Etichetă: psihologie

Blogul Adevarul

Agresiunile, la ordinea zilei în şcoli. Psiholog: Dacă ar fi toleranţă zero faţă de violenţă nu ar mai exista atâtea cazuri!

mihaicopaceanuLasă un comentariu

Articol publicat în Adevarul. ro de Claudia Spridon la data de 1 decembrie 2014

Aşa arată un studiu recent, derulat de Asociaţia Telefonul Copilului, în care au fost analizate răspunsurile a peste 2.000 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 7 şi 19 ani. Conform studiului, două treimi dintre copii îşi doresc să beneficieze de sprijinul părinţilor în cazuri de agresiuni de acest fel, dar le este ruşine sau frică să o facă. Acelaşi număr de copii, însă, nu ar apela la părinţi pentru a le solicita sprijinul într-o astfel de situaţie, iar un număr similar de victime au declarat că părinţii lor nu cunosc situaţia cu care ei se confruntă. „Unui copil îi este frică să discute cu părinţii despre abuzuri pentru că le este teamă de repercusiuni.

Dacă ar apela la părinţi li s-ar întări convingerea că sunt slabi, iar acest lucru ar accentua ceea ce ei nu vor să accepte. Problema este că şcoala dă violenţă şi bullying. Dacă ar avea toleranţă zero faţă de violenţă nu ar mai exista atât de multe cazuri”, susţine psihologul Mihai Copăceanu. Potrivit acestuia, sunt situaţii în care violenţele verbale şi fizice la care au fost supuşi copiii la şcoală pot afecta dezvoltarea lor ulterioară. „Pentru unii poate fi doar o amintire neplăcută din trecut, însă totul depinde de modul în care a fost gestionată problema la momentul potrivit şi de sprijinul pe care copilul l-a primit de la familie ori de la profesori”, a completat specialistul. Şcoala nu ia fenomenul în serios   „Este alarmant faptul că mai mult de jumătate dintre copiii chestionaţi au răspuns că şcoala nu ia fenomenul bullying în serios.

S-a observat şi că elevii nu sunt obişnuiţi cu acţiuni de prevenire ale acestui fenomen, în timp ce din punctul lor de vedere sancţiunile au caracter temporar şi nu rezolvă problemele pe termen lung. În plus, rezultatele studiului arată că rolul consilierului şcolar nu este cunoscut în rândul elevilor sau este diminuat”, a declarat şi Cătălina Florea, director executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului. Studiul arată că în 72% din cazuri, copiii şi tinerii s-au confruntat cu comportament de tip bullying indirect, caracterizat prin comentarii neadecvate despre ei, familie, statut social sau etnite. În acelaşi timp, 59% au primit porecle, iar 47% din respondenţi au declarat că au fost lăsaţi în afara grupului. Un procent de 43% din tineri au fost loviţi, îmbrânciţi sau pălmuiţi, iar 32% au primit ameninţări. Unde au loc agresiunile În peste 75% din cazuri au existat şi martori, mai mult de jumătate au încercat să intervină pentru a preveni izbucnirea unui conflict.

646x404 (1)

Tristeţea, furia, singurătatea şi ruşinea sunt câteva dintre stările negative pe care le-au experimentat victimele acestui fenomen, larg răspândit în şcolile de la noi. Spre exemplu, 57% din tineri au declarat că acţiunea de bullying a avut loc în sala de clasă, 33% au spus că a avut loc pe coridor, iar 32% au spus că s-a întâmplat în apropierea unităţii de învăţământ. Respondenţii au fost agresaţi verbal chiar şi în mediul online, relevă acelaşi studiu, potrivit căruia 14% din tineri au primit mesaje neadecvate prin SMS. Cel mai frecvent, hărţuitorii din mediul online sunt colegii, susţin specialiştii.

ARTICOLE PSIHOLOGIE · GANDURI DE LA OXFORD...

2 Aprilie: Între absenţa legii şi răutatea românilor

mihaicopaceanu8 comentarii

articol publicat pe Blogurile Adevărul la 02 Aprilie 2013 

photo: http://www.sibiu100.ro

4 149

În 1997 Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat rezoluţia nr. 62/139 prin care declara ziua de 2 aprilie: World Autism Awareness Day.

Din acel an în marile oraşe ale lumii au loc acţiuni publice, campanii, flashmob-uri, conferinţe şi noaptea instituţiile importante sunt iluminate în albastru, toate cu scopul de a atrage atenţia asupra acestei tulburări de dezvoltare, a ratei alarmante a autismului, pentru a “sensibiliza” cetăţenii şi instituţiile statului şi de a afirma şi pentru a promova drepturile acestor copii speciali. Orice cuplu, orice familie, oricare dintre viitorii părinţi pot avea un copil cu autism pentru că încă nu cunoaştem cauzele autismului. Ştiim doar cum se manifestă (nu relaţionează social, nu comunică, are mişcări repetitive,etc) şi că poate fi diagnosticat în jurul vârstei de 3 ani. Şi mai ştiim că un diagnostic timpuriu duce la o recuperare de succes.

Ca psiholog la Fundaţia Un Copil O Speranţă din Sibiu am avut prilejul şi bucuria de a fi alături de părinţii acestor copii, părinţi care îşi dedică întreaga viaţă, motivaţie şi dragoste. Părinţi care zi şi noapte îşi îngrijesc copilul cu autism. Ziua, odată diagnosticat, copilul urmează un program intens de terapie şi recuperare începând de dimineaţă în instituţiile de specialitate trecând prin sedinţele de terapie de la psiholog, pedagog de recuperare, kinetoterapeut, ergoterapeut sau logoped şi continuând acasă prin structurarea spaţiului, stabilirea de reguri, organizarea activităţiilor, continuarea sarcinilor, exerciţii sau frecventarea altor centre de interactiune socială. O muncă enormă, constantă, ce necesită multă motivare şi perseverentă. Pentru un singur cuvânt luni întregi de efort. Dar aceşti copii sunt cei mai frumoşi pe care i-am întâlnit, cei mai puri şi sinceri şi părinţii lor îi iubesc enorm. Mulţi dintre ei talenţaţi.

 În România

Din păcate părinţii şi copiii lor cu autism încă sunt de neînţeles şi de neacceptat. Reticenţa, jignirea, prejudecăţile şi miturile sunt frecvente. Cuvântul „autism” este abuzat şi folosind pe nedrept de politicieni în comentariile injurioase unii către alţii.

Pe când trăiam în Sibiu am încercat să arătăm celor din jur, cetăţenilor, acelei comunităţi mult prea lăudată în ţară ca fiind civilizată, europeană şi culturală (aiurea!), că autismul nu este o boală care se molipseşte şi nici nu trebuie să-ţi fie teamă sau să-i jigneşti pe stradă. Am organizat dezbateri publice, emisiuni televizate şi am scris articole în presa locală. Ba chiar am ieşit în repetate rânduri cu copilaşii jucându-ne în Piaţa Mare. Dacă ceilalţi copii din jur ni se alăturau în jocuri, deschişi şi prietenoşi, părinţii copiilor numiţi “tipici” erau reticenţi şi defensivi. Îmi amintesc că nici nu acceptau să primească ori să citească un pliant despre autism.

Zilnic în drumul spre centrul de terapie UCOS, pe autobuze sau pe străzi, când un copil devenea agitat cetăţenii europeni ai Sibiului aruncau cuvinte urâte „dă-i două palme, cum l-ai crescut aşa, să stea în picioare”. Povara părinţilor era povara suferinţei la care se adăuga povara stigmei sociale şi a blamului public. Suntem un popor de needucaţi şi răi.

Privesc aici în Marea Britanie şi întâlnesc zilnic persoane cu dizabilităţi în public, li se oferă o prioritate în autobuz ori la ghişee, o mână întinsă la urcarea unor scări, un ajutor sau un zâmbet. Văd oameni ca noi. Văd oameni utili sociali muncind şi bucurându-se de viaţă. Societatea i-a primit şi serviciile sunt adaptate. Sunt egali în drepturi. Văd la petreceri un tânăr în scaun cu rotile sau văd în restaurant un adult cu Down. Văd un nevăzător mergând pe străzi şi trecătorii oferindu-i atenţia lor. Mai ieri îmi spunea o prietenă sănătoasă din Timişoara că a căzut cu bicicleta iar românii au trecut pe lângă ea fără să o întrebe ceva sau să o ridice de jos. Ba unii aveau o expresie de indignare pentru că au trebuit să evite „obstacolul”. Ce oameni suntem ?

În România încă folosim cu neruşinare termeni precum „handicapat”, „bolnav” ”nebun”, sau „schizofrenic”. Facem haz de o realitate şi luăm în derâdere o dizabilitate. Oamenii de rând sunt intoleranţi, neînţelegători şi nedrepţi. Ceilalţi, cei de prin parlament, îi cunoaşteţi prea bine, n-am niciun cuvânt. Au alte priorităţi.

La doi ani după gestul extrem al lui Adrian Sobaru, tatăl unui copil cu autism, după ce s-a aruncat de la balconul Parlamentului în timp ce primul ministru ţinea un discurs nu s-a schimbat ceva. Recent, se pare că dl Sobaru a decis să părăsească România. Şi ca el mulţi alţi părinţi, unii pe care îi cunosc, luptând prea mult cu „sistemul” au decis să plece din ţară. Atâta nedreptate în Romania încât lui Fabian, tot cu un diagnostic de autism, i s-a tăiat indemnizaţia de câteva sute pe care o primea de la stat. Mama, tatăl şi fratele lui şi-au luat putere şi au plecat în Germania începând de la zero într-o ţară străină dar dreaptă care i-au oferit de îndată servicii de terapie pentru copilul lor.

În acelaşi oraş multicultural, Sibiu, persoanelor cu reale dizabilităţi li s-au tăiat pensiile de la stat numite urât „de handicap” dar au fost găsite peste 500 de certificate ilegale de „handicap” şi niciun vinovat. Doar un scandal şi tipic românesc: autorităţiile au dorit să pună la tăcere acest „scandal care nu dă bine”. Ruşine!

În aceeaşi ţară România nu doar parlamentarii sunt nesimţiti, adică fără simţ civic şi moral, dar părinţii copiilor cu autism au întâlnit medici (de familie sau psihiatrii) fără cultură, respect, răbdare şi abuzivi, educatori de şcoală ce nu doreau în clasa lor un copil „bolnav” cu autism şi alţi părinţi ce discriminau. În aceeaşi ţară legea nu este aplicată şi pentru persoanele cu dizabilităţi în general nu sunt drepturi şi nici prevederi legale.

