psiholog sibiu – Pagina 4 – Psiholog Copăceanu: mihai.copaceanu8@gmail.com

Interviu pentru www.Autentici.ro stil autentic românesc publicat la 3 sept 2013

Saitul Autentici.Ro este un proiect al unei echipe de tineri ce prezintă poveţe, creaţii, locuri, poezie, evenimente, cărţi, artă şi oameni, „o varietate de creaţii autentice” care să inspire şi să facă o zi mai frumoasă. Multumesc Simona pentru interviul de mai jos.

Azi va prezentam un interviu cu Mihai Copăceanu, ce studiaza in afara tarii, despre diferentele de cultura constatate si despre alte lucruri interesante pe care le puteti citi in continuare.

1. Spune-ne mai multe despre tine, pasiunile si activitatile tale in timpul liber?

– Partea frumoasă că deşi timpul trece atât de repede pe lângă mine, deşi trecut de adolescenţă eu mă consider încâ tânăr. Cât despre pasiuni ele, odată cu interesul pentru muncă şi alte responsabilităţi încep să nu mai fie o prioritate. Pot spune totuşi că sunt pasionat de psihologie şi cultură, de ştiinţă şi educaţie, de discuţii frumoase cu prietenii dragi sau cu necunoscuţi. Imi place marea şi muntele, vinul şi muzica sacră. Preocupat de prezentul şi viitorul României mi-am descoperit o nouă pasiune în urmă cu vreo trei ani şi anume presa. Din ianuarie scriu periodic pe blogurile Adevărul, după ce am scris pe blogul personal (mihaicopaceanu.wordpress.com), am colaborat cu presa scrisă locală şi am realizat săptămânal emisiuni tv în Sibiu. Am călătorit un timp prin Europa şi am decis să studiez tot în Europa.

2. Care este traseul profesional si cum ai decis sa studiezi la Oxford-Anglia?

– În 2008 după ce am absolvit psihologia la Sibiu am primit o bursă de la Universitatea din Oxford pentru a studia un an psihologia religiei, iar după aceea am urmat un program de master în adicţii la Institutul de Psihiatrie (Kings College London), m-am reîntors în Sibiu şi după doi ani de lucru ca psiholog am decis să-mi finalizez studiile post universitare cu un doctorat la Oxford Brookes University.

3. Ce diferente ai constatat ca sunt la nivel educational intre Romania si alte tari, in urma experientei tale.

– Acesta este un subiect de carte groasă. Am putea elabora cercetări care să considere fiecare aspect diferenţial şi ar fi mult de scris, mulţi ani. Ministerele ar putea elabora strategii pe această temă. Cred că ceea ce ne diferenţiază în mod esenţial este seriozitatea şi profesionalismul, valori ce se respectă fără ezitare. Studentul alege să studieze şi aceasta este sarcina lui şi profesorul îşi face treaba cum poate el mai bine fiind la dispoziţia lui. Se învaţă pe rupte, se munceşte pe brânci şi rezultatele sunt pe măsură. Mai târziu în cadrul specializărilor şi a programelor de cercetare la doctorat există o diferenţă uriaşă căci în Anglia cercetarea înseamnă mii şi milioane de lire investiţie, centre, resurse, laboratoare, ceea ce nu regăsim încă în România.

4. Ce sfat ai da unui tanar care ar vrea sa studieze in afara tarii. Care sunt greutatile intampinate la nivel de schimbare culturala si cum ar putea sa le surmonteze?

-Unui astfel de tânăr i-aş sugera întâi să se dumirească asupra deciziei de carieră, ce motivaţie are pentru alegerea sa şi ce doreşte să facă după absolvire. Din păcate, constat frecvent că tinerii din România urmează o facultate cu prea mare lejeritate, uneori dintr-o simplă întâmplare alteori neavând alte opţiuni şi fără un obiectiv bine stabilit şi desigur, eşecul este aproape. Un tânăr sigur pe sine şi încrezător nu cred că va avea dificultăţi în adaptarea culturală dacă vorbim de Europa. O bună parte din tinerii noştri au călătorit déjà fie în vacanţe fie în vizite de studiu, nu e atât de greu.

5. Scrii in Adevarul articole foarte realiste referitoare la mediul politic si social din Romania. Cum te informezi in acest sens si care este motivatia de a scrie in presa romana, tu practic locuind la Oxford.

