ARTICOLE PSIHOLOGIE

Stresul în familie. Cum sunt afectaţi copiii şi părinţii şi ce e de făcut? Ce sfaturi concrete oferă psihologii?

Stresul şi anxietatea în familiile în România au îmbrăcat diverse forme în pandemie.

Atât copiii, cât şi adulţii sunt afectaţi de perioada lungă de restricţii şi modificări în viaţa de zi cu zi.

Psihologii arată efectele stresului asupra copiiilor, adulţilor şi asupra vieţii de familie, oferind şi soluţii concrete de gestionare a emoţiilor.

Totodată, mai mulţi părinţi împărtăşesc ce forme au îmbrăcat luptele lor în pandemia de COVID.

„Marea dramă pe care o sesizez în cadrul întâlnirilor mele cu copiii este distanţa şi răceala pe care o experimentează în relaţia cu părinţii lor, care duce la o necunoaştere de ambele părţi. Părinţii şi copiii devin străini în propria casă, fiecare în camera lor, nu mai mănâncă împreună, nu mai discută împreună, nu se mai ascultă unii pe alţii.

Fiecare membru al familiei are câte ceva de făcut, de cele mai multe ori butonând telefoanele sau tabletele. Iar când încearcă să-şi comunice nevoile, deseori nu se realizează un dialog ci un schimb de replici rezultând cu supărări, jigniri şi certuri. ”Nu ai voie ”este cel mai des cuvânt auzit de un copil din Romania din partea părinţilor”, explică Mihai Copăceanu, psiholog, Doctor în Psihologie.

„Stresul e mai intens de când cu pandemia. Să trăieşti cu doi copii – unul adolescent, iar altul sugar – într-o cameră, nu e greu, e foarte greu. Când ne enervăm, ieşim să ne plimbăm, discutăm, respirăm. Îi lăsăm pe copii în casă. În starea de urgenţă a fost crunt, pentru că nu aveam cum ieşi din casă. Uneori, ca mamă, ca soţie, ca angajată, ca fiică a unei femei cu demenţă, ai atâtea responsabilităţi încât îţi vine să îţi iei câmpii. Cred că multe femei sunt stresate din cauza lipsurilor, a muncii de la birou şi a celei de acasă”, povesteşte Luiza Martoci (40 de ani).

„Mai ridicăm tonul unul la altul dar ne calmăm repede. Ieşim pe terasă, luăm o ţigară, ne uităm la TV sau ne băgăm la somn”, spune Ana Maria Mihăilescu (35 de ani), mama a trei fetiţe. „Doar nu ţipi la copii, ieşi afară şi fumezi trei ţigări. Depinde de stres şi a fost şi perioada cu pandemia. Eram în stres că nu ştiam dacă să mă duc la muncă, dacă mă primesc, cine mă plăteşte (…) Comunicarea este foarte importantă, noi ne calmăm unul pe celălalt”.

Ce resurse există pentru gestionarea stresului

Din fericire, totul e la un click distanţă, fără să mai fie nevoia de a merge în cabinetul unui psiholog. Totuşi, aici sunt excluşi părinţii din rural, care nu au farmacii sau spitale aproape, darămite servicii de psihologie, dincolo de stigma şi prejudecăţile despre mersul la terapie. „Raportat la informare, am văzut că s-a dezvoltat partea asta de platforme online pentru acces la informaţii şi cred că oamenii ar trebui să caute efectiv informaţii.

Sunt foarte multe sisteme care oferă informaţii gratuit, şi psihologice, şi medicale, şi legate de Covid-19, legate de toată partea asta de soluţii”, arată Ana Predescu, psiholog. Ar fi ideal să accesăm servicii de sănătate mintală la distanţă.