Cei care luptă sunt tot părinţii, ei afectaţi în mod direct, şi-au format asociaţii cerându-şi nimic altceva decât ceea ce li se cuvinte. Iată mama Andreea Sorescu scrie pe blogul Adevărul. Câteva fundaţii le vin în ajutor. Este cazul Fundaţiei Un Copil O Speranţă din Sibiu ce din 1998 luptă pentru drepturile copiilor şi părinţilor, pentru cei săraci şi defavorizaţi, pentru copiii cu autism şi copiii cu dizabilităţi. Peste 100 de persoane trec pragul zilnic. Resursele insuficiente. Cum poate lucra eficient un psiholog în România plătit de stat şi înjosit cu nici 200 de euro? O altă fundaţie este Romanian Angel Appeal care cu sprijinul unor instituţii de stat şi cu mare dificultate şi-a propus încă din 2012 să deschidă 40 de centre de consiliere şi asistenţă, să formeze peste 500 de specialişti, să elaboreze o Strategie Naţională şi să ofere o şansă persoanelor cu autism.

 Chiar dacă la noapte Guvernul, Parlamentul, Teatrul Naţional sau Arcul de Triumf vor fi iluminate în albastru şi baloanele albastre se vor urca spre ceruri viaţa acestor copilaşi nu se va schimba.

Dacă ne vrem o viaţă mai bună, dacă ne vrem o societate mai bună haideţi să o facem!

p.s. acest (tip de articol) NU va atrage nice like-uri,share-uri, nici comentarii, nici aprecieri, nici critici! De ce? Simplu: pentru că NU NE INTERESEAZĂ…

GANDURI DE LA OXFORD...

Ne naştem buni sau răi?

mihaicopaceanu3 comentarii
 646x404
1.Ne naştem buni sau răi?
Nu ştiim încă. Şi nu cred că ar conta foarte mult. Doresc să clarificăm dintr-un început: în psihologie evităm să discutăm despre “bun” sau “rău”. Nu e treaba noastră. O psihologie ştiinţifică are ca obiect de studiu ceea ce se poate studia şi astăzi putem studia de pildă comportamentul uman, personalitatea umană, creierul uman şi funcţiile sale, tulburările psihice sau relaţia omului în societate. Când ne referim la comportamentul unei persoane nu facem referiri în termeni de valorizare. De aceasta se preocupă religia, morala, etica, filosofia, antropologia, ştiinţele juridice,etc. Dacă doriţi, în psihologie am putem discuta despre comportament dezadaptativ, autodistructiv, antisocial, despre devianţă, delincvenţă, impulsivitate, agresivitate şi în celălalt sens despre concepte precum empatie, altruism, afectivitate sau gândire pozitivă. O altă discuţie aparte, mult mai complexă, este psihopatologia şi în special psihozele, tulburările de personalitate sau psihologia crimei (de ex afectarea conştiinţei şi limitarea câmpului ei). O altă discuţie aici. Totuşi, noi NU avem dreptul să ne etichetăm clienţii chiar infractori de ar fi. Pe mine m-ar interesa altceva: să consiliem o persoană care are un comportament distructiv, să integrăm social un fost infractor, să corectăm conduita agresivă a unui elev,etc.
2.Este experimentul (experimentul dr. Paul Bloom de la Yale despre moralitatea bebeluşilor) o dovadă că avem de la bun început un instinct al binelui şi al răului?
Nu. Evident. Experimentul rămâne un simplu experiment contextual, factual, supus limitărilor procedurale, pe care din scurta descriere a autorilor nu le cunosc. Nu cunosc nimic despre participanţi şi designul detaliat al experimentului. Prin experimente putem observa cum reacţionează o persoană X (sau mai multe) într-o situaţie concretă Y, controlată sau nu. Din experimente de acest gen nu putem interfera legi universale despre om. Şi în niciun caz în psihologie. Aceeaşi persoană în alt experiment, alte condiţii, alte variabile, poate avea un comportament diferit şi o altă persoană în acelaşi experiment poate oferi un rezultat diferit.
3.Cum putem demonstra acest lucru? Putem?
Nu ştiim cum ne naştem. Fiecare fiinţă se naşte sub alte variabile unele cunoscute alte nu. Cei care afirmă că ne naştem „buni” sau „răi” nu sunt oameni de ştiinţă. Nici nu ai cum să studiezi aşa ceva. Pentru că încă nu avem instrumente ştiinţifice pentru a merge la o vârstă cât mai mică. Când se naşte „bunătatea” în om? La un an, la doi ani, mai devreme sau mai tărziu? Putem cunoaşte reacţiile comportamentale ale sugarului însă ele sunt înţelese prin caracteristicile biologice şi psihice potrivit fiecărei vârste de dezvoltare. Ori şi aici avem variaţiuni. Mai departe, ce se întâmplă în mediul intrauterin? Cum influenţează comportamentul mamei fătul? Există studii ce oferă răspunsuri însă tot contextuale şi parţiale. De exemplu, o mamă consumatoare de alcool sau/şi alte droguri ştiim că riscă să nască un bebeluş cu Sindromul Alcoolismului Fetal (cu trăsături faciale diferite şi cu deficite de creştere şi învăţare). Partea frumoasă în psihologie este aceea că noi oferim unicitate persoanei umane de aici şi succesul terapeutic. Psihologia clinică se adreseză persoanei şi analizează cazul dincolo de teorii, experimente şi cercetări validate ştiinţific. Ele te ajută, te orientează dar nu-ţi oferă răspunsuri. Cum se explică procentajul celor care deşi se încadrează în aceleaşi criterii totuşi nu urmează linia cauză-efect care poate fi perturbată de mulţi factori, unii necunoscuţi şi neprevăzuţi? În ciuda variabilităţii manifestărilor fiinţei umane, ceea ce este important în consiliere şi psihoterapie este tocmai apelul la resursele interne ale clientului care aduc schimbarea. Şi avem cazuistica de succes a infractorilor, reabilitatea şi inserţia lor socială.
4.Bunătatea se învaţă? Este o lecţie de viaţă ce poate fi sau o trasatură de caracter care nu poate fi negociată?
Ca psiholog, nu ştiu ce e bunătatea. Ce este? Cum o definitiv? Cum este un adult bun? Întrebaţi şi veţi primi răspunsuri diferite. Desigur putem învăţa să facem fapte bune. Dar o persoană care face fapte bune este o persoană bună? Unui violator nu îi este milă de victima sa în schimb îi poate fi milă de o pasăre sub ploaie sau de un cerşetor. Şi vecinii zic „era un om bun nu ne vine a crede ce a făcut”. În mod clar, un părinte îşi poate educa copilul să răspundă frumos, să zică „mulţumesc”, să fie recunoscător, sârguincios, cuminte şi atent. Copilul cu o educaţie aleasă poate internaliza preceptele părinteşti. Dar cum explicăm cazul părinţilor care şi-au educat gemenii într-o manieră pozitivă social şi în adolescenţă un frate păstrează linia „bunătăţii” (ca să vă citez) şi celălalt comite o crimă? Amândoi de aceeşi vârstă, cu aceeaşi educaţie, s-au dezvoltat în aceleaşi condiţii. Ceea ce nu putem controla sunt factorii de mediu, influenţele psihosociale şi alţi factori interni sau externi persoanei umane (unii necunoscuţi). Cunoaştem factorii de risc dar nu rezultatul concurării tuturor factorilor. Hiperactivitatea, impulsivitatea, instabilitatea, abuzurile, consumul de substanţe, traumatizările sunt factori de risc pentru un comportament antisocial însă nu toţi subiecţii ajung să ducă la act acest risc. Nu putem cunoaşte cauzele. Toate celelalte ştiinte psihologice oferă răspunsuri parţiale nu rezolvări: ştiintele creierului studiază mecanismele neuronale, dezechilibrele neurotransmiţătorilor, ştiinţele sociale iau în consideraţie factorii psihosociali, psihologia personalităţii este preocupată de influenţa caracteristicilor de personalitate, genetica are partea ei. Ce simplu ar fi să identificăm o „genă a răului” pe care să o inlocuim cu „una a binelui”. Lumea ar fi un Paradis. Modern, este foarte frecventă abordarea multi, pluri şi interdisciplinară.
5.Dacă ne naştem înzestraţi cu o bunătate naturală cu toţii, ce se întâmplă intre timp?
Ca psiholog NU pot face o astfel de afirmaţie. Vreau să amintesc cercetările psihologului american de la Stanford, Philip Zimbardo, pe care l-am cunoscut şi am discutat în două prilejuri. El se întreabă: cum se explică transformarea lui „te iubesc” în „te urăsc”. Cum soţul cuminţel şi blând devine dintr-o dată agresiv? Cum păzitorii legii devin violatorii ei? Cum gardienii închisorilor de la Guantanamo şi Abu Ghraib (2004) au devenit „nişte brute” prin torturile asupra deţinuţilor? Zimbardo, având un interes vechi prin cercetările începute cu experimentele cu studenţii din anii 1970, susţine că grupul de variabile situaţionale poate domina voinţa unui individ de a rezista şi de a se eliberarea de sub constrâgerile sociale şi morale obişnuite. Iar situaţiile sunt create de sisteme. Sistemul oferă putere individului şi se creează un spaţiu mental în care emoţia domină raţiunea. Cu alte cuvinte, deşi oamenii sunt responsabili, totuşi situaţiile creează forţe şi vulnerabilităţi nedorite. Soluţia nu este să schimbi poliţiştii şi gardienii „răi” ci să creezi un sistem care să evite provocarea acestor situaţii. De aceea el propune un model de sănătate publică pentru prevenirea răului. Profesorul Zimbardo este un psiholog social şi prin prisma abordării sale acordă mare importanţă factorilor sociali, precum am amintit. Sper că am răspuns măcar parţial. În româneşte avem tradusă cartea sa „Efectul Lucifer” pe care o recomand.
GANDURI DE LA OXFORD...

De ce m-aş întoarce în România (I)?

mihaicopaceanu5 comentarii

Articol scris pe Blogurile Adevarul aici  29 ian 2013

Sunt în cel de-al treilea an al plecării mele din România în Marea Britanie pentru a-mi continua studiile. Tocmai am început un program doctoral în psihologie (mai rar!). Dar plecarea mea nu a fost îndemnată numai de acest simplu motiv: „Hai să studiez”.

