Abandonul şcolar România locul 3 în Europa

august 12, 2015august 12, 2015 mihaicopaceanuLasă un comentariu

articol publicat de Ana Maria Matusoiu în Tribuna la 12.08.2015

Ne fălim cu statutul nostru de europeni şi avem pretenţia ca lucrurile să decurgă şi la noi la fel ca în marile ţări ale bătrânului continent, dar, din păcate, în numeroase domenii ne lovim de o realitate cruntă, cât de poate de… românească. Câţi elevi abandonează, de exemplu, şcoala în România şi care sunt cauzele care îi determină să o facă? Anul trecut, potrivit unui studiu Eurostat, rata abandonului şcolar a depăşit 18%. Asta înseamnă că cel puţin 18% dintre tinerii României nu au studii, nici măcar pe cele obligatorii, adică avem în faţă o generaţie cu un viitor sumbru. La nivelul judeţului Sibiu, statistica arată că, anual, în jur de 450 de elevi renunţă la şcoală, iar majoritatea o fac pentru că, spune psihologul Mihai Copăceanu, pentru ei şcoala nu mai este o valoare.

Locul trei la rata abandonului în Europa este ocupat de România. Ţară în care, potrivit unei statistici UNICEF, abandonul şcolar este în creştere în ultimii ani şi afectează în special patru categorii de copii: cei de etnie romă, cei care au crescut în familii sărace, cei din mediul rural şi cei cu dizabilităţi. În 2012, rata abandonului şcolar a fost de 17,4%, în scădere faţă de 2011, când a fost de 17,5%, însă mult peste media de 12,8% din Uniunea Europeană, potrivit cifrelor publicate de Eurostat. Cele mai mari probleme se înregistrează la nivelul învăţământului liceal şi profesional, la care, în 2012, aproximativ 13% dintre elevi au renunţat.

Abandonul şcolar este mai scăzut în Sibiu faţă de alte judeţe

Fenomenul de abandon şcolar nu ocoleşte niciun judeţ din România, însă cifrele arată că în unele localităţi din ţară situaţia este mult mai critică decât la noi. În judeţul Sibiu, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, fenomenul de abandon şcolar a scăzut în anul şcolar 2013-2014 faţă de anul şcolar 2012-2013. Din totalul elevilor înscrişi în învăţământul primar, gimnazial şi liceal din anul şcolar 2013-2014, 428 au renunţat, cei mai mulţi dintre ei fiind liceeni. Cifra a scăzut faţă de anul şcolar 2012-2013, când 467 de elevi au abandonat şcoala. Media aritmetică pentru cei doi ani arată că, anual, circa 450 de copii renunţă la şcoală, în judeţul Sibiu. Cei care din propria voinţă sau din cauza părinţilor abandonează şcoala timpuriu aparţin mai ales unităţilor de învăţământ din mediul rural, în anul şcolar 2013-2014, abandonul şcolar la învăţământul primar şi gimnazial înregistrându-se îndeosebi în şcolile din Blăjel, Jina, Slimnic, Brateiu, Gura Râului şi Vurpăr. „La nivel liceal (în clasele a IX-a şi a X-a – învăţământ obligatoriu), elevii care abandonează şcoala provin cu precădere din mediul rural. Un procent ridicat de abandon se înregistrează la învăţământul special (10 elevi la învăţământul primar, 8 la învăţământul gimnazial şi 45 de elevi la liceu)”, se arată într-un plan de măsuri pentru prevenirea absenteismului la nivelul judeţului Sibiu.

Când simt că şcoala nu mai e o valoare, munca le face cu ochiul elevilor

Statisticile arată că înainte de ’89 rata abandonului şcolar era extrem de scăzută. Vorbim de o nesemnificativă cifră de 2% comparativ cu 18% în prezent. Cum se face că în 25 de ani cu 16% mai mulţi elevi au decis să renunţe la şcoală? Despre asta a vorbit, pentru Tribuna, psihologul Mihai Copăceanu care a explicat că dacă atunci cifra de şcolarizare era mult mai mică şi regulile erau foarte stricte, acum încrederea elevilor faţă de şcoală a scăzut. „În ultimii ani a scăzut calitatea educaţiei şi a scăzut foarte mult încrederea elevilor pentru educaţie. Nu se mai acordă o importanţă considerabilă şcolii. Şcoala nu mai reprezintă o valoare pentru elevi”, a explicat psihologul. În plus, regulamentele şcolare care vin în concordanţă cu conduita şcolară a elevilor sunt slab aplicate astăzi, crede Mihai Copăceanu, iar dacă ar exista sancţiuni, lucrurile ar sta diferit.

De ce renunţă elevii la şcoală?

