regandim sibiu – Psiholog Copăceanu: mihai.copaceanu8@gmail.com

PLEC. Plec din Romania. Plec la Oxford.Poate că pentru o perioadă de doar trei ani după cum îndeamnă programul doctoral. Poate că nu. Nu ştiu. Ştiu că plec din această ţară, pe care o iubesc, fără să o părăsesc şi să o dau uitării. Sunt cuprins de nostalgii, emoţii, patriotism, recunostinta şi amintiri. E o luptă.

(Urat, astăzi, în mărturisirea ataşamentului şi devotamentului faţă de propria patrie rişti să fii acuzat de naţionalism şi extremism. Mi se rupe!) Eu îmi îndrăgesc ţara şi nu voi înceta să o port în inimă. Nu fug. Nu sunt laş. Dar plec pentru că, am mai plecat o dată şi m-am întors crezând că după câţiva ani petrecuţi în Occident patria mea s-a schimbat, că eu ma voi regasi si implini. Am sperat că oamenii de rând şi conducătorii au devenit mai buni, că legile îţi permit să munceşti liber şi cinstit.

„Experienţă dezamăgitoare” e puţin grăit. M-am risipit. Am muncit din nefericire şi din fericire în instituţii ale statului cu drag pentru profesiunea mea, am avut prilejul de a întâlni colegi minunaţi, primitori şi deschişi la suflet. Am învăţat de la ei, de la fiecare, tineri sau mai bătrâni şi înţelepţi decât mine. Am învăţat de la „beneficiari”, de la părinţi şi copii, de la tineri, elevi, şi de la cei cu care am lucrat zi de zi. Am avut surprinderea şi mulţumirea, că în ciuda multor adevăruri prea cunoscute, ambele posturi de psiholog, le-am primit în mod cinstit, în urma evaluărilor, concursurilor, fără „şpagă”, ba chiar necunoscând pe nimeni dintre colegi ori şefi. Singura mulţumire…. PLEC dorindu-mi o viaţă în care să mă simt mai mult util decât aici, să muncesc şi să văd roadele acestei munci. Să ştiu că nu mă risipesc, că pot să ofer mai mult şi că mi se permite să ofer. Nu va fi deloc comod şi simplu.

DAR, plec şi cu un gust sărat (mai rău decât amar) şi scârbit de tot răul din ţară şi din acest oraş, pe care îl cunoaşteţi prea bine…Sictirit de oameni perfizi şi mincinoşi, de ipocriţi şi impostori. Plec nemaidorind să mă gândesc la legile şi cutumele idioate şi la nedreptăţile pe care le văd şi le aud mereu. Plec nu pentru ca nu am primit multumiri sau aprecieri, ci pentru ca am fost injosit si umilit! Pentru ca existenta mea devenea cu greu suportabilă….Plec intristat!

Mi-am dorit să ofer mult mai mult, fără să cer nimic în schimb, să dau din cel al meu pentru cei ce au nevoie şi pentru comunitate, pentru cunoscuţi sau anonimi.

Am încercat să scriu în presă despre lucrurile bune şi mai puţin bune sperând în îndreptarea şi îmbunătăţirea lor. Dar aceia s-au supărat şi s-au întors împotriva mea… http://sibiu100.ro/?searchString=mihai+copaceanu&page=rezultate_articole

Am încercat să continui acel demers pentru comunitate numit „Regândim România”, „Regândim Sibiul” început de un drag prieten- tot fără vreo remuneraţie (ceea ce nu-i lucru uşor cand ai chirie si datorie). Săptâmână de săptămână, vreme de 20 de luni, am realizat emisiuni TV cu oameni de seamă ai vieţii cetăţii sau din alte locuri crezând că dezbaterea publică, dialogurile, interviurile, modelele de înaltă ţinută morală şi profesională vor inspira privitorii, vor întări caractere şi vor muta munţii. Oameni precum Principele Radu, acad. Basarab Nicolescu, acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, Tudor Gheorghe, George Banu,Mihail Neamtu,Grigore Cartianu, Stelian Tanase, Ofelia Popii, prefectul şi alţi zeci şi zeci de artişti, psihologi, scriitori, oameni de ştiinţă şi cultură, universitari, tineri profesionişi din tara si din strainatate, etc au dat mărturie despre viaţa şi gândirea lor exemplară. http://www.youtube.com/watch?v=Zb-JO65s_oQ