Am avut parte de studii post-universitare în străinătate întâi doi ani: un prim an la Oxford şi încă unul la Londra. Am obţinut un masterat la Institutul de Psihiatrie şi Kings College London şi m-am întors în toamna anului 2010 cu gânduri limpezi, idei, cu o puternică motivaţie şi cu o determinare de a îmbunătăţi acel mic loc de lume românescă unde voi avea să muncesc şi să schimb puţin din România mea.

M-am întors în Europa Occidentală deoarece trecuseră doi ani de subzistenţă în Sibiu şi în urma unor eforturi şi auto-încurajări repetate mi-am dat seama că oricât de mult aş munci, oricât de entuziasmat şi oricâte joburi, proiecte sau iniţative civice aş avea „schimbarea” este de-a dreptul nesemnificativă. M-am luptat nu de puţine ori de unul singur cu morile de vânt. Am apelat cu curaj la presă, am lucrat pro bono în presa scrisă şi televiziune, am scris articole şi am realizat emisiuni săptămânale la tv în toată această perioadă cu scopul de a „Regândi România”. În toamna anului 2012 m-am reîntors având un gust amar şi o adâncă tristeţe în suflet.
Alături şi de-o seamă cu mine sunt milioane de adulţi şi alţi zeci de mii de studenţi ce au luat drumul aspru al străinătăţii pentru devenirea lor personală şi profesională. Nu au fugit din ţară, nu au fost laşi şi nici nu şi-au părăsit propria patrie. Repet, dacă pleci din România nu e un semn că nu-ţi preţuieşti ţara şi nici dacă trăieşti în România nu înseamnă că o respecţi şi avem exemple o grămadă. Ba mai mult, credeţi-mă, odată ajunşi aici, printre străini, confruntându-ne cu alte naţionalităţi, mentalităţi, culturi, etnii şi religii ne-am redescoperit pe noi înşine, ne-am întors la originea noastră şi am început să ne preţuim şi să ne iubim mult mai mult ţara.
Depărtarea geografică mi-a stârnit apropierea sufletească. Am început să credem în ţara noastră şi în oamenii dragi nouă şi de aici prin mijloacele noastre (discuţii, colaborări, vizite, parteneriate, proiecte pe plan local, evenimente, etc) continuăm să ne ajutăm comunitatea din care am plecat. Estimăm că peste 40.000 de studenţi să regăsesc în întreaga lume la mari universităţi. Cei mai mulţi dintre aceştia conform statisticilor studiază economia, managmentul, ingineria, informatica, dreptul sau medicina. O treime din cei plecaţi ar dori să se întoarcă fără mari pretenţii şi fără multe condiţiuni, de exemplu chiar pe un salariu lunar de 400 de euro. Alţii sunt îndoielnici şi indecişi şi alţii nu văd cum şi-ar putea regăsi locul din pricina faptului că profesiunea lor implică muncă la cel mai înalt nivel în instituţii de specialitate şi laboratoare extrem de performante care lipsesc din România.
În urmă cu 4 ani câţiva tineri s-au gândit cu dragă inimă la studenţii români şi au format o Ligă a Studenţilor Români din Străinătate (LSRS. www.lsrs.ro ).  După patru ani această asociaţie apolitică şi echidistantă numără acum peste 7.500 de membri în întreaga lume, 200 de voluntari, 30 de filiale în 50 de ţări, din America până în Japonia şi a elaborat sute de proiecte pentru peste 10.000 de beneficiari. (mai detalii aici GALA  si  aici)
România şi românii au devenit cunoscuţi prin exemplele lor pozitive ce pot contrabalansa ocara celor răi. Nouă ne pasă de viitorul României, suntem tineri, competenţi şi motivaţi şi credem în potenţialul nostru de a transforma România. Şi ne dorim să muncim pentru România nu să ne lamentăm.
7 Seri editia de Sibiu

Să NE REGANDIM VIITORUL !

mihaicopaceanuLasă un comentariu

Să NE REGANDIM VIITORUL !

 Mihai Copaceanu

material publicat in „Sapte Seri”- Editia de Sibiu 13/26 ianuarie 2012 www.sapteseri.ro afli tot ce misca

În ultimele zile m-am reîntâlnit cu prietenii din State ce reveniseră, acasă, pentru liniştea sărbătorilor în familie. După discuţii gen “şi ce ai mai făcut, cum eşti? Ce s-a mai schimbat în România?”, unde răspunsurile mele nu au fost întru-totul îmbucurătoare şi onorabile, i-am întrebat „Ce putem noi învăţa de la americani?” Fără a ezita mi-au zis direct „să privim în viitor, să avem viziune. Românii sunt prea mult blocaţi în trecut”. Şi de aici porneşte insuccesul. Discuţiile infinite şi seci despre cine a tras la Revoluţie, despre cât rău ne-a făcut comunismul, despre sistem, corupţie şi hoţie nu rezolvă cu nimic probleme prezentului şi provocările viitorului. Trecutul, deşi parte din noi, din propria noastră identitate ca naţiune, ne poate valorifica, însă totuşi ne împiedicăm de el şi nu dorim să privim în viitor şi să-l formulăm.

 

Întâlnesc tineri studenţi ce nu-şi pot justifica de ce au ales o facultate sau ce vor să facă după absolvire, tineri angajaţi ce nu urmăresc o dezvoltare şi o ascensiune profesională şi nicio schimbare a jobului în caz de regres sau rutină sau chiar bâtrâni pensionari ce pierd vremea palavragiind prin parcuri aşteptându-şi finalul vieţii.

Două trăsături principiale mi-au plăcut în biografiile oameniilor de succes ai lumii: o atitudine mentală sănătoasă (indiferent de eşec) şi o viziune pe termen lung. Tocmai ceea ce lipseşte românilor şi României. Optimism, dinamism şi planuri de acţiune. Noi suntem ba prea mult entuziasmaţi de prezent, trăindu-ne clipa, ba lamentabili şi jalnici, acuzând şeful, vecinul, ministrul, sistemul, primarul, iubita, pe oricine însă uităm de noi şi de noi cei ce vom fi în 5, 10, 20 de ani.

Privind spre viitor nu prezicându-l. Investind resurse, având puterea de a lupta, într-o societate nedreaptă,  iată succesul.

ARTICOLE PSIHOLOGIE

Popii si pishi’hologii patriei….

mihaicopaceanu8 comentarii

Popii si pishi’hologii patriei….

O emotie neplacuta si nepoftita, un gust amar cand in Biserica intalneam din ce in ce mai des popi si popistasi ce n’aveau nicio treaba nici cu propria slujire harica, Tainele Sacre, nici macar cu Dumnezeu cel Sfant. Narozii, machiavelicii, prostii, manuiau cadelnita ca pe’o racheta de tenis si purtau reverenda ca pe o salopeta de taranoi, ei, prestatori de servicii religioase, perfizii, bisnitari cu obiecte de cult, chiciuiri negre si relicve dubioase, inselatori, amagitori de suflete, burtosi cu barba mizerabila si oligofreni intelectual[ …]  

Partea II. Acealasi scenariu, alti actori!

Aceeasi greata am regasit’o la tagma „pishi’hologilor de Romania”. Si creste si creste. Inmultiti in ultimii ani ca soparlele dupre ploaie (mii), licentiati la zi/f.f./i.d. la zecile de facultati/catedre/profile/subcatedre suspecte de pe aiurea, din fiecare orasel de provincie, ei, carevasazica ele isi aroga drepturi de atotstiutore si atotintelepte, de specialiaste in tulburari psihice si terapii comportamentale. Le zaresti prin presa, la televiziuni ori radiouri, oferind interviuri acerbe, comentand, speculand, palavragind anapoda, grav, nu numai despre domeniul psihologie ci de orice altceva trendy. In repetate ori am sustinut ca o hartie, numita diploma de licenta, nu’ti ofera dreptul nici de practica psihologica nici legitimitatea de a indruga minciuni si erori profesionale. Taci de esti prost!!!

In tarile cu scaun la cap, psihologia ba se compara cu medicina, adica 6 ani (e.g. Norvegia), ba pentru practica libera se impune un numar de ani seriosi, de pregatire teoretica si practica clinica de te doare capu’. (Psihanaliza in Romania pare a fi unica exceptie, caci ea n’a renuntat la principiile stricte ale propriei scoli, la anii indelungati ai formarii profesionale).

                O sumedenie de cur-suri si cur-sulete, de „formari” si „specializari” in mai stiu io ce tipuri de noi „pseudo-psihoterapii” ingenioase, atragatoare, comerciale si recent scornite, impreunari intre una veche si cealalta dupa moftul si excitatia unui tinerel american nevrotic. Nesimtirea sarlatanilor consta in sumele blesfemiatoare cerute pentru cur-sulete, pentru workshop’uri si scoli de vara, iar continutul zero. Plagiatul engros, coruptia, comertul cu diplome, furtul intelectual en-detail sunt practici comune, cotidine. Recent un domn onest, organizator constiincios, mi se destainuia intristat ca mai toate cucoanele participante la o conferinta in prima zi au intrebat isteric „cand primim diplomele caci nu putem ramane pana la final?”. Contraexemplul: un psihiatru englez, la aceeasi conferinta, ma intreba la final de ce a primit diploma de participare si la ce’i va folosi. Pentru dumnealui diploma nu conta ci efectul muncii sale pro bono timp de trei zile.

Primesti anunturi, oferte, supraofere, discounturi, primesti invitatii la congrese nationale ori locale „cu participare internationala” (doar pe hartie), citesti „taxele de participare” cu bold, si curios nu regasesti nicio informatie despre program ori vorbitori (va urma..). Ce’i drept afacerile sunt profitabile caci prostii pun botu’.

In sens contrar, disciplina, deontologia, etica, morala, decenta, onestitatea intelectuala si profesionala, valoriile, raman concepte (doar concepte) necunoscute sutelor de tzatze psiholoage. Aceleasi practici comuniste intr’o alta epoca democratica.

Rusine, Rusine, Rusineee !!! Vai de noi..