Absenteismul este, spune Copăceanu, o cauză directă pentru abandonul şcolar, fenomen care ar putea fi însă evitat dacă legea s-ar respecta. Spre exemplu, deşi la începutul acestui an a fost introdus un nou regulament care prevede amenzi pentru părinii care nu îşi trimit copiii la şcoală, marea problemă este că acesta încă nu se aplică. O altă categorie sunt elevii din familiile defavorizate social, în special liceenii, care aleg să renunţe la şcoală pentru a munci. Responsabili de abandonul şcolar al copiilor lor pot fi consideraţi şi părinţii care pleacă să muncească în străinătate. „O nouă rată de abandon e dată de copiii care au părinţi la muncă în străinătate. Cel mai mare dintre copii, chiar dacă e minor, devine capul familiei, el este cel care va trebui să aibă grijă de familie şi nu are de ales”, mai spune Mihai Copăceanu.

O altă cauză a abandonului şcolar o reprezintă delincvenţa juvenilă. Rata abandonului şcolar la nivelul judeţului Sibiu e însă înşelătoare, crede Mihai Copăceanu. Şi asta pentru că în calculul general sunt puse laolaltă liceele de elită, unde rata abandonului şcolar este zero, cu şcolile foarte slabe, unde peste 35% dintre elevi renunţă să mai frecventeze cursurile. „Din punctul meu de vedere, acolo ar trebui să se intervină de urgenţă. În abandonul şcolar trebuie luate cazurile şi situaţiile de risc. Aici avem şcoli, fie că sunt generale, fie că sunt licee în funcţie de zona socio-economică. Dacă noi luăm media asta şi calculăm aşa, riscăm să fim înşelaţi, pentru că punem în aceeaşi oală şcolile foarte bune cu cele slabe”, mai spune Mihai Copăceanu. Nici abandonul universitar nu este de neglijat. Dacă la o facultate de Psihologie, de exemplu, se înscriu în anul I în jur de 120 de tineri, după primele luni şi prima sesiune renunţă 30, iar în anul trei ajung doar jumătate sau chiar mai puţin. „Sunt o grămadă de criterii care duc la abandon, însă cel mai important ar putea fi credinţa tinerilor că şcoala nu asigură un loc de muncă. Şi atunci renunţă”, mai spune Copăceanu.

Ce este de făcut pentru a diminua rata abandonului şcolar?

Prima acţiune trebuie să aparţină dirigintelui. În cazul în care constată
riscul de abandon prin absenteism ridicat, el trebuie să anunţe direcţiunea, care are obligaţia să intervină, spune psihologul. „Fie că e vorba de sprijin social, economic, de intervenţia psihologului sau a instituţiilor esenţiale din comunitate. Constat că şcolile se rezumă la a raporta cifre”, conchide Mihai Copăceanu.

La nivelul Prefecturii judeţului Sibiu există un plan operaţional care include acţiuni comune ale instituţiilor statului contra abandonului şcolar, inclusiv MAI şi DGASPC. O speranţă vine şi de la Guvern, care s-a împrumutat 200 de milioane de euro la Banca Mondială, bani pe care vrea să îi investească într-un proiect de reducere a abandonului şcolar şi creştere a numărului absolvenţilor de învăţământ superior. Este o măsură ale cărei rezultate se vor vedea, poate, în câţiva ani.

Blogul Adevarul

Copiilor din România li se încalcă dreptul la educaţie şi la o viaţă independentă

decembrie 12, 2014decembrie 12, 2014 mihaicopaceanu1 comentariu

articol publicat de Ioana Nicolescu pe Adevarul la 20 noiembrie 2014

Dreptul la educaţie, la sănătate şi la o viaţă independentă, la autonomie sunt pricipalele drepturi ale copiilor care mai sunt încălcate în România de astăzi. Aşa susţin experţii în drepturile copilului. Concret, specialiştii atrag atenţia că primul drept al copilului care este încălcat în România este dreptul la educaţie, iar principalii vinovaţi de acest lucru sunt părinţii, care la rândul lor nu au avut parte de o educaţie completă şi nu îşi încurajează copiii să meargă la şcoală. „România are 17,5% din populaţia şcolară care abandonează şcoala, acesta este cel mai clar răspuns al sistemului la cât de bine este respectat dreptul la educaţie. Ţinta României pentru 2020 este să ajungă la 11%. 17% la o populaţie de 200.000 de copii pe generaţie înseamnă că în jur de 40.000 de copii abandonează şcoala pe an“, a arătat directorul executiv al organizaţiei SERA ROMANIA, doctorul Bogdan Simion, pentru „Adevărul“.