http://www.youtube.com/user/mihaicopaceanu

M-am înşelat. Efectul nu a fost pe măsura aşteptărilor. M-am implicat tot din voinţa mea şi fără să urmăresc vreun beneficiu în proiecte mai mici sau mai mari, cu timp şi fără timp, lucrând alături de prieteni noapte de noapte. Efectul iaraşi a fost sters. Nu sunt de acord cu cei ce afirmă „mai bine decât nimic” sau „măcar se mişcă ceva”, ” las ca-i bine şi aşa”. Eu nu prefer fărămiturile, faptele mici şi fără semnificaţie sau impact. O picătură de apă curată într-un ocean murdar nu schimbă cu nimic…Plec, lăsându-mi familia iubită şi prietenii, puţini cei drept, mai puţini ca altădată, în grija şi binecuvântarea Celui de Sus, păstrându-i curat şi viu în inimă….

„Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.” (Regina Maria)

DECANUL PSIHOLOGILOR

articol publicat in saptamanalul SIBIU 100 % an IV, nr 182- 31martie-6 aprilie 2012

Psihologul sibian dr. Mihai Turcu (n. 1944): ,,Recomand tinerilor să profite de informaţie şi de cultură fiindcă îşi sporesc viaţa proporţional cu câtă informaţie şi cultură au înmagazinat, adică trăieşti prin bagajul cultural pe care-l primeşti, trăieşti la pătrat, la cub”.

Mihai Copăceanu

L-am întâlnit pe psihologul Mihai Turcu pe la orele amiezii, în curtea Departamentului de Psihologie, îndreptându-se încet spre sala de cursuri. În mâna dreaptă purta o pipă din care a tras un ultim fum. A golit-o. M-a salutat respectuos, strângându-mi mâna. Purta pălărie mare şi mânuşi, cravată şi ceas la buzunar şi se sprijinea într-un baston negru cu mâner de argint. Se plimba încet şi apăsat. Ajuns în clasă cu 10 minute înaintea începerii cursului, mi-a povestit despre vremurile bune de după război, când românii o duceau mult mai bine, până când au sosit studentele. Apoi s-a oprit şi a început cursul. În limba germană…

Mihai Turcu este decanul psihologilor din Sibiu. Doctor în Psihologie al Universităţii Bucureşti, având coordonator pe celebrul neuropsiholog Mihai Golu, cu expertiză în consiliere, psihoterapie şi psihosexologie, a lucrat ca psiholog militar în armată şi ca psiholog clinician la Spitalul de Psihiatrie, concomitent predând cursuri la Universitate. A îndrumat sute de studenţi şi a consiliat sute de pacienţi. S-a căsătorit cu o distinsă doamnă, de profesie medic, din familia universitară Drăgan din Năsăud, fiica unui medic psihiatru şi au doi băieţi: unul avocat şi celălalt restaurator. Este autor de cercetări, studii şi cărţi în psihologie.

Sunt de părere că e bine să ai un suport istoric ca persoană

Domnul Turcu este un sibian autentic: ,,Eu sunt născut în Sibiu, de unde n-am plecat niciodată toata viaţa decât pentru studii”. Are o mare preţuire pentru propria familie. Cercetând, a aflat că pe linie paternă se trage dintr-o familie de cavaleri, deci militari de profesie, bunica fiind descendentă din familia Dolhay, Dolhescu de Maramureş (ce se întinde până în secolul al XIII-lea), iar prin mamă, descendent al familiei de Şincai, din care face parte şi Gheorghe Şincai. Ramura principală a familiei Turcu sunt baronii de Ardud, o serie de imperiali la Viena. În 1940 evenimentele istorice au silit familia, rămasă fără avere, să se mute din Târgu- Mureş la Sibiu. Aici s-a născut, având ambii părinţi profesori de geografie şi a crescut conform codurilor etice. A primit o educaţie aleasă şi „riguroasă, dar nu rigidă”, bazată pe principii, trăind ca un personaj de poveste într-un mediu interzis acestor poveşti, într-o familie în care se vorbea nemţeşte şi ungureşte, cu un bunic preot. Ca o anecdotă îmi povesteşte: „Odată, maică-mea a făcut un circ mare din cauza existenţei unui păianjen în casă. M-am despărţit de el cu mare regret.”