INTERVIURILE MELE

INTERVIU despre EDUCATIA IN ANGLIA (OXFORD/LONDRA) VS ROMANIA

mihaicopaceanu12 comentarii

http://www.campusnews.ro/stiri-burse_stagii-7001881-mihai-copaceanu-bursier-kings-college-educatia-nu-face-turma-romania-intalnesti-sute-locuri-sau-fara-taxa.htm

Interviu CampusNews
Mihai Copaceanu
Foto: Arhiva personala

Mihai Copaceanu, bursier la Kings College: Educatia nu se face cu turma. In Romania intalnesti sute de locuri cu sau fara taxa 

de Magda Barascu CampusNews (hotnews.ro)

Duminică, 7 martie 2010, 18:44

 

„Am aplicat la Kings College London deoarece programul oferit de aceasta institutie mi s-a parut atractiv si pertinent. Interesul meu era psihologia dependentei si am cautat astfel de programe. Varietatea modulelor care imbina neurobiologia cu psihoterapia si socio-politica drogurilor, cursurile intensive, practica clinica, alaturi de exigentele academice au fost factori motivatori. Si nu m-am inselat. Urmez un master fulltime numit MSc Clinical and Public Health Aspects of Addiction, in colaborare cu Institutul de Psihiatrie. Jos palaria”, povesteste Mihai Copaceanu, bursier la Kings College London .

Mihai este trecut de 24 de ani, a studiat Psihologia religiei la Oxford, iar in prezent urmeaza alt program de master, MSc Clinical and Public Health Aspects of Addiction. la Kings College London. In primavara lui 2008 a publicat „Freud sau religia”

Nu am avut nicio apetenta speciala pentru Marea Britanie. Daca as fi gasit un program mai bun in Bulgaria as fi ales Bulgaria.

Daca as fi studiat intr-un alt mediu, alt oras, mai putin favorabil, cu resurse reduse si cu profi slabuti sau dezinteresati- rezultatul nu ar fi fost acelasi

In Sibiu am absolvit Teologia in 2007. Un an mai tarziu Psihologia iar anul urmator incheiam cursurile unui masterat in teologie. Ambele facultati sunt serioase. Teologia de exemplu este cea mai veche institutie de invatamant din Sibiu, are peste 220 de ani de existenta si un corp prefesoral de elita. De fapt intreg mediul universitar a fost propice studiului meu. O suma de conditii favorizante. Fiind membru in asociatiile studentesti si in consiliul si senatul universitatii, beneficiind de biblioteci bune, intr-o societate multiculturala precum Sibiu, toate acestea au creat un usor salt catre Oxford.

Ambele facultati, adevarate scoli de formare, mi-au propus o decenta academica si o calitate superioara a procesului de invatamant. Predominant, intalnirea si relatia mea cu profesorii sibieni a fost meritorie, demna de intreaga apreciere si determinanta. Marturisesc ca de fiecare data cand ceream sprijin, raspunsul nu a intarziat sa apara. Fie ca era vorba de o simpla informatie, sau o explicatie dupa curs, fie in sens material, o carte, un sprijin financiar la Rectorat pentru un proiect studentesc sau pentru o participare la o conferinta in India. Fara indoiala daca as fi studiat intr-un alt mediu, alt oras, mai putin favorabil, cu resurse reduse si cu profi slabuti sau dezinteresati- rezultatul nu ar fi fost acelasi.

La Kings
La Kings
Foto: Arhiva personala

Cum am ajuns la Oxford?

Un prim pas a constituit trimiterea unei aplicatii in iarna anului 2008, adica un pachet postal riguros cu o serie de documente. Dupa ce am trimis aplicatia aceasta, marturisesc ca Cineva a decis ca eu sa ajung la Oxford. Am primit o bursa oferita de Universitatea din Oxford si in acel an am studiat psihologia religiei. Am incercat sa cunosc ce afirma psihologia, ca stiinta, despre fenomenele religioase individuale. Nu mi-a fost usor.

Oxfordul nu-l pot caracteriza simplu prin „experienta” caci as limita definitia. Oamenii au experiente si experiente. Plimbarea cu bicicleta pe munte poate fi un tip de experienta, insa studiul la Oxford consider ca e parte din propria formare academica, dar si ca persoana umana. Desigur cu conditia ca „praful excelentei” sa se prinda de tine. Altfel poti imbatrani in Oxford si tot incult ramai.

In urma unei discutii aleatoare cu unul dintre evaluatori, mi s-a spus ca greutatea dosarului de aplicatie a constant in CV si recomandari

Din moment ce gandesc religios, nu inteleg admiterea mea nici la Oxford nici la Kings ca un rezultat direct al vreunui atuu personal. Omul propune, insa doar Dumnezeu dispune. Recent, in urma unei discutii aleatoare cu unul dintre evaluatori, mi s-a spus ca greutatea dosarului de aplicatie a constant in CV si recomandari. Profu respectiv imi declara ca in comparatie cu ceilalti colegi, CV-ul meu i-a impresionat frumos. Dar iarasi zic, zeci de pagini, sa fii avut acel CV, s-ar fi putut face sa nu fiu admis la studiu, nu-i asa?

Comparatie intre Oxford si Kings

Comparatia devine inteleasa daca privim aspectul istoric si cultural al celor doua institutii. Ambele universitati sunt de prestigiu si promoveaza performanta si excelenta. Ambele recruteaza cei mai buni studenti din cei mai buni. Numai ca Oxfordul are o istorie educationala de peste 800 de ani pe cand Kings doar de un secol jumate.

Oxfordul e in batalia pentru primele locuri la nivel mondial. Traditia si regulile universitare sunt sacre. Oxfordul este valoros chiar daca sunt profi care nu folosesc niciodata powerpoint, nici laptop, merg pe bicicleta si studiaza pana noaptea-n biblioteci. In Oxford predomina conservatorismul, e unic in lume, si-a dezvoltat propriul limbaj termeni si expresii. Profesorii poarta vesminte la cursuri si studentii la examene. Studentii citesc in parcuri, in biblioteci de Ev Mediu, se simte mai mult miros de carte veche decat la Kings. Clasicile au o pondere deosebita. Latina si greaca se studiaza cu minutiozitate.

Colegiile sunt cele care dau viata orasului universitar, cetate care fara studenti ar fi pustie. Oxfordul imbina cultura cu spiritualitatea. Fiecare colegiu are biblioteca, dar si capela. Iar cei ce canta-n cor, sunt proprii studenti, fie ca studiaza economia sau dreptul. O atmosfera intelectuala distinsa.

Mihai la Oxford
Mihai la Oxford
Foto: Arhiva personala

Kings este modern, specializat, aglomerat, incarcat de tehnologie. Kings e mai aproape de Europa Occidentala, e mai trendy. Prefer Oxfordul. Dar ambele institutii au planuri strategice pentru 10 ani. Competitia este pe locuri putine. Educatia nu se face cu turma. Or in Romania intalnesti sute de locuri cu sau fara taxa. Nu exista. Apoi varietatea metodelor de invatare e deosebita.

Pasiunea pentru psihologie. Cum am facut trecerea de la teologie la psihologie?

Unele intrebari sunt fara raspunsuri. N-as putea identifica cu precizie de unde a izvorat pasiunea pentru psihologie. Teologia te invita spre notiuni marete, spre Dumnezeu, Nevazutul, Neajunsul si Necuprinsul, spre Vesnicie, spre Indumnezeire. Dar dincolo de discursul teologic si de viata liturgica, am constat lesne, ca omul este profund ancorat in mundan si nu doar atat, ci este plin de boala, de patima sau in alti termeni, de patologie.

Studiul psihologiei are si ratiuni teologice. Hristos s-a ocupat de oamenii de jos si pe toti i-a vindecat, fie ca era slabanog sau epileptic. Cred ca toti preotii si mai ales episcopii, ar trebui sa fie licentiati in psihologie. Si ceilalti, psihologii sa aibe cunostinte teologice, precum Carl Gustav Jung. Deci din punct de vedere teologic, dar si psihologic, fiinta umana este realmente bolnava, iar daca doresti sa ajuti fiinta, trebuie sa ai un minim de cunostinte psihologice.

Diferentele dintre sistemul educational britanic si cel romanesc

Cum spuneam mai sus Sibiul universitar a fost un mediu excelent pentru mine. Reprosurile sunt minore. Eu contrazic mereu afirmatia potrivit careia ”invatamantul romanesc este la pamant iar in alte tari europene educatia este fara cusur”. Avem universitati romanesti bune si profesori super capabili. Exista, desigur, importante diferente de natura conceptuala si metodologica care, dincolo de caracteristicile sistemului britanic, tin de propria noastra identitate nationala, de propriile noastre cutume si racile. Sa nu uitam ca invatamantul britanic e creat de britanici, nu de romani si invers. Dar hai sa notez cateva diferente.

  1. Intai Seriozitatea procesului de invatamant. In Romania avem „absolventi” de psihologie, care nu inseamna ceva, pe cand in Anglia sunt psihologi. Sunt arhicunoscute cazurile de coruptie, fals si furt intelectual. Ori, sa-mi fie cu iertate, in Anglia nimeni nu-si permite sa copieze la examene, sa plagieze lucrari, sa se insele singur, sa participe la un seminar nepregatit pentru ca riscurile sunt uriase. Un raport negativ al tutorelui sau un examen picat de doua ori duce la exmatricularea studentului. In Romania, sunt studenti care sustin examene de nenumarate ori si in final cu handsfreeuri. Scopul lor e sa aibe hartie pe care sa scrie licentiat. Si fac orice pentru asta. Mai nou e moda cu doua facultati. Imposibil aici. Un program fulltime te epuizeaza, n-ai timp nici de plimbari cu prietena. Iar daca ai familie sau job, atunci poti studia, dar part-time, adica trei ani. La ce folos impostura romaneasca? Sincer, nu am auzit niciodata de vreo exmatriculare pe motiv ca studentul nu a raspuns cerintelor academice, ca e incapabil intelectual sau lenes. Bineinteles cu exceptia indiferentei sau absenteismului. De ce? De ce exista paraziti in Universitate? Doar pentru ca platesc? Inacceptabil! Universitatea nu este azil. In Anglia si daca ai bani, si bani multi (mii de lire per an) si nu te duce capu’, stai acasa, ori faci altceva.
  2.  Munca si accentul pus pe studiul individual. Studentul este muncitor cu norma intreaga, iar profesorul este activ si interesat de evolutia propriului student. Studentul munceste sambata, duminica, noaptea, in vacanta. Nu pleaca in vacanta daca nu si-a terminat eseurile. Ori in Romania noi ne luam vacanta cu cateva zile inainte de termen. Scaunul profesorului nu este vesnic, se poate clatina de la an la an, de aceea sarcina este de a-si face datoria ad literam.
  3. Cercetarea ca parte esentiala a studiului. Profesorii sunt cercetatori in domeniu, practicieni, nu predau din carti. Studentul este si el implicat in cercetare si ia contact cu viata practic, aplicand ceea ce invata.
  4. Abilitatea de comunicare si intr-ajutorare pe care profii romani nu o impartasesc. Aveam profii in Sibiu care nici dupa 2 ani nu-mi raspundeau la salut. Eram prea mic pentru ei. Suportul acordat studentilor, de natura financiara, sociala, sau chiar spirituala este important. Universitatea asigura sali de fitness si capela de rugaciune. Structura universitatii permite dezvoltarea si organizarea studentului atat in viata de grup (societati studentesti si university-wide events) cat si de ‘familie colegiala’ (evenimente de colegiu). Ai de toate numa’ sa inveti.
  5. Pe urma, invatamantul universitar creeaza valori umane. Universitatea nu e o firma de prestari „servicii educationale” contracost, ci stimuleaza intelectul, motiveaza, incurajeaza lupta de idei, diversitatea, formeaza specialisti. Te invata sa argumentezi logic, sa sistematizezi informatia si sa evaluezi critic.
  6. Invatarea continua. Britanicii pricep altfel educatia. De exemplu, numarul de examene este infinit mai mic in Marea Britanie. Treci de anul intai fara sa dai niciun examen. Nu conteaza ca poti memora cifre si informatii (nu esti telefonist) ci conteaza cum poti selecta si folosi cunostinte in cursul anului. Studentii romani lenevesc intreg anul si memoreaza doar in sesiune, nopti la randul, cu doua, trei zile nainte de examen. A doua zi au uitat ce au tocit. Aici nu exista sesiune. Dar esti mereu in foc, prin lectura, prin eseuri, ca orice fel de scoala, de meserie. Si astfel evoluezi.
  7. Si in final relevanta si utilitatea studiului in piata muncii. Studiind iti creezi abilitati si compentente, tinta pentru piata muncii. In Romania exista aceasta discrepanta uriasa intre ceea ce se preda, partial inutil, si ceea ce ti se cere la locul de munca.

