interviu cu Psihologul Raluca Anton la Look Tv
Etichetă: psihologie
Cratima, simbol naţional. Când ne trezim la realitate?
Sunt curios cum va arăta BAC-ul la final, după ce am început cu un ministru şi terminăm cu alt ministru. În plin proces de desfăşurare a examenelor naţionale, nu cred că se cuvenea o astfel de schimbare. Două săptămâni mai tărziu ar fi fost mai înţelept.
articol publicat pe Blogurile Adevarul la 07.07. 2016 aici: adev.ro/o9xz55
La examenele de clasa a VIII-a, rata de participare a fost ridicată, şi anume de 96,7%. Dacă înainte de contestaţii 111.510 candidaţi (75%) au obţinut medii peste 5 nu poate fi decat un fapt îmbucurător. Din păcate, mă îngrijorează câteva aspecte: Mediile peste 5, extrem de puţine în judeţele Giurgiu (55,1%), Teleorman (60%), Mehedinţi şi Călăraşi, ambele cu 64,9%. Ce se întâmplă aici? Ce politici va adopta Ministerul Educaţiei şi Inspectoratele Şcolare din aceste judeţe pentru a creşte gradul de promovabilitate? Ce se întâmplă în Teleorman când jumătate din elevii, nu dintr-o şcoală, ci din întregul judeţ nu pot obţine peste 5? Să menţionăm că anual vedem situaţia unor şcoli unde niciun elev nu promovează. Extrem de ruşinos. Nu înţeleg de ce, dacă lucrarea reevaluată ar merita 0.49 de puncte, nu le poate primi? Nu înţeleg logica. E o diferenţă între 8.50 şi de pildă 8.99. Şi asta e în defavoarea mea. Dacă lucrarea mea era de 8.99, ce mă împiedică să nu obţin această medie cunoscând că pentru admitere inclusiv 0.01 contează? Nu ştiu care este procentul elevilor care au obţinut medii mai mici după contestaţii. Ei trebuie să fi trăit un şoc. Primul pentru că erau nemulţumiţi de nota primită şi de aceea motivaţia de a contesta, iar al doilea şoc văzând că nota lor a scăzut după contestaţie. De ce nu ne explică Ministerul că x% dintre elevi după contestaţii au obţinut o notă mai mică? Cine le acordă explicaţii şi suport emoţional? Regret că elevii, părinţii şi profesorii nu au încredere în evaluatori. Unii, din frică nu depun contestaţii. Am insistat să le transmit că subiectivitatea profesorului nu poate influenţa nota, că sunt doi evaluatori etc. Cel puţin la română, toţi sperau să dea de un evaluator neutru.
Din păcate, realitatea este alta. Aceeaşi lucrare, evaluată de altcineva primeşte note diferite. Nu pot să cred că nu există un barem clar şi limpede aplicabil şi nu accept ca subiectivitatea unui profesor obosit să dezavantajeze un elev. Regret că încrederea în sistemul de învăţământ scade de la an la an. Regret că, din păcate, ca într-un sistem penitenciar, elevii susţin evaluările sub protecţia camerelor video-audio. Totuşi este un examen al unor elevi de 14-15 ani. Că pe holuri este securitate, că la uşi sunt aşezaţi poliţişti şi jandarmi. Nicăieri în Europa, nici la universităţile de top, şi am trecut prin câteva, nu este nicio legătură între educaţie şi poliţie. Sper ca într-o zi să revenim la normalitate. E anormal şi aberant. Să nu mai funcţionăm sub acte de intimidare, teroare şi măsuri de securitate excesive pentru mediul şcolar. Obiectele personale erau depuse într-un plic sigilat, într-o altă sală specială pentru bagaje. Ca la frontieră. Ruşinea este şi pentru obrazul profesorilor şi directorilor care nu mai inspiră de ani şi ani credibilitate şi siguranţă şi care au acceptat să fie complici la copiatul la examene.
După contestaţii Dacă procentul mediilor peste 5 a crescut cu 0,1%, adică doar 88 de elevi, în schimb tot au fost 87 de elevi cărora li s-a scăzut media. Adică, ai sperat la o notă mai mare şi te-ai trezit cu o notă sub 5? Nu înţeleg! Pentru mine rămân un mister aceste contestaţii care în multe cazuri se dovedesc a fi în defavoarea elevilor. Să ţi se scadă nota cu peste 0,5 sutimi e un lucru extrem de îngrijorător. Adică una e să am 7.80 şi alta 8.70. Asta înseamnă că cei care au evaluat iniţial au dat note greşit? Personal, nu aş putea să fiu evaluator, să scad nota unui elev ştiind câtă emoţie şi speranţă se află în fiecare sutime. Nu mai amintesc de cazurile când nota după contestaţie era cu 2 puncte mai mare. Avem eroare omenească, dar nici chiar aşa.
O elevă care dorea un liceu de top şi era sigură de o notă mare la română, după 1 an de muncă constantă, mi-a scris ieri că era să ajungă la spital după ce de la 8.95 a ajuns la 8.30. Pentru că aceste rezultate reprezintă 75% din media de admitere la liceu, un elev care primeşte aproape 1 punct în plus sau în minus, îi va influenţa decisiv (ne)reuşita sa la un liceu. 21.277 de elevi au depus contestaţii, adică 6,92%. Ce s-ar fi întamplat dacă numărul acestora era dublu sau triplu? Cum ar fi arătat rezultatele? În favoarea lor sau nu? Ministerul Educaţiei preferă cifrele.
Dar nu toate cifrele, ci doar extremele. Din statistici vedem aşa. Mediile de 10 şi mediile peste 5 le compară cu anii trecuţi. Întrebarea mea este următoarea: obiectivul ministerului este doar de a bifa note de trecere? Aşa avem învăţământ de performanţă, cu câţi au trecut în 2016 în mandatul lui X? Eu consider că mediile între 5 şi 10 au o relevanţă superioară. Cei 241 de elevi cu media de 10 au tot meritul lor personal, nu sunt rezultatul vreunui program special de performanţă al Ministerului Educaţiei. Dar apar şi aceştia în statistică. Să nu ne înşelăm. Apropo, pe lângă câteva sute de lei primite la final, cum încurajează pe parcursul anului performanţa în educaţie? Cum stimulează pe elevi să obţină note foarte mari, când ştim că uneori nici decontări sau premii pentru olimpiadele naţionale nu există? Despre subiecte Perlele rămân perle. Unele cu haz, altele cu întristare. Dar subiectele sunt de o altă întristare. Întâi, trebuie să recunosc că subiecte similare am primit şi eu în urmă cu peste 15 ani la examene, tot despre cratimă, sinonime, stilul liric etc. Mă întreb cum este posibil ca programa şi subiectele de examen să fie chiar atât de similare în ultimii 15-20 de ani? Ştiu că literatura română nu a evoluat foarte mult, dar totuşi avem alte generaţii, alte minţi, alte provocări şi resurse. Admit că eu la 14 ani eram mai puţin informat şi mai puţin performant decât copiii de azi de 14 ani. De ce să nu le oferim ceva pe măsură? Îmi revine mereu în gând întrebarea unei eleve din 2015 cu câteva minute înainte de examen: „Ce mă ajută în viaţă să ştiu diferenţa dintre o cauzală şi o completivă directă? Şi asta mă stresează pe mine acum!”.
Nu am reuşit să îi ofer un răspuns mulţumitor.
În al doilea rând, sunt de acord că nici Evaluarea şi nici Bacul nu sunt Olimpiade, vorba unui fost ministru, dar unele subiecte sunt de-a dreptul jignitoare. De clasa a I-a. Să soliciţi doar transcrierea unor nume şi ani e batjocoritor. Şi acum am avut la română următorul enunţ: Scrie numele autoarei şi titlul articolului din care este extras fragmentul (4 puncte). Scrie vecinii şi anul în care insula Mafate a fost desemnată de UNESCO. Este realmente jignitor pentru orice elev să-i soliciţi aşa ceva la examen. Ana are mere? Cine are mere? Da, după dezastrul de acum 3 ani, tendinţa a fost de a avea promovabilitate ridicată şi cum faci asta mai simplu decât simplificând subiectele. Greşit! Rolul cratimei ni se cere de 20 de ani. La fel ritmul, măsura, sinonime, epitete şi caracterizarea personajului. Cerinţe universale. Cât priveşte subiectul al III-lea, Compunere, am auzit zeci de elevi zicându-mi „Eu la compunere chiar nu mă pricep. Nu pot să inventez”. Şi atunci cum poţi include un subiect universal pentru unii elevi care, din păcate, nu au un grad ridicat de creativitate şi imaginaţie? Ca psihologi recunoaştem. Partea şi mai ciudată este că trec patru ani şi pentru BAC elevii primesc tot aceleaşi întrebări: Rolul cratimei şi sinonime. Domne’, la examene diferite, unul pentru un copil de 14 ani şi altul pentru un copil de 18 ani, în acelaşi an, tot despre cratimă să îl întrebi?
