Atotputernice Stăpâne,

1. Iartă-mă că îndrăznesc să-Ţi ispitesc nepătrunsul gândurilor, dar o fac cu dreptul celui care suferă.
2. Sunt un tânăr bolnav de SIDA, un mort umblător, neajutorat şi trist.
3. Prietenii mă ocolesc, semenii nu-mi aud strigătul, morţii încă nu mă recunosc, iar Cerul mi-e potrivnic.
4. Această boală este mai grea decât suferinţele pe care le-a îndurat Fiul Tău.
5. SIDA este o cruce pe care te zbaţi şi nu-ţi poţi da duhul chiar dacă toate catapetesmele plesnesc şi lumea se întunecă de nori,
6. un rug care te arde fără să te mistui degrabă, o moarte perfidă ce te omoară şi te învie de infinite ori.
7. În faţa acestei boli, stoicii şi-ar fi pus tratatele pe foc, iar Iov ar fi recurs la suicid.
8. Zilele mi se împuţinează şi pământul aşteaptă să mă soarbă în pântecul lui de Leviatan neînduplecat, prea strâmt pentru universul cu care voi pogorî în el şi prea larg pentru un pumn de carne batjocorit de căngile păsării SIDA.
9. Sunt tânăr, Doamne, şi glasul îmi piere, picioarele-mi slăbesc, iar gura mi-e plină de fiere.
10. Pieptul îmi arde şi pară de foc coboară pe grumazul meu.
11. De ce mă bagi în floarea vieţii în pământ? Mi-e dragă lumea şi nu vreau să mor!
12. Dacă eu nu Te împiedic să ceruieşti, Tu de ce nu mă laşi să lumesc?
13. Arde rugul meu pe rugul lumii!
14. Poartă-mă peste oceane în reci levitaţii să-mi potolesc văpăile verzi.
15. De voi picura un strop din otrava ce mi-ai dat, va fi îndeajuns să-Ţi omori universul.
16. Până şi şerpii îmi stau la rând să se adape.
17. Strivit între cer şi pământ, luceferi din Tării îmi împung creştetul şi iarba îmi creşte în viscere.
18. Doamne, îmi scapă viaţa din mâini ca un peşte cleios, oricât aş strânge pumnii, oricât i-aş strânge.
19. Izvor nesecat de ape fierbinţi mi-e fruntea, şi moartea sa cuibărit în chipul meu.
20. Doamne, arde azurul!
21. Nori de funingine, potop de păsări negre vin să se aşeze pe sorii Tăi şi ai mei.
22. Întinde, Doamne, dreapta Ta celui ce se tăvăleşte printre scuipaţi, cu trupul zdrenţuit de răni înfrunzite şi rău mirositoare,
23. că peste măsură mă arde focul pedepselor Tale.
24. Mai bine eram un soare rătăcind pe azur şi nimeni nu îndrăznea să-mi înfrunte dogoarea,
25. copac pădureţ cu fruct augurid şi nimeni nu venea să-mi muşte din rod, sau apă cu susur nebun să-mi înec în valuri pizmaşii,
26. floare de colţ pe muchii de stânci sau vultur, să zbor văzând cum osânda mă paşte.
27. Dacă am păcătuit e pentru că m-ai făcut neputincios.

28. Niciodată nu va fi dreptate între noi, căci eu sunt o mână de cenuşă, iar Tu, un gigant cosmic necreat şi infinit, care nu cunoşti suferinţa, ci o împarţi muritorilor la ghişeu.
29. Cât vei mai batjocori, Doamne, acest pumn de pământ, nu-Ţi umezesc obrajii?
30. Nu te mânia, Doamne, pe robul Tău, căci Tu m-ai zidit fiinţă cugetătoare.
31. Atâta vreme cât mă voi simţi speriat de infinitul Tău, nu voi înceta să Te întreb.
32. De ce-mi arăţi peste tot mâinile Tale şi nu-Ţi descoperi niciodată faţa?
33. De ce vrei să-Ţi verşi mânia asupra unui fir de iarbă pe care-l apleacă stropul de rouă şi-l încovoaie vântul?
34. M-ai îmbrăcat în haine de piele stricăcioase, iar Tu Ţi-ai ţesut veşmânt de umbră.
35. Ştiu că sunt muritor, dar dă-mi o moarte demnă, fă-mă să simt şi-n moarte bunătatea Ta.