-Informaţia curge zilnic în mediul online. E foarte simplu să ştii ce se întâmplă în ţară cu atâtea ziare şi televiziuni. Citesc zilnic presa. Majoritatea articolelor de pe blogurile Adevărul au un conţinut critic şi sunt scrise dintr-o dorinţă de a se îmbunătăţi lucrurile din ţara mea la care ţin şi de care aparţin. Scriu din necesitate şi din dragoste pentru ţară. Nu din ură sau răutate. Scriu pentru că îmi pasă şi nu pot fi nepăsător. Scriu pentru că vreau binele ţării mele şi a celor ce locuiesc în ea.

6. Ce iubesti la Romania si ce ai mentiona despre noi ca natiune atunci cand esti intrebat de un strain de propria tara?

-I-aş putea povesti unui străin ore întregi despre unicitatea şi frumuseţea ţării mele de la locurile din natură, munţi, dealuri, deltă şi Marea Neagră, la Maramureş, Transilvania şi Bucovina, i-aş povesti de castelul Peleş şi muzeele din Bucureşti. I-aş povesti de istoria noastră şi a unor oameni de onoare şi mai ales i-aş povesti de calitatea umană a românilor, de dragostea oamenilor, de viaţa la ţară, de simplitatea, sinceritatea, bunătatea şi într-ajutorul dintre ţărani, de modul în care mergi pe stradă şi primeşti bineţe sau eşti ajutat la greu de prieteni. I-aş povesti de tradiţii, cântece din folclor, ritualuri şi rugăciuni, de sacralitatea familiei şi de iubirea dintre mamă şi copii, dintre bunici şi nepoţi, pe care ei, din păcate le-au pierdut.

7. Care sunt romanii cu care ai intrat in contact pana in prezent, ce te-au inspirat in mod pozitiv?

-Sunt o persoană care în mare parte şi-a urmat paşii cu o anume independenţă şi autodeterminare fără a fi influenţat decisiv de mentori sau lideri. În timpul facultăţii am avut modele intelectuale, adică doi, trei profesori ce mi-au oferit înţelegere, timp şi sfaturi utile însă mai apoi am încercat să fac ceea ce este potrivit şi util pentru mine. Lor le sunt recunoscător.

8. Cum privesti autenticitatea? Ce definitie ai da autenticitatii?

-Fiecare om trebuie să fie aşa cum este el. Autentic nu este uşor de definit pentru că pe de o parte până la o anumită vârstă nu suntem definiţi şi nici nu ne cunoştem, şi dacă nu ne cunoştem nici nu ne putem defini iar apoi, să zicem după 25 de ani, suntem într-o continuă schimbare. Există trăsături de personalitate ce ar putea defini autenticul cât şi proprile noastre credinţe şi idealuri sau mai nou profesia noastră. Sunt medic şi român. Dar sunt şi european. Dar şi profesia este supusă transformărilor, mai ales în Occident.

9. Unde te pot gasi cei interesati?

-Pe blogul meu mihaicopaceanu.wordpress.com, pe facebook, skype, email, youtube, google, în Oxford, în Sibiu,etc .

Multumim pentru deschidere Mihai, iti uram mult succes in studii si in viata!

articol publicat pentru Blogurile Adevarul la 8 Aprilie 2013

Cum e să fii mamă în România şi să fii nevoită să-ţi hrăneşti propriul prunc ce a început să plângă dar parcă ţi-e jenă de privirile celor din jur. Ce să faci? Unde să te ascunzi?

Săptămâna trecută Alexandra Nicolae de la Adevărul a publicat un material inteligent cu titlul „Alăptarea în public pro sau contra?” în care a adăugat opinia sociologului Alfred Bulai, a Carminei Micheş (inspector de asigurări ) şi a mea.

Ce-i drept m-a uimit cel mai tare răspunsul domnişoarei Micheş care a susţinut sus şi tare că „alăptarea în public încalcă normele morale”. Care norme? Care moralitate? Ca dumneai şi alţii au o astfel de opinie. Şi bărbaţi şi femei! Opiniile sunt libere dar hai să detaliem puţin pentru că această provocare are referinţă pentru România anilor noştri şi nu e în zadar. Discuţia nu este întâmplătoare!

