În 2010, fenomenul etnobotanicelor era în plină ascensiune. Devenise alarmant. Crea dependență rapidă, severă și totodată mortală, victimele fiind în special tineri adolescenți, elevi și studenți. Da, în România muriseră câțiva tineri ca rezultat al efectele drogurilor numite etnobotanice și implicit datorită complicității instituțiilor statului, centrale și locale. Ani la rândul. Am auzit tineri care mi-au spus că părinții lor ajunseseră să-i lege cu sfoara de calorifer, alții furau și vindeau tot din casă, iar pe alții i-am întâlnit în pușcărie. Mai grav, trecuseră câțiva ani de la apariția drogurilor și primăriile nu aveau niciun stres să închidă spice shop-urile, (magazinele de vise), care vasăzică comercializau îngrășământ pentru plante sau sare de baie. Unul era la 20 de m de căminul studențesc de pe Victoriei, altele în centrul orașului, unul fix sub Podul Mincinoșilor, de fapt erau în fiecare cartier. Cum și-or fi primit licența de funcționare, doar actualul președinte, fostul primar știe. Să nu ai un pic de responsabilitate și teamă când semnezi aprobarea unui astfel de magazin gândindu-te că sute de tineri cad victime?!

Odată, neîncrezător, am intrat și eu într-unul și cu doar 40 de lei am primit un pliculeț. Fiind prost, doamna, vânzătoarea, m-a instruit cum să îl folosesc, mi-a povestit la ce senzații să mă aștept și mi-a oferit ”din partea ei” un pai pe care să trag. WTF! Nu credeam ușurința cumpărării. În acea perioadă tocmai sosisem de la o pregătire de specialitate la Londra, fix pe problematica dependențelor și constatasem acțiunile prompte și ferme ale autorităților britanice în contrast cu indiferența celor din România. Am trimis solicitări scrise către Poliție, Primărie, Prefectură și Antidrog prin care explicam fenomenul și ceream închiderea de urgență a magazinelor de vise. Parcă doar Poliția mi-a răspuns într-un stil caracteristic.

Am organizat o dezbatere publică la Biblioteca Astra având ca invitat special un psihiatru celebru de la Institutul de Psihiatrie din Londra. Și pe el l-am dus să-și cumpere un pliculeț. A văzut magazinul, și-a făcut cruce oripilat și a refuzat să ia ceva considerând ca fiind ilegal (în țara lui, poate). Oricum spre rușinea noastră ca țară, fotografia cu magazinul de vise din România am văzut-o folosită de profesor într-o prezentare la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) câteva săptămâni mai târziu. Ne-a dat ca exemplu de țară membră UE.

La dezbatere se adunase multă lume. Erau de față reprezentanții de la antidrog, echipa terapeutică de la Șura Mică (care veniseră împreună cu câțiva pacienți aflați în tratament), poliția, prefectul însuși, psihologi, medici, asistenți sociali, studenți, sibieni de rând, părinți și elevi. Cel mai tare m-a uimit relaxarea comisarului de la antidrog, un milițian sosit din Italia care trata totul ca pe o poezie. De parcă nu era treaba lui. Un discurs superficial și o ținută de vip. Înainte de a începe, Doctorul Talău mi-a telefonat, era la volanul automobilului gonind dinspre alt oraș, spunându-mi că va sosi la eveniment cu întârziere dar că își dorește foarte mult să fie prezent. Dintre toți vorbitorii, a avut cel mai grav discurs cu o intervenție cutremurătoare, cu impact pentru întreaga sală. În ultimii ani, discursurile domniei sale depășeau limitele psihiatriei. Se adresa societății, oamenilor de rând și mai ales autorităților. Am văzut cum specialistul poate juca alte roluri pentru că și-a asumat alte roluri. Inclusiv în politica, politica cetății.