Cratima devine simbol naţional! La istorie la fel. Precizezi două Principate în text, Moldova şi Ţara Românească şi la punctul 3 soliciţi: „menţionaţi cele două principate”. Se oferă pentru transcriere 6 puncte. Domne’, nu poţi jigni nici un elev de 18-19 ani cu asemenea întrebări de clasa I-a. Cineva putea scrie alt Principat? Alte întrebări: „precizaţi cneazul înnobilat”. Păi, te uiţi în text şi iată-l. Sau „precizaţi secolul” (2 puncte). Nu-mi pot închipui că şi în acest an au fost suspiciuni despre erori în elaborarea unor subiecte. Totuşi, vorbim de subiecte care afectează 200.000 de elevi plus părinţii lor. Nu ne jucăm. Cât priveşte moda cu petiţiile, că romanul e psihologic, interbelic sau nu, lucrurile sunt prea clare pentru a mai fi dezbătute. Când ne trezim la realitate?
Citeste mai mult: adev.ro/o9xz55
Portretul pariorului român. Ce spun psihologii despre faptul că românii sparg anual un miliard de euro la păcănele, pariuri şi jocuri de noroc
Clinic, dependenţa dată de păcănele este la fel ca aceea dată de alcool sau droguri, spune psihologul Mihai Copăceanu. Desen de Vali Ivan
articol publicat pe Adevarul la 3 iulie 2016: adev.ro/o9qukw
Anual, românii lasă la păcănele şi pe jocurile de noroc un miliard de euro, suma medie lunară jucată fiind între 50 şi 100 de lei. Psihologii avertizează asupra problemelor generate de jocurile de noroc.
Românii amatori de pariuri şi jocuri de noroc cheltuiesc în medie pe lună între 50 şi 100 de lei pentru această „distracţie“, iar anual lasă în sălile de joc un miliard de euro, potrivit Rombet – asociaţia organizatorilor de jocuri de noroc. În România sunt aproape 70.000 de aparate de tip slot machine şi circa 30.000 de agenţii de pariuri, spun ultimele statistici. Numărul jucătorilor – fie că merg în cazinouri, fie că preferă pariurile sportive sau aparatele slot-machine, cunoscute sub numele de „păcănele“ – creşte de la an la an, la fel şi miza, şi, evident, volumul total al încasărilor. Venitul mediu lunar al jucătorului de sloturi, de exemplu, este de 1.500 lei, iar suma medie lunară cheltuită de el pentru acest gen de „distracţie“ este de 100 de lei, potrivit ultimelor date disponibile, respectiv un studiu realziat de către GfK România. Aceleaşi statistici arată că 3% din români participă la jocurile de sloturi.
Conform statisticilor internaţionale, numărul jucătorilor la „păcănele“ din alte ţări europene este de peste patru ori mai mare. Spre exemplu, în Marea Britanie, 13% din populaţie a participat la jocurile de sloturi în 2010, în timp ce 59% din britanici au jucat la Loto. În România, la Loto joacă 20% din populaţie, la pariuri sportive – 6%, la bingo – 4%, la jocuri online – 3%, în vreme ce tot 3% din români participă la jocuri de cărţi precum poker şi black jack. EURO 2016, principalul motor
„Încasările au crescut anul acesta comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, şi considerăm că principalul «motor» este EURO 2016. Importanţa acestui eveniment sportiv şi miza meciurilor îndeamnă şi mai mult pariorii să-şi încerce norocul“, a declarat Dan Ghiţă, preşedintele Rombet, citat de News.ro. Jocurile de noroc din ţară reprezintă o piaţă de aproximativ un miliard de euro, potrivit acestuia, în vreme ce valoarea premiilor acordate este „la un minim de 85% din miză“. Ceea ce înseamnă că minimum 550 de milioane de euro se întorc la jucători. Dar câţi bani pierd ei? „Greu de stabilit“, spune Dan Iliovici, directorul executiv al asociaţiei, explicând că „jocurile de noroc se desfăşoară sub forma unui perpetuum-mobile“. Altfel spus, „pierderea“ unui jucător, reprezintă de fapt „câştigul“ altui jucător, iar organizatorului îi rămâne de fapt doar un anumit procent din sumele pariate.
Avertismentele psihologilor
Psihologul Mihai Copăceanu spune că jucatul la „păcănele“ a luat avânt puternic în ultimii ani şi că este deosebit de periculos, iar românii joacă atraşi de mirajul câştigului facil. „Începe pas cu pas şi ajunge să distrugă familii. Păcănelele creează dependenţă în foarte scurt timp. Clinic, dependenţa de păcănele e la fel ca cea dată de substanţe, respectiv de alcool sau droguri. Jocul la păcănele este o tulburare de control al impulsului. Sumele sunt din ce în ce mai mari pe măsură ce joci, apare minciuna, apoi apare regretul după ce jucătorul pierde. Oamenii intră în datorii, este o problemă de sănătate publică. Jocurile de noroc înseamnă că nu mai ai control. Am avut pacienţi care erau elevi de liceu şi ajunseseră să fure din casă, alţii ajunseseră la 4-5.000 de euro datorii“, spune Mihai Copăceanu, care este şi blogger „Adevărul“.
El avertizează asupra efectelor pe care păcănelele şi jocurile de noroc le au asupra tinerilor. „Cu cât începe mai devreme să joace, cu atât dependenţa se instalează mai repede. Iar pe urmă mecanismele pe care le foloseşti mai des cu atât le întăreşti. Şi atunci dependenţa devine mai puternică. La fel, mecanismele nefolosite le pierdem: nu mai au mecanismul de conştientizare a riscului. Totu-i deformat în psihicul lor, nu mai au mecanismul de frână“, punctează psihologul.
Citeste mai mult: adev.ro/o9qukw
Adolescenții sibieni încep să se drogheze de la 12 ani. Preferă etnobotanicele
articol publicat de Dorina Nitu pe Turnul Sfatului la 18 ianuarie 2016
Acum zece ani, copiii de 12 ani încă se jucau cu mașinuțele. Acum aceasta e vârsta la care încep să ia contact cu etnobotanicele și marijuana.
În cele mai multe cazuri e vorba de influența anturajului și de lipsa de atenția a părinților care nu le acordă suficientă atenție și ”copiii ajung să se drogheze zilnic și niciunul dintre părinți nu observă”.
O parte dintre ei ajung să ceară ajutor sau o face familia pentru ei și merg la Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu. Aproximativ 50 de tineri ajung aici anual în încercarea de a scăpa de dependență. În 2014, în cadrul CPECA Sibiu au fost înregistrați 47 de beneficiari. În general, motivele invocate de către cea mai mare parte a tinerilor înregistrați în evidența CPECA Sibiu privesc curiozitatea, anturajul de prieteni consumatori, precum și diverse situații tensionate pe care aceștia le trăiesc.
Chetă pentru un joint
Dacă la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Județului Sibiu ajung între 40-50 de tineri dependenți anual, psihologul Mihai Copăceanu spune că numărul lor este mult mai mare ”20 de elevi care se luptă să scape de aceste dependențe cunosc doar eu și niciunul nu a ajuns pe la centru”. Copiii fac chetă ca să își a primul plic de etnobotanice și de acolo se ajunge la a vinde lucruri personale pe internet, pentru a face rost de bani de droguri și până la a fura obiecte valoroase și bani din casă.
”Cunosc cazuri în care părinții raportează la poliție un furt, iar după ce se fac investigații polițiștii descoperă ca hoțul este copilul și așa ajung să afle părinții că propriul copil a furat și mai rău, a furat ca să își cumpere droguri”, mai spune psihologul sibian.
Mihai Copăceanu spune că lucrând permanent cu copiii, mai ales cu copiii cu probleme, a constat că în ultimul an vârsta la care încep elevii să consume droguri este de 12 ani.