36. Ochii nu mă mai slujesc, şi-au pierdut sclipirea, ca două migdale uscate stau ascunşi în orbite canceroase.
37. Doamne, nu-mi lua vederea, căci vreau să-ţi adulmec Tăriile!
38. Dacă până mai ieri umpleam lumea cu zâmbete şi oamele erau gata să-mi soarbă chipul, azi nici măcar corbii nu şi-ar murdări ciocurile cu leşul meu.
39. Se clatină pandantivii cerului, s-au frânt încheieturile lumii, iar Tu eşti neînduplecat în mânia Ta.
40. Carnea de pe oase mi se desface şi rănile împrăştie putoare.
41. Când va ajunge la nările Tale duhoarea trupului meu?
42. Mă usuc de dor de viaţă la poarta casei Tale şi nu pot pricepe de ce Îţi place muzica tânguirii mele.
43. Oare n-ai poruncit Tu Satanei să nu se atingă de sufletul lui Iov? Atunci pe mine de ce mă laşi cu totul celui rău?
44. Doamne, SIDA otrăveşte sufletul, roade creierul, rugineşte osia spiritului.
45. De ce m-ai făcut, Doamne, imperfect şi liber, iar dacă m-ai făcut aşa, atunci de ce mă judeci?
46. Dacă ai ştiut că-mi voi folosi rău libertatea de ce m-ai înzestrat cu ea?
47. Doamne, oare nu suntem neputincioşi amândoi, eu pentru că nu pot şi Tu pentru că nu poţi decât să poţi?
48. O, soare mai presus de sori, în ce genuni îndepărtate pluteşti?
49. Din neputinţă e împletită raza ce se zbate între noi şi mintea mea nu se pricepe să spună a cui e neputinţa.
50. De ce Ţi-ai vărsat preaplinul iubirii în făpturi? Nu Ţi-a ajuns iubirea intratreimică?
51. Cum poate un Dumnezeu bun crea o lume rea? Dacă Tu eşti plinătatea absolută, poate exista un neant în afara Ta?
52. Cum poţi să Te priveşti în oglindă prin mine şi să Te suporţi în asemenea stare, au nu sunt eu chipul Tău?
53. De ce înfigi spini în trup când trupul însuşi e un ghimpe?
54. De ce lucrezi în întuneric, Tu, Cel ce Te-ai numit „Lumină”?
55. Eu nu Te acuz, Doamne, că Tu m-ai îmbolnăvit de SIDA, dar Te întreb de ce ai îngăduit acest lucru,
56. au nu-Ţi aparţin până la capăt frâiele acestei lumi?
57. Dacă Tu ai fost absent din viaţa mea în noaptea în care m-am îmbolnăvit de SIDA înseamnă că nu porţi de grijă făpturii Tale.
58. Dacă ai intervenit înseamnă că m-ai silit pentru că eu n-am făcut decât ceea ce ştiai Tu că voi face.

59. Doamne Dumnezeul Meu, oare sunt vinovat pentru fărădelegea mea?
60. Tu ştiai că eu voi muri de SIDA mai înainte ca mama să mă fi zămislit.
61. Atunci eu nu puteam să mor decât de această boală, pentru că Tu gândeşti o dată pentru totdeauna,
62. iar dacă viaţa mea Te-ar fi determinat să-mi schimbi sfârşitul, ştiai de la început că vei reveni asupra propriilor hotărâri şi ştiai şi în ce fel o vei face.
63. Atunci eu am fost liber numai pentru că nu ştiam ceea ce ştia Dumnezeul meu?
64. Tu nu m-ai silit, dar ai ştiut ce voi alege. Aducându-mă la fiinţă, m-ai adus cu alegere cu tot.
65. Alegând să mă înfiinţezi mi-ai susţinut fiinţial alegerea.
66. Ca să fac ceea ce ai ales Tu, ceea ce ştiai Tu că voi alege, m-ai ajutat încă din pântecele mamei mele prin faptul că mi-ai dat o fire senzuală, apoi m-ai stimulat în plan afectiv, aducându-mi înainte imagini care să-mi aţâţe pofta trupească.
