Adolescenții sibieni încep să se drogheze de la 12 ani. Preferă etnobotanicele

ianuarie 19, 2016ianuarie 19, 2016 mihaicopaceanu1 comentariu

articol publicat de Dorina Nitu pe Turnul Sfatului la 18 ianuarie 2016

Adolescentii-sibieni-incep-sa-se-drogheze-de-la-12-ani-631x420

Acum zece ani, copiii de 12 ani încă se jucau cu mașinuțele. Acum aceasta e vârsta la care încep să ia contact cu etnobotanicele și marijuana.

În cele mai multe cazuri e vorba de influența anturajului și de lipsa de atenția a părinților care nu le acordă suficientă atenție și ”copiii ajung să se drogheze zilnic și niciunul dintre părinți nu observă”.

O parte dintre ei ajung să ceară ajutor sau o face familia pentru ei și merg la Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu. Aproximativ 50 de tineri ajung aici anual în încercarea de a scăpa de dependență. În 2014, în cadrul CPECA Sibiu au fost înregistrați 47 de beneficiari. În general, motivele invocate de către cea mai mare parte a tinerilor înregistrați în evidența CPECA Sibiu privesc curiozitatea, anturajul de prieteni consumatori, precum și diverse situații tensionate pe care aceștia le trăiesc.

Chetă pentru un joint

Dacă la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Județului Sibiu ajung între 40-50 de tineri dependenți anual, psihologul Mihai Copăceanu spune că numărul lor este mult mai mare ”20 de elevi care se luptă să scape de aceste dependențe cunosc doar eu și niciunul nu a ajuns pe la centru”. Copiii fac chetă ca să își a primul plic de etnobotanice și de acolo se ajunge la a vinde lucruri personale pe internet, pentru a face rost de bani de droguri și până la a fura obiecte valoroase și bani din casă.

”Cunosc cazuri în care părinții raportează la poliție un furt, iar după ce se fac investigații polițiștii descoperă ca hoțul este copilul și așa ajung să afle părinții că propriul copil a furat și mai rău, a furat ca să își cumpere droguri”, mai spune psihologul sibian.

Mihai Copăceanu spune că lucrând permanent cu copiii, mai ales cu copiii cu probleme, a constat că în ultimul an vârsta la care încep elevii să consume droguri este de 12 ani.

”În puține cazuri mai sunt tineri care încearcă să înlocuiască etnobotanicele cu medicamente, codeină și alte medicamente pe care le găsesc prin casă și au auzit ei că au ceva efecte asemănătoare cu drogurile. Dar pentru că sunt așa mici, de la farmacie nu pot cumpăra fără rețetă, așa că într-un final revin la etnobotanice”, mai povestește Mihai Copăceanu.

Furnizorii principali sunt internetul și copiii mai mari, modalități care le ușurează accesul la droguri și nu îi supune la riscuri prea mari de a fi depistați de poliție.

Majoritatea ”prafurilor” dau dependență și unii tineri încearcă să le înlocuiască cu marijuana, iar așa ajung să consume regulat cel puțin două tipuri de droguri, la 12-13 ani.

Anturajul mai important decât familia

Casa Olarului – centrul de tratament pentru dependența de alcool, droguri, jocuri de noroc de la Șura Mică este unul dintre locurile în care ajung adolescenții care se apropie de 18 ani și se luptă cu dependența de ani de zile.

”Consumul începe în adolescență pentru cei mai mulți, pe la 13-14 ani și ajung să consume de obicei din cauza anturajului. Și se apucă inițial de etnobotanice căci sunt mai ieftine, pun mai mulți bani și cumpără un pachet. Apoi încep să mărească doza și în scurt timp ajung dependenți. Copiii provin din toate mediile, sunt și tineri din familii organizate, cu o situație materială bună, dar sunt și copii din familii în care unul sau ambii părinți sunt plecați la muncă în Germania, iar ei rămân cu bunicii”, spune psihologul centrului, Gabriela Bălan.

Presiunea anturajului îi determină să consume și când ies dintr-un centru vindecați, cad pradă tentației cei cu o insuficientă maturitate emoțională.

”Ei motivează că nu se pot distanța de anturaj, că e un refugiu pentru ei, în condițiile în care simt că părinții nu îi înțeleg și nu pot comunica eficient cu ei. Mulți foști dependenți povestesc că ei nu reușeau să înțeleagă ideea de distracție, de destindere fără droguri”, mai povestește Gabriela Bălan.

ARTICOLE PSIHOLOGIE

Programul de lucru ar putea fi redus de la opt la şase ore

octombrie 20, 2015 mihaicopaceanuLasă un comentariu

publicat de Alexandra Dragut in Tribuna la 20 octombrie 2015

Angajaţii ar putea să stea la muncă doar şase ore, în loc de opt. Senatorul UNPR Ioan Iovescu a discutat cu mai mulţi parlamentari, inclusiv cu vicepremierul UNPR Gabriel Oprea, şi doreşte ca ideea suedezilor de a reduce programul de lucru, să fie implementată şi la noi. Parlamentarul susţine că această măsura le-ar permite românilor să câştige mai mult şi va elabora un proiect de lege în acest sens, pentru a putea fi supus la vot.