”În puține cazuri mai sunt tineri care încearcă să înlocuiască etnobotanicele cu medicamente, codeină și alte medicamente pe care le găsesc prin casă și au auzit ei că au ceva efecte asemănătoare cu drogurile. Dar pentru că sunt așa mici, de la farmacie nu pot cumpăra fără rețetă, așa că într-un final revin la etnobotanice”, mai povestește Mihai Copăceanu.
Furnizorii principali sunt internetul și copiii mai mari, modalități care le ușurează accesul la droguri și nu îi supune la riscuri prea mari de a fi depistați de poliție.
Majoritatea ”prafurilor” dau dependență și unii tineri încearcă să le înlocuiască cu marijuana, iar așa ajung să consume regulat cel puțin două tipuri de droguri, la 12-13 ani.
Anturajul mai important decât familia
Casa Olarului – centrul de tratament pentru dependența de alcool, droguri, jocuri de noroc de la Șura Mică este unul dintre locurile în care ajung adolescenții care se apropie de 18 ani și se luptă cu dependența de ani de zile.
”Consumul începe în adolescență pentru cei mai mulți, pe la 13-14 ani și ajung să consume de obicei din cauza anturajului. Și se apucă inițial de etnobotanice căci sunt mai ieftine, pun mai mulți bani și cumpără un pachet. Apoi încep să mărească doza și în scurt timp ajung dependenți. Copiii provin din toate mediile, sunt și tineri din familii organizate, cu o situație materială bună, dar sunt și copii din familii în care unul sau ambii părinți sunt plecați la muncă în Germania, iar ei rămân cu bunicii”, spune psihologul centrului, Gabriela Bălan.
Presiunea anturajului îi determină să consume și când ies dintr-un centru vindecați, cad pradă tentației cei cu o insuficientă maturitate emoțională.
”Ei motivează că nu se pot distanța de anturaj, că e un refugiu pentru ei, în condițiile în care simt că părinții nu îi înțeleg și nu pot comunica eficient cu ei. Mulți foști dependenți povestesc că ei nu reușeau să înțeleagă ideea de distracție, de destindere fără droguri”, mai povestește Gabriela Bălan.
Vârsta la care tinerii consumă alcool a scăzut cu uimire până la 12 ani
interviu publicat de Odeta Vestemean in Sibiu 100 % la 10.07.2015
Nu există preocupare pentru efectele pe termen scurt ale abuzului de alcool în rândul tinerilor! Acesta este semnalul de alarmă pe care psihologul Mihai Copăceanu îl transmite, avertizând că alcoolul a început să fie consumat la vârste tot mai scăzute, devenind principalul mijloc de socializare la petrecerile unde participă tineri. Mihai Copăceanu este psiholog, specialist în domeniul adicţiilor, specializare obţinută la Institutul de Psihiatrie al Kings College London. A lucrat în Marea Britanie cu dependenţii de droguri şi a dezvoltat intervenţii moderne de reducere a consumului de alcool la adolescenţi. În prezent este consilier adicţii la Penitenciarul Codlea în cadrul proiectului PRISON unde derulează programe de suport pentru alcool şi droguri şi consiliere individuală cu deţinuţii.
Lucrați într-un proiect prin intermediul căruia oferiți consiliere persoanelor cu diferite tipuri de dependențe din penitenciare. Cum colaborați cu persoanele dependente de alcool?
Există o categorie de persoane unde dependenţa s-a instalat de ani buni şi după cum declară, au ajuns în puşcărie tot „din cauza băuturii”. Există o altă categorie de persoane care au comis acte pe fondul consumului de alcool, infrancţiuni precum tâlhării, ultraj conducere auto sau agresiuni. Deţinuţii sunt interesaţi direct de participarea la programe de intervenţie psihologică de grup şi de consiliere individuală în cabinete. Ce m-a uimit în ultimul an de când lucrez este numărul mare de tineri care ajung în penitenciar pentru fapte sub influenţa alcoolului.
Prin ce modalități considerați că pot fi ajutate aceste persoane să depășească dependența?
Dependenţa are cauze diferite, deci poate avea şi soluţii diferite. Un adult s-a oprit din abuzul de alcool după ce a ajuns în pragul sinuciderii (aruncându-se de la etajul IV). Altul pentru că devenise extrem de violent fizic. Oricum pentru fiecare caz în penitenciar există o abstinenţă forţată şi ei îşi dau seama, pentru că încă din primele întâlniri mi-au mărturisit că „de când vorbim doar despre alcool avem o poftă nebună de a consuma”, adică acea dorinţa persistentă.
Care sunt notele dominante în cazul tuturor alcoolicilor?
Alcoolul este al 3-lea factor de risc pentru sănătate în Europa. Românii consumă 21 de litri de alcool pur pe an, adică de 2 ori mai mult decât este indicat. Există două extreme ineficiente în societatea românescă: una este aşa numita prevenţie primară pentru publicul general, prin mesaje antialcool, campanii media, egale cu zero şi cealaltă extremă este intervenţia târzie pentru dependenţii de alcool. Dar de segmentul de mijloc nu se ocupă nimeni. De cei care se află la abuz. Şi de efectele abuzului de alcool. Chiar dacă scuza este „beau ocazional”. Cum se cuantifică suferinţele unei tinere care a fost abuzată fizic sau/şi sexual de iubitul ei sau de soţ sau de un străin pentru că acesta era beat ? Cine se ocupă de violenţa sub influenţa alcoolului şi de paşii care premerg dependenţa. Aici trebuie intervenit pentru a preveni orice riscuri grave ulterioare. Când vorbim de dependenţa de alcool avem în minte imaginea unui adult de vârsta a doua, trecut de 45-50 de ani, care a consumat toată viaţa alcool, care bunăoară estă sărac, fără loc de muncă şi alungat de familie, care tremură şi întregul chip îi este îmbătrânit. Este o imagine incorectă şi incompletă deoarece alcoolul nu se adresează doar acestei categorii de vârste. Ce neglijăm în România sunt două aspecte: 1) alcoolul afectează în aceşti ani, mai mult ca oricând populaţia de gen feminin. Fetele de azi consumă mult mai mult alcool decât în urmă cu 5 ani. Devine mult mai la modă pentru o fată să consume alcool. Ruşinea şi inhibiţia au dispărut. Şi 2) alcoolul afectează tinerii. Vârsta la care tinerii consumă alcool a scăzut cu uimire până la 12 ani.
Cum poate fi prevenită ajungerea persoanelor în faza dependenței de alcool?
Să te opreşti la timp sau dacă ştii că nu poţi să te opreşti să eviţi pe cât posibil orice împrejurare, context, situaţie de risc şi orice persoană care te-ar îndemna la un abuz de alcool. Din păcate graniţa de la uz la abuz şi apoi dependenţă se trece pe nesimţite. Încercările repetate de a se opri rezultate cu eşec sunt de fapt argumente (şi criteriul de diagnostic) că de fapt oricât de mult ţi-ai propune să renunţi la alcool nu reuşeşti fără sprijin. Sau o altă amăgire: plec de acasă cu gândul că voi evita consumul şi sfârşeşti abuzând. Sau „beau doar un pahar, atât cât să nu par discordant”. Şi în zadar.
Spuneați că o problemă majoră cu care ne confruntăm este vârsta tot mai fragedă la care se începe consumul alcoolului. Ce se poate face la nivelul tineretului?
Aici avem o mare problemă prea puţin sesizabilă la nivel de comunitate sau naţional, de politici publice de sănătate. Riscurile sunt acute la nivel familial. Adolescenţii români consumă foarte mult alcool mai ales cu prilejul ieşirilor în club sau a petrecerilor de weekend. Seara şi în weekend consumul de alcool este exagerat. Despre alcool se vorbeşte foarte mult în termeni de „dependenţă”, de beţivani sau de sărăntoci, însă abuzul de alcool în rândul tinerilor conduce la riscuri nebănuite şi negândite nici de consumatori, nici de părinţii acestora. Studiile internaţionale ne arată că consumul de alcool este cea mai puternică formă de socializare în rândul tinerilor. Deci trebuie intervenit aici pentru a preveni consecinţele negative ulterioare. Din nefericire, NU există preocupare pentru efectele pe termen scurt ale abuzului de alcool în rândul tinerilor. Agresiunea fizică, agresiunile sexuale, accidentele rutiere, uitarea sau pierderea de lucruri importante (telefoane, bani), sexul neprotejat, internările la urgenţă sunt cele mai dese dintre aceste efecte. Care credeţi că a fost primul gest al unui absolvent de liceu, acum după Bac sau şi chiar al unui de clasa a VIII-a? A ieşit la terasă să bea ceva şi seara a mers în cluburi să se distreze: „hai să ne îmbătăm că am scăpat de examene”, iar părinţii devin extrem de iresponsabili în aceste cazuri. Nici nu ştiu la ce oră au ajuns acasă sau unde şi cu cine îşi vor petrece noaptea. Un taximetrist a fost ucis anul trecut tot pe fondul consumului de alcool, într-o noapte, când nişte tineri, unii minori, au ieşit din club.