67. Chiar dacă Tu nu ştiai dinainte, deoarece gândeşti în afara timpului, văzându-mă simultan sugar, student şi bolnav de SIDA, tot nu-mi oferi libertate.
68. Ca să fiu liber ar trebui să nu mă vezi ce fac, să mă ignori.
69. O libertate deplină implică şi cunoaştere. Atâta vreme cât nu-mi sunt cunoscute dinainte toate căile, nu sunt liber să le aleg.
70. În seara în care m-am îmbolnăvit aveam în faţă mai multe posibilităţi:
71. un prieten mă invitase la cină, mama m-a rugat să rămân acasă, eu vroiam să mă plimb prin parc,
72. însă ceva mă împinsese de spate să intru într-un local de noapte pe care-l văzusem cu câteva săptămâni în urmă, dar fără să mă gândesc că voi intra acolo vreodată.
73. Acolo, în acea noapte, am cunoscut fiinţa care înainte de vreme mi-a împărtăşit moartea.
74. Abia acum realizez că atunci când am văzut pentru prima dată localul n-a fost întâmplător.
75. Mi-ai arătat locul, ca să ştiu merge acolo unde peste câteva săptămâni avea să mă aştepte moartea.
76. Tu ştiai acest lucru, astfel nu ai fi Atotştiutor, iar eu am făcut ceea ce Tu ştiai că voi face.
77. Aş fi putut să rămân acasă, dar atunci Tu ştiai din eternitate că în aceea noapte patul meu va fi gol.
78. Ca să fi fost liber în acea seară trebuia să am în faţă toţi factorii reali care mă priveau, inclusiv faptul că voi muri de SIDA. Dacă ştiam acest lucru nu intram în local, deci alegeam liber.
79. Se spune că Tu chiar dacă ştii totul nu sileşti, asemenea medicului care, deşi cunoaşte boala fatală, nu-l sileşte pe bolnav să moară.
80. Da, Doamne, dar medicul constată doar boala, nu este implicat în producerea ei, pe când Tu eşti totalitatea absolută şi cunoşti tot lanţul cauzal.
81. Cum poţi, Doamne, să ştii tot, dar în acelaşi timp să nu produci tot?
82. Oare pot făptui eu ceva în exterioritatea infinitului Tău?
83. A fi liber înseamnă a putea alege raţional nu orbit de pofte.
84. Ce să fac eu cu un car de libertate, cu un munte de plăcere şi un grăunte de voinţă în faţa irezistibilei frumuseţi a femeii?
85. Fagurele de miere pe care l-ai sădit în trupul ei mă îndeamnă să-i sorb dulceaţa.
86. De ce ai pus în tremurul sânilor atâtea chemări şi în ochii ei atâta abis?
87. De ce ai sădit în om foamea de celălalt, de ce trebuie să muşcăm unii din alţii cu nesaţ ca din fructe pârguite?
88. Nu era mai bine să ne fi făcut ca doi trandafiri, să ne deschidem unul spre celălalt petalele în semn de iubire si apoi să florim mai departe?
89. Acum când trebuie să părăsesc paradisul terestru şi să cobor în adânc, îmi îngheaţă sufletul şi inima îmi loveşte pieptul ca un butuc.
90. Mai lasă-mă, Doamne, o vreme că nu mi-am încheiat socotelile cu lumea.
91. Sunt tânăr, Doamne, şi nu vreau să mor.
92. Doamne, eu nu ştiu să mor. Mori-mi Tu murirea!
93. Luminează, Doamne, minţile învăţaţilor să găsească un leac acestei boli că cumplit mă zbat în gheare ei.
94. Porunceşte-le să caute în nisipul deşerturilor, în pulberea selenară, în intestinele peştilor,
95. în măruntaiele pământului, în sarcofagele faraonilor, în veninul şerpilor, în albastrul cerului şi în roua dimineţii.
96. Îngeri, Arhangheli cu săbii de foc, heruvimi, domnii, scaune, începătorii, puteri şi cete, serafimi cu multe aripi,
97. voi care staţi în preajma cortului Celui Prea Înalt, rugaţi-L să se milostivească de făptura Sa.