Venind în completare, psihologul şi bloggerul adevărul.ro Mihai Copăceanu spune că, în afară de dreptul la educaţie, copiilor li se mai încalcă dreptul la sănătate, fiindcă sunt părinţi care nu îşi duc copiii la doctor, dar şi dreptul la o viaţă independentă, autonomă. „Când este vorba de dreptul la autonomie, mă refer aici la acei copii care sunt controlaţi de părinţi inclusiv după vârsta majoratului (18 ani). Autonomie înseamnă dreptul la opinie, la alegerea unei cariere. Sunt părinţi care îşi impun voinţa prea mult asupra copiilor lor, care le impun inclusiv restricţii financiare”, a explicat Copăceanu. De aceeaşi părere este şi Mihail Carp, directorul executiv al Fundaţiei Familia şi Ocrotirea Copilului, care a adăugat că de obicei lucrul acesta se întâmplă din cauza educaţiei religioase a societăţii româneşti. „Este o chestiune psihologică care ţine de latura religioasă. Religia ortodoxă impune un anumit control al părinţilor asupra copiilor. Se întâmplă în special în mediul rural“, a spus la rândul său Mihail Carp, directorul executiv al Fundaţiei Familia şi Ocrotirea Copilului. Un alt drept încălcat de părinţi, poate fără să-şi dea seama este cel la identitate, mai spun experţii. „Părinţii nu au destul timp liber ca să stea cu ei şi copiii ajung să se identifice cu bona sau cu angajaţii unui after school“, a explicat psihopedagogul Yolanda Creţescu de la Centrul Vocaţional Happy Minds.

România, printre primele state care au aderat la Convenţia ONU

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a explicat că motivele pentru care elevii abandonează şcoala ţin de problemele economice ale familiei, adică sărăcia este factorul principal. „Părăsirea timpurie a şcolii este un efect al marginalizării sociale şi al problemelor economice cu care familiile se confruntă. Din nefericire, România încă înregistrează o rată mare a abandonului şcolar, peste media europeană“, a spus Pricopie. Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) cu privire la drepturile copilului este prima lege internaţională care a stipulat dreptul la educaţie al tuturor copiilor, cu respectarea principiului nondiscriminării şi egalităţii de şanse. România a fost printre primele state care au ratificat Convenţia, la 28 septembrie 1990.

Citeste mai mult: adev.ro/nfcord

Blogul Adevarul

Consilierea la cronometru

decembrie 12, 2014decembrie 12, 2014 mihaicopaceanuLasă un comentariu

Consiliere contra cronometru. Când începe orientarea în carieră: gimnaziu, liceu sau facultate

articol publicat în Adevarul.ro de Ioana Nicolescu la 2 decembrie 2014

Înfiinţarea obligatorie a centrelor de consiliere profesională în cadrul universităţilor, reglementată printr-o metodologie publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial, vine prea târziu pentru tinerii care nu au primit consiliere în liceu şi nu s-au orientat bine în alegerea unui domeniu de studii.

Cel puţin aşa atrag atenţia specialiştii în Educaţie, care arată că în jur de 60% din elevii de liceu nu ştiu ce le-ar plăcea să studieze la facultate. „Aceşti tineri trebuie consiliaţi înainte de admitere, altfel sunt în risc de abandon universitar fiindcă ei nu ştiu, de fapt, ce vor să facă în viaţă”, susţin experţii.

Consilierea profesională la universitate este utilă pentru orientarea în domeniul de studii ales, mai atrag atenţia specialiştii care au analizat pentru „Adevărul” prima metodologie care reglementează consilierea profesională la nivel universitar, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Concluzia este că cel mai bine pentru tineri este să meargă la consiliere în clasa a VIII-a, când îşi aleg profilul liceului, şi în clasele a XI-a şi a XII-a, ca să îşi aleagă domeniul de studii de licenţă. „De obicei, consilierea trebuie să aibă loc înainte de trecerea la un nou ciclu de învăţământ, deci înainte de clasa a V-a şi înainte de admiterea la liceu. Din clasa a XI-a ar trebui să înceapă consilierea profesională pentru alegerea unui domeniu de studii la facultate.

Consilierea din cadrul facultăţii îi ajută să îşi aleagă specializarea din cadrul acelui domeniu, care li se potriveşte cel mai bine”, a explicat psihologul şcolar Diana Ioaneş, de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“.

La rândul său, psihologul şi bloggerul adevarul.ro Mihai Copăceanu susţine că de fapt de consiliere ar avea nevoie în primul rând elevii de liceu, care de multe ori ajung în clasa a XII-a şi nu ştiu la ce facultate vor să dea admitere. „Când ajung în clasa a XII-a, în jur de 10% din ei ştiu exact ce vor să facă mai departe, alţi 15% sunt consiliaţi de părinţi şi urmează o specializare indicată de ei, mai sunt elevi care merg din inerţia profilului la facultate, dar cei mai mulţi, în jur de 60%, sunt indecişi“, a explicat Copăceanu. Tocmai aceşti 60% vor fi mai încolo în risc de abandon universitar, lucru pe care metodologia consilierii profesionale încearcă să-l prevină.

