oxford brookes – Psiholog Copăceanu: mihai.copaceanu8@gmail.com

Gânduri de la Oxford. Început de an universitar.

publicat pentru www.contributors.ro in 8 Octombrie 2012 se poate gasi aici.

Am urmărit cu interes începerea anului universitar în România. Întâi discursurile pompoase ale rectorilor şi rectoraşilor. Rectoraşi zic, căci de unii dintre aceştia nu auzisem şi nici de numele pseudouniversitatilor pe care bag de seamă le conduc dumnealor. Alături de aceştia, autorităţile locale, parlamentari la cravată, oameni de afaceri grăbiţi şi desigur n-a lipsit clerul, preoţii şi mitropoliţii care au dat cu busuiocul şi apa sfinţită şi au ţinut predici lungi unor tineri adolescenţi neduşi la biserică, plictisiţi şi deja prea obosiţi după discursurile de lemn ale celorlalţi actori. Formula “una dintre cele mai bune universităţi” era pe buzele fiecărui rector din Bucureşti ori dintr-un orăşel neînsemnat. Statisticile arată altceva.

La Sibiu, oraşul unde încă NU există o aulă încăpătoare, un centru de conferinţe, pentru festivităţi ori congrese naţionale, rectorii celor cinci universităţi (de unde au apărut cinci nu pot cunoaşte) au decis să se adune în Piaţa Mică cetăţii. (În amintesc jena naţională din 2007 la o adunare ecumenică europeană când peste 2.000 de delegaţi au fost găzduiţi vreme de cinci zile într-un cort. Da, simplu, în cort laolaltă cu presedintele Romaniei si cel al Comisiei Europene).

La Sibiu erau câţiva profesori, obligatoriu studenţii de la Academia Militară încolonaţi şi drepţi şi alţi zeci de studenţi ce priveau ceremonia de la distanţă, de cealaltă parte a Pieţei Mici, de la mesele teraselor la o bere căci încă era călduţ afară. O imagine deloc demnă de rigoarea academică amintită anterior. În sens contrar, la Oxford, ceremonia s-a desfăşurat cu lux şi strălucire în vestita clădire numită Sheldonian construită pe la 1664 destinată ca loc de organizare a ceremoniilor publice şi întâlnirilor din Universitate. Profesorii şi studenţii cu mândrie au venit disciplinaţi, purtând o robă tradiţională şi au participat cu atenţie şi emoţie la derularea ritualului. Un eveniment de mare însemnătate pentru Universitate şi pentru fiecare student în particular, pentru întreaga sa viaţă.

La noi s-a vorbit de “cercetare înaltă, prestigiu, calitate în educaţie, parteneriate,etc”, toate aceste expresii desprinse parcă dintr-o literatură de ficţiune pe care nimeni nu o mai crede astăzi. Unii rectoraşi, şi-au citit discursurile de pe hârtie, neavând nici măcar curajul sau măiestria de a rosti două-trei cuvinte de bun venit pe din afară. Rectori, carevasazică, de!

Despre reforma sistemului şi miniştrii s-a tot scris. Dar noi stăm prost nu doar la ministere, ca spre acolo e uşor să aruncăm cu piatra, stăm prost şi în teritoriu, la corpul academicilor şi la silinţa şi seriozitatea studenţilor. Pe profesori îi cunoaştem prea bine. Sunt neschimbaţi: îmbătrâniţi pe acelaşi scaune universitare fără a schiţa un strop de performanţă,de fapt, iertare, activitate academică în ultimii 20 de ani şi alături de ei, întreaga familie presărată prin niscaiva posturi celebre. Cunosc exemple bune de copilaşi ce şi-au luat doctoratul cu propiul tătic şi deloc surprinzător acum predau tot la catedra părintelui. Dar şi studenţii noştri sunt pe aiurea şi ai nimănui. Am fost invitat de câteva ori la Bucureşti şi la Sibiu să le vorbesc sutelor de tineri despre studiul în străinătate în special şi despre studiu în general. Parte din ei erau indecişi, ţinuţi de mână de părinţii obsedaţi de o anumită profesiune şi mă întrebau ce facultate să urmeze “oricare, nu contează, să facă una, să aibe şi el o diplomă”. Iată studenţi ce nu doresc formarea în şcoală ci doar atestat. Dar ce or face cu el? Ei se bucură de fiecare seminar anulat şi de copiat la examene. Profesorii apropiaţi mi-au mărturisit cercul vicios “Mihai, primim finanţare de la Stat în funcţie de numărul de studenţi şi trebuie să închidem ochii şi să-i trecem pe toţi”. Trist!