Sunt multe platforme care fac asta, unde oamenii se pot programa cu un singur click şi intra astfel, în legătură cu un specialist, gratuit sau contra cost, conchid psihologii.

articol integral pe mediafax

https://www.mediafax.ro/social/stresul-in-familie-cum-sunt-afectati-copiii-si-parintii-si-ce-e-de-facut-ce-sfaturi-concrete-ofera-psihologii-20103976

Fără categorie

Anxietatea. Totul despre tulburarea care afectează copii şi adulţi deopotrivă. Ce recomandă psihologii

În etiologia tulburărilor de anxietate, ca de altfel și în cazul altor tulburări psihice, vorbim de o interacțiune de mai mulți factori genetici/biologici, psihologici și sociali (cunoscuți sau prea puțin cunoscuți), unii care predispun, alții care precipită și alții care favorizează dezvoltarea afecțiunii.

 Există o vulnerabilitatea genetică care dacă interacționează cu situații stresante sau traumatice pot produce sindroame clinice.

Stresul cronic este fără îndoială un factor important în etiologia anxietății.În mod clar, în ultimul an, în perioada pandemiei, tulburările de anxietate s-au intensificat. Fie că vorbim de anxietate socială, tulburare de panică, de fobii specifice dar mai ales de anxietatea de sănătate (dacă am COVID-19, ce mă fac?). Într-un studiu cu peste 1200 de tineri publicat la Editura Polirom am subliniat că una din trei persoane a experimentat stări de anxietate (fetele mult mai anxioase decât băieții). Și am demonstrat statistice ceva esențial și de reținut: anxietatea nu a fost influențată de veniturile familiei, de numărul persoanelor dintr-o familie, de implicarea sau neimplicarea într-o relație emoțională sau de nivelul de studii. Anxietatea pur și simplu te afectează.

Imaginea articolului  Anxietatea. Totul despre tulburarea care afectează copii şi adulţi deopotrivă. Ce recomandă psihologii

Diferențiem însă între un anumit tip de frică, de o nesiguranță sau chiar de o anxietate experimentată la un moment în viața noastră, ca o reacție normală la situații sau factori care ne amenință. Reacținăm emoțional uneori disproporțional. Însă, în cazul persoanelor cu tulburări de anxietate vorbim de îngrijorări frecvente, de frici intense, excesive și persistente, de ganduri care parcă nu ne mai ies din minte, care revin și revin, de raționamente greșite. Pentru unele persoane aceste stări se întind pe cea mai mare parte a zilei, pe mai multe zile/săptămâni astfel încât funcționarea normală personală, familială, socială este împiedicată.  

Oamenii în general încercă să le controleze, să-și preocupe timpul cu alte activități, însă o stare bruscă de frică intensă poate duce la un atac de panică, când simți că nu mai poți respira, când transpiri, tremuri, simți cum bătăile inimii sunt accelerate și ai sentimentul că ceva rău se poate întâmpla (”dacă nu mai pot respira, dacă mor, dacă sunt singur și nu vine nimeni în ajutor”). Stările repetate de panică pot să afecteze calitatea somnului, iar a doua zi să nu te mai poți concentra la activitățile curente.

Cea mai mare greșeală pe care o facem este că încercăm să căutăm și să adoptăm diverse atitudini și false soluții care nu doar că nu ne ajută să ne tratăm anxietatea, dar ne-o agravează. Ba mai mult ne interesăm pe toate tipurile de forumuri online, citim și dăm crezare unor remedii deloc științifice.

Pentru reducerea unei anxietăți de intensitate mică există atât linii telefonice gratuite cat și aplicații și serviciile mobile care vizitează anxietatea. Ultima oară am identificat peste 15.000 (unele gratuite), regăsite în App Store sau Google Play însă trebuie să reținem că acestea nu înlocuiesc psihoterapia. Ele pot fi folosite de multe ori ca ajutor pentru a crește motivația celor care se află deja într-un program de psihoterapie a anxietății. În cazul persoanelor diagnosticate cu tulburări de anxietate care afectează grav funcționarea biopsihosocială recomand examen psihiatric și medicație anxiolitică.