Profit de sederea mea aici si creez legaturi cu Romania

Mihai la Londra
Mihai la Londra
Foto: Arhiva personala

Pe langa participarea la cursuri, care iti ocupa intreaga zi, de la 9 la 5,6 pm, doua zile pe saptamana tot de la 9 la 5 am practica clinica in clinicile de specialitate. O activitate realmente esentiala. Totusi, incerc sa beneficiez si de celelalte avantaje ale unui student roman in Marea Britanie. Interesat de lectura, strabat fascinantele biblioteci si librarii universitare. Particip la conferinte (ca student, intotdeauna ai reducere la taxa de participare). Am depasit 25 (Paris, Praga, Berlin, Bologna, Roma, Oslo, New Delhi). Scriu cate un articol pe difere teme si atunci cand timpul imi permite, incep cate o pagina la o noua publicatie.

Profit de sederea mea aici si creez legaturi cu Romania. Anul trecut am organizat la Sibiu doua conferinte internationale cu profesori din Oxford. In urma cu cateva zile am invitat un profesor roman la Londra. O audienta de peste 400 de romani. Pe urma, realizez interviuri cu profesorii britanici pe care le public in Romania si pentru a-mi domoli dorul de casa participit la evenimentele organizate de Ambasada Romaniei, Institutul Cultural Roman, Fundatia Ratiu si biserica ortodoxa. Mai rar, dar intretin un blog cu informatii, interviuri si articole din domeniu psihologiei.

Londra este un grajd multicultural, o mahala, este obositoare, infiorator de scumpa si iti imputineaza viata

Marea Britanie nu o cunosc in detaliu. Oxfordul este un paradis teluric. Londra este un grajd multicultural, o mahala, este obositoare, infiorator de scumpa si iti imputineaza viata.

Din fire nu raman socat si nici macar suprins de ceva britanic. Insa memoria a retinut un fapt inedit. Era o tanti in Oxford, o simpla angajata la un centru de limba engleza, unde ma dusesem in mod obisnuit pentru a ma inscrie la un curs intensiv. Dupa o discutie de cateva minute, tanti cu pricina, a avut o atitudine puternic rasista si verbal agresiva, m-a trimis acasa. Am plecat secat de cuvinte. Multe zile m-am gandit ce-o fi fost in mintea ei. Regret ca n-am scris o reclamatie. Si mai e ceva: ingustimea mintii. Unii britanici sunt redusi mintal si limitati la legi si regulamente. Romanii sunt mai pragmatici, mai lucizi si mai isteti.

Imi place foarte mult ca studentul munceste si gandeste pana la epuizare. Imi place consumul de ceai si onestitatea fiecarei actiuni

Am umblat si-n alte tari, am studiat si in Italia, unde studentii romani erau binedispusi si se intr-ajutorau, discutau intre ei, insa spre surprinderea mea studentii romani din Oxford si Londra (si sunt destui) parca nu mai sunt romani, sunt britanizati completamente. Individualisti, invidiosi, reci si noncomunicativi. Nu exista o „comunitate de studenti romani”. Exista doar cate un roman pe care rar il intalnesti. La Londra, am intalnit o singura studenta part time. Romanul fuge de roman. In Oxford fiecare natie isi are propria asociatie. Grecii, italienii, turcii, se intalnesc saptamanal, organizeaza evenimente cultural-sociale, pe cand romanii nu.

Mi-e dor

De familie, de plimbari si discutii nocturne indelungate cu prieteni dragi, de locuri intime, de muzica la pian, de bunatatea romanesca si de sarutarile dragi irepetabile.

Scoala britanica te invata sa muncesti si cum sa muncesti, sa gandesti critic si cum sa gandesti

Sunt nevoit sa ma intorc in tara. Va marturisesc fara ipocrizie, caci sunt o persoana care se bucura de studiul in strainatati, dar care nu-si poate nici macar imagina o locuire indelungata intr-un oras strain. Fara indoiala, studiul in UK, imi va fi de mare utilitate, atat la nivel personal, caci nu mai sunt cel ce am fost, cat si profesional, prin multitudinea de cunostinte si competente dobandite.

Scoala britanica te invata sa muncesti si cum sa muncesti, sa gandesti critic si cum sa gandesti. Sa nu furi. Te invata sa-ti ceri si sa-ti pretuiesti drepturile si apoi sa-ti asumi responsabilitatile. Te invata cum sa faci stiinta si cum sa devii profesionist. Te invata sa respecti pe cel de langa tine, indiferent de cine ar fi. Sa recunosti atunci cand esti neputincios si sa ceri ajutorul. De exemplu in cadrul tutoriatului, acele intalniri saptamanale cu tutorele, extrem de necesare lamuririi cursului predat dar si pentru cresterea studentului.

In Oxford 60 % dintre studenti sunt studenti internationali din peste 150 de tari

Sunt atat de multe natii in universitate incat schimburile culturale nu ma mai intereseaza. In Oxford 60 % dintre studenti sunt studenti internationali din peste 150 de tari. Este o curiozitate de inceput dar odata constantand diversitatea de gandire si de comportament, interculturalitatea devine obisnuinta.

Locuiesc intr-o camera de camin cu un tip din sud-estul Africii, din Mozambic, un tip absolut normal, colegii de apartament sunt din India, femeia de servici e din Polonia, portarul din Pakistan, iar bucatarul din China. Fapte nesemnificative. Contactul cu acesti tipi, evident unii ciudati rau si bizari, te invata ceea ce noi, romanii uitam, ca exista si alti oameni care nu sunt romani, care nu gandesc romaneste si ca Romania este un punct minuscul pe harta lumii si fara rezonanta, fara istorie si fara cultura semnificativa. In continuarea aceleiasi idei, tinerii veniti la studii aici, sunt niste traseisti educationali, aventurieri, lipsiti de profunzimi si luciditate. In afara de notiuni de specialitate, nu ai ce invata de la ei.

Pe de alta parte, englezii au sesizat aceasta tragedie, a decaderii Imperiului Britanic si a disparitiei natiei lor. Calatoresc doua, trei ceasuri pe zi cu autobuzul sau metroul si trei parti din calatori nu sunt englezi. Trist.

Relatia cu profesorii

1.O relatie de respect mutual. Eu si Tu. Mihai si Adam, nu Dr Winstock, ceea ce dezvaluie mai mult decat o simpla formula de exprimare. Profesorii, medicii si psihologii nu poarta cravata, nici uniforma, tocmai pentru a elimina orice bariera, pentru ca studentul si pacientul sa fie egal cu profesorul/medicul. Apreciabila modestie. Fapte mici precum, mersul cu bicicleta sau servirea pranzului la aceeasi cantina, la aceeasi masa.

2. O relatie onesta si sincera. Proful nu se supara daca dupa curs il critici, sau ii spui ca a fost cel mai plictisitor curs. De fapt, dupa fiecare ora de curs, fiecare profesor iti ofera o grila de evaluare. Studentul „da note” profesorului, ceea ce in Romania nici pomeneala.

Perioada de acomodare de la Oxford

Jalnica. O perioada plina de anxietate si disconfort la care s-a adaugat ploaia zilnica nenorocita si toamna indelungata ce mi-a cauzat episoade depresive repetate. Britanicii sunt diferiti si au trecut multe luni pana sa miros ceea ce vor cu adevarat de la mine, cat de mult si cum trebuie sa invat.

Cat de mult conteaza pentru cariera programul pe care il urmez

Nu stiu. Nu stiu pentru ca nu stiu ce cariera voi urma. In Romania, viitorul apropiat este imposibil de definit, deci imprevizibil. Planurile sunt distruse a doua zi. Dar, indiferent de orientare, castigul este valoros.

Cum vad sistemul educational romanesc dupa experienta Oxford-ului si a cea de la Kings

Am imaginea unui batran chinez incapatanat, rautacios, prostut si corupt care se zbate singur intr-o apa noroioasa.

Dupa terminarea programului de la Kings

Am de gand sa bat la usi romanesti si sa depun CV-uri in vederea unui loc de munca care sa-mi ofere o minima remuneratie indispensabila supravietuirii. Ceea ce inseamna un cosmar.

Pasiunea mea pentru vinul rosu

Ooo. Excelent! Vinul rosu are semnificatii multiple. Imi exprim opinia personala. Vinul este superior berii prin miros, gust si calitate, nu creeaza gaze gastrice si nu e ingaduit sa-l consumi direct din sticla, ori la colt de strada, ci la masa impreuna cu un meniu ales, si alaturi de prieteni dragi. E simbolul barbatiei absolute si al aristocratiei. Consumul implica cumpatare si bun simt, armonie si eleganta, rafinament si farmec. Sanatate si longevitate. Nu trimite la alcoolism si nici la dependenta precum berea ori spirtuoasele. Trebuie sa fii educat pentru a aprecia un vin bun.