98. Ajut-mă, Doamne, că nu putem unul fără celălalt. Tu ai nevoie să exişti, iar eu să iau act de fiinţa Ta,
99. Tu ai nevoie să mă ajuţi, iar eu de ajutorul Tău.
100. Nu pot nici trăi nici muri fără Tine, mi-au înfrunzit gândurile în Eshaton.
101. Aud bătăile ciocanului ce-mi coase sicriul şi mii de lopeţi mă sapă.
102. Poate următoarea scăpătare a orologiului îmi va înghiţi ultimul surâs. Dar înainte e foc, dar îndărăt e apă…
103. Doamne, ne-ai legat ca pe necuvântătoare la ţăruşul fiinţei! Nu Te cutremuri sub mantia Ta?
104. Tu îţi scalzi picioarele în Azur, iar mie îmi putrezesc măruntaiele.
105. Nu mă băgaţi în pământ!
106. Dacă ştiam că voi putrezi, când mă jucam în ţărână m-aş fi împrietenit cu viermii, dar aşa, mă înfăţişez ca un străin înaintea lor.
107. Doamne, înfloresc cireşii, înverzeşte răchita, iar eu mă duc să putrezesc.
108. Mori Tu în locul meu ori coboară cu mine în ţărână şi mă apără de viermi,
109. iar de mormintele, largile, strâmtele, nu Te încap, îngroapă-mă sub tronu-Ţi de stele.
110. Şi din când în când mă învie, cu o mână să te pălmuiesc, iar cu cealaltă să Te mângâi aşa cum faci Tu cu făpturile de lut.
111. Sunt uscat Stăpâne şi galben ca ceara.
112. Trimite fulger din cer şi aprinde-mă.
113. Sub ochiul Tău şi al îngerilor ieşiţi la balcoanele Cerului, voi arde ca o lumânare de jertfă.
114. Fă, Doamne, ca acum, la capătul drumului, să mă pot apropia de Cerul Tău.
115. Sparge fereastra fiinţei mele cu razele Iubirii Tale nemărginite!
116. Putea-va oare libertatea mea finită să împiedice revărsarea Iubirii Tale infinite?
117. Plângeţi-mă Tării, voi fecioare despletite pe mine mă plângeţi.
118. Ca femeia păcătoasă lăcrimez, ca tâlharul glăsuiesc,
119. iartă-mă Iubitorule de oameni, Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu,
120. tămăduieşte-mă. Împodobeşte-mă cu harul răbdării şi al înţelegerii şi apoi apleacă-mi spinarea cu greutatea durerilor.
121. Doamne, Tu care Ţi-ai văzut mama plângând la poalele crucii, ştii că nimic nu este mai nefiresc şi mai crud pe această lume decât să se stingă vlăstarele înaintea părinţilor.
122. Dacă voi muri, rogu-Te, coboară în nopţi târzii la căpătâiul lor şi spune-le că trăiesc în Cerul Tău.
123. Rămâi Tu în locul meu şi le veghează bătrâneţea!
124. Tu ai stat câteva ceasuri pe cruce pe când din mine boala mănâncă ani în şir şi fiece moment e o Golgotă.
125. Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care la nunta din Cana ai prefăcut apa în vin, pentru a nu întrerupe veselia nuntaşilor,
126. purcede şi acum din înălţimi la nunta suferinţei mele.
127. Nu-Ţi cer să prefaci apa în vin, căci viţa mi-a rodit îndestul şi din rodul ei m-am adăpat peste măsură .
128. Prefă-mi, Doamne, de poţi, vinul în apă!
129. Cât de mic mi-aş vedea chinul la lumina Luminii Tale, ce curând s-ar topi de căldura Fiinţei Tale, însă departe sunt de Tine şi a moarte licăreşte steaua Ta pe bolta pribegiei mele.
130. În aşteptarea unui răspuns ard şi mă plec în faţa neînţelesurilor.

Cu adâncă smerenie
CEL CE NU VA MAI FI

VASILE CHIRA, Scrisoarea unui bolnav de SIDA catre Cer,  Ed. Dacia, 1999