Principalul avantaj al scăderii orelor de lucru de la opt la şase ar fi creşterea eficienţei angajaţilor, dar şi faptul că şi-ar mai putea găsi un al doilea job, part-time, care îi va face să câştige mai mult, potrivit senatorului UNPR. „Una este un randament la şase ore şi alta e un randament la opt ore. Cei care lucrează în fabrici pe bandă, nu este uşor ca opt ore să tragi”. Anul trecut, angajaţii cu normă întreagă din România au lucrat cel mai mult din Uniunea Europeană, 41 de ore pe parcursul unei săptămâni, potrivit unui raport al Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă. Orele lucrate se referă doar la locul de muncă principal, excluzând o a doua slujbă sau activităţi part-time.
Angajaţii recunosc că le-ar plăcea să stea mai puţin la serviciu, dar nu văd eficientă o astfel de schimbare. „Nu cred că este cineva care să spună că nu i-ar plăcea să muncească mai puţin. Dar trebuie să privim lucrurile în mod realist şi să ne dăm seama că dacă stăm acasă, nici patronului nu îi merge bine şi nici angajatul nu mai câştigă. Cred că 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână este un program corect. În mai toate ţările civilizate este la fel. Unii lucrează şi mai mult de atât, bineînţeles fiindu-le plătite orele suplimentare”, spune Cristina, o angajată.

„Nu cred că va avea sprijin parlamentar”

Psihologul Mihai Copăceanu o vede ca pe o măsură bună pentru angajaţi, dar nu crede că propunerea va fi acceptată de parlament.

„Teoretic pare o idee bună şi salutară printre angajaţi. Nu cred că va avea sprijin parlamentar. Cunoscând faptul că românii oricum muncesc multe ore depăşind programul şi în acest caz cele şase ore vor fi depăşite. Pentru un angajat, un timp mai scurt va fi în favoarea lui şi asta ar prezenta un avantaj pentru angajator dacă eficienţa muncii va creşte. Oricum, după cinci sau şase ore, randamentul scade. Dar angajatorii pot profita şi vor afirma, de exemplu, că dacă se munceşte mai puţin se va plăti mai puţin. Două ore pe zi înseamnă 10 pe săptămână şi 40 pe lună, ceea ce face o diferenţă considerabilă”, ne-a precizat psihologul sibian.

Programul de lucru ar putea fi redus de la opt la şase ore
Senatorul Ioan Iovescu crede că România ar trebui să fie a doua ţară din Uniunea Europeană, după Suedia, care să opteze pentru mai puţine ore de muncă pe zi. Proiectul de lege ar urma să se concretizeze cel târziu anul viitor, după cum a spus politicianul.

ARTICOLE PSIHOLOGIE · REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Vârsta la care tinerii consumă alcool a scăzut cu uimire până la 12 ani

octombrie 13, 2015octombrie 13, 2015 mihaicopaceanuLasă un comentariu

interviu publicat de Odeta Vestemean in Sibiu 100 % la 10.07.2015

Nu există preocupare pentru efectele pe termen scurt ale abuzului de alcool în rândul tinerilor! Acesta este semnalul de alarmă pe care psihologul Mihai Copăceanu îl transmite, avertizând că alcoolul a început să fie consumat la vârste tot mai scăzute, devenind principalul mijloc de socializare la petrecerile unde participă tineri. Mihai Copăceanu este psiholog, specialist în domeniul adicţiilor, specializare obţinută la Institutul de Psihiatrie al Kings College London. A lucrat în Marea Britanie cu dependenţii de droguri şi a dezvoltat intervenţii moderne de reducere a consumului de alcool la adolescenţi. În prezent este consilier adicţii la Penitenciarul Codlea în cadrul proiectului PRISON unde derulează programe de suport pentru alcool şi droguri şi consiliere individuală cu deţinuţii.

Lucrați într-un proiect prin intermediul căruia oferiți consiliere persoanelor cu diferite tipuri de dependențe din penitenciare. Cum colaborați cu persoanele dependente de alcool?

Există o categorie de persoane unde dependenţa s-a instalat de ani buni şi după cum declară, au ajuns în puşcărie tot „din cauza băuturii”. Există o altă categorie de persoane care au comis acte pe fondul consumului de alcool, infrancţiuni precum tâlhării, ultraj conducere auto sau agresiuni. Deţinuţii sunt interesaţi direct de participarea la programe de intervenţie psihologică de grup şi de consiliere individuală în cabinete. Ce m-a uimit în ultimul an de când lucrez este numărul mare de tineri care ajung în penitenciar pentru fapte sub influenţa alcoolului.

Prin ce modalități considerați că pot fi ajutate aceste persoane să depășească dependența?

Dependenţa are cauze diferite, deci poate avea şi soluţii diferite. Un adult s-a oprit din abuzul de alcool după ce a ajuns în pragul sinuciderii (aruncându-se de la etajul IV). Altul pentru că devenise extrem de violent fizic. Oricum pentru fiecare caz în penitenciar există o abstinenţă forţată şi ei îşi dau seama, pentru că încă din primele întâlniri mi-au mărturisit că „de când vorbim doar despre alcool avem o poftă nebună de a consuma”, adică acea dorinţa persistentă.

Care sunt notele dominante în cazul tuturor alcoolicilor?