O anxietate netratată este corelată cu abuz de substanțe și depresie dar și cu risc pentru evenimente cardiace.

Alteori primim sfaturi contraproductive de la familia sau prieteni:

Ce să nu spui unei persoane cu anxietate:

1.    Of, iar începi cu nebuniile tale

2.    Calmează-te, nu ai nimic, nu vezi că exagerezi

3.    E doar în capul tău

4.    Hai bea ceva (alcool), o să te simți mai bine

5.    Bă, nu e chiar așa o mare scofală, alții au probleme și mai grave

6.    Nu depui suficient efort ca să scapi de gândurile tale obsesive. Tu ești de vină

7.    Nu te mai gândi, mergi înainte

8.    Ești un ciudat

9.    Nu ai niciun motiv să te îngrijorezi

10. De ce nu poți sa fii mai pozitiv !

Persoanele care suferă de anxietate se pot simți singure, se pot simți neînțelese și pot simți că nimeni nu îi încredere. Nu le judeca, nu critica. În schimb, poți să arăți că îți pasă, că ești lângă el, că îl încurajezi să programeze o ședință de evaluarea psihologică. Și poți să îi spui următoarele cuvinte:

1.    Respiră încet și adânc

2.    Știu că nu e vina ta și că nu-ti poți controla senzațiile

3.    Această stare va trece și tu știi asta

4.    Sunt aici lângă tine te poți baza pe mine

5.    Te ajută dacă stau lângă tine?

6.    Spune-mi ce simți acum?

7.    Spune-mi ce vrei să fac pentru tine

8.    Haide să mergem undeva unde e liniște, haide să ne plimbăm.

articol integral

https://www.mediafax.ro/social/anxietatea-totul-despre-tulburarea-care-afecteaza-copii-si-adulti-deopotriva-ce-recomanda-psihologii-20111054

SERVICII PSIHOLOGICE

Servicii Psihologice

  1. consiliere psihologică individuală

2. consiliere psihologică și psihoterapie de cuplu

3. intervenție psihologică în situații de criză

4. evaluarea psihologică

5. orientare și consiliere în carieră

6. parenting

7. consiliere psihologică adolescenți (consum de substanțe, dependență de jocuri video, social media, tulburări de comportament, motivare școlară, agresivitate)

8. consiliere psihologică divorț

ARTICOLE PSIHOLOGIE

Pensionarii, cei mai dispuşi la depresie

Articol publicat in Tribuna, 22.01.2015

pen

Dacă stai prea mult, ajungi depresiv. Asta este concluzia unor cercetători chinezi, care au luat în considerare studiile precedente. Printre formele de sedentarism care pot creşte riscul de a suferi o depresie se numără timpul excesiv petrecut în faţa televizorului şi al calculatorului. Faptul a fost confirmat şi de psihologul sibian Mihai Copăceanu, care aduce ca prim exemplu oamenii care se plafonează şi duc o viaţă pasivă. De pildă, pensionarii. „O dată pensionaţi, oamenii duc o viaţă extrem de pasivă şi stările deprimante devin tot mai accentuate. Un om activ îşi preocupă timpul şi programul zilnic, îşi preocupă mintea. şi asta este esenţial”, a spus psihologul.

