Dr. Stephen Blumenthal, psiholog clinician și psihanalist, explică de ce bărbații încă nu caută ajutor pentru sănătatea lor mintală (The Guardian, 30 ian 2026)

Când Jake, un om de afaceri în jur de 50 de ani, a venit prima dată la cabinetul meu, s-a vazut că avea rețineri. Căsătoria lui cu Louise nu mergea bine, iar ea a insistat să vină la terapie. „Dacă nu era Louise, nu ați fi venit aici, nu-i așa?” îl întreb eu timid. La început pare jenat; apoi, mai sigur pe el, răspunde hotărât: „Nu.” Ca aproape întotdeauna, soția lui a observat o problemă pe care el nici nu o vedea și asta l-a adus la cabinet.

În săptămânile care urmează, trecem împreună printr-un labirint de obstacole, iar la final Jake se deschide complet: „Mă simt singur în lume, toată lumea se sprijină pe mine, dar eu nu am pe nimeni. Nu am la cine să apelez.”

Este un tipar des întâlnit, pe care l-am văzut în cei 35 de ani de experiență ca psiholog specializat în sănătatea mintală a bărbaților. Bărbații reprezintă doar o treime dintre cei care merg la terapie prin NHS. Nu vin ușor, iar atunci când cer ajutor într-o criză, uneori dispar la fel de brusc cum au venit. Totuși, vulnerabilitatea lor este evidentă – bărbații raportează niveluri mai scăzute de satisfacție în viață decât femeile și reprezintă trei sferturi din cazurile de suicid și probleme cu dependențele.

Chiar dacă se vorbește mai mult despre sănătatea mintală a bărbaților, mulți încă simt că există un stigmat legat de a vorbi cu un specialist, chiar dacă majoritatea celor care au încercat terapia au avut experiențe pozitive.

Așadar, de ce le este atât de greu bărbaților să vorbească? Iată problemele pe care le întâlnesc mereu.

1. Bărbații sunt mai orientați spre acțiune decât spre vorbe

Istoric, rolurile bărbaților s-au concentrat pe muncă și întreținerea familiei, în timp ce femeile s-au ocupat mai mult de îngrijirea casei și creșterea copiilor. Chiar și astăzi, bărbații tind să fie mai orientați spre acțiune și să se concentreze pe sarcini. Partea aceasta este și înnăscută – băieții, în medie, ajung mai greu la dezvoltarea abilităților verbale și emoționale; femeile rostesc mai multe cuvinte într-o zi obișnuită.

Acțiunea vine înaintea limbajului; este limba noastră maternă, iar bărbații tind să rămână fideli acestei forme timpurii de comunicare, modelată atât de biologie, cât și de contextul social. Când vine vorba de exprimarea suferinței, bărbații găsesc mai greu cuvintele potrivite. Ei sunt mult mai puțin predispuși să spună că sunt deprimați sau anxioși; în schimb, tind să acționeze atunci când au probleme. Fără să-și dea seama de ce, pot ajunge să conducă prea repede, să se certe, să bea sau să folosească pornografia atunci când se confruntă cu dificultăți emoționale.

2.Terapia este „feminizată”

Femeile au fost mai predispuse să caute ajutor profesional prin terapii prin discuție, iar terapia s-a dezvoltat astfel prin prisma experienței feminine. Serviciile sunt adesea „feminizate”, punând accent pe vorbitul direct despre sentimente, ceea ce poate fi incomod pentru bărbați, care răspund mai bine la discuții „umăr lângă umăr” decât la conversații față în față.

Bărbații preferă adesea terapia de grup pentru sentimentul de camaraderie și experiența împărtășită, care le permite să se conecteze fără a fi în centrul atenției. Coaching-ul și mentoratul se dovedesc abordări potrivite pentru bărbați. Observ acest lucru adesea la pacienții mei: începem vorbind despre locul lor de muncă – un domeniu în care se simt confortabil – și ajungem treptat să discutăm despre probleme personale mai intime, pentru că a intra direct în zona personală este prea amenințător.

3.A arăta vulnerabilitate este riscant într-o ierarhie

Mă impresionează câți bărbați vin la terapie pe măsură ce se apropie aniversări importante – la 39 sau 49 de ani. Reflectând la o reuniune cu prieteni vechi, un pacient de vârstă mijlocie mi-a spus: „Ce ușurare – nu mai era competiția care făcea atât de greu să ne conectăm când eram tineri. Acum ne putem relaxa; am ajuns unde am ajuns în viață.” Mi-a spus că nu și-ar fi permis niciodată să caute terapie mai devreme.

Dorinta de a reuși este profund înrădăcinată la bărbați și ne poate opri să cerem ajutor atunci când suntem jos. A arăta slăbiciune pare periculos când poziția ta în ierarhie contează, iar totuși, a o ascunde duce în final la o fragilitate mai mare. Bărbații simt rușine intensă când vine vorba de vulnerabilitate, temându-se că le va scădea statutul în ochii celorlalți.

Știința ne ajută să înțelegem acest lucru. Copiii de sex masculin sunt mai reacțivi emoțional decât fetele, mai puțin capabili să se liniștească singuri și mai dependenți de reglarea emoțională oferită de îngrijitori. Totuși, continuăm să ne așteptăm ca băieții să fie mai rezilienți și să arate mai puține emoții. Fix acei copii pe care îi încurajăm să fie „puternici” sunt cei mai afectați negativ când sunt privați de confort.

Terapia, care încurajează exprimarea emoțiilor, poate părea amenințătoare atunci când ai fost crescut să crezi că a-ți arăta sentimentele e rușinos. Am întâlnit mulți bărbați care se confruntă cu disfuncții sexuale, dar care simt că nu pot vorbi despre asta – unii chiar evitând relațiile, în loc să caute ajutor.