Alcoolul este al 3-lea factor de risc pentru sănătate în Europa. Românii consumă 21 de litri de alcool pur pe an, adică de 2 ori mai mult decât este indicat. Există două extreme ineficiente în societatea românescă: una este aşa numita prevenţie primară pentru publicul general, prin mesaje antialcool, campanii media, egale cu zero şi cealaltă extremă este intervenţia târzie pentru dependenţii de alcool. Dar de segmentul de mijloc nu se ocupă nimeni. De cei care se află la abuz. Şi de efectele abuzului de alcool. Chiar dacă scuza este „beau ocazional”. Cum se cuantifică suferinţele unei tinere care a fost abuzată fizic sau/şi sexual de iubitul ei sau de soţ sau de un străin pentru că acesta era beat ? Cine se ocupă de violenţa sub influenţa alcoolului şi de paşii care premerg dependenţa. Aici trebuie intervenit pentru a preveni orice riscuri grave ulterioare. Când vorbim de dependenţa de alcool avem în minte imaginea unui adult de vârsta a doua, trecut de 45-50 de ani, care a consumat toată viaţa alcool, care bunăoară estă sărac, fără loc de muncă şi alungat de familie, care tremură şi întregul chip îi este îmbătrânit. Este o imagine incorectă şi incompletă deoarece alcoolul nu se adresează doar acestei categorii de vârste. Ce neglijăm în România sunt două aspecte: 1) alcoolul afectează în aceşti ani, mai mult ca oricând populaţia de gen feminin. Fetele de azi consumă mult mai mult alcool decât în urmă cu 5 ani. Devine mult mai la modă pentru o fată să consume alcool. Ruşinea şi inhibiţia au dispărut. Şi 2) alcoolul afectează tinerii. Vârsta la care tinerii consumă alcool a scăzut cu uimire până la 12 ani.

Cum poate fi prevenită ajungerea persoanelor în faza dependenței de alcool?

Să te opreşti la timp sau dacă ştii că nu poţi să te opreşti să eviţi pe cât posibil orice împrejurare, context, situaţie de risc şi orice persoană care te-ar îndemna la un abuz de alcool. Din păcate graniţa de la uz la abuz şi apoi dependenţă se trece pe nesimţite. Încercările repetate de a se opri rezultate cu eşec sunt de fapt argumente (şi criteriul de diagnostic) că de fapt oricât de mult ţi-ai propune să renunţi la alcool nu reuşeşti fără sprijin. Sau o altă amăgire: plec de acasă cu gândul că voi evita consumul şi sfârşeşti abuzând. Sau „beau doar un pahar, atât cât să nu par discordant”. Şi în zadar.

Spuneați că o problemă majoră cu care ne confruntăm este vârsta tot mai fragedă la care se începe consumul alcoolului. Ce se poate face la nivelul tineretului?

Aici avem o mare problemă prea puţin sesizabilă la nivel de comunitate sau naţional, de politici publice de sănătate. Riscurile sunt acute la nivel familial. Adolescenţii români consumă foarte mult alcool mai ales cu prilejul ieşirilor în club sau a petrecerilor de weekend. Seara şi în weekend consumul de alcool este exagerat. Despre alcool se vorbeşte foarte mult în termeni de „dependenţă”, de beţivani sau de sărăntoci, însă abuzul de alcool în rândul tinerilor conduce la riscuri nebănuite şi negândite nici de consumatori, nici de părinţii acestora. Studiile internaţionale ne arată că consumul de alcool este cea mai puternică formă de socializare în rândul tinerilor. Deci trebuie intervenit aici pentru a preveni consecinţele negative ulterioare. Din nefericire, NU există preocupare pentru efectele pe termen scurt ale abuzului de alcool în rândul tinerilor. Agresiunea fizică, agresiunile sexuale, accidentele rutiere, uitarea sau pierderea de lucruri importante (telefoane, bani), sexul neprotejat, internările la urgenţă sunt cele mai dese dintre aceste efecte. Care credeţi că a fost primul gest al unui absolvent de liceu, acum după Bac sau şi chiar al unui de clasa a VIII-a? A ieşit la terasă să bea ceva şi seara a mers în cluburi să se distreze: „hai să ne îmbătăm că am scăpat de examene”, iar părinţii devin extrem de iresponsabili în aceste cazuri. Nici nu ştiu la ce oră au ajuns acasă sau unde şi cu cine îşi vor petrece noaptea. Un taximetrist a fost ucis anul trecut tot pe fondul consumului de alcool, într-o noapte, când nişte tineri, unii minori, au ieşit din club.

Cum pot fi protejați adolescenții de mesajele subliminale în direcția consumului de alcool ? Chiar în această perioadă Delia a lansat o piesă nouă, cu niște versuri de genul, „mamă, sunt beată”, deoarece altfel nu-și poate uita iubitul de care s-a despărțit și exemplele pot continua..

Mesajele au o influenţă considerabilă dar pe mine, ca psiholog, mă intrigă persoanele care în mod conştient abuzează de alcool. Desigur, grupul de prieteni este un factor favorizant. Azi, este cool să te îmbeţi, să-ţi fie rău şi să faci gesturi de care nu-ţi mai aminteşti. Pentru că e cool să povesteşti asta. Şi tinerii care fac aceste gesturi devin apreciaţi de colegii lor.