În urmă cu 9 ani, într-o sâmbătă seara, stăteam la masa lungă dintr-un Cămin Cultural al unui sat de munte cu prilejul unei nunţi alături de vreo 250 de nuntaşi (ca la ţară). Pe când savuram cuminte supa de tăiţei în faţa mea o tânără de nici 20 de ani îşi dezveleşte degrabă sânul mare şi sănătos şi începe fără nicio jenă faţă de zecile de persoane din jur a-şi hrăni pruncul de câteva luni ce făcea un scandal acustic în întreaga sală. Era o scenă parcă desprinsă din Moromeţii lui Marin Preda. Prima reacţie a fost să mă opresc, să nu mai servesc supa dar răspunsul mi-a venit imediat în gând: în faţa mea, la aceeaşi masă, era portretul unei mame care îşi hrăneşte copilul, pentru că el avea nevoie de hrană. În mintea mea de adolescent nu era un act indecent şi imoral şi nici o tânără ce-şi etala trupul într-o manieră erotică. Sânul acelei femei era sânul unei mame ce-şi hrăneşte în mod firesc pruncul. Pruncul a tăcut. Şi în acestă manieră naturală şi obiectivă cred că ar trebui să privim actul de alăptare în public. Pentru un om indecent actul este unul indecent, pentru un om obişnuit actul este unul obişnuit, pentru un om moral actul devine moral. Nu actul în sine este problema ci mintea celui care priveşte acest act.

Redau mai jos răspunsurile mele la întrebările jurnalistei Alexandra Nicolae:

1.Ce părere ai despre alăptarea în public? Este ea o ofensă adusă comunităţii în care trăim?

Este cel mai natural mod de tratare a unui bebeluş. Este o necesitate. Nu este niciun argument împotriva hrănirii unei fiinţe mici orice ar fi şi oriunde ar fi. Bebeluşul are nevoie de o alăptare frecventă, constantă apoi variabilă, la un interval foarte scurt de timp, uneori chiar în fiecare oră, iar astăzi mamele sunt foarte active şi nevoite să-şi poarte în braţe bebeluşul prin oraş cu diferite activităţi şi aceasta implică alăptarea. În România încă predomină prejudecata şi imaginea învechită a femeii. Principiul pudorii nu se poate aplica aici deoarece pentru bebeluş acesta este modul său de hrănire, nu altul şi nu suferă amânare. Nu poţi lipsi un prunc de la hrană doar pentru că eşti în oraş cu treabă şi de multe ori treaba nu are cine să o facă şi nici pruncul nu ai cui sa-l laşi. Deci, sunt raţiuni practice. Am putea compara cu interzicerea de a hrăni un copil de 6,7,8 ani în public. Comunitatea se poate adapta la acest comportament matern tocmai văzând din ce în ce mai multe mame alăptând.

2. Femeile percep maternitatea şi, implicit, alăptarea altfel decât în trecut?

Percepţia rolului femeii, a maternităţii în acest caz, în Romania se schimbă ce-i drept foarte încet. Astăzi femeia îşi apreciază mai mult statusul de mamă şi implicit cele ce ţin de maternitate inclusiv alăptatul. În trecut, la ţară de exemplu, nu era deloc „ruşine” ca o mamă să-şi hrănească pruncul în public, pe câmp la munci sau cf exemplului de mai sus. La oraş era altfel, o pudoare, mai ales în sec al 19-lea. Azi, mamele devin bucuroase că sunt mame. Şi ele sunt cele care pot schimba percepţia maternităţii alături de soţii lor şi familia .

3.De ce unele persoane privesc ca ceva ruşinos un gest, în fond, natural?

Cred ca pudoarea vine întâi din partea mamei, din motivul că ea trebuie să-şi ridice îmbrăcămintea şi să-şi dezvelească o parte intimă a corpului, sănii, în public. Sunt însă taţi care nu ar accepta nicidecum aceasta conduită publică „cum să te dezbraci în public !”.

Gestul este natural şi nu unul cu conţinut ruşinos sau erotic-senzual însă şi celor din jur, cetăţenilor, le-ar părea o forma de exhibiţionism sau un gest chiar agresiv, cum zic romanii „fara ruşine”. Era mai dificil în trecut când forma îmbrăcămintelor femeii (de ex. rochii lungi până la pământ) crea o dificultate în hrănirea bebeluşului. Astăzi, slavă Domnului, mamele pot purta diferite haine de la tricouri largi la cămăşi ce pot facilita o alăptare cu uşurinţă. Mai mult, în Marea Britanie am observat o practică foarte eficientă: mama poartă o pătură mică cu care îşi acoperă pruncul în momentul alăptării, nu atât pentru a-şi ascunde sânii, cât mai ales pentru a proteja bebele de factori perturbatori externi. Îi oferă o siguranţă şi un confort. Şi acest gest este unul foarte potrivit. Elimină orice fel de disconfort posibil de ambele părţi.