Cercetătorii de la Colegiul Medical din Universitatea „Qingdau” din Shangong au demonstrat că un stil de viaţă sedentar creşte cu 25% riscul de a suferi o depresie, în comparaţie cu oamenii care sunt activi şi duc o viaţă solicitantă. Potrivit Mediafax, analiza, publicată în British Journal of Sports Medicine, a adus în faţă rezultatele obţinute în urma monitorizării a 193.166 de participanţi la alte 24 de studii publicate anterior, care au avut în centru nivelurile de comportament sedentar şi riscul de depresie. Explicaţii în legătură cu acest studiu ne-a oferit şi psihologul sibian Mihai Copăceanu, care spune că factorii depresiei sunt, înainte de toate, în funcţie de vârstă. „Factori de risc pentru tulburarea depresivă sunt şi suferinţa unei boli somatice îndelungate, abuzul de alcool şi droguri, evenimente din viaţă stresante (pierderea job-ului, a unei persoane, divorţul, pierderdea iubitei), munca în exces, nemulţumirile şi insatisfacţiile profesionale precum stima de sine scăzută, pesimismul, autocritica”, a mai explicat Mihai Copăceanu. Potrivit sibianului, studiile arată că una din patru persoane poate dezvolta un episod depresiv pe parcursul vieţii.
Secretul? O viaţă echilibrată
Ce se recomandă? În funcţie de tipul şi severitatea simptomelor, depresia poate fi tratată prin psihoterapie. „Mi-aş dori ca sibienii să aibă încredere în psihologi şi să acceseze serviciile de terapie. Psihologul clinician este de mare ajutor şi reprezintă o necesitate, pentru că el intervine cu metode şi tehnici specializate. Psihologul nu dă sfaturi, nici nu este o persoană ca oricare alta, care doar te ascultă. Prietenii nu pot fi psihologi. Apoi, în cazurile severe, depresia trebuie numaidecât tratată prin medicamente, pe care doar un psihiatru, în urma unui consult de specialitate, poate recomanda”, a spus Mihai Copăceanu. Pe lângă medicamente, un remediu bun este viaţa echilibrată. „Trebuie să avem şi momente de odihnă, de dialogare cu sinele şi de socializare. Dar, câteodată, uităm să socializăm complet. Ne închidem în noi sau – mai nou – în tehnologie, în Internet şi calculator. Văd deseori familii, unde tatăl este cu treaba lui, mama cu a ei, iar copiii pe calculator”.
De asemenea, pentru un stil de viaţă moderat se recomandă şi o activitate fizică mai bună.

ARTICOLE PSIHOLOGIE · GANDURI DE LA OXFORD...

Femeia, mama, pudoarea şi sexualitatea în România 2013!

articol publicat pentru Blogurile Adevarul la 8 Aprilie 2013

Imagine

Cum e să fii mamă în România şi să fii nevoită să-ţi hrăneşti propriul prunc ce a început să plângă dar parcă ţi-e jenă de privirile celor din jur. Ce să faci? Unde să te ascunzi?

Săptămâna trecută Alexandra Nicolae de la Adevărul a publicat un material inteligent cu titlul „Alăptarea în public pro sau contra?” în care a adăugat opinia sociologului Alfred Bulai, a Carminei Micheş (inspector de asigurări ) şi a mea.

Ce-i drept m-a uimit cel mai tare răspunsul domnişoarei Micheş care a susţinut sus şi tare că „alăptarea în public încalcă normele morale”. Care norme? Care moralitate? Ca dumneai şi alţii au o astfel de opinie. Şi bărbaţi şi femei! Opiniile sunt libere dar hai să detaliem puţin pentru că această provocare are referinţă pentru România anilor noştri şi nu e în zadar. Discuţia nu este întâmplătoare!  

În urmă cu 9 ani, într-o sâmbătă seara, stăteam la masa lungă dintr-un Cămin Cultural al unui sat de munte cu prilejul unei nunţi alături de vreo 250 de nuntaşi (ca la ţară). Pe când savuram cuminte supa de tăiţei în faţa mea o tânără de nici 20 de ani îşi dezveleşte degrabă sânul mare şi sănătos şi începe fără nicio jenă faţă de zecile de persoane din jur a-şi hrăni pruncul de câteva luni ce făcea un scandal acustic în întreaga sală. Era o scenă parcă desprinsă din Moromeţii lui Marin Preda. Prima reacţie a fost să mă opresc, să nu mai servesc supa dar răspunsul mi-a venit imediat în gând: în faţa mea, la aceeaşi masă, era portretul unei mame care îşi hrăneşte copilul, pentru că el avea nevoie de hrană. În mintea mea de adolescent nu era un act indecent şi imoral şi nici o tânără ce-şi etala trupul într-o manieră erotică. Sânul acelei femei era sânul unei mame ce-şi hrăneşte în mod firesc pruncul. Pruncul a tăcut. Şi în acestă manieră naturală şi obiectivă cred că ar trebui să privim actul de alăptare în public. Pentru un om indecent actul este unul indecent, pentru un om obişnuit actul este unul obişnuit, pentru un om moral actul devine moral. Nu actul în sine este problema ci mintea celui care priveşte acest act.

