic acut când autorul a pierdut contactul cu realitatea.

3)     Filicidul accidental. 80% dintre omorurile asupra copiilor sub 1 an intră în această categorie. Sunt gesturile impulsive declanşate de plânsul copiilor cu scop de pedeapsă (Balica, 2010).[4]

4)     Un alt tip este când mama „nu-şi doreşte copilul” şi se simte incapabilă să-l îngrijească şi să-l crească. Unii părinţi sunt nepregătiţi şi depăşiţi în faţa nevoilor bebeluşului.

5)     Şi în final „răzbunare”. Mama se răzbună prin uciderea copilului pe soţ şi în majoritatea cazurilor se acuză infidelitatea partenerului. Ea doreşte prin acest act să-l rănească şi să-i facă rău. Deseori disputele privind custodia copilului au ca rezultat omorul (Resnick, 1969).[5]

Din nefericire, bebeluşii sub 1 an au cel mai mare risc de a cădea victima unui omor (Brookman, 2006).[6] În studiul din 2005, Dr Resnick, descoperă că 61% dintre copiii sub 4 ani au fost omorâţi de părinţii lor. În cele mai multe cazuri, mamele criminale sunt spitalizate şi nu condamnate la puşcărie. Dr Resnick însuşi a pledat în multe cazuri în apărarea pacientelor. Tot studiile psihologilor criminalişti au identificat ca factori de risc: vârsta tânără a mamei, statusul marital de femeile necăsătorită sau care trăieşte în concubinaj, negarea sau ascunderea sarcinii, lipsa îngrijirilor prenatale şi istoricul unei tulburări psihice (în pricipal depresia severă şi psihoză) (Friedman, et al, 2005)[7].

Ce  e de făcut pentru prevenirea acestor tragedii?

 1 Specialiştii recomandă ca fiecare caz să fie studiat cu maximă atenţie şi în mod individual pentru înţelegerea şi identificarea factorilor de risc şi a dinamicii familiale (Bourgent et col, 2007)[8]

  1. Cei din prima linie, primul contact adică medicul de familie sau medicul psihiatru să nu evite să evalueze cu grijă starea mentală inclusiv orice gând de sinucidere sau omucidere a unui pacient depresiv sau psihotic sau cu o altă tulburare psihică. Gândurile rele şi ameninţările asupra copilului trebuie tratate cu seriozitate (Guileyardo et col, 1999).[9]
  2. Medicii ginecologi, pediatrii şi medicii de familie să evalueze pe durata sarcinii şi postsarcină starea mentală şi atitudinea părintelui faţă de sarcină fără să incrimineze. Avem chestionare de depresie validate şi în România. Considerând riscul ridicat în primul an de viaţă iată ei sunt poate singurul contact medical cu o mamă ce poate suferi de depresie. Tot studiile ne arată că dintre autorii actelor criminale marea majoritate au avut gânduri criminale cu câteva luni şi chiar ani înainte de comitere (Schalekamp, 2005).[10]
  3. Şi în final suportul şi intervenţia psihoterapeutică pentru cazurile de risc (Friedman şi Resnick, 2007)[11]

_______________________________________________

[1] Sinteza datelor statistice privind starea infracţională juvenilă şi violenţa în familie în perioada 1989-2007 şi respectiv 2002-2007, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Accesat la www. mpublic.ro/minori_2008/minori_5_9.pdf  în 12.10.2012

[2] Lewis, C.F, Bunce, S.C., (2003), Filicidal mothers, and the impact of psychosis on maternal filicide, J Am Acad Psychiatry Law: 31: 459-470

[3] Marleau J.D. et al. (1999), Les parents qui tuent leurs enfants, în J.Proulx, M.Cusson, M. Oument, Les violences criminelles, Les Presses de L’Universite Laval.

[4] Balica (2010), Filicidul maternal şi paternal în România : tendinţe şi factori de risc, Sociologie Românească, vol VIII, nr 3, 98-107

[5] Resnick P.J. (1969), Child Murderer by parents : a psychiatric review of filicide, American Journal of Psychiatry, 327-328

[6] Brookman F. Nolan J. (2006) The dark figure of infanticide in England and Wales: complexities of diagnosis. J Interpers Violence.;21:869–889

[7] Friedman SH. Hrouda DR. Holden CE, et al. (2005) Filicide-suicide: common factors among parents who kill their children and themselves. J Am Acad Psychiatry Law.;33:496–504

[8] Dominique Bourget, MD, Jennifer Grace, MA ,Laurie Whitehurst (2007), A Review of Maternal and Paternal Filicide, J Am Acad Psychiatry Law 35:1:7482

[9] Guileyardo JM. Prahlow JA. Barnard JJ. Familial filicide and filicide classification. Am J Forensic Med Pathol. 1999;20:286–292

[10] Schalekamp, R (2005): Risk factors for maternal filicidal‐suicidal ideation. http://www.filicide‐suicide.com .

[11] Friedman, S.H, Resnick, P.J (2007), Child murder by mothers: patterns and prevention, World Psychiatry. October; 6(3): 137–141.