4.Cum e considerat alăptatul în public, în România? Dar în alte ţări?

În România, din păcate, alăptatul, ca şi alte practici complet fireşti şi necesare, încă sunt în proces de emancipare. În ultimii ani, viitoarele mămici încep să primească sfaturi esenţiale prin frecventarea aşa numitelor cursuri ale „şcolilor de mame”, unde specialiştii le vorbesc, le pregătesc, unde întâlnesc alte mămici şi chiar medicii de familie le oferă sfaturi corecte, apar cărţi scrise şi traduse, emisiuni radio tv, iată articole în presă precum acesta, ceea ce înseamnă un progres, că ele învaţă să se comporte ca o mamă. În Marea Britanie, unde legal nu mai există nicio discriminare între genuri, mamele se comportă cu naturaleţe şi în spaţiul public. Statul şi comunitatea locală sprijină maternitatea în diverse moduri prin facilităţi regăsite de ex în autobuz (un loc special pentru mame), în aeroport, locuri special amenajate pentru schimbarea bebeluşului şi în interaţiunea cotidiană. Nimeni nu se mai minunează nici nu se jenează dacă o mamă alaptează la restaurant.

5. Ce primează? Pudoarea sau starea de bine a copilului?

Argumentul cel mai important pentru alăptarea copilului în public este argumentul sănătăţii. Cunoaştem, din zeci de studii, că alaptatul la sân este mult mai sănătos decât cel la sticluţă (biberon): laptele mamei prin conţinutul de proteine, minerale, vitame, enzime, creşte sistemul imunitar al bebeluşului, evită constipaţia (laptele e mult mai digestibil). Bebeluşii sunt astfel expuşi la diferite tipuri de gusturi. Mai mult şi mai important se creează o relaţie de ataşament şi siguranţă între mamă şi copil, relaţine hotărătoare pentru dezvoltarea sa ulterioară. Psihanaliza acordă mare credit acestei relaţii din primul an. Este benefic şi pentru mamă de ex prin reducerea stresului sau arderea de calorii. Desigur este mult mai economic, este curat şi oricând disponibil. Iarăşi important: mamele din punct de vedere psihologic simt o satisfactie şi o împlinire atunci când îşi hrănesc propriul copil la sân.

În sens contrar, alăptatul cu biberon indică un risc crescut pentru obezitate. Folosirea acestuia din pudoare ştiind că nu este sănătos nu este un argument. Medicii de familie şi asistentele încurajează tocmai din acest motiv. Şi este mult mai simplu şi practic, nu trebuie să porţi mereu cu tine laptele fabricat in sticluţă, să te asiguri de o anumită temperatură sau calitate a laptelui. Iar dacă este mult mai indicat şi mai sănătos femeile în UK fac acest lucru şi nu văd cine s-ar opune. Sănătatea este mai de preţ decât falsa pudoare. Vrem să avem copii sănătoşi păi haideţi să-i hrănim sănătos!

6.Poate să fie alăptarea în public o formă de curaj din partea femeilor?

În Romania da, în socieţăţile punitive precum cele din Orient, nu poţi avea acest curaj pentru că îşi rişti propria viaţă. În unele ţări din Occident este firesc. Mai subliniez un aspect. Dacă la noi concediul maternal se întinde până la 2 ani în Occident este de câteva luni şi aceasta necesită ca mama să lucreze, să fie activă, să meargă la serviciu, în public şi implicit să-şi poarte copilul cu ea oriunde merge şi să-l alăpteze. Mamele au astăzi acces la o serie de facilităţi şi accesorii. Mergi într–un magazin şi găseşti orice doreşti. Cred că în susţinerea alăptatului în public un rol important îl au şi taţii şi familia şi prietenii.

Etichetă: psiholog sibiu

Interviu Autentici.Ro stil autentic românesc

Femeia, mama, pudoarea şi sexualitatea în România 2013!