Ați studiat la Oxford o perioadă de timp – care a fost percepția, în străinătate cum sunt gestionate de către autorități etapele de prevenire și educare?

O întrebare foarte bună. Am studiat 3 ani în Anglia, doi la Oxford şi unul la Londra. Acolo alcoolul este o prioritate naţională de zeci de ani şi se iau măsuri pentru reducerea efectelor negative. Impozitarea băuturilor şi reducerea disponibilităţii sunt două măsuri extrem de eficiente. Un drog este consumat mai ales dacă este accesibil. Gândiţi-vă că în Anglia nu poţi cumpăra alcool după ora 23.00. Magazinele non-stop funcţionează, dar raftul cu băuturi este încuiat. Desigur nu se vinde alcool tinerilor. Tinerii care par minori după aspect sunt legitimaţi. Am avut colege românce nedezvoltate fizic ce păreau a fi de 16 ani şi mereu erau legitimate la Tesco. Tinerii cumpără foarte multă băutură din supermarkerturi pentru că este mai ieftină. În Sibiu, în weekend deseori văd la coadă la supermarketuri elevii de clasa a 9-a sau şi mai mici cu sticle de vodkă şi cola. Nimeni nu îi opreşte.

Ce soluții vedeți pentru reducerea amplorii fenomenului alcoolismului în România?

Am învăţat că în reducerea fenomenului nu este eficientă intervenţia târzie şi ultimă asupra dependenţei. Dependenţa, boală fiind, este stadiul ultim, ci încă de la primele semne, de la abuz. Dar acesta este ignorată şi tolerată. În Anglia există intervenţii psihologice încă din şcoală la copiii cu trăsături de personalitate care reprezentau un risc crescut pentru a deveni consumatori de alcool. Şi acestea erau eficiente.Această înseamnă prevenţie, nu un afiş pe un gard. Să identifici cine este persoana care peste câţiva ani va abuza alcool şi mai tărziu va deveni dependent.
De asemenea, trebuie să se respecte legea de a NU vinde alcool tinerilor. Nu am întâlnit un bar în Sibiu care să zică „nu alcoolului sub 18 ani”. Dimpotrivă am întâlnit zeci de situaţii în care elevi pe care îi cunoşteam din şcoală, unii chiar de 15,14 ani au primit fără nicio dificultate alcool. Şi nu puţin. În cluburile de noapte se consumă foarte mult alcool. De asemenea, tinerii sub 18 ani sunt bineprimiţi. Părinţii lor ce păzesc? Nu cunosc vreo autoritate a statului care să intervină prin controale la comercianţii aceştia. Apreciez însă acţiunile Poliţiei Sibiu pe care o găsesc des prin jurul barurilor de noapte. Foarte bine. Dar celelalte autorităţi ce fac?

Deşi o mare problemă de sănătate publică, alcoolul nu interesează pe nimeni. Care Guvern al României a adoptat o Strategie Naţională Anti Alcool ? Care sunt alternativele de terapie şi reinserţie socială ale dependenţilor de alcool? Ce soluţii au? Stigmatizare, învinovăţirea, trimiterea la psihiatrie sau la poliţie. Atât.

ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

De ce unii sinucigaşi îşi ucid şi copiii. Studiu: În România trăiesc 210.000 de persoane cu probleme de sănătate mintală

octombrie 12, 2015 mihaicopaceanuLasă un comentariu

articol publicat de Ioana Nicolescu pe Adevarul.Ro la 11 oct 2015

Răzbunarea pe fond de depresie pare să fie motivul principal pentru care avocata care s-a aruncat joi seara de la etajul 8 dintr-un bloc din cartierul Crângaşi şi-a luat cu ea şi copilul de 5 ani. Pe biletul pe care l-a lăsat în urmă a scris „numai Gabi e de vină”, Gabi fiind iubitul femeii şi tatăl copilului. Avea probleme mintale, spun psihologii. De altfel, un studiu arată că 210.000 de români suferă de probleme mintale.

Psihologii spun că actul de sinucidere este un efect al unei stări grave de depresie, care este o boală mintală, iar potrivit unui studiu, peste 210.000 de români au probleme mintale. Studiul, lansat de Fundaţia Estuar, de Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale, arată că în România, la sfârşitul lunii iunie, trăiau peste 210.000 de persoane cu probleme de sănătate mintală, iar 22.000 dintre acestea sunt copii.

„În România, numărul persoanelor cu probleme de sănătate mintală este în creştere de la an la an. Doar în ultimele 12 luni numărul acestor persoane a crescut cu aproape 3.000. (…)

Desigur că numărul real al acestora este mult mai mare, în principal din două mari motive, pe de o parte mersul la psiholog sau la un specialist în sănătate mintală este încă ruşinos şi privit ca ceva tabu şi pe de altă parte faptul că există în continuare o lipsă de informare sau de educare la nivelului publicului larg cu privire la existenţa unor astfel de servicii”, a explicat preşedintele Estuar, Cristian Andrei, citat de Mediafax. Reţinerea românilor de a apela la ajutor profesionist duce la ignorarea unor cazuri foarte grave de depresie, care pot avea rezultate tragice, cum a fost cazul femeii care s-a sinucis joi seara luând cu ea şi copilul ei de 5 ani. Cazul acesta este deosebit de şocant tocmai fiindcă o mamă a sfârşit şi viaţa copilului ei.