Indecis, după Bacalaureatul din 1962, a început să studieze Conservatorul la Cluj, apoi filosofia la Bucureşti până în anul III, când a fost anchetat de Securitate alături de alţi colegi, acuzat de grup organizat, „contestatar al marxismului” şi, în consecinţă, exmatriculat fără drept de reînscriere. A fost un şoc moral. La proces a adăugat: „Nu am spus că Hegel este foarte inteligent, ci că este GENIAL”.

După armata la Oradea, o experienţă frumoasă a însemnat munca de restaurator şi conservator şef al Muzeului ,,Brukenthal”. Operele de artă ne prezintă frumosul, dar Mihai Turcu găseşte lucruri frumoase în foarte multe locuri, în unele total neaşteptate şi pentru că sunt neaşteptate, puţină lume se gândeşte că sunt frumoase. Din valori, magistrul, este mai interesat de Frumos decât de Adevăr.

Eticheta asta de psiholog deja îi face pe oameni să fie circumspecţi

Cariera a continuat la Spitalul de Psihiatrie, cel mai mare din România, cu 800 de paturi. Aici avea în administrare toţi bolnavii cu diagnostic de boli psihice, preocupându-se de aspectele medicale, sociale şi chiar juridice ale acestora. Sub îndrumarea prof. Săhleanu începe un doctorat în antropologie la Institutul Academiei Române. Lucrează ca psiholog militar între anii 1984-1992, fiind autorul psihoprofesiogramei oficioase a ofiţerului de artilerie. În armată, studiind comportamentul sutelor de tineri, a considerat că „e importat ca tinerii să se autodefinească şi să-şi urmeze autodeterminarea, să aibă curajul să fie ei înşişi, să fie autentici, ceea ce e deosebit de greu într-o lume care standardizează”.

L-am întrebat cum îşi ocupă timpul liber şi mi-a răspuns: „Tot timpul meu este liber şi nu am niciodată timp liber, pentru că dictonul meu clasic este «Numai proştii se plictisesc». Sunt atât de multe lucruri interesante, încât omul nu are timp liber. Eu fac tot timpul ceva pentru lucrul în sine.” Despre educaţia celor doi fii îmi relatează că aceştia „au fost lăsaţi destul de liber, adică neconstrânşi direct într-o direcţie preconcepută de noi ca fiind bună pentru ei. Au fost ajutaţi să-şi descopere propria disponibilitate şi directie, dar discret. Ei aveau trei bunici profesori, doi psihiatri şi un psiholog; dacă toţi am fi acţionat la nivelul ştiinţei şi experienţei noastre unde s-ar fi ajuns? Şi pe urmă, este formaţia implicită. Familiile coerente au un aer al lor, o emergenţă. Pe lângă interesul pentru artă, literatură, istorie, ştiinţă, psihologie, cultură şi muzică, religia, o altă dimensiune a umanităţii, a avut un loc însemnat în viaţa familiei, cu multe rude clerici.

Mihai Turcu crede că oamenii sunt religioşi de când există şi copilul trebuie dus la biserică chiar şi când e goală, căci ceea ce ni se spune în copilărie nu se uită, fiindcă e mai puţină gândire şi mai multă simţire.

Sentimentul religios se induce copilului fără un demers special. După o discuţie de câteva ore, magistrul încheie: „… şi pot să spun că am fost foarte convins de ceea ce fac şi m-am implicat numai acolo unde am crezut că pot să fac ceva şi mi-a şi reuşit. Aşa că n-am pierdut vremea”

Etichetă: regandim sibiu

Plec, Românie !!!

DECANUL PSIHOLOGILOR