Etichetă: teatru sibiu

7 Seri editia de Sibiu

Puricele în ureche! Să râd! Să plâng!

mihaicopaceanuLasă un comentariu

Lacrima nu-i firescă. Râsul e spontan!

 publicat pe Ora de Sibiu la 27 februarie 2012
12378

La teatru: Să lăcrimez pot! O dată! Şi încă o dată! Şi iarăşi! Să râd, nu! La teatrul din Sibiu, în urmă cu două săptămâni am râs puternic şi fără oprire, am râs întreaga piesă aproape două ceasuri, minute-n şir de comicul de situaţie din „Puricele în ureche”. Credeam că sunt la Caragiale nu la Georges Feydeau. Piesa pe care o refuzasem în 2011 din pricina numelui. Mi-am promis că mă voi reîntoarce repede pentru a râde. Graţios! Am râs în acel weekend în trei seri consecutive.

Zile trecute am citit în program şi sâmbătă iarăşi am fugit la teatru pentru astă piesă, desigur pentru buna dispoziţie, pentru uitarea celor rele. Mi-am reamintit secvenţe şi am zâmbit şi am râs mai puţin decât prima oară. I-am zis lui Adi! Anticipam unele acţiuni şi replici. Nu râdeam la fiecare moment precum marea majoritate a sălii. E ca şi atunci când auzi un banc bun. Râzi în hohote. Deşi l-ai uitat, râzi şi a doua oară, dar râsul nu mai este precum cel dintâi.

Actorii Sibiului sunt minunaţi. Unu şi unu! Cele două prietene doamne ce deschid intriga piesei de o delicateţe şi o frumuseţe strălucitoare în haine de secol trecut! Nicu Mihoc pe care-l identifici şi în alte comedii precum Ianke…,Opinia Publică, Doamna de turtă dulce, joacă admirabil. Domnul Dan Glasu, fără cuvinte. Lui Viorel Raţă i se potrivesc comediile într-un mod special! Florin şi Cătălin talentaţi foc. Şi fiecare! Bravo tuturor! […]

 

Duminică, a doua zi, iar la teatru, la aceeaşi piesă, am dorit să înţeleg de ce. Poate că având alt loc în sală urmăream piesa dintr-un alt unghi? Poate că trecuse o zi iar stările erau diferite.

Le lăsasem la intrare. Nu. Ce-i drept, însă publicul de la o piesă nu-i ca la alta. Cel de duminică seara a râs mai puternic şi mai lung decât cel de sâmbătă. Au bătut din palme şi au apreciat mai mult. Însă eu nu am râs. Deşi îmi propusesem şi venisem ca să râd.   […]

 

Nu pot susţine aceeaşi teză şi în favoarea tragediilor. Aici, de fiecare dată când mă regăsesc la teatru, textul şi interpretarea aduce cu sine emoţii diferite, noi şi mai puternice. Faust. Ba nu,Electra (duminica 4 martie, 7pm). Electra cu texte vechi, antice, şi muzica de moarte şi jale din Maramures a grupului Iza.

Întristat, plângi şi a doua şi a treia oară. Ba chiar mai mult!

Plânsul nu-i firesc!

Mihai Copăceanu

7 Seri editia de Sibiu

Sibiu:teatrul vieţii mele.

mihaicopaceanuLasă un comentariu

Sibiu:teatrul vieţii mele.

publicat în  “Sapte Seri”– Editia de Sibiu  1-14 iunie 2012 http://www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Ce-i drept, mărturisesc, cu întreaga inimă că viaţa Sibiului ar fi mult mai săracă şi anevoioasă fără performanţa teatrului sibian şi prin excelenţă fără Festivalul Internaţional de Teatru ce a avut loc în săptămâna 25 mai-3 iunie a.c. Trupe de teatru din peste 60 de ţări, 2.500 de artişti şi peste 20.000 de bilete puse spre vânzare. Muzică de jazz, flamenco, workshopuri, proiecţii de film, dans, acrobaţie, regizori de renume mondial, balet, circ, conferinţe şi lansări de carte, toate acestea concentrate în câteva zile într-un mic orăşel din Ardeal. Cultura face diferenţa. Da, o face.

Când mă gândesc că România, ţara în care trăim, avea graniţele închise în urmă cu 20 de ani, când nu puteai vizita străinătatea şi nici nu prea eram vizitaţi de occidentali ori alţi europeni. Astăzi, în câteva zile poţi avea prilejul de a „face cunoştinţă” cu argentinieni şi mexicani, cu actori din Australia sau Israel, din toate colţurile lumii.