Bucurie mare am avut cand am vizitat Freud Museum la Londra

In primavara lui 2008, cu putine zile inainte de absolvire, am publicat „Freud sau religia”. A fost un dar pentru colegii si profesorii mei. Ideile se gasesc printre pagini. Insa trebuie sa retinem ca Freud nu a fost doar un ateu, ci o personalitate geniala si un psihoterapeut talentat si ca religia si psihologia nu sunt domenii exclusiv contradictorii. Bucurie mare am avut cand am vizitat Freud Museum la Londra, biblioteca persoanala, colectia de obiecte antice si canapeaua psihanalitica in original. Magnific.

Persoana care a jucat/joaca cel mai important rol in viata mea

Influenta formativa: sunt doua persoane, pe care le-am numit „reflexii ale Transcendentei” fara de care n-as fi fost eu. Ambii imi sunt mentori si uimitor niciunul nu are gradul de profesor universitar, ci lector. Din nefericire, unul e pensionat. M-au complesit prin inteligenta nativa, cunostintele enciclopedice, si m-au sustinut inca de la inceputuri.
Rad mereu, cand citesc ca ai nostri studenti eminenti in politice ori diplomatie s-au excitat la intalnirea unui fost presedinte sau a unui diplomat european. Personajii cu functii temporare. Peste 4 ani nimeni nu va mai auzi de ei. Ori acesti mentori, neindentificati si necunoscuti pe plan national genereaza adevarate capodopere.

Munca pentru reusita personala. Fara munca cinstita si tenace, nu ajungi niciunde. Nu ratati intalnirile cu personalitatile unice. Viata este o suma de intalniri. Trebuie sa ai incredere in valorile eterne, transcendentale, sa nu te limitezi la cotidian.

Sa eliminam lamentatia. Romania nu e atat de rea pe cat afirmam. Cei care cred ca fuga din Romania intr-o tara europeana precum Anglia le va produce o satisfactie enorma, se inseala. E o iluzie. Sa fim seriosi. Trebuie sa ne facem treaba oriunde am fi si orice rol am avea. Daca esti maturator pe strazi, fa-ti treaba in asa fel, incat nimeni sa nu mai vina a doua oara dupa tine .

CARTE

CARTE…FREUD SAU RELIGIA. Totem.Iluzie. Critică

mihaicopaceanu2 comentarii

Acest obscur neuropsihiatru din Viena, el însuşi framântat de nelinistile unei personalitati chinuite, a reusit sa deschida o era noua în psihologie si psihiatrie, redescoperind inconstientul si dându-i prerogative nebanuite pâna la el. Prin iconoclasmul sau a izbutit sa puna în umbra psihologia stiintifica propriu-zisa – fapt subliniat în special de H. J. Eisenck –, psihologie care totusi s-a dezvoltat în paralel, ajungând sa faca imense progrese. De asemenea, a putut proiecta o îndoiala asupra psihiatriei, creând unele confuzii mai ales în lumea nonmedicala, desi aceasta disciplina a reusit sa faca un mare salt, datorita mai ales noilor abordari farmacologice si explorari prin imagistica moderna, ca si a progreselor geneticii contemporane.

Actualitatea lui Freud se manifesta printre altele si prin lucrarile omagiale, critice sau mixte ce apar înca despre el, scrise si de reprezentanti ai noilor generatii, ca aceasta carte a lui Mihai Copaceanu, care merita sa fie citita cu toata atentia. Cred ca nu exista o dovada mai fiabila privind meritele lui Freud decât aceste studii.

Prof. Dr. Acad. Constantin Balaceanu Stolnici

http://www.librarie.net/carti/90041/Freud-sau-Religia-Mihai-Copaceanu

http://www.librariasophia.ro/carti-Freud-sau-religia.-Totem.-Iluzie.-Critica-Copaceanu-Mihai-so-3072.html

CUPRINS

  • CUVÂNT ÎNAINTE                Prof. Dr. Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici
  • CUVANT DE BUCURIE              Prof. Theol. Hartmut Raguse
  • ARGUMENT (autorul)
  • VIAŢA ŞI OPERA LUI SIGMUND FREUD                                                     25-62
  • O SCURTĂ ISTORIE
  • COPILĂRIA  ŞI ADOLESCENŢA LUI FREUD
  • CARIERA
  • SFÂRŞITUL
  • OPERA FREUDIANĂ
  • II. MODELUL FREUDIAN                                                                                           63-99
  • STRUCTURA APARATULUI PSIHIC
  • SINE, EU, SUPRAEU
  • TEORIA DEZVOLTĂRII PSIHOSEXUALE
    • INTRODUCERE
    • STADIUL ORAL
    • STADIUL ANAL
    • STADIUL FALIC
    • PERIOADA DE LATENŢĂ
    • GENITAL
  • III. TEORIA RELIGIEI                                                                                  100-161
  • INTRODUCERE
  • 2. ORIGINEA CULTURALĂ
  • ORIGINEA INDIVIDUALĂ
  • NAŞTEREA IDEII RELIGIOASE
  • IDEILE RELIGIOASE SUNT NIŞTE ILUZII
  • EDUCAŢIA RELIGIOASĂ ESTE MALEFICĂ
  • PRACTICI RELIGIOASE
  • IV. CRITICA MODELULUI FREUDIAN                      162-265
  • CRITICĂ FILOSOFICĂ-ŞTIINŢIFICĂ
  • CRITICĂ DIN PARTEA STIINTELOR PSIHOLOGICE
  • CRITICĂ DINTR-O PERSPECTIVĂ TEOLOGICĂ
  • CRITICĂ ANTROPOLOGICĂ
  • INTERPRETAREA  PSIHANALITICĂ A LUI FREUD
  • BIBLIOGRAFIE                                                                            266-277
INTERVIURILE MELE

INTERVIU. Student roman.Student european. Sibiu-Oxford. partea 2

mihaicopaceanu3 comentarii

Aventurile unui student sibian la Oxford

Mihai Copăceanu a publicat ,,Freud sau Religia”, a participat la conferinţe în jurul lumii şi a avut două burse de studiu în Anglia. În acest moment, urmează studii de master în psihologia dependenţei, la King’s College din Londra, după ce, în anul precedent, a studiat la  Oxford. Deşi acestea sunt evidente motive de mândrie, el dă dovadă de o modestie caracteristică doar oamenilor cu adevărat deosebiţi. A rămas cu picioarele pe pământ şi doreşte ca, la finalul studiilor, să se întoarcă în România. Mihai vorbeşte deschis şi cu sinceritate şi în partea a doua a interviului.

Universitatea Oxford este în top 10 al celor mai bune universităţi din lume şi are o tradiţie de aproape un mileniu, fiind cea mai veche instituţie de învăţământ superior din ţările anglofone. Care crezi că sunt principalele atuuri ale Oxforduluii?

 

Universitatea din Oxford se centrează pe seriozitatea procesului de învăţământ, centrat realemente pe student, dar din două părţi. Profesorii să-şi facă treaba. Şi şi-o fac. Ei sunt mentori. Iar dacă universitatea e mediu de formare, aceasta nu este posibilă fară mentori. Însă ai noştri nu sunt interesaţi să-şi instruiască studenţii şi nici studenţii nu-i trag de mânecă. În Oxford toate cursurile sunt interactive, studentul este îndemnat să fie atent, să lucreze pe text, la curs sau cu câteva zile înainte de curs, să se pregătească şi să gândească. E interactiv chiar dacă nu toţi profesorii, spre suprinderea mea, folosesc power point. Şi nici nu au nevoie. Sunt geniali. La fiecare curs se face prezenţă şi după fiecare curs studentul evaluează anonim structura, conţinutul, funcţionalitatea cursului şi conduita profesorului. Profesorul îţi oferă disponibilitatea sa din prima oră de curs – telefon, email şi orarul la care îl poţi găsi la birou. Şi este deschis întrevederilor, dezbaterilor şi mai ales criticilor. Ceea ce în Sibiu nici pomeneală. Am avut profesori care nici nu stăteau de vorbă cu studenţii, nici nu răspundeau la salut pe stradă, nici nu veneau la cursuri, iar, când veneau, citeau din propria carte şi dipăreau. În Oxford e o relaţie amiabilă între cei doi. S-a ajuns chiar să-şi spună pe nume. Întotdeauna sunt bucuroşi să te ajute în studiul tău.

Îmi amintesc de tutorele meu, căci îmi era milă de câte ori îl tot stresam. Şi m-a înţeles că doar eram un student din Europa de Est, ce parcă trebuia să o ia de la zero. Profesorii oxonieni sunt modeşti. Îmbrăcaţi în haine vechi, circulă cu bicicleta, cu trenul, cu autobuzul sau pe jos. Sunt profesionişti şi oameni de ştiinţă excelenţi, dar plini de modestie şi discută cu tine ca şi un părinte. Nu sunt însetaţi de titluri, bani sau publicaţii. Un profesor bun publică o carte sau cel mult două, care-l vor consacra. Decanul colegiului era la fel de special. În prima zi m-a primit la el în birou pentru o sesiune de orientare, însă mi-a oferit şi un ceai englezesc, mi-a povestit despre colegiul Balliol la care studiam, iar apoi mi-a oferit un manual cu toate îndatoririle mele. După o oră şi jumătate mi-a prezentat colegiul începând cu biblioteca, cantina, sălile de curs şi terminând cu portarul. Pentru că era şi capelanul colegiului discutam aproape săptămânal. În primele zile a venit cu mine la bibliotecă şi am luat cărţi pe legitimaţia sa, căci a mea încă nu era finalizată. În Sibiu acest comportament al profului nu există decât cu puţine excepţii. Din câţi profesori am cunoscut, şi am cunoscut destui, doar doi (şi un fost Decan) şi culmea, Rectorul, au fost deschişi şi m-au primit de fiecare dată.. Dar am stat şi la uşa altor profesori aproape ceasuri la rând, m-au primit 3 minute şi m-au rejectat ca pe un cerşetor. Rectorul din Sibiu are meritul unic căci e deschis studenţilor şi pleacă urechea la cererile lor. Lunar, exista o întâlnire cu studenţii, ceea ce nu cred să fie în alte instituţii de învăţămând din ţară. Şi nici la Oxford.