Psihologul şi bloggerul adevarul.ro Mihai Copăceanu spune că motivele sinuciderii diferă de la caz la caz, dar că în cele mai multe cazuri actul sinuciderii este un simptom, un efect al unei depresii. „De ce îşi iau unii sinucigaşi copiii lor cu ei? Pot fi câteva explicaţii şi întotdeauna este vorba de o gândire iraţională: «Dacă eu mor, ce face el singur?» sau «Eu nu mai am cale de scăpare din această stare decât moartea, dar copilul va suferi dacă este orfan, e mai bine să-l iau cu mine». Dar mai există şi un al treilea scenariu, răzbunarea: «M-ai făcut să sufăr, atunci te fac şi eu pe tine să suferi, îţi iau copilul tău cu mine». Este o deformare severă a realităţii din cauza depresiei şi, în general, nu este un gest premeditat, sinuciderea e un gest impulsiv„, a explicat Copăceanu.

Şi criminalistul Dan Antonescu, blogger adevarul.ro, este de părere că răzbunarea pare să fie motivul pentru care femeia s-a aruncat de la etaj luând-o şi pe fata ei. „Se pare că este vorba de o posibilă depresie cauzată de conflictele pe care le avea cu iubitul ei, Gabi.

În cazuri de depresie, trebuie să se apeleze la ajutor profesionist de la un psiholog sau de la un psihiatru. Părerea mea poliţienească, am întâlnit multe cazuri de sinucidere, este că sunt situaţii când victima consideră că nu mai are cale de ieşire, nu mai are argumente, fiind în prag de sinucidere, vrea să se răzbune şi ia şi viaţa copilului persoanei pe care vrea să se răzbune.

Mesajul este clar, dar gestul presupune un egoism dus la extrem. Există situaţii în care victima se inspiră de la un alt caz. Gesturile acestea nu au nicio noimă şi nimeni nu va şti ce a fost în mintea sinucigaşului când a făcut gestul”, a explica Antonescu. De asemenea, criminalistul mai spune că semnele de depresie pe care prietenii, colegii şi rudele le pot observa la o persoană sunt apatia, irascibilitatea, delăsarea, dezorientarea sau indolenţa.

Şi psihologul Diana Ioaneş spune că în acest caz se pare că este vorba de răzbunare. „Este o disperare extremă, o vorba de răzbunare maximă faţă de partener ceea ce denotă patologie şi egoism maxim. În cazul unei mame, este clar că e afectat instinctul matern. Probabil că victima nu credea că gestul l-ar afecta pe cel pe care vroia să se răzbune dacă îl făcea singură. Depresia întunecă judecata, în astfel de cazuri este posibil ca persoana să facă gestul acesta fiindcă nu mai speranţă nici măcar pentru copil.

Trebuie să înţelegem că depresia este o boală mintală şi că actul de sinucidere lasă urme adânci, cei dragi ajung să se învinovăţească în situaţiile astea”, a explicat Ioaneş. Cum s-a întâmplat tragedia Femeia în vârstă de 35 de ani, de profesie avocat, şi-a aruncat joi seară, în jurul orei 23.00, copilul de 5 ani de la etajul opt al unui bloc din Crângaşi, iar apoi s-a sinucis aruncându-se şi ea în gol. Se pare că aceasta ar fi fost în stare de depresie, după o ceartă cu iubitul ei. Ea a lăsat un bilet de adio în care îi spunea mamei sale că „numai Gabi e de vină”.

Cercetările au stabilit că Gabi era iubitul femeii.â şi tatăl fetiţei.

Dosarul a fost preluat de Serviciul Omoruri, care a deschis o anchetă coordonată de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, în condiţiile în care încadrarea faptei este crimă, urmată de sinucidere. La Poliţia Capitalei urmează să fie audiate persoane care pot da detalii privind împrejurările în care s-a produs incidentul.

Citeste mai mult: adev.ro/nw2mwu

ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

Evaluare: pedepsele violatorilor de la Vaslui, benefice, dar indulgente

august 18, 2015august 18, 2015 mihaicopaceanuLasă un comentariu

articol publicat de Sorin Ghica la 17 august 2015 în Adevărul cu referire la condamnarile cazului de viol de la Vaslui

Specialiştii în drept, dar şi psihologii şi sociologii admit că pedepsele primite de cei şapte violatori în primă instanţă, dincolo de cuantumul lor discutabil, au un efect benefic. Nu atât pentru autorii faptei, cât pentru comunitatea care i-a protejat şi le-a încurajat atitudinea ulterioară.

Sociologul Alfred Bulai apreciază viteza cu care s-au mişcat judecătorii, la presiunea opiniei publice, chiar dacă pedepsele nu au fost exemplare. ”E de apreciat celeritatea cu care s-a judecat acest caz. De multă vreme nu am mai văzut pedepse care să se dea atât de repede. Să nu uităm că trăim într-o ţară în care procesele durează ani de zile. Presiunea publică a făcut să urgenteze situaţia uşor aberantă în care violatorii erau liberi.