Redau mai jos răspunsurile mele la întrebările jurnalistei Alexandra Nicolae:

     1.Ce părere ai despre alăptarea în public? Este ea o ofensă adusă comunităţii în care trăim?

Este cel mai natural mod de tratare a unui bebeluş. Este o necesitate. Nu este niciun argument împotriva hrănirii unei fiinţe mici orice ar fi şi oriunde ar fi. Bebeluşul are nevoie de o alăptare frecventă, constantă apoi variabilă, la un interval foarte scurt de timp, uneori chiar în fiecare oră, iar astăzi mamele sunt foarte active şi nevoite să-şi poarte în braţe bebeluşul prin oraş cu diferite activităţi şi aceasta implică alăptarea. În România încă predomină prejudecata şi imaginea învechită a femeii. Principiul pudorii nu se poate aplica aici deoarece pentru bebeluş acesta este modul său de hrănire, nu altul şi nu suferă amânare. Nu poţi lipsi un prunc de la hrană doar pentru că eşti în oraş cu treabă şi de multe ori treaba nu are cine să o facă şi nici pruncul nu ai cui sa-l laşi. Deci, sunt raţiuni practice. Am putea compara cu interzicerea de a hrăni un copil de 6,7,8 ani în public. Comunitatea se poate adapta la acest comportament matern tocmai văzând din ce în ce mai multe mame alăptând.

    2. Femeile percep maternitatea şi, implicit, alăptarea altfel decât în trecut?

Percepţia rolului femeii, a maternităţii în acest caz, în Romania se schimbă ce-i drept foarte încet. Astăzi femeia îşi apreciază mai mult statusul de mamă şi implicit cele ce ţin de maternitate inclusiv alăptatul. În trecut, la ţară de exemplu, nu era deloc „ruşine” ca o mamă să-şi hrănească pruncul în public, pe câmp la munci sau cf exemplului de mai sus. La oraş era altfel, o pudoare, mai ales în sec al 19-lea. Azi, mamele devin bucuroase că sunt mame. Şi ele sunt cele care pot schimba percepţia maternităţii alături de soţii lor şi familia .

    3.De ce unele persoane privesc ca ceva ruşinos un gest, în fond, natural?

Cred ca pudoarea vine întâi din partea mamei, din motivul că ea trebuie să-şi ridice îmbrăcămintea şi să-şi dezvelească o parte intimă a corpului, sănii, în public. Sunt însă taţi care nu ar accepta nicidecum aceasta conduită publică „cum să te dezbraci în public !”.

Gestul este natural şi nu unul cu conţinut ruşinos sau erotic-senzual însă şi celor din jur, cetăţenilor, le-ar părea o forma de exhibiţionism sau un gest chiar agresiv, cum zic romanii „fara ruşine”. Era mai dificil în trecut când forma îmbrăcămintelor femeii (de ex. rochii lungi până la pământ) crea o dificultate în hrănirea bebeluşului. Astăzi, slavă Domnului, mamele pot purta diferite haine de la tricouri largi la cămăşi ce pot facilita o alăptare cu uşurinţă. Mai mult, în Marea Britanie am observat o practică foarte eficientă: mama poartă o pătură mică cu care îşi acoperă pruncul în momentul alăptării, nu atât pentru a-şi ascunde sânii, cât mai ales pentru a proteja bebele de factori perturbatori externi. Îi oferă o siguranţă şi un confort. Şi acest gest este unul foarte potrivit. Elimină orice fel de disconfort posibil de ambele părţi.