Cum pot fi protejați adolescenții de mesajele subliminale în direcția consumului de alcool ? Chiar în această perioadă Delia a lansat o piesă nouă, cu niște versuri de genul, „mamă, sunt beată”, deoarece altfel nu-și poate uita iubitul de care s-a despărțit și exemplele pot continua..
Mesajele au o influenţă considerabilă dar pe mine, ca psiholog, mă intrigă persoanele care în mod conştient abuzează de alcool. Desigur, grupul de prieteni este un factor favorizant. Azi, este cool să te îmbeţi, să-ţi fie rău şi să faci gesturi de care nu-ţi mai aminteşti. Pentru că e cool să povesteşti asta. Şi tinerii care fac aceste gesturi devin apreciaţi de colegii lor.
Ați studiat la Oxford o perioadă de timp – care a fost percepția, în străinătate cum sunt gestionate de către autorități etapele de prevenire și educare?
O întrebare foarte bună. Am studiat 3 ani în Anglia, doi la Oxford şi unul la Londra. Acolo alcoolul este o prioritate naţională de zeci de ani şi se iau măsuri pentru reducerea efectelor negative. Impozitarea băuturilor şi reducerea disponibilităţii sunt două măsuri extrem de eficiente. Un drog este consumat mai ales dacă este accesibil. Gândiţi-vă că în Anglia nu poţi cumpăra alcool după ora 23.00. Magazinele non-stop funcţionează, dar raftul cu băuturi este încuiat. Desigur nu se vinde alcool tinerilor. Tinerii care par minori după aspect sunt legitimaţi. Am avut colege românce nedezvoltate fizic ce păreau a fi de 16 ani şi mereu erau legitimate la Tesco. Tinerii cumpără foarte multă băutură din supermarkerturi pentru că este mai ieftină. În Sibiu, în weekend deseori văd la coadă la supermarketuri elevii de clasa a 9-a sau şi mai mici cu sticle de vodkă şi cola. Nimeni nu îi opreşte.
Ce soluții vedeți pentru reducerea amplorii fenomenului alcoolismului în România?
Am învăţat că în reducerea fenomenului nu este eficientă intervenţia târzie şi ultimă asupra dependenţei. Dependenţa, boală fiind, este stadiul ultim, ci încă de la primele semne, de la abuz. Dar acesta este ignorată şi tolerată. În Anglia există intervenţii psihologice încă din şcoală la copiii cu trăsături de personalitate care reprezentau un risc crescut pentru a deveni consumatori de alcool. Şi acestea erau eficiente.Această înseamnă prevenţie, nu un afiş pe un gard. Să identifici cine este persoana care peste câţiva ani va abuza alcool şi mai tărziu va deveni dependent.
De asemenea, trebuie să se respecte legea de a NU vinde alcool tinerilor. Nu am întâlnit un bar în Sibiu care să zică „nu alcoolului sub 18 ani”. Dimpotrivă am întâlnit zeci de situaţii în care elevi pe care îi cunoşteam din şcoală, unii chiar de 15,14 ani au primit fără nicio dificultate alcool. Şi nu puţin. În cluburile de noapte se consumă foarte mult alcool. De asemenea, tinerii sub 18 ani sunt bineprimiţi. Părinţii lor ce păzesc? Nu cunosc vreo autoritate a statului care să intervină prin controale la comercianţii aceştia. Apreciez însă acţiunile Poliţiei Sibiu pe care o găsesc des prin jurul barurilor de noapte. Foarte bine. Dar celelalte autorităţi ce fac?
Deşi o mare problemă de sănătate publică, alcoolul nu interesează pe nimeni. Care Guvern al României a adoptat o Strategie Naţională Anti Alcool ? Care sunt alternativele de terapie şi reinserţie socială ale dependenţilor de alcool? Ce soluţii au? Stigmatizare, învinovăţirea, trimiterea la psihiatrie sau la poliţie. Atât.
România, încă ruşinea Europei. Ce riscuri implică lipsa educaţiei sexuale în şcoli
articol publicat pe blogurile Adevărul la 01.10.2015
România este pe locul II în Europa în ceea ce priveşte numărul de adolescente care au devenit mame timpuriu, cu vârsta între 15 şi 19 ani. Tot România este printre primele locuri la numărul de avorturi şi la nefolosirea mijloacelor de protecţie sexuală.
În România prostituţa stradală şi traficul de persoane este la un nivel ridicat. La capitolul igienă corporală stăm iarăşi prost precum şi la accesarea serviciilor medicale de specialitate.
Şi mai grav, România este unul dintre puţinele state europene care nu are nimic în programa şcolară despre sănătatea sexuală sau educaţia sexuală, educaţia pentru sănătate sau orice legat de relaţiile dintre oameni, pubertate sau de prevenire a unor boli cu transmitere sexuală. România ignoră acest aspect important al vieţii umane.
De fapt, prin ne-existenţa educaţiei sexuale în şcolile din România este încălcat „dreptul fundamental eleviilor la informaţia care îi va învăţa cum să se păstreze sănătoşi şi în siguranţă”. Cu ce scop? Cu ce riscuri, ştim foarte bine! Şi voi mai prezenta câteva date recente.
Actuala Lege a Educaţie, în opinia mea, încală tocmai art. 31 din Constituţia României privind dreptul la informaţie şi art. 34 care specifică clar că „Statul este obligat să ia măsuri asupra igienei şi sănătăţii publice”. O astfel de măsură este introducerea educaţiei sexuale.
Ori iată, copilul care este lăsat şi în grija statului de la 6 la 19 ani este deprivat de o informare şi educaţie a sănătăţii sexuale. O cercetare din 2012 condusă de dr. Cornelia Rada de la Academia Română ne arată limpede câteva aspecte extrem de îngrijorătoare pentru sănătatea populaţiei tinere, acum la 25 de ani de postcomunism:
1) Tinerii îşi încep viaţa sexuală încă de la 15 ani, în special cei cu educaţie scăzută şi din zonele rurale
2) 60% dintre cei care şi-au început viaţa sexuală, primul act sexual l-au avut în mai puţin de 1 lună de când şi-au cunoscut partenerul.
3) doar 23% au folosit metode de protecţie sexuală, (atenţie la primul contact sexual!), cei mai mulţi fiind cei de la oraşe, cu educaţie medie şi cu vârsta peste 18 ani.
4) Numărul mediu de parteneri sexuali a fost 4, cu un maxim de 6 în cazul bărbaţilor
5) Doar 10% din informaţiile primite despre sănătatea sexuală au fost primite la şcoală, sau de la cabinetele medicilor şi aceasta s-a întâmplat după vârsta de 14 ani.
6) Familia? Doar 4.2 % au declarat că au discutat cu părinţii despre toate aspectele legate de sexualitate
Ce înţelegem din aceste date:
1) Românul nu este educat şi, dacă nu eşti educat, eşti mai predispus să-ţi începi viaţa sexuală şi la primul contact să nu te protejezi.
2) Tinerii români nu primesc nicio informaţie despre sexualitatea umană până la 14 ani.
3) Mai târziu, dacă primesc, doar 10% vin pe surse sigure şi credibile precum şcoală şi doctori. Restul de 90%? Păi tot din cercetare aflăm că cei mai mulţi s-au informat de la „prieteni şi cunoştinţe”
4) ce este mai dureros că nici cu părinţii nu discută. 74% au relatat că nu au discutat cu părinţii deloc despre sănătatea sexuală. Aceeaşi cercetare ne indică şi câteva riscuri! Riscul începerii vieţii sexuale înainte de încheierea pubertăţii este corelat cu cancerul de sân, infertilitatea, infecţii cu transmitere sexuală, HIV, număr ridicat de parteneri, nefolosirea prezervativului şi implicarea în alte comportamente de risc precum consumul de alcool şi droguri. Dacă şcoala are şi acest rol de a promova sănătatea, sănătatea sexuală este o componentă esenţială a sănătăţii în general.