„Problema cea mai mare este că aceşti tineri îşi dau seama abia la facultate că nu vor să urmeze domeniul pe care l-au ales. Am senzaţia că rata abandonului este mare la universităţile tehnice pentru că materia este grea şi elevii vin de la liceu fără cunoştinţe temeinice la materiile de real, iar standardele sunt ridicate la facultate. Ar trebui mai întâi să avem destule centre vocaţionale în licee care să fie funcţionale“, a explicat şi Tincuţa Apăteanu, expert în educaţie şi blogger adevarul.ro. Un consilier la 2.000 de studenţi Viitoarele centre vor avea minimum un consilier la 2.000 de studenţi, potrivit metodologiei.

Expertul în Educaţie şi bloggerul adevarul.ro Marian Staş spune, însă, că raportul ar trebui să fie de un consilier la 100 de studenţi. „Proiectul va genera o mutaţie semnificativă în cultura universităţilor şi liceelor. În primul rând va avea loc o cuplare autentică a instituţiilor la piaţa forţei de muncă şi în al doilea rând le va dezvolta studenţilor şi elevilor obişnuinţa de a folosi consilierea şi orientarea în carieră ca mijloace eficiente de a le spori semnificativ angajabilitatea. Însă, consider că raportul de un consilier la 2.000 de studenţi este mult prea mic, mai ales în perioada de debut a proiectului, când mă aştept la o cerere foarte mare de consiliere, dată fiind nevoia de astfel de servicii. Eu sugerez minimum un consilier la 100 de studenţi, cu posibilitatea calibrării ulterioare. Este un proiect care, dacă va fi pus ca fapt cu fond, cu siguranţă îşi va arăta repede roadele foarte bune, în creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă din rândul absolvenţilor elevi şi studenţi”, a spus Marian Staş.

Marian Crăciun, directorul departamentului Servicii Studenţi din cadrul Universităţii din Bucureşti, care a lucrat la elaborarea metodologiei, spune că, acum, media naţională este de un consilier la 10.000 sau chiar 15.000 de studenţi. Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Cristi Popescu, spune că în momentul de faţă, în general, consilierii din universităţi sunt profesori care au vrut să se implice pentru a-i ajuta pe studenţi. „Foarte multe centre îşi desfăşoară acum activitatea graţie unor profesori care au vrut să se implice sau unor voluntari, nu e o consiliere unul la unul cu specialişti. De multe ori studenţii nu ştiu ce opţionale să aleagă, sunt lăsaţi în aer”, a spus acesta. Consilierea profesională în alte ţări Dacă în România consilierea profesională oficial abia ia naştere, în Occident, ea este practicată încă de la clasele primare. „Încep din clasa a IV-a când îi testează şi îi împart pe profile, creează nişte clase adaptate. Un exemplu de bună practică în acest sens ar fi Marea Britanie, unde copiii au puţine teste şi examene la clasă, învaţă prin cooperare, adică muncă în echipă, fac proiecte şi lucrează în echipe”, a explicat psihologul Mihai Copăceanu.

În ceea ce priveşte consilierea la facultate, Copăceanu a explicat că în ţările vestice, universităţile au un birou special de consiliere în carieră, care face legătura cu piaţa muncii. „Le pun la dispoziţie studenţilor materiale pentru informare şi comunică mult cu ei. Universităţile mari au şi un departament de recrutare şi unul de voluntariat“, a mai spus Copăceanu. Şi expertul în educaţie Marian Staş a vorbit despre departamentele de consultanţă în carieră. „În Statele Unite, universităţile au birouri de „career consulting” pe care studenţii le frecventează des”, a spus Staş.

Psihologul Mihai Copăceanu a explicat cum îşi dau seama consilierii ce meserii li se vor potrivi elevilor în viitor. Ei fac teste psihologice speciale, cum sunt chestionarele de interese Holland.

Teoria personalităţii dezvoltată de psihologul american John Holland spune că alegerile vocaţionale exprimă personalitatea omului, că membrii aceluiaşi domeniu de activitate au personalităţi similare şi istorii similare de dezvoltare, iar satisfacţia profesională depinde de congruenţa dintre propria personalitate şi mediul în care individul lucrează. „Sunt mai multe tipuri de personalitate pe care Holland le identifică: tipul realist, care are abilităţi de lucru manual şi căruia i se potrivesc domeniile tehnice, tipul intelectual-investigativ, unde se încadrează cercetătorii, persoanele bune la matematică, fizică, în general olimpicii, apoi mai este tipul artistic, tipul social (medici, profesori), tipul întreprinzător care are iniţiative şi tipul convenţional, care se supune regulilor“, a explicat Copăceanu. Psihologii se folosesc de aceste constatări pentru a realiza un profil profesional al individului.