Și totuși, nu-mi amintesc niciun tânăr care să fi regretat că a început terapia. Un mediu terapeutic sigur le permite bărbaților să privească tiparele de comportament care îi limitează – și să înceapă să le lase în urmă.

4.MENTALITATEA VECHE DE A TE DESCURCA SINGUR

De la romanele din secolul XIX despre pirați care trăiesc singuri, până la cultul modern al „bărbatului sigma” (glorificarea online a bărbaților care nu au nevoie de nimeni), moștenirea ideii că „bărbații trebuie să se descurce singuri” are o influență puternică și de durată. Terapia, prin definiție, începe cu recunoașterea faptului că nu poți face totul de unul singur.

Cel mai important lucru pentru o viață bună sunt relațiile puternice și semnificative; acestea sunt la fel de importante pentru longevitate precum a nu fuma. Totuși, bărbaților le este greu să renunțe la ideea puternică și dăunătoare că există siguranță în a fi singur și autosuficient.

Ce se întâmplă în cabinetul de terapie? Treptat, bărbații încep să testeze posibilitatea ca apropierea de ceilalți să nu fie o slăbiciune, ci o sursă de hrană emoțională. Dezvoltarea unei relații autentice și conectate cu terapeutul lor le confirmă acest lucru.

5.CLAUSTROFOBIA EMOȚIONALĂ

„Nu cred că mai pot continua,” spune Marcus, referindu-se la dorința logodnicei sale de a vorbi despre relația lor. „Pot să fac asta o vreme, dar apoi continuăm și continuăm și mă simt complet copleșit.” Mai târziu, el recunoaște că îl face să se simtă inadecvat.

La bărbați, exprimarea emoțiilor puternice poate fi tolerată doar în doze mici. Ei sunt adesea crescuți să abordeze dificultățile mecanic: identifică, acționează, rezolvă. Aceasta e util atunci când problema este practică, dar când este emoțională, se pot bloca. Terapia, care cere răbdare și acceptarea incertitudinii, nu se potrivește acestui tipar. Uneori, este necesar să li se ofere un cadru practic, cum ar fi tehnici specifice pentru gestionarea simptomelor de depresie, atacuri de panică sau alte probleme de anxietate (cartea „Why Has Nobody Told Me This Before?” de Julie Smith este foarte utilă pentru asta).

6.AȘTEAPTĂ PÂNĂ AJUNG LA PUNCTUL DE CRIZĂ

Michael era într-o căsnicie între persoane de același sex de aproape 30 de ani când a venit la mine. Relația lor sexuală fusese bună la început, dar în ultimele două decenii nu mai avusese intimitate. Nu le trecuse prin minte să caute ajutor, iar Michael s-a retras tot mai mult în pornografia online și conversații cu străini. Se simțea singur și vinovat, profund deprimat și disperat să scape din „închisoarea” pe care și-o construise singur. Soțul lui Michael a descoperit că el căuta metode de a-și lua viața, ceea ce l-a adus în cabinetul meu.

În general, bărbații au mai puțină răbdare și vor soluții rapide. Drept urmare, pragul pentru a cere ajutor este mai ridicat, și astfel problemele sunt adesea lăsate să se agraveze până devin copleșitoare. O problemă care ar fi putut fi rezolvată mai devreme devine dificilă și poate provoca suferință inutilă.

7.FRICA DE CEEA CE POT DESCOPERI

Terapia înseamnă confruntarea cu lucrurile pe care am prefera să le evităm. Poate scoate la suprafață durere, vinovăție sau tristețe adânc ascunse. Frica că întreaga structură ar putea să se prăbușească dacă tragi de anumite fire este ceva ce toți trebuie să înfruntăm când căutăm ajutor, dar la bărbați este deosebit de intensă. Ei simt rușine profundă față de suferința lor, ascunzând-o nu doar de alții, ci și de ei înșiși.

Paradoxal, terapia nu îndepărtează puterea – ci o redefinește. Oferă un spațiu în care controlul poate fi relaxat fără consecințe, unde emoțiile pot fi numite, nu doar gestionate. Provocarea reală este culturală: masculinitatea leagă valoarea de reziliență, în timp ce terapia mai semnalează fragilitate.

8.LIPSA MODELELOR

Există excepții – precum Stormzy, Prințul Harry sau fotbalistul Tyrone Mings – dar relatările despre bărbați în terapie apar de obicei când sunt în criză, cum ar fi în timpul reabilitării.

Terapia este adesea prezentată ca o cale de „mântuire” – o soluție rapidă la adversitate. Bărbații vin deseori cu așteptarea unor rezultate imediate și trebuie învățați să renunțe la fantezia remedierii rapide, să învețe să vină la terapie, să stea cu vulnerabilitatea lor și să permită progresul să se desfășoare treptat, pas cu pas, fără gesturi eroice.

Rar vedem bărbați vorbind despre terapie ca despre întreținere de rutină, așa cum am vorbi despre mersul la sală sau despre alimentație. Bărbații sunt de asemenea mult subreprezentați în profesiile psihologice, inclusiv în consiliere și psihoterapie, ceea ce întărește impresia că aceste servicii nu sunt potrivite pentru nevoile bărbaților și băieților.

Dacă vrei să ajuți un bărbat să facă primul pas, oferă-i conexiune și înțelegere „umăr lângă umăr”, fără instrucțiuni, sfaturi sau critici. Iar dacă ești tu bărbatul care ezită, nu trebuie să fii în criză pentru a căuta sprijin. Nu este egoist să vorbești despre tine. Dimpotrivă, te ajută să fii mai puțin centrat pe tine și să te concentrezi pe ceea ce contează cu adevărat, să construiești relații bune cu cei apropiați.