Apoi achiziţia de cunoştinţe şi abilităţi practice. Eu îţi spun doar situaţia ştiinţelor sociale. Nu ştiu cum e la alte facultăţi. Însă absolvent de Oxford şi intrat în câmpul muncii nu rămâi ca „picat din Lună”. Practica înseamnă realmente practică. Ca psiholog, practica nu înseamnă doar o simplă vizită la Psihiatrie sau la un centru de copii unde stai la poveşti cu psihologul sau îţi aduce un pacient pentru 5 minute. În Sibiu am avut odată în orar practică, nu a existat nicio oră, niciunde şi evaluarea a însemnat un semireferat. Trist. Primul interviu cu un pacient englez  a însemnat 3 ore. ,,Clinical placement” înseamnă două zile pe săptămână, timp de 4-5 săptămâni per trimestru, de dimineaţa până seara. Un fel de rezidenţiat. Seminariile nu sunt prezentări de referate plicticoase. Însă există un singur avantaj, şi anume voluntariatul. Am fost povăţuit să fac cât mai mult voluntariat. Altfel nu înveţi. De exemplu, interesat de boala psihică, am mers la Spitalul de Psihiatrie pentru a învăţa cât se putea de la pacienţi şi medici, cu grupa mea, cu grupa altora dar şi cu un an înainte, alături de colegii mai mari.

Universitatea Oxford este sinonimă cu performanţa şi cu profesionalismul, de aceea mulţi studenţi din toată lumea şi-ar dori să înveţe acolo, dar puţini reuşesc. Cum ai putea descrie studentul tipic de la Oxford?

 

Studentul este atât o persoană ce trebuie să gândească, cât şi un muncitor 12/24. Nu este scanner, care să memoreze ceea ce i s-a oferit. Ceea ce lipseşte instituţiilor de învăţământ din ţară este tutoriatul, o metodă de transferare a cunoştinţelor mult mai interactivă decât la seminar, care de obicei e ,,one-to-one”. Studentul are săptămânal o oră în care se întâlneşte cu tutorele său, în funcţie de disciplină, unde este rugat să discute chestiunile nepricepute la orele de curs, dar şi obligat să prezinte lucrări (nu referate compilate. La noi unele referate erau adevărate copy-paste-uri şi aveau 3, 4 cărţi la bibliografie. Jalnic). La finele fiecărui trimestru, studentul este evaluat şi primeşte un raport de la fiecare tutore. De fapt, studentul nici nu vede raportul, ci doar Decanul este cel care îl examinează. Un număr de rapoarte negative poate rezulta cu exmatricularea. Cu alte cuvinte, dacă nu eşti serios, silitor şi nu-ţi îndeplineşti îndatoririle, nu ai de ce să pierzi vremea, pleci din Universitate. Şi nici Universitatea nu pierde vremea cu tine. Concurenţa este extraordinar de mare, iar locul tău e valoros. Dar asta este posibil şi pentru că disciplinele sunt puţine, iar studenţii, de zece ori mai puţini decât la noi. Învăţâmântul de calitate nu se face cu turma. Poate părea dur, însă este dur. Căci studenţii de la Oxford muncesc în fiecare zi, inclusiv duminica, până către miezul nopţii. Am fost uimit când, în vacanţa de iarnă, doi colegi au rămas încă o săptămână în Universitate, căci nu-şi terminaseră lucrările. Ori cerinţele acestea nu sunt prezente în România. Nu am auzit niciodată de vreun caz de exmatriculare a unor studenţi slabi la învăţătură. De ce nu? Doar universitatea nu are statul de azil pentru ocrotirea invaliziilor mental sau studenţilor paraziţi.

Să-ţi spun ceva şi mai dur. Sistemul e atât de dur, încât ori faci faţă, ori cedezi. Acum doi ani, citeam în ziarul studenţilor din Oxford (apropo care e ziarul celor din Sibiu? Unde e vocea lor?), că un doctorand din Coreea a cedat de-a binelea. Şi-a prezentat a doua oară lucrarea de doctorat în vară şi a primit din nou un calificativ nefavorabil şi un termen de revizuire de şase luni. Doctorandul îşi planificase întoarcerea în ţară şi căsătoria imediat, sătul de 4 ani de Oxford, însă a fost găsit spânzurat a doua zi în propria cameră din colegiu. Studentul român este clientul universităţii şi superior profesorului, căci el plăteşte. Pentru el, facultatea e prilej de distracţie şi chefuri în cămine. Citeşte doar în sesiune şi atunci rar. Copiază. Profesorii români, pentru a-şi menţine postul, permit studenţilor să copieze sau să se prezinte la examene, chiar dacă nu au prezenţele minime cerute. Imposibil în Oxford. Aici este marea problemă a învăţământului românesc. Şi de aceea calitatea nu se vede.

 

Te-ai bucurat deja de multe succese, deşi încă nici nu ai terminat studiile. Ce planuri de viitor mai ai?

 

Dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să zămbescă, spune-I planurile tale. Cincinalele erau o tâmpenie. Din moment ce nu  ştii ce-ţi oferă clipă următoare, (de exemplu, nu ştiu dacă voi putea să termin interviul ăsta),  e o ipocrizie să-ţi faci planuri. Ţi-am spus. Nu noi decidem pentru noi. A, la vară mă însor. Şi după două săptămâni îl vezi iubind pe alta. Dacă m-ai fi intrebat înainte de absolvire ce planuri, am ţi-aş fi răspuns că mă pregătesc pentru un examen de profesoraş la ţară, dar m-am înşelat. Aşa că nu am planuri.

Sunt sigură că ai călătorit în multe locuri şi ai văzut cum se trăieşte şi cum se munceşte în alte ţări. Unde ţi-ai dori să locuieşti şi să profesezi?

 

Bineînţeles că în România. Într-un oraş mic şi paşnic. Printre oamenii care au nevoie de contribuţia mea şi cărora le-aş putea fi de folos, fie că e vorba de mediul academic, clinic sau altundeva. De ce? „Pentru că nicăieri nu e bine ca acasă”.

Fiind absolvent al Facultăţii de Teologie şi masterand în psihologie, trebuie să te întreb: ce îţi place cel mai mult să studiezi?

 

Psihologia. Dar aş mai adăuga: tot ce devine interesant pentru mine. Şi aici nu am previziuni. Căci m-a pasionat puternic psihanaliza,  apoi psihologia religiei, iar acum psihologia dependenţei. Sper să nu dispară prea repede.

Pe unde ai călătorit şi unde ţi-a plăcut cel mai mult?

 

Cred că te referi la ţări străine. Majoritatea călătoriilor mele, cu excepţia Italiei, s-au datorat exclusiv participărilor la conferinţe, deci nu vizite de dragul vizitelor. Aş începe cu Bologna, Roma, Praga, Berlin, Oslo, Londra, Birmingham, Paris, Viena, şi aş încheia cu New Delhi. Mi-a plăcut foarte mult în fiecare oraş, căci am mers pentru a obţine în mod direct informaţie şi ştiinţă de calitate. Am găsit ce căutam şi totodată am întâlnit specialişti buni, cu care am legat prietenii şi colaborări. Nu mi-a plăcu, căci în toate aceste locuri nu mi-am permis să vizitez mai nimic din ceea ce era de vizitat pe bani. A trebuit să locuiesc în hosteluri alături de şapte-zece necunoscuţi în cameră, să dorm pe jos şi să mănânc în principiu doar sandwichuri oferite gratis de organizatori. Nu e deloc plăcut. Pe de altă parte, la un moment dat te plictiseşti să vizitezi. Pentru că nimic din lume nu-ţi poate dezvălui ceva mirific, în afară de natură, creaţia Creatorului. Oraşele sunt zidite de om, după poftele şi posibilităţiile oamenilor, conform neputinţei umane şi din diferite materiale de construcţii.

Povesteşte-mi puţin despre pasiunile tale.

 

Puţin e un cuvânt bine ales, pentru că despre pasiunile mele nu-ţi pot povesti mult. Oamenii în general răspund simplu: muzica, sportul, căţăratul, călătoriile. Eu nu am un răspuns cert. Dar îţi voi spune că în prezent sunt interesat de psihologia dependenţei, că prefer liniştea, discuţiile cu prietenii, cărţiile alese, vinul roşu, parcurile englezeşti şi… cam atât.

Ce eveniment din viaţa ta ţi-a adus cea mai mare satisfacţie?

 

Satisfacţia e o senzaţie lipsită de durată şi consistenţă. Evenimente precum absolvirea, lansarea primei cărţi, prima dragoste, studierea la Oxford, oricât de intense au fost la un moment dat, odată cu trecerea timpului îşi pierd valoarea şi devin nişte simple amintiri.

Fiind unul dintre puţinii studenţi români care învaţă la universităţi atât de bine cotate şi care vor să se întoarcă în ţară, aş dori să te întreb ce părere ai despre societatea românească din ziua de azi.

 

Deşi e groaznică, căci oamenii sunt groaznici, tind să fiu optimist. Cu toate cutumele noastre de corupţi, leneşi, mincinoşi, hoţi, lipsiţi de bun simţ, cred în forţa tinerilor şi în bunătatea şi mila lui Dumnezeu, care iubeşte omul şi nu-l lasă să piară.

Teodora CINDREA

(Sibiu Standard, 22 octombrie 2009)

INTERVIURILE MELE

INTERVIU. Student roman.Student european. Sibiu-Oxford

mihaicopaceanu1 comentariu

Aventurile unui student sibian la Oxford

Mihai Copăceanu este un tânăr de 25 de ani masterand în psihologia dependenţei, la King’s College din Londra. În anul precedent, a studiat la presitigioasa universitate Oxford, dobândind o experieţă inegalabilă. Mihai este un student cu o pasiune ieşită din comun pentru tot ceea ce face. Realizările lui pot părea surprinzătoare pentru un tânăr de vârsta lui şi, cu siguranţă, au contribuit la atingerea unei maturităţi şi a unei profunzimi rar întâlnite. A publicat o carte, ,,Freud sau religia”, a luat parte la numeroase conferinţe în jurul lumii şi a beneficiat de două burse pentru a studia în Anglia. El împărtăşeşte puţin din experienţa sa în acest interviu în două episoade, primul fiind publicat mai jos, iar al doilea urmând să apară în numărul viitor.

De la Blaga la Oxford

De ce ai ales în mod special Oxfordul?

În primul rând nu eu l-am ales, ci el m-a ales pe mine. Am rămas uimit în septembrie, când încă eram la Sibiu, constatând că la unele facultăţi nu se ocupaseră sutele de locuri cu taxă. Ceea ce în Oxford n-o să vezi niciodată. Aici, doritorii trimit aplicaţii, iar, dacă acestea trec de primul prag, sunt chemaţi la interviuri şi într-un final primesc un loc la universitate, care poate fi condiţionat. E un proces anevoios şi de durată (luni de zile).