Şcoala este singura instituţie educaţională care are contact cu fiecare copil din ţara noastră, cum spuneam, de la 6 la 19 ani. Şi de aceea şcoala este într-o poziţie unică de a oferi copiilor şi adolescenţilor informaţii, cunoştinţe, înţelegere, abilităţi şi atitudine faţă de deciziile pe care elevii le vor lua pentru a promova sănătatea sexuală în propria lor viaţă.
Deci educaţia sexuală are un rol important în prevenirea problemelor de sănătate sexuală. Şi mai am un argument: există o suprasexualizare din cauza internetului şi a mass-media în general. Pornografia pe internet, reţele sociale şi alte site-uri nu reprezintă un mod de a învăţa despre sexualitate.
Ori, ca răspuns al acestor informaţii şi conţinuturi cu caracter sexual, de multe ori lipsite de credibilitate, şcoala trebuie să răspundă. Educaţia sexuală în lumea civilizată de 40, 50 de ani.
Elevii vor educaţie sexuală!
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă educaţia sexuală. În Franţa, Belgia, Austria şi Germania educaţia sexuală este o componentă a programei naţionale încă din anii 1970.
În Italia profesorul Donati a evaluat impactul şi atitudinea adolescenţilor faţă de un program de educaţie sexuală. Programul cuprindea 5 lecţii de tip workshop şi a fost derulat în 5 şcoli gimnaziale din Roma. Rezultatul? 95% dintre elevi au fost în favoarea educaţiei sexuale, rezultate măsurate la 6 luni de la finalizarea cursurilor.
Un raport al Comisiei Europene (2013) analizând situaţia educaţiei sexuale în 24 de state europene sublinia că insuficienta educaţie sexuală în ţările est europene conduce la o creştere a cazurilor de sarcini nedorile la adolescente şi la infectţii cu transmitere sexuală şi HIV inclusiv în România pe primele locuri, alături de Bulgaria, Estonia, Slovacia şi Lituania.
Lecţia dată de Suedia
Suedia este prima ţară europeană care a introdus educaţia sexuală încă din 1942 şi lecţii de educaţia sexuală au fost susţinute prin intermediul radioului inclusiv în 1954. Concomitent au fost create centre pentru tineri care să asigure servicii de prevenire a sarcinilor nedorite şi să promoveze sănătatea sexuală. În prezent sunt peste 240 de centre pentru tineri.
În România?
Pauză…. Spania Deşi subiecte de educaţie sexuală au fost introduse încă din anii 1970, abia în anul 1981 guvernul spaniol a propus o programă holistică de educaţie sexuală care cuprindea etapa preşcolară şi până la liceu.
În 2005 printr-o nouă lege a educaţiei s-a introdus o disciplină numită educaţie cetăţenească care include şi educaţia sexuală cu unele teme obligatorii. Totuşi raportul Comisiei Europene critică modul în care tinerii spanioli învaţă despre educaţia sexuală precizând existenţa „stereotipurilor, miturilor şi a credinţelor eronate” şi mai ales inexistenţa educaţiei sexuale în mediile rurale. Bulgaria Vecinii noştri bulgari ne-au luat-o înainte pentru că, deşi nu au introdus ca disciplină obligatorie, părinţii şi elevii au această opţiune de studiu la cerere. Ce nu face statul bulgar, fac ong-urile care au creat programe şi manuale pentru profesori, părinţi şi elevi încă din 2005.
Guvernul Regatului Unit a avertizat că educaţia sexuală nu promovează activitatea sexuală timpurie în niciun fel şi nici vreo orientare sexuală. Educaţia sexuală în Marea Britanie – În Marea Britanie introducerea obligativităţii educaţiei sexuale a rezultat în urma cererilor insistente ale profesorilor, părinţilor şi elevilor. Şi am explicat de ce. – De la vârsta de 11 ani, în Marea Britanie, educaţia sexuală este obligatorie. Elevii nu sunt însă obligaţi să fie examinaţi la acestă disciplină. Guvernul Regatului Unit a avertizat că educaţia sexuală nu promovează activitatea sexuală timpurie în niciun fel şi nici vreo orientare sexuală. Totodată sunt interzise folosirea de materiale explicite sau nepotrivite. Copiii trebuie să înveţe despre pubertate înainte de a ajunge la pubertate. Astăzi, nimeni nu îi învaţă pe copii în şcoală despre pubertate şi caracteristicile acesteia. La toate acestea aş avea să mai adaug un argument personal.
În activitatea mea profesională, ca psiholog fie la cabinet, fie prin discuţiile publice, mai ales în şcoli, licee şi facultăţi, la sute, sau chiar mii de elevi, am întâlnit cazuri clare de necunoaştere a unor noţiuni minime de sănătate sexuală inclusiv la vârste mai mari sau chiar la adulţi. Ruşinos pentru naţia noastră. Unul dintre cele mai puternice mituri, care tot din needucaţie provine, este acela că discutând despre educaţie sexuală, de fapt, se încurajează sexul. În România, slavă Domnului, avem religie de la clasa pregătitoare până în clasa a 12-a, deci 13 ani.
13 ani elevul în şcoala românească învaţă despre istorii biblice, poveşti despre Dumnezeu şi altele, reale sau imaginare, unele pot fi de folos, altele nu. Dar în aceeaşi Românie, în care învăţământul este obligatoriu, viitorul cetăţean român nu află nimic despre corpul său, dezvoltarea psihosexuală, pubertate, viaţa sexuală, riscuri. Că există mituri e adevărat, că suntem needucaţi la fel adevărat. Unul dintre cele mai puternice mituri, care tot din needucaţie provine, este acela că discutând despre educaţie sexuală, de fapt, se încurajează sexul. În conceptul de educaţie sexuală, accentul cade pe educaţie nu pe sex. Şi dimpotrivă, cum arătam mai sus, relaţia este inversă, persoane fără educaţie sexuală îşi încep viaţa sexuală timpuriu. În fine, cum e posibil deci să studiezi 13 ani religie şi doar 1 an psihologie, şi aceasta mult mai târziu, doar în clasa a 10-a, adică la 16 ani, când totul în viaţa umană şi viaţa şcolară este psihologie – de la emoţii până la motivaţie, gândire, comportament şi performanţă şcolară?
Citeste mai mult: adev.ro/nvj9up
Copiii români, cei mai fericiţi din Europa! Cum explică specialiştii acest clasament surprinzător
articol publicat de Claudia Spridon la 19.08.2015 pe Adevarul aici
Copiii români sunt cei mai fericiţi din Europa, potrivit unui studiu de amploare făcut de o asociaţie britanică, la care au participat elevi cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani din 15 ţări. Copiii români ocupă locul doi în lume, în topul fericirii, după cei din Columbia, în timp ce la coada clasamentului s-au situat ţări precum Marea Britanie şi Germania.
Specialiştii atrag însă atenţia că acest clasament este discutabil, întrucât fiecare copil percepe altfel fericirea.
Totuşi, potrivit studiului, copiii români au o stimă de sine ridicată, sunt mulţumiţi de aspectul lor fizic şi sunt încântaţi de ceea ce fac la şcoală. De cealaltă parte, britanicii de 10-12 ani sunt nemulţumiţi de viaţa lor în ansamblu şi au probleme atunci când vine vorba de încrederea în propriul aspect fizic.
„Ce face copilul român de 12 ani şi ce face un copil britanic la 12 ani? La 12 ani copilul este deja integrat într-un colectiv şcolar, are prieteni, socializează, îl preocupă deja timpul liber, sporturile şi probabil micile pasiuni încep să devină importante. Evident că nu mai este copil speriat şi nesigur abia intrat în şcoala şi nici nu este copil aflat la pubertate spre adolescentă când apar alte neplăceri. Teoretic e o perioadă prielnică copilăriei sale”, explică psihologul Mihai Copăceanu.
În opinia acestuia, copiii defavorizaţi social pot raporta un grad ridicat de fericire dacă universul lor de manifestare se limitează la viaţa la ţară, creşterea animalelelor şi legătura cu natura.