4.Cum e considerat alăptatul în public, în România? Dar în alte ţări?

În România, din păcate, alăptatul, ca şi alte practici complet fireşti şi necesare, încă sunt în proces de emancipare. În ultimii ani, viitoarele mămici încep să primească sfaturi esenţiale prin frecventarea aşa numitelor cursuri ale „şcolilor de mame”, unde specialiştii le vorbesc, le pregătesc, unde întâlnesc alte mămici şi chiar medicii de familie le oferă sfaturi corecte, apar cărţi scrise şi traduse, emisiuni radio tv, iată articole în presă precum acesta, ceea ce înseamnă un progres, că ele învaţă să se comporte ca o mamă. În Marea Britanie, unde legal nu mai există nicio discriminare între genuri, mamele se comportă cu naturaleţe şi în spaţiul public. Statul şi comunitatea locală sprijină maternitatea în diverse moduri prin facilităţi regăsite de ex în autobuz (un loc special pentru mame), în aeroport, locuri special amenajate pentru schimbarea bebeluşului şi în interaţiunea cotidiană. Nimeni nu se mai minunează nici nu se jenează dacă o mamă alaptează la restaurant.

 5. Ce primează? Pudoarea sau starea de bine a copilului?

Argumentul cel mai important pentru alăptarea copilului în public este argumentul sănătăţii. Cunoaştem, din zeci de studii, că alaptatul la sân este mult mai sănătos decât cel la sticluţă (biberon): laptele mamei prin conţinutul de proteine, minerale, vitame, enzime, creşte sistemul imunitar al bebeluşului, evită constipaţia (laptele e mult mai digestibil). Bebeluşii sunt astfel expuşi la diferite tipuri de gusturi. Mai mult şi mai important se creează o relaţie de ataşament şi siguranţă între mamă şi copil, relaţine hotărătoare pentru dezvoltarea sa ulterioară. Psihanaliza acordă mare credit acestei relaţii din primul an. Este benefic şi pentru mamă de ex prin reducerea stresului sau arderea de calorii. Desigur este mult mai economic, este curat şi oricând disponibil. Iarăşi important: mamele din punct de vedere psihologic simt o satisfactie şi o împlinire atunci când îşi hrănesc propriul copil la sân.

În sens contrar, alăptatul cu biberon indică un risc crescut pentru obezitate. Folosirea acestuia din pudoare ştiind că nu este sănătos nu este un argument. Medicii de familie şi asistentele încurajează tocmai din acest motiv. Şi este mult mai simplu şi practic, nu trebuie să porţi mereu cu tine laptele fabricat in sticluţă, să te asiguri de o anumită temperatură sau calitate a laptelui. Iar dacă este mult mai indicat şi mai sănătos femeile în UK fac acest lucru şi nu văd cine s-ar opune. Sănătatea este mai de preţ decât falsa pudoare. Vrem să avem copii sănătoşi păi haideţi să-i hrănim sănătos!

  6.Poate să fie alăptarea în public o formă de curaj din partea femeilor?

În Romania da, în socieţăţile punitive precum cele din Orient, nu poţi avea acest curaj pentru că îşi rişti propria viaţă. În unele ţări din Occident este firesc. Mai subliniez un aspect. Dacă la  noi concediul maternal se întinde până la 2 ani în Occident este de câteva luni şi aceasta necesită ca mama să lucreze, să fie activă, să meargă la serviciu, în public şi implicit să-şi poarte copilul cu ea oriunde merge şi să-l alăpteze. Mamele au astăzi acces la o serie de facilităţi şi accesorii. Mergi într–un magazin şi găseşti orice doreşti. Cred că în susţinerea alăptatului în public un rol important îl au şi taţii şi familia şi prietenii.

Imagine