În al doilea rând, tata m-a îndemnat să merg acolo. Eram în prag de absolvire la ULBS şi începusem să trimit aplicaţii şi dosare la diferite facultăţi din Europa. Personal, îmi doream să studiez la Vatican, însă tata a insistat că, dacă voi primi răspunsuri pozitive, negreşit să aleg Oxford. Cu sinceritate îţi mărturisesc că nu ştiu de ce nu am fost atât de entuziasmat pe cât ar fi trebuit să fiu. L-am ascultat, gândindu-mă în final că, dacă tot e să plec din ţară cu o bursă de studiu, să încerc să studiez acolo unde există excelenţă maximă. Adică să nu pierd vremea. Dacă tot vrei să faci un lucru, fă-l excelent.

Dar a treia parte a răspunsului e cea mai importantă. Potrivit credinţei mele, nu noi decidem pentru noi, noi doar ne propunem, dar Dumnezu dispune. Dacă m-ai fi întrebat înainte de absolvire ce aş fi făcut, ţi-aş fi răspuns că singura posibilitate e să fiu un profesoraş într-un sat din România. Zarurile însă nu sunt în mâna noastră. Munca mea a fost doar de natură scriptică, eseuri, recomandări, traduceri şi legalizări, CV-uri, însă Altcineva a decis să ajung la Oxford.

Universitate cu studenţi din 150 de ţări

Cum a fost adaptarea la viaţa din Anglia?

Oxfordul e un oraş universitar unic, pentru că aici se regăsesc studenţi din peste 150 de ţări. Totuşi, diversitatea nu a constituit o problemă pentru mine, ci un rar prilej. Un alt avantaj al Oxfordului, spre deosebire de Londra, este lipsa agitaţiei. E mic şi linistit, ceea ce îl aseamănă foarte mult cu Sibiu. Străzi tăcute, parcuri largi, veveriţe în faţa caselor, clădiri vechi, biciclete, toate au înlesnit acomodarea mea. Însă am trecut şi prin momente grele, mai ales în prima săptămână, cauzate de toamna îndelungată, de frig şi de ploaia zilnică. E trist şi uşor depresiv, dacă nu poţi accepta că în Oxford vremea rea este chiar rea.

Ce te-a surprins cel mai mult?

M-a surprins seriozitatea lucrului făcut. Din curiozitate şi pentru că statutul permitea, am asistat la cursuri de la diferite facultăţi, însă nu am gasit un curs plictisitor şi niciun profesor mincinos sau care să întârzie. Fiecare informaţie era transmisă în mod direct şi clar. Chiar refuzul. Deşi mi se părea tranşant, era de fapt onest. Cred că acest răspuns are o puternică amprentă culturală. Apoi m-a surprins superficialitatea englezilor. Zâmbetul forţat, salutul ipocrit ,,Hallo! How do you do?” şi ritualismele seci (conduita din timpul mesei, cravata şi sacoul, ceaiul in exces). Toate acestea, alături de propriul mod de viaţă, sunt factorii care împiedică prietenia. Cu o singură excepţie (excepţie, pentru că individul, deşi englez, trăise mulţi ani în Răsărit) nu am reuşit să mă împrietenesc cu niciun englez. Prietenii mei, puţini, erau tot din alte ţări. Or, românii aici sunt mult superiori englezilor. 

Ai dat peste ceva neplăcut la Oxford?

Două chestiuni nu mi-au plăcut defel. Întâi sfinţenia legii. Pentru englezi, legea este supremă omului, indiferent că e vorba de o regulă banală la bibliotecă, de o regulă în defavoarea pacientului la spital sau o lege stupidă de circulaţie. Legea este pentru om. Or, omul suferă şi pierde din cauza legii, în Anglia. Legea îi limitează şi îi transformă în sclavi şi roboţei. Îţi dau cateva exemeple: ai intarziat 2 minute la cantină, nu mai primeşti mâncare, medicul şi-a încheiat programul, poţi să rămâi pe stradă sau să revii a doua zi, un profesor va ieşi brusc din sală la ora fixă, deşi aveai o întrebare importantă. A doua chestiune este homosexualitatea. Ştiam foarte bine că există destui homosexuali în Anglia, dar mă deranja nu faptul că îi vedeai pe străzi, ci aroganţa, imbecilitatea şi lipsa exagerată de bun simţ cu care se afişau.

Ce a însemnat pentru tine experienţa de acolo?

E o întrebare prea complexă pentru un interviu. Ştii, de curând deţinem paşaportul ce ne permite să vizităm diverse locuri frumoase. O singură zi petrecută într-un loc deosebit rămâne memoriabilă. De exemplu, ai văzut Parisul în timpul liceului şi n-ai mai avut a doua şansă, dar toată viaţa îţi vei aminti cu bucurie. În ceea ce priveşte Oxfordul, e îndeajuns un fir de praf pe pantofi, o zi şi tot a însemnat ceva. Darămite un an sau doi de studiu. Pe scurt, a însemnat un ,,germene de idei”, expresie folosită de un psihiatru drag mie, drept pentru care s-au şi născut idei bune, idei de viaţă, dar şi practice, adică două conferinţe la Sibiu, cu invitaţi din Oxford, articole şi proiecte editoriale. Apoi,  întâlniri cu profesori inţelepţi, oameni cu inimă mare şi de un rar profesionalism. A însemnat exerciţiul studiului în biblioteci uriaşe şi multă muncă. Miros de Ev Mediu, prietenii şi spiritualitate, formare pentru tot restul vieţii.

Cum a fost revenirea în ţară?

Am avut un sentiment ambivalent. Pentru că Sibiul îşi găsise un loc prea mare în inima mea, m-am bucurat tare la întoarcere. Venisem acasă. Dar emoţia şi dorul au trecut în câteva zile şi a apărut râvna după ce-am pierdut. Urâciunea pustiirii şi dispreţul pentru nimicuri. Ce era de făcut? Ambasadorul Jinga de la Londra ne avertiza că, odată întorşi în ţară, nimeni n-o să ne aştepte cu pâine şi sare.

Lux la ULBS şi performanţă la Oxford

Ce diferenţe găseşti între universitatea din Sibiu şi cea din Anglia?

E un subiect de carte groasă. Diferenţele sunt interesante şi îţi multumesc că mi-ai pus această întrebare. O să-ţi răspund pe larg. Întâi, diferenţele se pot înţelege uşor dacă ne privim puţin istoria. Învâţământul sibian, cu excepţia celui teologic, nu are o istorie prea îndepărtată. Şi de aici întrega explicaţie. Prin anii ‘40 erau doar vreo 2000 de studenţi, apoi a urmat un moment de succes, timp de câţiva ani, când au venit profesori celebri de la Cluj şi, abia după 1990, Universitatea s-a înălţat pe propriile picioare. În schimb, în Oxford, şcoală se face de aproape un mileniu, de la 1096. Noi nici nu existam ca naţiune. Astfel că, indiferent de situaţia ţării, de război, de foamete, de pace, întotdeauna, de la acea dată, în colegiile bisericeşti – căci Biserica a fondat Oxfordul – se făcea şcoală, cultură iar, mai târziu, ştiinţă. În ultimii ani, University of Oxford a oferit 47 de laureaţi ai premiului Nobel.

Dacă aruncăm o privire generală asupra universităţii din Sibiu, ea stă foarte bine la capitolul organizare internă, fonduri, număr de studenţi, bibliotecă, condiţii de studiu, cămin, cantină, proiecte, conferinţe internaţionale şi parteneriate. Dar cât de mult valorează astea? Spre uimirea mea, dar poate şi a dumneavoastră, în Oxford lucrurile sunt puţin diferite. Să le luăm pe rând. În Sibiu, mai toate clădirile universităţii sunt moderne, recent renovate sau chiar noi. Gresie şi faianţă, internet şi termopane. Confort şi extaz. Excelent! Ei, în Oxford nu am găsit în toată universitatea vreun termopan. Dimpotrivă, englezii îşi iubesc tradiţia şi, în loc să cumpere termopan sau mobilier nou, care bineînţeles au calităţiile lor, păstrează aceleaşi obiecte de secol XIX sau şi mai de demult, pe care le vopsesc din când în când. Sala de cursuri, cantina fiecărui colegiu şi căminele au aceeaşi înfăţişare precum în Evul Mediu. Ţi-e mai mare dragu’ şi frigu’. Şi nu glumesc. Când am intrat prima oară în Christ Church College am crezut că mă regăsesc într-un muzeu şi am intrebat un coleg: unde-i cantina? Aceea era. Dormitoarele,  asemenea. Eu locuiam într-o cameră cu ferestre din fier vechi, cu mobilier şi mai vechi şi scârţâitor (uşa de la dulap se închidea doar cu hârtie), dar aceeaşi cameră avea şemineu şi wireless. Biblioteca evident că deţine mult mai multe cărţi decât la Sibiu şi cărţi recente. Numai la Bodleian Library găseşti peste 8 milioane de cărţi. Fiecare carte publicată în Anglia este primită aici. Iar cartea, odată cerută, o ai pentru lectură câteva săptămâni. În schimb, în România, bibliotecarii sunt isterici şi cărţile nu se împrumută acasă. De ce? Păi ca să stea în biblioteci. Şi de aici industria xeroxurilor. Află că în Oxford nu există xeroxuri publice. Da, o carte se citeşte în bibiotecă, dar şi acasă. Şi noua bibliotecă din Sibiu, după câte am văzut, este remarcabiă. Însă cine şade în ea? Astă vară eram aproape singur. Şi aici e marea diferenţă dintre Sibiu şi Oxford. Dacă noi pornim învăţământul de la anexe, rămânem fără esenţă. Când mă gândesc că cererile studenţilor noştri în consiliu sau la întâlnirile cu domnul rector se refereau doar la chestiuni de ordin material, gen vrem alt meniu la cantină, zâmbesc. Confortul e adevărat că ajută studiului. Însă aminteşte-ţi că domnul Noica a scris ,,Tratatul de Ontologie” pe o tăbliţă ce o ţinea pe genunchi, în vârf de munte, într-o cămăruţă unde iarna apa se transforma în gheaţă. Numără câte tratate au scris discipolii lui, prin fotolii de miniştri sau director de prestigioasă editură. Niciunul. Or,  universitatea nu este nici hotel de cinci stele şi nici firmă de livrări servicii luxoase, chiar dacă plăteşti. E un loc special dedicat studiului şi formării personale şi profesionale.

Teodora Cindrea

(publicat in Sibiu Standard, 20 octombrie 2009)