„Ce poate fi mai fericit pentru un copil dintr-un sat de munte decât să se joace zilnic, după câte ore de şcoală, pe întinsa pădure din jurul casei sale ? chiar dacă nu are curent electric. El este mulţumit. Are prieteni cu care să se joace. De fapt el raportează fericirea sa la condiţiile sale. Nici n-ar şti cum să utilizeze o tabletă şi probabil l-ar pliciti acest fapt”, a punctat specialistul.
Copiii, mulţumiţi de ce învaţă la şcoală Mai departe, studiul arată că elevii de 10 ani de la noi au acordat nota 9,3 sistemului de învăţământ, declarându-se încântaţi de materiile pe care le studiază şi de modul în care li se predă la şcoală. Însă, copiii cu doi ani mai mariau scăzut nota dată sistemului de învăţământ la 8,9. O explicaţie pentru nota mare obţinută de sistem, care este deseori criticat pentru carenţele sale, ar fi lipsa de alternative a copiilor.
„O familie de români, acolo unde este cazul, chiar se implică într-o educaţie de succes, cu rezultate şcolare ridicate, tocmai pentru mândria părinţilor. Părinţii îşi hrănesc propria stimă de sine prin rezultatele educaţionale ale copiiilor”, susţine Mihai Copăceanu.
Agresivitatea în şcoli, un fenomen de amploare
Acelaşi studiu arată, însă, că elevii sunt conştienţi de gradul ridicat al violenţei în şcoli, fenomen ce a luat amploare în ultimii ani. Concret, 19% din respondenţi susţin că au fost implicaţi în cel puţin trei incidente violente în sala de clasă în decursul unei luni, în timp ce 11% spun că au avut altercaţii cu colegii o singură dată. Ţara noastră se clasează, astfel, pe primul loc din punct de vedere al violenţelor în instituţiile de învăţământ.
„Din fericire în România fenomenul de buling nu este atât de ridicat precum în alte ţări deşi mai ales în ultimii doi ani bulingul în şcoli a crescut. În raportarea gradului de fericire, relaţia cu şcoala are un loc esenţial”, completează Mihai Copăceanu.
Cercetarea a încercat să scoată la iveală şi măsura în care copiii din categoria 10 – 12 ani îşi cunosc, încă de mici, drepturile. Astfel, 77% din copiii norvegieni au explicat că îşi cunosc drepturile, pe locul doi situându-se micuţii din Columbia, iar pe trei cei din Polonia. România ocupă locul 6 în clasament, codaşi fiind englezii şi sud coreenii, şi ei nefericiţi conform studiului amintit.
„Dacă au răspuns afirmativ nu înseamnă că îşi cunosc drepturile. Întrebarea imediat următoarea de verificare ar trebui să sune « care sunt drepturile tale. Enumeră-mi te rog 5 dintre acestea”. Copiii de 10 ani din România încă nu beneficiază de totalitatea drepturilor lor, fie că vorbim de mediul familial sau de cel şcolar”, a precizat psihologul.
Copiii români nu sunt independenţi de familie Acesta este ferm convins că răspunsurile date de copiii români ar fi fost complet diferite dacă aceştia ar fi responsabilizaţi de mici şi independenţi parţial de familie, aşa cum se întâmplă în alte ţări eurpene precum Finlanda, Danemarca sau Marea Britanie.
„Răspunsurile au fost influenţate în mare măsură de faptul că la noi părinţii se implică activ în viaţa copilului cel puţin până la clasa a XII-a”, a adăugat Copăceanu.
Studiul arată de asemenea că fetele din Marea Britanie sunt pe penultimul loc în ceea ce priveşte încrederea în propriul aspect fizic, acordându-şi nota medie 7,3, în condiţiile în care cea maximă este 10. Fetele românce s-au clasat pe primul loc, acordându-şi nota 9,4.
„Fetele de 12 ani au o imagine de sine ridicată pentru că se simt bine cum arată. Dar treptat apare o schimbare. Fetele din România încă de la 12 ani devin din ce în ce mai mult interesate de aspectul fizic, de modul în care se îmbracă, de machiaj, tunsoare şi de imaginea corporală,de masa corporală”, conchide psihologul.
Topul tărilor cu copii fericiţi
1 Columbia
2 România
3 Israel
4 Turcia
5 Africa de Sud
6 Algeria
7 Ethiopia/Nepal
8 Spania
9 Polonia
10 Norvegia
11 Estonia
12 Germania
13 Anglia
14 Coreea de Sud
Citeste mai mult: adev.ro/ntcbgv
Evaluare: pedepsele violatorilor de la Vaslui, benefice, dar indulgente
articol publicat de Sorin Ghica la 17 august 2015 în Adevărul cu referire la condamnarile cazului de viol de la Vaslui
Specialiştii în drept, dar şi psihologii şi sociologii admit că pedepsele primite de cei şapte violatori în primă instanţă, dincolo de cuantumul lor discutabil, au un efect benefic. Nu atât pentru autorii faptei, cât pentru comunitatea care i-a protejat şi le-a încurajat atitudinea ulterioară.
Sociologul Alfred Bulai apreciază viteza cu care s-au mişcat judecătorii, la presiunea opiniei publice, chiar dacă pedepsele nu au fost exemplare. ”E de apreciat celeritatea cu care s-a judecat acest caz. De multă vreme nu am mai văzut pedepse care să se dea atât de repede. Să nu uităm că trăim într-o ţară în care procesele durează ani de zile. Presiunea publică a făcut să urgenteze situaţia uşor aberantă în care violatorii erau liberi.
Noi am văzut doar gesturile cretine al respectivilor, care nu au făcut decât să-şi maximizeze vina în spaţiul public. Comportamentul lor ulterior cu siguranţă a contribuit în mod negativ la calcularea pedepselor. Pe de altă parte, pedepsele nu au fost cele mai mari”, arată sociologul. Acesta pune accent pe rolul preventiv al pedepselor dictate de judecători. „Ce este mai important este efectul public şi social pe care-l au astfel de sancţiuni, chiar dacă par mici la prima vedere. Pedepsele lovesc serios în acest gen de comportament, nu atât al autorilor violului, cât al comunităţii, care nu vedea nimic grav în ceea ce au făcut. Deci, efectul benefic cu adevărat nu va fi cât vor sta ei în închisoare, ci la nivelul comunităţii. Este un şoc pentru comunitate şi aşa şi trebuie”, explică Bulai. Alfred Bulai subliniază însă că deşi violatorii au primit pedepse relativ mici, aceştia nu vor avea viaţă prea uşoară după gratii.
”Nu ştiu în ce penitenciar vor ajunge, dar în general violatorii nu au o viaţă prea uşoară în puşcărie. Deci, sancţiunea ar putea fi mult mai dură decât ne gândim acum. Există un anumit cod în închisori, iar violatorii sau pedofilii nu sunt prea bine văzuţi. S-ar putea să experimenteze senzaţii noi…”, a arătat expertul. Antonescu: S-a făcut parţial dreptate
La rândul lui, specialistul criminolog Dan Antonescu, fost şef al Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, arată că pedepsele primite de violatori vor avea efect doar parţial, din cauza indulgenţei judecătorilor. ”S-a făcut parţial dreptate. Dacă în privinţa celor trei care au recunoscut de la începutul anchetei comiterea faptei, se explică aplicarea circumstanţelor atenuante, aşa cum prevede legea, pentru ceilalţi patru, care fie au refuzat să dea declaraţii, fie au dat declaraţii mincinoase sau nu au vrut să colaboreze în niciun fel cu anchetatorii, nu înţeleg de ce s-a manifestat indulgenţă”, a declarat expertul. Potrivit acestuia, autorii aveau de partea lor doar circumstanţe agravante, care ar fi trebuit taxate de instanţă. ”Comportamentul autorilor, ulterior comiterii faptei, ar fi trebuit să fie un semnal pentru instanţă că oamenii ăştia nu au înţeles gravitatea faptei lor.