Îl cunoscusem încă din facultate, student fiind îi savuram cursul de Psihiatrie. Era cel mai așteptat și dorit curs din întreaga facultate. Mai ales că noi nu eram medici, iar boala psihică reprezenta o pasiune. Îmi amintesc și acum confuz fiind întrebarea pe care i-am adresat-o la un curs ”Dumneavoastră ca psihiatru, ce satisfacție mai aveți când în terapia cu bolnavii cronici constatați că se întorc la spital în repetate rânduri după ani și ani? Care este eficiența, în comparație cu un chirurg care vede imediat rezultatele muncii sale?” Mi-a răspuns că satisfacția vine din reușitele terapeutice dar și din faptul că ”aceia nu au șansa, nici satisfacția de a cunoaște poveștile de viață și de a desluși tainele tulburării psihice”. Ce-i drept era o curiozitate și o provocare continuă în descifrarea logicii psihicului uman. Dacă are o logică umană. Așa că am decis să merg în două veri la rând în stagiu de pregătire de la spitalul de psihiatrie unde iarăși am fost fascinat de personalitatea psihiatrului, de ședințele comune, discuțiile cu pacienții și rapoartele de gardă.

© http://www.telegrafonline.ro

Profesorul Talău era o prezentă demnă și onorabilă. Folosea mereu respectul față de persoana cu care se întâlnea, coleg sau pacient. Și avea un fel aparte de a se prezenta public. Avea o ținută și o eleganță unică. Ceea ce rar întâlnești. Odată, după miezul nopții, uimiți amândoi ne-am încrușiat într-o benzinărie. Zâmbind, am început o conversație care parcă nu se dorea a fi sfârșită. Cu o politețe identică. L-am întâlnit repetat la conferințele naționale de psihiatrie, la București și la colocviile de antropologie la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Era interesat și de alte fenomene.Studiase la un alt doctorat antropologia. Mi-a expus mâhnirea față de slaba pregătire profesională a colegilor psihologi cu care dorea să lucreze la clinica proprie.

M-am întristat când am aflat de plecarea sa atât de timpurie, înainte de 70 de ani. Dar m-a liniștit când am văzut câtă lume îi purta prețuire. În Biserica și apoi la înmormântare reprezentanți ai vieții urbei, colegi doctori, cadre medicale și mai ales pacienți.  I-am recunoscut pe câțiva. Unii își aminteau că după externare rămăseseră prieteni, că primiseră ca îngăduiță țigări din partea doctorului. Preotul în biserică a insistat că plecarea s-a făcut într-o zi când Biserica celebra mari profesori ai teologiei: Vasile, Grigore și Ioan. Și același preot și-a amintit de discursul profesorului Talău nu la o întâlnire a medicilor, ci la o conferință ecumenică.

Am citit mesajele de condoleațe trimise din partea Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, unde profesorul Talău a profesat și din partea Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie și am recunoscut în cuvântul managerului Spitalului de Psihiatrie Gheorghe Preda din Sibiu regretul altor zeci de întristați.

A fost în mod real unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai psihiatriei sibiene. Gândiți-vă, dacă doar într-un an sute de pacienți îi treceau pragul cabinetului de psihiatrie, în cei 40 de ani de muncă clinică mii de pacienți au fost tratați. Dar e un subiect tabu boala psihică și din păcate inclusiv medicii de psihiatrie nu sunt prețuiți precum ar merita, pentru că mulți dintre aceștia trăiesc într-o discreție unică. Profesorul Talău a fost doctor în științe medicale, șef de catedră la Facultatea de Medică, profesor la Departamentul de Psihologie, mentor pentru sute de studenți, medic pentru mii de pacienți, director al spitalului din Sibiu și în ulimii ani consilier local. Fără el, comunitatea medicală a Sibiului a sărăcit…

„Cand avem in fata un alcoolic, dam vina pe el si il excludem. Oare nu ar trebui sa intrebam si prietenii lui, familia lui, oare ei chiar nu au nicio vina? Ar trebui sa inversam putin lucrurile. Noi suntem invatati sa socializam. Nu trebuie lasat individul pana cade in prapastie”, spune dr. Ghiorghe Talau