Noi am văzut doar gesturile cretine al respectivilor, care nu au făcut decât să-şi maximizeze vina în spaţiul public. Comportamentul lor ulterior cu siguranţă a contribuit în mod negativ la calcularea pedepselor. Pe de altă parte, pedepsele nu au fost cele mai mari”, arată sociologul. Acesta pune accent pe rolul preventiv al pedepselor dictate de judecători. „Ce este mai important este efectul public şi social pe care-l au astfel de sancţiuni, chiar dacă par mici la prima vedere. Pedepsele lovesc serios în acest gen de comportament, nu atât al autorilor violului, cât al comunităţii, care nu vedea nimic grav în ceea ce au făcut. Deci, efectul benefic cu adevărat nu va fi cât vor sta ei în închisoare, ci la nivelul comunităţii. Este un şoc pentru comunitate şi aşa şi trebuie”, explică Bulai. Alfred Bulai subliniază însă că deşi violatorii au primit pedepse relativ mici, aceştia nu vor avea viaţă prea uşoară după gratii.

”Nu ştiu în ce penitenciar vor ajunge, dar în general violatorii nu au o viaţă prea uşoară în puşcărie. Deci, sancţiunea ar putea fi mult mai dură decât ne gândim acum. Există un anumit cod în închisori, iar violatorii sau pedofilii nu sunt prea bine văzuţi. S-ar putea să experimenteze senzaţii noi…”, a arătat expertul. Antonescu: S-a făcut parţial dreptate

La rândul lui, specialistul criminolog Dan Antonescu, fost şef al Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, arată că pedepsele primite de violatori vor avea efect doar parţial, din cauza indulgenţei judecătorilor. ”S-a făcut parţial dreptate. Dacă în privinţa celor trei care au recunoscut de la începutul anchetei comiterea faptei, se explică aplicarea circumstanţelor atenuante, aşa cum prevede legea, pentru ceilalţi patru, care fie au refuzat să dea declaraţii, fie au dat declaraţii mincinoase sau nu au vrut să colaboreze în niciun fel cu anchetatorii, nu înţeleg de ce s-a manifestat indulgenţă”, a declarat expertul. Potrivit acestuia, autorii aveau de partea lor doar circumstanţe agravante, care ar fi trebuit taxate de instanţă. ”Comportamentul autorilor, ulterior comiterii faptei, ar fi trebuit să fie un semnal pentru instanţă că oamenii ăştia nu au înţeles gravitatea faptei lor.

Atitudinea celor şapte tineri pe tot parcursul anchetei, încurajaţi de comunitate, a arătat opiniei publice că ei se mândresc cu ceea ce au făcut. Instanţa avea posibilitatea să dea nişte pedepse mai mari, pentru că a fost vorba de un concurs de infracţiuni – viol în formă agravantă cu lipsire de libertate în mod ilegal. Nu ştiu de ce judecătorul s-a oprit aici. Dar judecătorul este suveran şi noi trebuie să-i respectăm decizia”, a spus Dan Antonescu. Expertul consideră că pedepsele, dincolo de rolul punitiv, trebuie să transmită ”un mesaj”. ”Suntem şocaţi de acest fenomen, în ultima vreme cazurile de viol s-au înmulţit. De aceea, ar fi fost nevoie de un mesaj de descurajare pentru potenţialii infractori. Or, acest mesaj nu a venit. Aceştia oameni care au fost condamnaţi deja calculează că vor fi liberi după ce vor face două treimi din pedeapsă. Lucrul cu adevărat bun este trecerea autorilor în arest preventiv. Este o măsură absolut firească, protectoare pentru populaţie, descurajantă pentru potenţialii violatori”, a mai precizat Antonescu.

Copăceanu: Autorităţile ar trebui să înveţe din acest caz

Psihologul Mihai Copăceanu priveşte pedeapsa primită de violatori din perspectiva victimei. Indiferent de anii primiţi de cei care i-au făcut rău, aceasta va trăi în continuare un coşmar. ”Indiferent de numărul de ani pe care îl primeşte un violator, asta nu schimbă foarte mult starea psihică a victimei. Opinia publică va fi satisfăcută de faptul că violatorii sunt în puşcărie. Victima rămâne însă cu trauma. Trăind într-o comunitate mică, alături de familiile violatorilor, fata va fi considerată vinovată de aceste condamnări. Presiunea ar putea fi chiar mai mare acum. Ce se schimbă este percepţia şi nivelul de emoţie al comunităţii de acolo, dar şi la nivel naţional. Starea victimei nu se va schimba”, a declarat psihologul. Ce se poate face?

Autorităţile ar trebui să înveţe ceva din acest caz, pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete, arată specialistul. ”Pe mine, ca psiholog mă interesează, plecând de la acest caz, ce schimbări vor face autorităţile pentru ca victimele să fie protejate. Cea mai mare eficienţă în astfel de cazuri o au ONG-urile, care compensează neputinţa statului. De multe ori, acestea oferă victimelor asistenţă psihologică sau juridică. Este important ca, plecând de la acest caz, justiţia să ia act de cum trebuie îmbunătăţită procedura de protecţie a victimei şi cum trebuie să fie asigurată asistenţa juridică şi psihologică a acesteia. Aici avem lacune foarte mari. Acest caz a arătat cât suntem de ineficienţi”, a declarat Mihai Copăceanu.