Atitudinea celor şapte tineri pe tot parcursul anchetei, încurajaţi de comunitate, a arătat opiniei publice că ei se mândresc cu ceea ce au făcut. Instanţa avea posibilitatea să dea nişte pedepse mai mari, pentru că a fost vorba de un concurs de infracţiuni – viol în formă agravantă cu lipsire de libertate în mod ilegal. Nu ştiu de ce judecătorul s-a oprit aici. Dar judecătorul este suveran şi noi trebuie să-i respectăm decizia”, a spus Dan Antonescu. Expertul consideră că pedepsele, dincolo de rolul punitiv, trebuie să transmită ”un mesaj”. ”Suntem şocaţi de acest fenomen, în ultima vreme cazurile de viol s-au înmulţit. De aceea, ar fi fost nevoie de un mesaj de descurajare pentru potenţialii infractori. Or, acest mesaj nu a venit. Aceştia oameni care au fost condamnaţi deja calculează că vor fi liberi după ce vor face două treimi din pedeapsă. Lucrul cu adevărat bun este trecerea autorilor în arest preventiv. Este o măsură absolut firească, protectoare pentru populaţie, descurajantă pentru potenţialii violatori”, a mai precizat Antonescu.
Copăceanu: Autorităţile ar trebui să înveţe din acest caz
Psihologul Mihai Copăceanu priveşte pedeapsa primită de violatori din perspectiva victimei. Indiferent de anii primiţi de cei care i-au făcut rău, aceasta va trăi în continuare un coşmar. ”Indiferent de numărul de ani pe care îl primeşte un violator, asta nu schimbă foarte mult starea psihică a victimei. Opinia publică va fi satisfăcută de faptul că violatorii sunt în puşcărie. Victima rămâne însă cu trauma. Trăind într-o comunitate mică, alături de familiile violatorilor, fata va fi considerată vinovată de aceste condamnări. Presiunea ar putea fi chiar mai mare acum. Ce se schimbă este percepţia şi nivelul de emoţie al comunităţii de acolo, dar şi la nivel naţional. Starea victimei nu se va schimba”, a declarat psihologul. Ce se poate face?
Autorităţile ar trebui să înveţe ceva din acest caz, pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete, arată specialistul. ”Pe mine, ca psiholog mă interesează, plecând de la acest caz, ce schimbări vor face autorităţile pentru ca victimele să fie protejate. Cea mai mare eficienţă în astfel de cazuri o au ONG-urile, care compensează neputinţa statului. De multe ori, acestea oferă victimelor asistenţă psihologică sau juridică. Este important ca, plecând de la acest caz, justiţia să ia act de cum trebuie îmbunătăţită procedura de protecţie a victimei şi cum trebuie să fie asigurată asistenţa juridică şi psihologică a acesteia. Aici avem lacune foarte mari. Acest caz a arătat cât suntem de ineficienţi”, a declarat Mihai Copăceanu.
Citeste mai mult: adev.ro/nt8mv6
Pensionarii, cei mai dispuşi la depresie
Articol publicat in Tribuna, 22.01.2015
Dacă stai prea mult, ajungi depresiv. Asta este concluzia unor cercetători chinezi, care au luat în considerare studiile precedente. Printre formele de sedentarism care pot creşte riscul de a suferi o depresie se numără timpul excesiv petrecut în faţa televizorului şi al calculatorului. Faptul a fost confirmat şi de psihologul sibian Mihai Copăceanu, care aduce ca prim exemplu oamenii care se plafonează şi duc o viaţă pasivă. De pildă, pensionarii. „O dată pensionaţi, oamenii duc o viaţă extrem de pasivă şi stările deprimante devin tot mai accentuate. Un om activ îşi preocupă timpul şi programul zilnic, îşi preocupă mintea. şi asta este esenţial”, a spus psihologul.
Cercetătorii de la Colegiul Medical din Universitatea „Qingdau” din Shangong au demonstrat că un stil de viaţă sedentar creşte cu 25% riscul de a suferi o depresie, în comparaţie cu oamenii care sunt activi şi duc o viaţă solicitantă. Potrivit Mediafax, analiza, publicată în British Journal of Sports Medicine, a adus în faţă rezultatele obţinute în urma monitorizării a 193.166 de participanţi la alte 24 de studii publicate anterior, care au avut în centru nivelurile de comportament sedentar şi riscul de depresie. Explicaţii în legătură cu acest studiu ne-a oferit şi psihologul sibian Mihai Copăceanu, care spune că factorii depresiei sunt, înainte de toate, în funcţie de vârstă. „Factori de risc pentru tulburarea depresivă sunt şi suferinţa unei boli somatice îndelungate, abuzul de alcool şi droguri, evenimente din viaţă stresante (pierderea job-ului, a unei persoane, divorţul, pierderdea iubitei), munca în exces, nemulţumirile şi insatisfacţiile profesionale precum stima de sine scăzută, pesimismul, autocritica”, a mai explicat Mihai Copăceanu. Potrivit sibianului, studiile arată că una din patru persoane poate dezvolta un episod depresiv pe parcursul vieţii.
Secretul? O viaţă echilibrată
Ce se recomandă? În funcţie de tipul şi severitatea simptomelor, depresia poate fi tratată prin psihoterapie. „Mi-aş dori ca sibienii să aibă încredere în psihologi şi să acceseze serviciile de terapie. Psihologul clinician este de mare ajutor şi reprezintă o necesitate, pentru că el intervine cu metode şi tehnici specializate. Psihologul nu dă sfaturi, nici nu este o persoană ca oricare alta, care doar te ascultă. Prietenii nu pot fi psihologi. Apoi, în cazurile severe, depresia trebuie numaidecât tratată prin medicamente, pe care doar un psihiatru, în urma unui consult de specialitate, poate recomanda”, a spus Mihai Copăceanu. Pe lângă medicamente, un remediu bun este viaţa echilibrată. „Trebuie să avem şi momente de odihnă, de dialogare cu sinele şi de socializare. Dar, câteodată, uităm să socializăm complet. Ne închidem în noi sau – mai nou – în tehnologie, în Internet şi calculator. Văd deseori familii, unde tatăl este cu treaba lui, mama cu a ei, iar copiii pe calculator”.
De asemenea, pentru un stil de viaţă moderat se recomandă şi o activitate fizică mai bună.
Încă o dată despre Ruşinea de a fi Român, domnule Iohannis!
publicat pe blogurile Adevarul la 12 dec 2014 cu prilejul Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului
Bucureşti 10 decembrie 2014: Ziua internaţională a Drepturilor Omului
La ora 9 fix evenimentul este deschis. În sală magistraţi, psihologi, cercetători, jurnalişti, directori de instituţii publice din întreaga ţară şi din străinătate. Se apropie prânzul. L-am ascultat pe judecătorul CSM Cristi Dănileţ, apoi alt judecător din Oltenia, un avocat şi un procuror din Berlin. Era o tânără domnişoară. Nici nu i-aş fi dat 30 de ani. Dar a vorbit cu un impact incredibil. A continuat să enumere cazurile grave de trafic de persoane. Şi a ajuns la cifre. Aici sala s-a blocat. Linişte. Cea mai mare minoritate etnică de femei obligate să practice prostituţia sunt românce. În Germania se estimează a fi 200.000 de prostituate. Peste 65% sunt de altă naţionalitate, majoritatea din România şi Bulgaria. Da, prostituţia e legală în Germania din 2002, dar asta nu simplifică nimic. Cifra româncelor urcă până la 70.000. Poate fi reală sau nu. Dar în Italia? Dar în Spania şi Marea Britanie?
Căutaţi în orice ziar european şi veţi găsi în fiecare săptămână descrierile suferinţelor umane. În majoritatea cazurilor traficanţii sunt cunoscuţi victimelor şi le inspiră încredere. Aşa sunt ademenite, apoi minţite şi sechestrate. Cea mai cunoscută ştire este despre tânăra de doar 20 de ani ajunsă în comă la un spital din Koln pentru că a refuzat prostituţia. În urmă cu două zile, pe 10, o ştire despre o româncă de 19 ani ţinută în sclavia prostituţiei de un compatriot în Lazio (Italia). Pe 8 decembrie, Ziarul de Sicilia descrie o agresiune stradală asupra unei minore dovedită că era silită să practice prostituţia. Pe 2 decembrie, The Telegraph, relata despre un român ce şi-a obligat iubita să practice prostituţia la Londra. Pe 1 decembrie alt articol despre prostituţia româncelor în Malta. În 25 noiembrie, 5 români au fost arestaţi la Pitsea (Essex): gestionau un bordel. Pe 22 noiembrie o altă româncă este arestată la Coventry. Tot bordel. Dincolo de ocean, în Canada, pe 5 decembrie, citesc un articol despre traficanţii de persoane români puşi alături de chinezi şi nigerieni. Pe 26 noiembrie o româncă ce practica prostituţia este masacrată la Verona. Altă ştire cu 900 de românce exploatate sexual în Spania. 10 ştiri doar în câteva zile. Se înţelege cât de grav este acest fenomen?