Preţul biletelor era accesibil încât cu uşurinţă puteai participa la câteva reprezentaţii. Spectacolele de stradă au arătat trecătorilor o bucăţică din farmecul tradiţiilor străine, din generozitatea, zâmbetul şi buna lor dispoziţie. Au arătat privitorilor propria lor cultură care la prima vedere poate părea suspectă iar reacţia era cea de evitare sau respingere.

Însă an de an omul de rând se obişnuieşte, se cultivă, învaţă să observe, să fie atent şi în final să aprecieze. Cunoaşte. Iar unul din avantajele cunoaşterii este acela că te face mai tolerant. Şi mai deschis. Să înţelegem în definitiv că România nu este Centrul Lumii şi că există şi alte sute de ţări valoaroase, mult diferite de a noastră.

Dar România şi prin ea, Sibiul însuşi este minunat, un loc îmbelşugat de acţiuni culturale în care merită să trăieşti la maxim şi să te simţi un pic european. 

REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

REGANDIM SIBIUL…teatru non stop….

mihaicopaceanuLasă un comentariu

REGANDIM SIBIUL. Rezişti 25 de ore de teatru non stop? Nu, i-am zis Mariei, dar macar o noapte…da!

articol publicat in saptamanalul SIBIU 100 % an IV, nr 182- 31 martie-6aprilie 2012

În 24-25 martie, Asociaţia Culturală BIS a organizat maratonul teatral numit „Respiră teatru”. O senzaţie unică să ajungi dimineaţa acasă, după o noapte luuungă, nu de la muncă, nici după o beţie, ci după spectacole consecutive de teatru. La masă, în Atrium, pe la miezul nopţii, s-au aşezat două tipe: „Suntem din Cluj special pentru maraton.” A fost un succes! Proiect lăudabil, spectacole variate, public mare şi e doar ediţia a doua. Felicitări!

Am şi alte comentarii! Primul, evident, costurile. Căci la noi toate sunt frumoase până la bani. Până şi prietenia. Sau rudenia. Dacă abonamentul a fost chibzuit: 42 de lei, preţul pentru Mălăele enorm: 55 de lei şi pentru Puric: 25. Adică, public exclusivist. Un adolescent sau un bătrân nu şi-ar fi permis 122 de lei. În anunţ scria incorect „abonament pentru toate reprezentaţiile”, dar NU Mălăele şi Puric. Păi ori „toate”, ori nu! Piersic apare în program da’… se joacă după Paşti, nu ştim unde şi la ce oră. Cum adică? GRATIS, adulţii cu deficienţe au oferit spectacol! De ce l-aş prefera pe Mălăele, scump, ce mi-a recitat simplu anul trecut din Păunescu şi nu pe aceşti tineri cu dizabilităţi ce realmente fac un efort? Şi m-am bucurat admirându-i.

Despre organizare, pe scurt. Am aşteptat pe holuri 30 şi 50 de minute. Nu mi-au răspuns dacă sunt bilete. Sala arhiplină, fără oxigen şi confort. Fotografi nevrotici. Public ce fumează şi comentează în timpul pieselor. Nu există un plan strategic. Ce se întâmplă în caz de?… Dar dacă nu?… Te scuzi? Atât! Greşelile pot fi prevenite. Acesta e PROFESIONALISM. A fi tânăr nu e o scuză. Dimpotrivă, soluţii inteligente pot funcţiona mai bine la tineri decât la ceilalţi, tradiţionalişti.

Şi în final, despre un spectacol pe care nu-l recomand: „Visul unei nopţi de vară”. Se răscoleşte Shakespeare, văzându-şi numele ponegrit şi textul blasfemiat. Nu m-a şocat. M-a scârbit şi am plecat. Şi alţii. Sexualitate excesivă şi deviantă la fiecare minut, înjurături, BUG Mafia şi Tudor Gheorghe. Doi băieţi şi două fete pe buze sărutându-se-ndelung. Una goală, fără de nimic purtând. La ce folos? Şi care este trăinicia acestor piese?
Mi-a plăcut „Eu sunt două femei”. Şi aici sexualitate şi erotism. Cuvinte dure şi tragice. Avort şi prostituţie. Adevăr.

Dragii mei, diferenţă fundamentală între artă erotică şi odios sexual, între senzualitate şi penibil. Rămâne discuţia despre respiraţia teatrului, comercial, cultură şi lovele!

photo

 eu sunt două femei,  Cendana Trifan si Cătălina Sima – Script and direction: Bogdan Sărătean