Entuziasmul studenţilor din anul întâi trebuie mult preţuit de dascăli. Acum, dascălii au prilejul de a le spori interesul, de a-i motiva pentru lectură, practică şi cercetare sau de a-i dezamăgi pentru totdeauna. Au trecut prin focul şi incertitudinea bacalaureatului experimental, au dobândit cu efort, emoţie şi stres un loc la facultate în urma unor examene, sunt dornici să se dezvolte, să-şi continue studiile, căci, slavă cerului, avem şi studenţi olimpici. Ce va urma nu putem cunoaşte şi nici spera la nesfârşit, nostalgici sau visători! Îi rămâne studentului un îndemn important: să studieze de unul singur, să muncească mult, să se zbată pentru excelenţă şi să-şi atingă visul de a deveni om de carieră aici ori în străinătate. Eu voi fi bucuros să împărtăşesc gândurile mele despre învăţământul, cultura şi profesionalismul de la Oxford! Mult succes!

Mihai Copăceanu este doctorand şi bursier la Oxford Brookes University în Psihologie şi Sănătate Publică.

GANDURI DE LA OXFORD……

O rubrică semnată Mihai Copăceanu, doctorand Oxford Brookes University

SIBIU 100% www.sibiu100.ro

Şi la Oxford şcoala a început în aceeaşi zi de luni. Şi aici elevii şi studenţii au fost entuziasmaţi şi agitaţi în primele zile fugind frenetic dintr-o parte într-alta întrebându-se unde este facultatea, secretariatul sau sala de curs, stând la rânduri lungi pentru a se înscrie, pentru a primi legitimaţia şi pentru a cunoaşte regurile şcolii şi rolul lor. Bucuria pe care fiecare copilaş sau tânăr o resimte întâlnindu-se cu colegii şi dascălii lor este puternică pentru că doresc să înceapă cu succes un nou an.

Însă, parcă la Oxford întreaga neastâmpărare e făcută cu cap şi cu calm. Englezii, grăbiţi au totuşi un respect în fiecare gest al lor, chiar dacă aşteaptă aproape un ceas în picioare, povestesc, glumesc şi primesc cu drag fiecare sfat. Asemenea doamnele de la registratură şi secretariat îţi oferă timpul lor şi zâmbetul lor. Oare de ce? Pentru că ele sunt pentru tine acolo şi vin în ajutorul tău iar tu ai nevoie de ajutor independent de câte hârtii sunt nefăcute, întârziate sau de ce zice cutare profesor. Profesorul este acolo aproape opt ore zilnic.

Aşa că, încă din prima zi, am primit card de student fără să merg la fotograf, fără să plătesc o altă chitanţă şi fără să rog săptămâni întregi semnătura decanului aflat încă în concediu cu familia. Mi s-a oferit cheia de la noul meu birou şi am fost primit de decan, de coordonatorul doctoratului şi de directorul de programe universitare. Mi s-a prezentat facultatea şi departamentul, colegii doctoranzi, cantina, biblioteca, locul de parcare, bancomatul, asociaţia studenţilor, medicul din campus şi fiecare alt serviciu de care aş putea avea nevoie pe parcursul acestor ani. În campusul universitar studenţii erau asaltaţi de diverse persoane şi organizaţii care doreau să le uşureze integrarea lor, fie vânzătorii de pizza, biciclete, abonamente la autobuze, asociaţii pentru drepturile femeilor, împotriva violenţei şi discriminării, sport, yoga, pub-uri, oferte de cazare sau sprijin financiar.

Stabilitatea şi aşezarea lucrurilor, răbdarea această civilizată şi fără agresivitate, profesionalismul şi buna dispoziţie în aceste zile când deşi primeşti multe informaţii şi tot eşti confuz te determină să înţelegi că fiecare lucru are o raţiune a lui. Îţi dai seama că lucrurile mari se fac cu paşi mărunţi şi siguri. Că educaţia nu este un tip de afacere de familie şi că excelenţa în educaţie se dobândeşte în ani şi ani de experienţă înaltă. Taxele nu cresc, învăţătorul, dirigintele şi psihologul nu se mută de la un an la altul numai datorită preferinţelor directorului.

Programul pe întreg anul şcolar şi mapa cu obligaţii o primeşti la început şi nu se modifică odată cu instalarea noului inspector. Strategiile sunt făcute pe termen lung şi devin eficiente pentru că fiecare nou director le respectă. Şi altele asemenea.

Dar cred că începutul senin vesteşte şi un parcurs frumos..