Discursul procurorului german m-a făcut să admir pasiunea, devotamentul şi munca pe care o depunea în Berlin. Am discutat şi la pauză şi am constatat cu uşurinţă profesionalismul nemţesc. Dar pe când o urmăream am rămas indignat de justiţia şi poliţia din România şi mi-a fost ruşine că sunt român. Aaa, la eveniment au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Poliţiei Române. Ce credeţi? Evident că nu au venit, numele lor a rămas doar pe program. Nici măcar nu au trimis un înlocuitor. Mai mult, evenimentul nu a fost organizat de vreo instituţie de prestigiu din România, ci tot cu sprijinul străinilor: Fundaţia Friedrich-Ebert, Ambasada Germaniei şi Ambasada Olandei. Cum le pasă altora de ţara noastră şi nouă nu?! M-am ridicat şi, înainte de a-i adresa câteva întrebări, ca un simplu cetăţean român, am considerat că sunt obligat să-i transmit consideraţia mea doamnei procuror. Mai ales că prezentarea includea termenul de „colaborare transnaţională pentru combaterea..”. Dacă dumneaei face mai mult pentru sufletele româncelor decât ţara lor este cu neputinţă să nu fii emoţionat de acţiunile străinilor şi totodată ruşinat de indiferenţa şi culpa noastră. La aceeaşi întâlnire un judecător din Craiova ne descria un caz pe care-l soluţiona în această săptămână: o mamă a 4 copii este invitată de un amic să lucreze în Italia. Odată ajunsă acolo este adăpostită într-o casă alături de 6-7 femei şi supusă violenţei fizice constante pentru ca ulterior să fie trimisă direct pe străzi „la produs”, zi de zi. Şi iar intimidată şi lovită („să-i arate cine e şefu`”), ajungând pe străzi cu urme ale violenţei. După câteva săptămâni o patrulă de carabienieri i-a fost salvarea. Infractorul riscă acum 4 ani de puşcărie. Partea nefericită că însuşi soţul a îndemnat-o să meargă în Italia. Şi totuşi, trauma prin care a trecut ce preţ are?
Roma, 15 aprilie, 2008
Altă întâlnire internaţională. De astă dată cu vreo 600 de participanţi. Unul dintre invitaţii de onoare ne prezintă un studiu despre prostituţia în Italia. 85% dintre victime erau de naţionalitate română. Acelaşi scenariu: sechestrare, violenţă, vedem fete de 15, 16,17 ani. M-am ruşinat încât mi-am ascuns legitimaţia în buzunar să nu se observe că reprezint România. Nu mi-a fost uşor.
Îndignarea este şi mai mare acum. Atunci parcă mai puteam pricepe. Era agitaţia după 2007. Dar acum, după 6 ani de când am auzit oficial în public cât de grav stăm la traficul de persoane şi minori. Şi fenomenul nu a cunoscut nicio modificare în ultimii ani. 16 noiembrie 2014 Dacă românii din diaspora au sprijinit alegerea noului preşedinte prin votul lor decisiv, prin mobilizarea fără precedent şi prin efortul de a călători sute de km şi aşteptând ore în şir doar pentru a vota, preşedintele ales are şi mai mult obligaţia de a-i spriji eficient pe aceşti români. Da, ei sunt cei care muncesc şi trimit bani mulţi în ţara.
Dar tot dintre românii din diaspora fac parte şi sutele sau miile de tinere minore şi femeile adulte care sunt victimele traficului de persoane. Sau cei siliţi să muncească la negru. În unele cazuri sunt de fapt reţele transnaţionale. O „afacere profitabilă”. Femei adulte, adolescente şi minore de 13,14 ani sunt răpite sau înşelate pentru a fi supuse prostituării în ţările Europei. Der Spiegel a publicat repetate articole despre atrocităţile prin care trec prostituatele din România. Autorităţile germane nu iartă, cele româneşti ce fac oare? Văd că încă ne confruntăm cu prejudecăţi, mituri, discriminări şi judecăţi nedrepte, chiar printre autorităţi, oamenii de rând şi cititorii acestui blog. „Daa, lasă-le că merită, că ele s-au dus”, sau că aparţin unor categorii etnico-sociale. Oare?
Citiţi următorul fragment: O fata de 15 ani ţine in brate pe fiul ei de 1 an. Oamenii o numesc curvă, nimeni nu stie ca a fost violata la 13 ani. Oamenii numesc un alt om gras. Nimeni nu ştie că are o boală gravă făcându-l să fie supraponderal. Oamenii numesc un bătrân urât.Nimeni nu ştie ca i-a fost afectata fata în timp ce lupta pentru ţara noastră în razboi. Oamenii numesc o femeie cheala, ei nu ştiu că are cancer. Stereotip şi hărţuire.
Pentru a opri traficul de persone şi minori, relele tratamente, abuzurile fizice şi emoţionale emoţionale cu efecte pe termen lung, nu este dificil precum se pare. Avem un exemplu de excelenţă.
Doamna Iana Matei, prin organizaţia pe care a creat-o a salvat (atenţie!) peste 470 de victime. A primit o recunoaştere internaţională, tot de la străini: a acceptat titlul de „Europeanul anului în 2010” (Reader`s Digest), a fost declarată „Eroul Anului” de către Departamentul de Stat al SUA (2006), iar în 2007 a primit „Premiul pentru Abolirea Sclaviei” din partea Camerei Lorzilor din Marea Britanie. Cartea „De vânzare: Mariana, 15 ani” a fost tradusă în aproape toate limbile de circulaţie europeană Ministerul de Interne câte victime a salvat? În ultimii ani în România au fost condamnaţi peste 1.400 de indivizi pentru traficul de persoane, mai mult de jumătate dintre aceştia pentru traficul de minori. Deci Ministerul Justiţiei a reuşit să condamne de trei ori mai multe persoane decât numărul de victime salvat de o singură persoană? Da, este adevărat 1.400 au fost condamnaţi, mult mai mulţi anchetaţi şi lăsaţi liberi, mult mai mulţi încă neaduşi în faţa judecătorului şi în consecinţă numărul real al „peştilor” ar putea depăşi 14.00(0). Şi totuşi, când o femeie face mai multe decât un întreg minister (sau mai multe ministere care ar trebuie să colaboreze), când procurori din Berlin, specialişti din Amsterdam şi din Roma şi din întreaga Europă, alături de ambasadele acestor state conştientizează flagelul enorm la care sunt supuse victimele din România şi ne dau lecţii despre cum se recunoaşte, raportează şi acţionează, nu pot decât să am o imensă ruşine că sunt român! Şi ruşinea aceasta nu e doar a mea, e a întregii naţii în faţa Europei şi cu greu se va şterge. Domnule Preşedinte, domnilor diplomaţi, domnilor miniştri nu puteţi merge la Bruxelles sau Strasbourg prezentând doar frumuseţile ţării, tradiţiile, poveştile nostre ignorând actele criminale. Cum puteţi zâmbi ciocnind pahare de şampanie cu omologi europeni care recunosc problemele românilor în ţara lor şi constată nepăsarea noastră an de an? Vreau să văd pe Facebook (că mai nou aşa comunică preşedinţii României) că va fi un anunţ şi pe această temă, nu doar despre cărţile vândute, tehnologie, educaţie şi cultura sibiană.
PS Bucureşti, 10 decembrie, 2015, Palatul Cotroceni: Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, preşedintele României Klaus Johannis printr-o declaraţie de presă anunţă poziţia sa fermă şi acţiuniile ţării contra mafiei traficului de persoane şi minori români, anunţă continuarea luptei şi apreciază colaborările instituţiilor statului român cu cele din Germania, Spania, Italia, Marea Britanie etc.
Bucureşti, 10 decembrie 2016
preşedintele României primeşte premiul special al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi este felicitat de preşedintele Consiliului Europei şi al Comisiei Europene pentru lupta sa pentru respectarea drepturilor românilor din ţară şi străinătate. 5.000 de victime au fost salvate în 8 luni. Obama însuşi îi telefonează.
Psiholog Copăceanu: mihai.copaceanu8@gmail.com 