Citeste mai mult: adev.ro/nt8mv6

ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

VIDEO Adevărul Live: Ce este coaching-ul şi care este diferenţa între acesta şi şedinţele la psiholog

august 8, 2015 mihaicopaceanuLasă un comentariu

interventie video via skype pentru Adevarul live la 25.02.2015 semnat Ioana Nicolescu şi Roxana Garaiman

Miercuri, la Adevărul Live de la ora 14:00, am dezbătut alături de mentor coach-ul Viorel Apetrei şi de psihologul Mihai Copăceanu, o temă de actualitate: ce este coaching-ul şi care este diferenţa dintre şedinţele de coaching şi cele de la psiholog.

rincipalele comentarii: „Coaching modern are o istorie mai recentă, în ultimii 20-25 de ani. Practic este o acompaniere, în care clientul îşi găseşte resurse şi le pune în aplicare. Ajutăm clientul să ia o decizie. Cred că în România a apărut de 10-12 ani, când au apărut primele şcoli. În România sunt 20 acreditaţi, din care 5-6 sunt profesionişti“, a spus Viorel Apetrei. „Există mai multe tipuri de coaching. De business, personal, dar pentru mine există doar coaching. Oamenii intră într-o relaţie cu un coach atunci când nu se descurcă într-o situaţie, sau când vor să rămână motivaţi, dar nu doar când au o problemă“, a mai spus coach-ul Apetrei.

„Consilierea psihologică are scopul de optimizare, autocunoaştere a unei persoane. Trebuie diferenţiat de domeniul clinic, acolo unde vorbim de depresie, anxietate. Psihologul care se apropie de coaching nu are legătură cu domeniul clinic“, explică psihologul Mihai Copăceanu. „Coachingul curat, care respectă standardele profesionale, se preocupă de prezent şi de viitor. Când sesizăm o situaţie mai grea, îl recomand unui psiholog sau chiar psihiatru.

Un coach are dificultăţi de a trimite un client la psihiatru sau psiholog“, susţine Viorel Apetrei. „Noi ne concentrăm pe prezent, dar şi pe trecut. Vorbim de traume ce vin din trecut, care pot fi sursa vulnerabilităţilor.

Noi nu dăm sfaturi sau sugestii. E nevoie de coaching prin prisma stresului de la serviciu sau de acasă, optimizarea la serviciu“, consideră psihologul Copăceanu. „Omul este o sumă de experienţe, fiecare trebuie să-şi cunoască capacităţile, pregătirea, limitele. Un om care foarte reţinut în şedinţe sau în faţa şefului este aceeaşi persoană şi acasă sau cu prietenii. Nu poate fi făcută o diferenţiere. Dacă acasă nu îşi asumă responsabilitatea acasa, este foarte posibil să fie şi la serviciu la fel. Este foarte important să observ clientul în diferite medii: la birou, acasă, la volan“, a explicat coach-ul Apetrei. Viorel Apetrei, mentor coach

Clienţii au un comportament demonstrativ, ne arată ce vrem să vedem „Lucrăm şi în echipe, grupuri, în organizaţii. Important este liderul şi dinamica echipei. Am avut cazuri în care liderul mi-a spus că una dintre probleme este comunicarea directă. Iar echipa a spus că nu există nicio problemă. Nu am judecat oamenii, dar le semnalizez că ceva este în neregulă. Oamenii pot opune rezistenţă coach-ului sau se pot deschide. Cu unii se poate lucra, cu alţii nu“, dezvăluie Viorel Apetrei.

 „De faţă cu noi, clienţii au un comportament demonstrativ, diferit, ne arată ce vrem să vedem. El poate dă răspunsuri pe care crede că eu vreau să le aud“, a spus psihologul Mihai Copăceanu.

„Un coach trebuie ales după faptul că nu promite marea cu sarea. Un coach are nevoie de mulţi ani de pregătire, nu câteva zile de citit nişte cărţi. Ar trebui ales pe principiul onestităţii exprimării, să fie credibil. Coaching-ul se confundă de multe ori cu mentoratul, consultanţa. Lumea începe să cunoască coaching-ul. Dar în Românie încă este la început“, a mai spus Viorel Apetrei

Ce este coaching Potrivit site-ului Societăţii Române de Coaching, „coaching” înseamnă “antrenament” şi este un termen împrumutat din sport. „Coaching-ul se referă la un parteneriat între un coach (antrenor) şi clientul său, client care doreşte să atingă un obiectiv anume, în sensul evoluţiei sau creşterii performanţei sale – în plan profesional sau individual”, scrie Societatea Română de Coaching. A apărut în urma cu mai mult de 25 de ani şi este puternic influenţat de succesul, peste ocean, a programării neuro–lingvistice. Pe scurt, coaching-ul a evoluat ca metodă de dezvoltare personală şi este, actualmente, o ramură de consultanţă cu o viziune eminamente practică şi orientată spre dezvoltarea potenţialului uman.

Există mai multe tipuri sau sisteme de coaching şi fiecare coach are propria sa cale de a-şi conduce clientul către ţelurile pe care acesta şi le-a stabilit. Există coaching eclectic, coaching specific (neuro-semantică, coaching sistemic, „focusing”, analiză tranzacţională) sau coaching informal, de exemplu coaching-ul bazat pe principii spirituale. Tipuri de coaching: 1. Business Coaching – este adresat creşterii performanţei în plan profesional – de la abilităţi de comunicare la cele manageriale, de „branding” personal şi multe altele. 2. Life Coaching – se adresează vieţii personale, acolo unde oamenii vor să dezvolte relaţii mai bune, să comunice eficient, să îşi stabilească scopuri care generează satisfacţie, echilibru, autocunoaştere, autocontrol, sănătate etc.

Diferenţa dintre coaching şi psihologie

„Coachingul are drept principiu de bază convingerea că orice om are în el toate resursele necesare atingerii obiectivelor benefice pe care şi le poate propune. Nu se bazează pe conceptul de personalitate, aşa cum este el formulat de psihologia academică”, potrivit Societăţii Române de Coaching. Genul acesta de antrenament operează atât cu mintea conştientă, cât şi cu subconştientul, în funcţie de tipul şi metoda de coaching. Coaching-ul nu este psihoterapie, care presupune existenţa unei afecţiuni psihice şi a unui psihodiagnostic, precum şi a unor metode de remediere. De asemenea, coaching-ul nu înseamnă consiliere psihologică, nu este training şi nu este nici mentorat. „Dacă schimbarea pe care o iniţiază psihoterapia este una de remediere, schimbarea propusă de coaching este una generativă, care operează cu abilităţi, talente, cunoştiinţe, cu scopul de a crea ceva calitativ superior. Clientul care se adresează unui coach are aspiraţii către ceva mai bun, are vise, dorinţe sau chiar viziuni îndrăzneţe şi este în căutarea unor mijloace de a le duce la îndeplinire”, scrie Societatea Română de Coaching.

fotocredit: bucurestifm.ro şi carrersynergy.com

Citeste mai mult: adev.ro/nkbpfg

ARTICOLE PSIHOLOGIE

Pensionarii, cei mai dispuşi la depresie

ianuarie 23, 2015ianuarie 27, 2015 mihaicopaceanuLasă un comentariu

Articol publicat in Tribuna, 22.01.2015

Dacă stai prea mult, ajungi depresiv. Asta este concluzia unor cercetători chinezi, care au luat în considerare studiile precedente. Printre formele de sedentarism care pot creşte riscul de a suferi o depresie se numără timpul excesiv petrecut în faţa televizorului şi al calculatorului. Faptul a fost confirmat şi de psihologul sibian Mihai Copăceanu, care aduce ca prim exemplu oamenii care se plafonează şi duc o viaţă pasivă. De pildă, pensionarii. „O dată pensionaţi, oamenii duc o viaţă extrem de pasivă şi stările deprimante devin tot mai accentuate. Un om activ îşi preocupă timpul şi programul zilnic, îşi preocupă mintea. şi asta este esenţial”, a spus psihologul.

Cercetătorii de la Colegiul Medical din Universitatea „Qingdau” din Shangong au demonstrat că un stil de viaţă sedentar creşte cu 25% riscul de a suferi o depresie, în comparaţie cu oamenii care sunt activi şi duc o viaţă solicitantă. Potrivit Mediafax, analiza, publicată în British Journal of Sports Medicine, a adus în faţă rezultatele obţinute în urma monitorizării a 193.166 de participanţi la alte 24 de studii publicate anterior, care au avut în centru nivelurile de comportament sedentar şi riscul de depresie. Explicaţii în legătură cu acest studiu ne-a oferit şi psihologul sibian Mihai Copăceanu, care spune că factorii depresiei sunt, înainte de toate, în funcţie de vârstă. „Factori de risc pentru tulburarea depresivă sunt şi suferinţa unei boli somatice îndelungate, abuzul de alcool şi droguri, evenimente din viaţă stresante (pierderea job-ului, a unei persoane, divorţul, pierderdea iubitei), munca în exces, nemulţumirile şi insatisfacţiile profesionale precum stima de sine scăzută, pesimismul, autocritica”, a mai explicat Mihai Copăceanu. Potrivit sibianului, studiile arată că una din patru persoane poate dezvolta un episod depresiv pe parcursul vieţii.
Secretul? O viaţă echilibrată
Ce se recomandă? În funcţie de tipul şi severitatea simptomelor, depresia poate fi tratată prin psihoterapie. „Mi-aş dori ca sibienii să aibă încredere în psihologi şi să acceseze serviciile de terapie. Psihologul clinician este de mare ajutor şi reprezintă o necesitate, pentru că el intervine cu metode şi tehnici specializate. Psihologul nu dă sfaturi, nici nu este o persoană ca oricare alta, care doar te ascultă. Prietenii nu pot fi psihologi. Apoi, în cazurile severe, depresia trebuie numaidecât tratată prin medicamente, pe care doar un psihiatru, în urma unui consult de specialitate, poate recomanda”, a spus Mihai Copăceanu. Pe lângă medicamente, un remediu bun este viaţa echilibrată. „Trebuie să avem şi momente de odihnă, de dialogare cu sinele şi de socializare. Dar, câteodată, uităm să socializăm complet. Ne închidem în noi sau – mai nou – în tehnologie, în Internet şi calculator. Văd deseori familii, unde tatăl este cu treaba lui, mama cu a ei, iar copiii pe calculator”.
De asemenea, pentru un stil de viaţă moderat se recomandă şi o activitate fizică mai bună.